LEGE nr. 20 din 13 martie 2014
Statutory Text (2 Articles)
pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. Articolul 65 va avea următorul cuprins
"Art. 65. - Primarul poate delega atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective."
2. La articolul 104, alineatul (7) va avea următorul cuprins
"(7) Preşedintele consiliului judeţean poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile prevăzute la alin. (6) vicepreşedinţilor, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU
Bucureşti, 13 martie 2014.
Nr. 20.
-----