HOTĂRÂRE nr. 256 din 29 aprilie 1998
Statutory Text (4 Articles)
Secţiunea 2.03 a acordului de împrumut se modifica astfel
"Data terminării va fi 30 aprilie 1998."
Secţiunea 4.01 a acordului de împrumut se modifica astfel
"În conformitate cu prevederile secţiunii 6.02 (1) din Condiţiile generale, sunt specificate următoarele evenimente suplimentare
a) a intervenit o situaţie care va face improbabila realizarea Proiectului sau a unei părţi semnificative a acestuia;
b) în conformitate cu subparagraful c) al acestui paragraf
(i) dreptul Împrumutatului de a trage sume din orice împrumut acordat Împrumutatului de către Banca de Export Import a Japoniei pentru finanţarea Proiectului va fi fost suspendat, anulat sau terminat în întregime sau parţial, ca urmare a termenilor unui astfel de acord de împrumut; sau
(îi) orice astfel de împrumut va fi fost declarat de către Banca de Export Import a Japoniei scadent şi plătibil, înainte de scadenta convenită; şi
c) subparagraful b) al acestui paragraf nu se va aplica dacă Împrumutatul stabileşte, în mod satisfăcător pentru Banca, ca: (i) o astfel de suspendare, anulare, terminare sau declarare nu a fost cauzată de neîndeplinirea de către Împrumutat a oricăreia dintre obligaţiile care îi revin conform unui astfel de acord; şi (îi) sunt disponibile pentru Împrumutat fonduri adecvate pentru Proiect din alte surse, în termeni şi în condiţii corespunzătoare cu obligaţiile Împrumutatului, conform acestui acord."
În textul acordului de împrumut va fi inclusă o noua secţiune, după cum urmează
"Secţiunea 4.02. - Pentru scopurile secţiunii 7.01 din Condiţiile generale, următorul eveniment este specificat în conformitate cu prevederile paragrafului h) al acestei secţiuni, şi anume faptul ca, dacă va interveni evenimentul specificat în paragraful b) (îi) al secţiunii 4.01 din acest acord, atunci va face obiectul prevederilor paragrafului c) al respectivei secţiuni."
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează
------------------
Ministrul finanţelor,
Daniel Daianu
p. Ministrul afacerilor externe,
Marin Mitris,
secretar de stat
---------------
pentru aprobarea unor amendamente la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington la 19 ianuarie 1996
În temeiul prevederilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/1996 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Împrumutul de ajustare a sectorului financiar şi al întreprinderilor - FESAL) dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington la 19 ianuarie 1996, aprobată prin Legea nr. 99/1996, şi ţinând seama şi de acordul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,
Guvernul României hotărăşte