METODOLOGIE 15 octombrie 2012 (*actualizată*)
Table of Provisions (42)
Statutory Text (42 Articles)
Pot accede în sistemul naţional de învăţământ persoanele din state terţe UE care
1. au documente care atestă cetăţenia statului de provenienţă şi care solicită înscrierea la studii în România pe cont propriu valutar;
2. au acte de studii eliberate de instituţii de învăţământ recunoscute în ţara de provenienţă;
3. şi-au depus dosarul în termenul stabilit prin prezenta metodologie;
4. au optat pentru o instituţie de învăţământ de stat sau particular acreditată şi o specializare/un program de studii acreditată/acreditat;
5. au acceptul unităţii/instituţiei de învăţământ unde doresc să studieze.
LISTA
instituţiilor de învăţământ superior care organizează
anul pregătitor pentru învăţarea limbii române
1. Universitatea din Bacău
2. Universitatea "Politehnica" din Bucureşti
3. Universitatea din Bucureşti
4. Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia
5. Universitatea "Transilvania" din Braşov
6. Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca
7. Universitatea "Ovidius" din Constanţa
8. Universitatea din Craiova
9. Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
10. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi
11. Universitatea din Oradea
12. Universitatea din Piteşti
13. Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
14. Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu
15. Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava
16. Universitatea de Vest din Timişoara
17. Universitatea "Valahia" din Târgovişte
18. Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu
19. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
NOTĂ
Pentru învăţământul preuniversitar, şcolile în care se organizează cursul pregătitor pentru învăţarea limbii române vor fi nominalizate de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
------------
Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013, conform modificării aduse de pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.
Condiţiile specifice pe care persoanele din state terţe UE trebuie să le îndeplinească pentru a putea accede în sistemul naţional de învăţământ sunt
1. promovează testele de aptitudini organizate pentru învăţământul de artă şi pentru învăţământul sportiv liceal, după primirea scrisorii de acceptare la studii;
2. promovează testele de aptitudini organizate pentru învăţământul superior de artă, sportiv şi de arhitectură, după primirea scrisorii de acceptare la studii;
3. promovează concursul de admitere la doctorat, după primirea scrisorii de acceptare la studii.
*Font 8*
Nr. Ref .......
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ┌─────────────┐
MINISTRY OF NAŢIONAL EDUCATION │ │
│ │
DIRECŢIA GENERALĂ RELAŢII INTERNAŢIONALE │ │
GENERAL DIRECTION FOR INTERNATIONAL RELATIONS │ │
28-30 G-ral Berthelot Street/12 Spiru Haret Street, 010168 Bucharest │ │
Tel. (+4021) 4056200; 4056300 │ │
│ │
└─────────────┘
CERERE PENTRU ELIBERAREA SCRISORII DE ACCEPTARE LA STUDII
(APPLICATION FOR THE ISSUANCE OF LETTER OF ACCEPTANCE TO STUDIES)
(Se completează cu majuscule/to be filled în
with capital letters/A completer en majuscules)
1. NUMELE _______________________________________ PRENUMELE _______________________________________
(SURNAME/NOMS) (GIVEN NAMES/PRENOMS)
2. NUMELE PURTATE ANTERIOR ________________________________________________________________________
(PREVIOUS SURNAMES/NOMS PORTES ANTERIEUREMENT)
┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐
3. LOCUL ŞI DATA NAŞTERII Ţara ___________ Localitatea __________ Data └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘
(DATE AND PLACE (COUNTRY/PAYS) (PLACE/LOCALITE) (DATE/DATE) Z Z L L A A A A
OF BIRTH/ (D D M M Y Y Y Y)
DATE ET LIEU DE
NAISSANCE)
4. PRENUMELE PĂRINŢILOR ________________________________________________________
(PARENTS GIVEN NAMES/PRENOMS DES PARENTS)
5. SEXUL (SEX/SEXE): ┌─┐ ┌─┐
└─┘ M └─┘ F
6. STAREA CIVILĂ: ┌─┐ CĂSĂTORIT(Ă) ┌─┐ NECĂSĂTORIT(Ă) ┌─┐ DIVORŢAT(Ă) ┌─┐ VĂDUV(Ă)
└─┘ (MARRIED/MARIE(E)) └─┘ (SINGLE/CELIBATAIRE) └─┘ (DIVORCED/ └─┘ (WIDOWER)/
DIVORCE(E)) VEUF(VEUVE)
7. CETĂŢENIA (CETĂŢENIILE) ACTUALE ___________________________ CETĂŢENII ANTERIOARE
(ACTUAL CITIZENSHIP(S)/NAŢIONALITE(S) ACTUELLES(S)) (PREVIOUS CITIZENSHIPS/ ──────────
NAŢIONALITES ANTERIEURES)
8. DOCUMENT DE CĂLĂTORIE: TIPUL _____________________ SERIE __________________ NR. _________
(TRAVEL DOCUMENT/ (TYPE/TYPE) (SERIE/SERIE) (NO/NO)
DOCUMENT DE VOYAGE)
ELIBERAT DE ŢARA: ____________________ LA DATA ┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐ VALABILITATE __________
(COUNTRY ISSUED BY/ (DATE OF ISSUE/A) └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ (VALIDITY/EXPIRANT LE)
EMIS PAR PAYS) Z Z L L A A A A
9. DOMICILIUL PERMANENT ACTUAL : ŢARA _____________________ LOCALITATEA __________________
(ACTUAL PERMANENT RESIDENCE/ (COUNTRY/PAYS) (PLACE/LOCALITE)
DOMICILE PERMANENT ACTUEL)
10. PROFESIA ___________________________ LOCUL DE MUNCĂ _____________________________
(PROFESSION/PROFESSION) (WORK PLACE/LIEU DE TRAVAIL)
11. The complete address where the Ministry of Naţional Education can send you the Letter of
Acceptance____________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
12. MOTIVAŢIA DEPLASĂRII ÎN ROMÂNIA (PURPOSE OF VISIT/BUT DE SEJOUR)
┌──┐
│ │ STUDII (STUDIES)
└──┘
NOTE: All the fields are mandatory, must be completed and have to be accompanied by the documents
mentioned în Section V, otherwise your request will not be processed. The apllication must be
submitted în 2 copies.
I. Education Backgroud
┌─────────────────────────────────┬──────────────────────┬──────────────────────────────┐
│ Name and Location of the │ Date of Admission/ │ Type of Certificate issued │
│ Secondary School/University │ Date of Completion │ │
├─────────────────────────────────┼──────────────────────┼──────────────────────────────┤
├─────────────────────────────────┼──────────────────────┼──────────────────────────────┤
└─────────────────────────────────┴──────────────────────┴──────────────────────────────┘
II. Studies applied în România
┌─────────────────┬──────────────┬─────────────┬─────────────┬──────────────────────────┐
│ Studies applied │ Branch/ │ High School/│ Language of │ I apply for the Romanian │
│ în România │ Speciality │ University │ instruction │ language course (For YES │
│ │ │ │ │ you have to mention the │
│ │ │ │ │ University) │
│ │ │ │ ├─────────────┬────────────┤
│ │ │ │ │ YES │ NO │
├─────────────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│Secondary, în │ │ │ │ │ │
│the grade │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│Undergraduate │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│Master │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│Specialization │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│Doctorate │ │ │ │ │ │
└─────────────────┴──────────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────┴────────────┘
III. Proficiency în other languages (please, fill în as appropriate: excellent, good, poor)
┌────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┬─────────────────────────┐
│ Language │ Writing │ Speaking │ Institution that issued │
│ │ │ │ the certificate │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────┤
│Romanian │ │ │ │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────┤
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────┤
└────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┴─────────────────────────┘
IV. Statement by the applicant
I oblige myself to observe the laws în force în România, the school and university rules,
regulations and norms, as well as those for social life.
I have taken note of the fact that school fees may change during the years of study and
must be payed, în free currency, în advance for a period of at least 9 months for full time
courses and at least 3 months for part time courses.
I am aware that any untrue information will lead to my disqualification.
V. Annex
1. Photocopy and authenticated translation of the certificate of studies;
2. The list of results of the completed study years (Academic Transcripts) for postgraduate
studies applicants and for those wishing to continue studies started în other countries
(photocopy and authenticated translation)
3. Photocopy and authenticated translation of the birth certificate;
4. Photocopy of the passport;
5. Medical certificate (translated în a language widely spread internationally).
On my arrival în România I should submit the original documents.
Date ..................... Signature .....................
┌──────────────────────────────┐
│ REZERVATĂ AUTORITĂŢILOR │
───────────────────────┤ OBSERVAŢII ├───────────────────────
───────────────────────┤ (OBSERVATION) ├───────────────────────
AUTHORITY ONLY └──────────────────────────────┘ RESERVE AUTORITES
NOTE: All the fields are mandatory, must be completed and have to be accompanied by the documents
mentioned în Section V, otherwise your request will not be processed. The apllication must be
submitted în 2 copies.
În procesul de admitere a cetăţenilor străini la studii în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România se vor aplica următoarele criterii de selecţie
1. respectarea condiţiilor de eligibilitate menţionate la art. 1 şi 2;
2. rezultatele obţinute pe parcursul studiilor preuniversitare/universitare;
3. activitatea academică a candidatului în domeniul de cunoaştere pentru care a optat;
4. capacitatea de şcolarizare a instituţiilor de învăţământ superior acreditate;
5. alte criterii impuse de universităţi prin metodologia proprie.
*Font 8*
Nr. Ref .......
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ┌─────────────┐
MINISTERE DE L'EDUCATION NAŢIONALE │ │
│ │
DIRECŢIA GENERALĂ RELAŢII INTERNAŢIONALE │ │
DIRECTION GENERALE DES RELATIONS INTERNATIONALES │ │
28-30 G-ral Berthelot Street/12 Spiru Haret Street, 010168 Bucharest │ │
Tel. (+4021) 4056200; 4056300 │ │
│ │
└─────────────┘
CERERE PENTRU ELIBERAREA SCRISORII DE ACCEPTARE LA STUDII
(DEMANDE D'APPLICATION POUR LA LETTRE D'ACCEPTATION AUX ETUDES)
(Se completează cu majuscule/to be filled în
with capital letters/A completer en majuscules)
1. NUMELE _______________________________________ PRENUMELE _______________________________________
(SURNAME/NOMS) (GIVEN NAMES/PRENOMS)
2. NUMELE PURTATE ANTERIOR ________________________________________________________________________
(PREVIOUS SURNAMES/NOMS PORTE ANTERIEUREMENT)
┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐
3. LOCUL ŞI DATA NAŞTERII Ţara ___________ Localitatea __________ Data └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘
(DATE AND PLACE (COUNTRY/PAYS) (PLACE/LOCALITE) (DATE/DATE) Z Z L L A A A A
OF BIRTH/ (D D M M Y Y Y Y)
DATE ET LIEU DE
NAISSANCE)
4. PRENUMELE PĂRINŢILOR ________________________________________________________
(PARENTS GIVEN NAMES/PRENOMS DES PARENTS)
5. SEXUL (SEX/SEXE): ┌─┐ ┌─┐
└─┘ M └─┘ F
6. STAREA CIVILĂ ┌─┐ CĂSĂTORIT(Ă) ┌─┐ NECĂSĂTORIT(Ă) ┌─┐ DIVORŢAT(Ă) ┌─┐ VĂDUV(Ă)
└─┘ (MARRIED/MARIE(E)) └─┘ (SINGLE/CELIBATAIRE) └─┘ (DIVORCED/ └─┘ (WIDOWER)/
DIVORCE(E)) VEUF(VEUVE)
7. CETĂŢENIA (CETĂŢENIILE) ACTUALE ___________________________ CETĂŢENII ANTERIOARE
(ACTUAL CITIZENSHIP(S)/NAŢIONALITE(S) ACTUELLE(S)) (PREVIOUS CITIZENSHIPS/ ───────────
NAŢIONALITES ANTERIEURES)
8. DOCUMENT DE CĂLĂTORIE: TIPUL _____________________ SERIE __________________ NR. _________
(TRAVEL DOCUMENT/ (TYPE/TYPE) (SERIE/SERIE) (NO/NO)
DOCUMENT DE VOYAGE)
ELIBERAT DE ŢARA: ____________________ LA DATA ┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐ VALABILITATE __________
(COUNTRY ISSUED BY/ (DATE OF ISSUE/A) └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ (VALIDITY/EXPIRANT LE)
EMIS PAR PAYS) Z Z L L A A A A
9. DOMICILIUL PERMANENT ACTUAL : ŢARA _____________________ LOCALITATEA __________________
(ACTUAL PERMANENT RESIDENCE/ (COUNTRY/PAYS) (PLACE/LOCALITE)
DOMICILE PERMANENT ACTUEL)
10. PROFESIA ___________________________ LOCUL DE MUNCĂ _____________________________
(PROFESSION/PROFESSION) (WORK PLACE/LIEU DE TRAVAIL)
11. L'adresse complete a laquelle l'universite peut envoyer la Lettre d'acceptation ______
__________________________________________________________________________________________
12. MOTIVAŢIA DEPLASĂRII ÎN ROMÂNIA (PURPOSE OF VISIT/BUT DE SEJOUR)
┌──┐
│ │ STUDII (ETUDES)
└──┘
NOTE: Tous les champs sont obligatoires, doivent etre completes et doivent etre accompagnes
par les documents mentionnes a la Section V, sinon votre sollicitation ne sera pas analysee.
La demande doit etre soumise dans 2 exemplaires.
I. Etudes
┌─────────────────────────────────┬──────────────────────┬──────────────────────────────┐
│ Nom et adresse du Lycee/ │ Date d'Admission/ │ Type of Certificat recu │
│ Universite │ Date de Finalisation │ │
├─────────────────────────────────┼──────────────────────┼──────────────────────────────┤
├─────────────────────────────────┼──────────────────────┼──────────────────────────────┤
└─────────────────────────────────┴──────────────────────┴──────────────────────────────┘
II. Option d'etudes en Roumanie
┌─────────────────┬──────────────┬────────────┬──────────────┬──────────────────────────┐
│ Option d'etudes │ Domaine/ │ Lycee/ │ Langue │Je desire suivre le cours │
│ en Roumanie │ Specialite │ Universite │d'enseignement│ preparatoire de langue │
│ │ │ │ │Roumaine (Pour OUI îl faut│
│ │ │ │ │ mentionner l'Universite) │
│ │ │ │ ├─────────────┬────────────┤
│ │ │ │ │ OUI │ NON │
├─────────────────┼──────────────┼────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
│Pre- │ │ │ │ │ │
│universitaire │ │ │ │ │ │
│classe │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────────────┼────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
│Universitaire │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────────────┼────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
│Master │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────────────┼────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
│Specialisation │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────────────┼────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
│Doctorat │ │ │ │ │ │
└─────────────────┴──────────────┴────────────┴──────────────┴─────────────┴────────────┘
III. Langues connues (rempli: excellent, bonne, faible)
┌────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┬─────────────────────────┐
│ Langue │ Ecrit │ Parlee │Institution qui a emis le│
│ │ │ │ certificat │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────┤
│Roumain │ │ │ │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────┤
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────┤
└────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┴─────────────────────────┘
IV. Declaration du solliciteur
Je me suis oblige de respecter les lois en vigueur en Roumanie, les normes et les reglementations
des ecoles et des universites, ainsi que les regles de cohabitation sociale.
J'ai pris note que la valeur des taxes d'etudes peut etre changee pendant l'annee d'etudes
et qu'îl faut les payer, en devise etrangere, 9 mois en avance pour les cours complets et
3 mois en avance pour les cours partiels.
Je comprends et j'accepte que toute information incorrecte ou fausse, toute omission vont
entrainer ma disqualification.
V. Annexes
1. Photocopies et traduction legalisees des certificats d'etudes;
2. La liste complete des resultats des etudes pour chaque annee, pour les solliciteurs des etudes
postuniversitaires et pour les etudiants qui desirent se transferer d'un autre pays (photocopies
et traductions legalisees).
3. Photocopie et traductions legalisees de l'acte de naissance;
4. Photocopie du passeport;
5. Certificat medical (traductions legalisees dans une langue de circulation internationale).
A mon arrivee en Roumanie je vais presenter tous les documents en original.
Date ..................... Signature .....................
┌──────────────────────────────┐
│ REZERVATĂ AUTORITĂŢILOR │
───────────────────────┤ OBSERVAŢII ├───────────────────────
───────────────────────┤ (OBSERVATION) ├───────────────────────
AUTHORITY ONLY └──────────────────────────────┘ RESERVE AUTORITES
NOTE: Tous les champs sont obligatoires, doivent etre completes et doveint etre accompagnes
par les documents mentionnes a la Section V, sinon votre sollicitacion ne sera pas analysee.
La demande doit etre soumise dans 2 exemplaires.
-----------
Anexa 2 a fost înlocuită cu anexele 2A şi 2B din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013, conform modificării aduse de pct. 6 al art. I din acelaşi act normativ.
Cetăţenii străini din state terţe UE sunt înscrişi în învăţământul universitar şi postuniversitar doar după absolvirea anului pregătitor sau pe baza certificatului care atestă cunoaşterea limbii române; în timpul anului pregătitor îşi însuşesc cunoştinţele necesare de limbă română, precum şi cunoştinţele specifice, corelate cu profilul viitoarei pregătiri (anatomie, fizică, chimie, desen tehnic etc.), dacă programul de studii este organizat în limba română.
Abrogată.
-----------
Anexa 3a a fost abrogată de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013.
Durata cursului pregătitor pentru studii preuniversitare şi universitare de licenţă este de un an şcolar/academic, iar pentru studii universitare de masterat, doctorat şi studii postuniversitare de rezidenţiat este de cel puţin 6 luni.
Abrogată.
-----------
Anexa 3b a fost abrogată de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013.
------
Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează cursul pregătitor pentru învăţarea limbii române sunt prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
La înscrierea la programe de studii cu predare în limba română sunt exceptate de la obligaţia de a prezenta certificatul de absolvire a anului pregătitor următoarele categorii de persoane
a) persoanele care prezintă acte de studii româneşti (diplome şi certificate) sau acte de studii atestând cel puţin 4 ani de studii consecutivi urmaţi într-o unitate şcolară preuniversitară sau cel puţin 3 ani consecutivi urmaţi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din sistemul naţional din România;
b) cei care promovează testul de limba română, în urma examinării de către o comisie de specialitate formată din cadre didactice având cel puţin funcţia didactică de lector. Examinarea poate fi făcută în instituţia de învăţământ superior la care candidatul doreşte să studieze, dacă această instituţie de învăţământ superior desfăşoară o specializare/un program de studii de limba şi literatura română autorizată/autorizat provizoriu sau acreditată/acreditat, ori în cadrul altei instituţii de învăţământ superior acreditate care desfăşoară o astfel de specializare/un astfel de program de studii. În urma acestei examinări se va elibera un certificat de competenţă lingvistică.
La programele de studii acreditate în care procesul didactic se desfăşoară în limbi străine, instituţia de învăţământ superior primitoare organizează un test de limbă străină. Sunt exceptate de la acest test persoanele care provin din ţări unde limba oficială a statului este limba în care se ţin cursurile şi cele care deţin un atestat lingvistic cu recunoaştere internaţională.
Pot fi înscrişi în învăţământul preuniversitar din România elevii din state terţe UE dacă unul dintre părinţi, tutori sau susţinători legali se încadrează în una din următoarele situaţii
a) este repatriat;
b) are, prin căsătorie, domiciliul în România;
c) este posesorul unui permis de şedere în România;
d) desfăşoară, în conformitate cu prevederile legale, activităţi pe teritoriul României;
e) se află la studii în învăţământul universitar sau postuniversitar de stat/particular acreditat din România.
Dosarul de înscriere va conţine următoarele documente
a) cererea de eliberare a avizului de înmatriculare adresată Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Direcţia generală relaţii internaţionale şi europene;
b) actul de studii - copie şi traducere legalizată - care permite accesul persoanei în cauză pentru forma respectivă de învăţământ;
c) foile matricole - copii şi traduceri legalizate - aferente studiilor efectuate în cazul candidaţilor care solicită echivalarea unor perioade de studii;
d) certificatul de naştere - copie şi traducere legalizată;
e) copie de pe paşaport/actul de identitate al părinţilor - valabil cel puţin 6 luni peste termenul de eliberare a avizului de înmatriculare la studii;
f) acordul părinţilor pentru elevii minori;
g) certificatul medical (într-o limbă de circulaţie internaţională) care să ateste faptul că persoana ce urmează a se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori alte afecţiuni.
La cerere, elevii pot beneficia de cursuri pregătitoare pentru învăţarea limbii române, cu taxă. Durata cursului pregătitor este de un an şcolar. Unităţile şcolare în care se organizează cursul pregătitor pentru învăţarea limbii române vor fi nominalizate de inspectoratele şcolare judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Dosarul elevului se transmite la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Direcţia generală relaţii internaţionale şi europene - care eliberează avizul de înmatriculare la studii.
(1) Pot fi înscrişi în ciclul I de studii universitare de licenţă absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă ce permite acces general în instituţiile de învăţământ superior acreditate.
(2) Cetăţenii din state terţe UE sunt înscrişi la studii în România de către universităţile acreditate, în baza metodologiei proprii şi pe baza actelor de studii.
(3) Cuantumul taxelor de şcolarizare pentru cetăţenii străini din statele terţe este prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de şcolarizare, în valută, a cetăţenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 1/2010.
Dosarul de înscriere va conţine următoarele documente
a) cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexele nr. 2A şi 2B, care face parte integrantă din prezenta metodologie, completată la toate rubricile, în două exemplare;
-----------
Lit. a) a art. 14 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.
b) actul de studii - copie şi traducere legalizată - care permite accesul persoanei în cauză pentru forma respectivă de învăţământ (diploma de bacalaureat sau echivalentul acesteia);
c) foile matricole - copii şi traduceri legalizate - aferente studiilor efectuate şi programa analitică, în cazul candidaţilor care solicită echivalarea unor perioade de studii;
d) certificatul de naştere - copie şi traducere legalizată;
e) copie de pe paşaport - valabil cel puţin 6 luni după data la care este eliberată scrisoarea de acceptare la studii;
f) certificatul medical (într-o limbă de circulaţie internaţională) care să ateste faptul că persoana ce urmează a se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori alte afecţiuni incompatibile cu viitoarea profesie.
Candidaţii transmit dosarele direct la instituţiile de învăţământ superior acreditate pentru care optează. Instituţiile de învăţământ superior evaluează dosarul şi comunică Ministerului Educaţiei Naţionale - Direcţia generală relaţii internaţionale lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare. Această listă va fi însoţită, în mod obligatoriu, de o copie a cererilor pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii completate de solicitanţi. Direcţia generală relaţii internaţionale va emite Scrisoarea de acceptare la studii pe care o va transmite instituţiei de învăţământ superior solicitante. Lista instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate este cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 707/2012
pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2012-2013, actualizată de Ministerul Educaţiei Naţionale
------------
Art. 15 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013.
(1) Înmatricularea se va realiza conform calendarului stabilit de instituţia de învăţământ superior acreditată la care solicitantul a aplicat.
(2) La înmatriculare, candidaţii vor prezenta documentele din dosarul de candidatură, în original, vizate spre autentificare de ambasada României din ţara emitentă sau apostilate Haga, dacă studiile precedente nu au fost efectuate în România, într-o ţară a Uniunii Europene ori în conformitate cu acordurile de asistenţă juridică încheiate de România cu state terţe.
La admiterea în ciclul II de studii universitare de masterat pot candida absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă cu o durată similară pentru respectiva specializare din România, astfel încât ciclul I şi ciclul II să cumuleze minimum 300 ECTS.
Studiile universitare de masterat se derulează pe o perioadă de 1-2 ani şi se încheie cu susţinerea unei disertaţii şi obţinerea diplomei de master.
Dosarul de candidatură va conţine următoarele documente
a) cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexele nr. 2A şi 2B, completată la toate rubricile, în două exemplare;
----------
Lit. a) a art. 19 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.
b) diploma de bacalaureat sau echivalentul acesteia - copie şi traducere legalizată;
c) actul de studii - copie şi traducere legalizată - care permite accesul persoanei în cauză pentru forma respectivă de învăţământ (diploma de licenţă sau echivalentul acesteia);
d) foile matricole - copii şi traduceri legalizate - aferente studiilor efectuate;
e) certificatul de naştere - copie şi traducere legalizată;
f) copie de pe paşaport - valabil cel puţin 6 luni după data la care este eliberată scrisoarea de acceptare la studii;
g) certificatul medical (într-o limbă de circulaţie internaţională) care să ateste faptul că persoana ce urmează a se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori alte afecţiuni incompatibile cu viitoarea profesie.
Candidaţii transmit dosarele direct la instituţiile de învăţământ superior acreditate pentru care optează. Instituţiile de învăţământ superior evaluează dosarul şi comunică Ministerului Educaţiei Naţionale - Direcţia generală relaţii internaţionale lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare. Această listă va fi însoţită, în mod obligatoriu, de o copie a cererilor pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii completate de solicitanţi. Direcţia generală relaţii internaţionale va emite Scrisoarea de acceptare la studii pe care o va transmite instituţiei de învăţământ superior solicitante. Lista instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate este cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 707/2012
, actualizată de Ministerul Educaţiei Naţionale
------------
Art. 20 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013.
(1) Înmatricularea se va realiza conform calendarului stabilit de instituţia de învăţământ superior acreditată la care solicitantul a aplicat.
(2) La înmatriculare, candidaţii vor prezenta documentele din dosarul de candidatură, în original, vizate spre autentificare de ambasada României din ţara emitentă sau apostilate Haga, dacă studiile precedente nu au fost efectuate în România, într-o ţară a Uniunii Europene ori în conformitate cu acordurile de asistenţă juridică încheiate de România cu state terţe.
La admiterea la studii universitare de doctorat pot candida numai absolvenţii cu diplomă de master sau echivalentă acesteia - şi anume diploma de absolvire ori de licenţă a absolvenţilor învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor 3 cicluri tip Bologna.
Programul se derulează în conformitate cu legislaţia din România şi se încheie cu susţinerea tezei şi obţinerea diplomei de doctor. Admiterea la studii universitare de doctorat este condiţionată de promovarea concursului de admitere organizat de instituţia organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD).
Dosarul de candidatură va conţine următoarele documente
a) cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexele nr. 2A şi 2B, completată la toate rubricile, în două exemplare;
-----------
Lit. a) a art. 24 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.
b) diploma de bacalaureat sau echivalentul acesteia - copie şi traducere legalizată;
c) actul de studii - copie şi traducere legalizată - care permite accesul persoanei în cauză pentru forma respectivă de învăţământ (diploma de licenţă şi diploma de master, după caz, sau echivalentul acestora);
d) foile matricole - copii şi traduceri legalizate - aferente studiilor efectuate;
e) certificatul de naştere - copie şi traducere legalizată;
f) copie de pe paşaport - valabil cel puţin 6 luni după data la care este eliberată scrisoarea de acceptare la studii;
g) certificatul medical (într-o limbă de circulaţie internaţională) care să ateste faptul că persoana ce urmează a se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori alte afecţiuni incompatibile cu viitoarea profesie.
Candidaţii transmit dosarele direct la instituţiile de învăţământ superior acreditate pentru care optează. Instituţiile de învăţământ superior evaluează dosarul şi comunică Ministerului Educaţiei Naţionale - Direcţia generală relaţii internaţionale lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare. Această listă va fi însoţită, în mod obligatoriu, de o copie a cererilor pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii completate de solicitanţi. Direcţia generală relaţii internaţionale va emite Scrisoarea de acceptare la studii pe care o va transmite instituţiei de învăţământ superior solicitante. Lista instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate este cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 707/2012
, actualizată de Ministerul Educaţiei Naţionale
------------
Art. 25 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013.
(1) Înmatricularea se va realiza conform calendarului stabilit de fiecare instituţie organizatoare a studiilor universitare de doctorat (IOSUD).
(2) La înmatriculare, candidaţii vor prezenta documentele din dosarul de candidatură, în original, vizate spre autentificare de ambasada României din ţara emitentă sau apostilate Haga, dacă studiile precedente nu au fost efectuate în România, într-o ţară a Uniunii Europene ori în conformitate cu acordurile de asistenţă juridică încheiate de România cu state terţe.
Rezidenţiatul reprezintă o formă de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai programelor de studii în medicină, medicină dentară şi farmacie şi se derulează potrivit legii.
Dosarul de candidatură va conţine următoarele documente
a) cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexele nr. 2A şi 2B, completată la toate rubricile, în două exemplare;
-----------
Lit. a) a art. 28 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.
b) diploma de bacalaureat sau echivalentul acesteia - copie şi traducere legalizată;
c) actul de studii - copie şi traducere legalizată - care permite accesul persoanei în cauză pentru forma respectivă de învăţământ (diploma de licenţă şi diploma de master, după caz, sau echivalentul acestora);
d) foile matricole - copii şi traduceri legalizate - aferente studiilor efectuate;
e) certificatul de naştere - copie şi traducere legalizată;
f) copie de pe paşaport - valabil cel puţin 6 luni după data la care este eliberată scrisoarea de acceptare la studii;
g) certificatul medical (într-o limbă de circulaţie internaţională) care să ateste faptul că persoana ce urmează a se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori alte afecţiuni.
