Legislator Case Law & Legislation
149626 RO

ORDONANŢĂ nr. 11 din 4 iulie 2013

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

ORDONANŢĂ nr. 11 din 4 iulie 2013 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 9 iulie 2013

privind completarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri

Având în vedere că sprijinirea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) este o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional, deoarece această extrem de numeroasă categorie de operatori economici, mai dinamici şi mai flexibili decât societăţile mari, constituie liantul oricărei economii moderne,

având în vedere că Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri s-a bucurat de un larg interes în rândul tinerilor şi a condus la crearea a peste 10.000 de locuri de muncă, iar prin program sunt acordate facilităţi fiscale care se vor compensa în mare măsură prin contribuţiile de asigurări sociale şi impozit pe salarii plătite de către noii angajaţi,

considerând necesară susţinerea şi sprijinirea dezvoltării afacerilor iniţiate de către tinerii întreprinzători, precum şi pentru încurajarea creării de noi locuri de muncă, în sensul că facilităţile acordate prin program să nu se recupereze în cazul în care societatea cu răspundere limitată debutantă îşi schimbă calitatea de microîntreprindere, trecând într-o altă categorie de IMM,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.13 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

ORDONANŢĂ nr. 11 din 4 iulie 2013 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 9 iulie 2013

La articolul 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 9 februarie 2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins

"(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), facilităţile acordate prin program nu se consideră acordate necuvenit şi nu se recuperează în situaţia în care calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant a fost pierdută, deoarece societatea cu răspundere limitată înfiinţată de întreprinzătorul debutant nu se mai încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă."

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează

--------------

Ministrul economiei,

Varujan Vosganian

p. Ministrul delegat pentru întreprinderi mici

şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,

Dumitru Dan Enache,

secretar de stat

p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei

sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Bucureşti, 4 iulie 2013.

Nr. 11.

-------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →