HOTĂRÂRE nr. 21 din 23 aprilie 2013
Statutory Text (2 Articles)
privind modificarea Hotărârii Senatului nr. 17/2013 pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interceptat în baza unui mandat de siguranţă naţională
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 78 coroborate cu cele ale art. 44, 46 şi art. 77 alin. (2)-(7) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interceptat în baza unui mandat de siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 9 aprilie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. Titlul hotărârii va avea următorul cuprins
"HOTĂRÂRE
pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului"
2. La articolul 1, partea introductivă va avea următorul cuprins
"Art. 1. - Se înfiinţează Comisia de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, denumită în continuare Comisia, având următoarele obiective:".
3. Titlul anexei va avea următorul cuprins
"COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului"
4. La anexă, punctele 10 şi 11 vor avea următorul cuprins
Nr. crt. Numele şi prenumele Grupul parlamentar
"10. Igaş Constantin-Traian PDL
11. Bălu Marius PDL"
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 aprilie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU
Bucureşti, 23 aprilie 2013.
Nr. 21.
--------