Candidaţii transmit dosarele direct la instituţiile de învăţământ superior acreditate pentru care optează. Instituţiile de învăţământ superior evaluează dosarul şi comunică Ministerului Educaţiei Naţionale - Direcţia generală relaţii internaţionale lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare. Această listă va fi însoţită, în mod obligatoriu, de o copie a cererilor pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii completate de solicitanţi. Direcţia generală relaţii internaţionale va emite Scrisoarea de acceptare la studii pe care o va transmite instituţiei de învăţământ superior solicitante. Lista instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate este cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 707/2012
, actualizată de Ministerul Educaţiei Naţionale
------------
Art. 29 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 19 martie 2013.
(1) Înmatricularea se va realiza conform calendarului stabilit de instituţia de învăţământ superior acreditată, la care solicitantul a aplicat.
(2) La înmatriculare, candidaţii vor prezenta documentele din dosarul de candidatură, în original, vizate spre autentificare de ambasada României din ţara emitentă sau apostilate Haga, dacă studiile precedente nu au fost efectuate în România, într-o ţară a Uniunii Europene ori în conformitate cu acordurile de asistenţă juridică încheiate de România cu state terţe.
Fiecare instituţie de învăţământ superior acreditată care are studenţi din state terţe UE înmatriculaţi pe locuri cu taxă în valută (în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 1/2010 ), cu rezultate profesionale şi ştiinţifice deosebite (cu excepţia cetăţenilor moldoveni, a cetăţenilor străini de etnie română şi a cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate), va înainta Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Direcţia generală relaţii internaţionale şi europene dosarele de candidatură însoţite de o adresă oficială semnată de rectorul instituţiei de învăţământ şi un centralizator care va conţine un clasament al candidaţilor.
(1) Senatele instituţiilor de învăţământ superior acreditate vor stabili criteriile pe baza cărora se formulează propunerile de candidaturi şi le vor aduce la cunoştinţa potenţialilor candidaţi prin afişarea acestora pe site-ul oficial al instituţiei.
(2) Lista nominală a propunerilor de candidaturi va fi aprobată de Senatul instituţiei de învăţământ superior acreditate şi va fi afişată pe site-ul oficial.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului repartizează universităţilor, prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, granturile de studii, în funcţie de solicitările universităţilor şi având aprobarea prealabilă a Senatului universitar.
Pentru obţinerea acestor burse ale statului român pot candida studenţii cetăţeni străini care au absolvit cel puţin un an de studii (în afara anului pregătitor) într-o instituţie de învăţământ superior acreditată de stat din România şi au obţinut media minimum 8,00, precum şi absolvenţii cetăţeni străini ai universităţilor de stat care au obţinut o medie generală de cel puţin 8,00.
Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur domeniu de studiu pe durata prevăzută de studii, un al doilea domeniu de studiu putând fi urmat doar în regim cu taxă în valută.
Beneficiarul unui grant de studii, care la finele anului universitar nu realizează numărul de 60 de credite, pierde calitatea de bursier al statului român. În aceste condiţii, continuarea studiilor se poate realiza numai în regim cu taxă în valută.
pentru primirea la studii şi şcolarizarea cetăţenilor străini din state terţe UE în învăţământul de stat şi particular acreditat din România
(actualizată până la data de 19 martie 2013*)
--------------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 19 martie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 6.246 din 16 noiembrie 2012; ORDINUL nr. 3.359 MD din 11 martie 2013.
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Capitolul I
Condiţii de admitere la studii în instituţiile de învăţământ din sistemul naţional din România
Secţiunea 1
Condiţii de eligibilitate
Secţiunea a 2-a
Criterii de selecţie
Capitolul II
Admiterea la studii
Secţiunea 1
Anul pregătitor
Secţiunea a 2-a
Studii în limbi străine
Secţiunea a 3-a
Înscrierea în învăţământul preuniversitar
Secţiunea a 4-a
Ciclul I - Înscrierea la studii universitare de licenţă
Secţiunea a 5-a
Ciclul II - Înscrierea la studii universitare de masterat
Secţiunea a 6-a
Ciclul III - studii universitare de doctorat
Secţiunea a 7-a
Înscrierea la studii de specializare postuniversitară în domeniul medical (rezidenţiat)
Secţiunea a 8-a
Organizarea şi desfăşurarea concursului pentru acordarea granturilor de studii în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 288/1993 privind şcolarizarea în România a cetăţenilor din alte ţări, republicată, cu modificările ulterioare, şi a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare