HOTĂRÂRE nr. 181 din 29 martie 2007 (*actualizată*)
Statutory Text (5 Articles)
Se aprobă Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului sau examenului pentru definitivarea în funcţie, promovarea în grade sau trepte profesionale superioare în cadrul aceleiaşi instanţe ori aceluiaşi parchet, precum şi în funcţii de execuţie a personalului auxiliar de specialitate la instanţe şi parchete superioare, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
REGULAMENT 29/03/2007
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 108/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 12 aprilie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Consiliului Superior
al Magistraturii,
Anton Pandrea,
judecător
Bucureşti, 29 martie 2007.
Nr. 181.
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcţie, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcţia de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiaşi instanţe sau aceluiaşi parchet, precum şi în funcţii de execuţie a personalului auxiliar de specialitate la instanţe şi parchete superioare**)
(actualizată până la data de 27 decembrie 2012*)
----------------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 27 decembrie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 635 din 2 aprilie 2009; HOTĂRÂREA nr. 830 din 15 noiembrie 2011; HOTĂRÂREA nr. 142 din 1 martie 2012; HOTĂRÂREA nr. 994 din 23 octombrie 2012; HOTĂRÂREA nr. 1.095 din 28 noiembrie 2012.
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
**) Titlul hotărârii a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 830 din 15 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 2 decembrie 2011.
În temeiul dispoziţiilor art. 134 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
având în vedere art. 42-44 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte