HOTĂRÂRE nr. 628 din 20 mai 2009 (*actualizată*)
Statutory Text (2 Articles)
privind unele măsuri de implementare a activităţilor prevăzute în programul de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap "Restructurarea instituţiilor de tip vechi destinate persoanelor adulte cu handicap şi crearea de servicii alternative de tip rezidenţial"
(actualizată până la data de 11 aprilie 2011*)
---------------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 11 aprilie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 597 din 23 iunie 2010; HOTĂRÂREA nr. 353 din 6 aprilie 2011.
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Activităţile necesare realizării programului de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap «Restructurarea instituţiilor de tip vechi destinate persoanelor adulte cu handicap şi crearea de servicii alternative de tip rezidenţial» se vor finaliza până la data de 31 decembrie 2011. Suma necesară finalizării lucrărilor, prevăzută în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, este de 2.818 mii lei.
------------
Art. unic a fost modificat de art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 353 din 6 aprilie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 11 aprilie 2011.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
--------------
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marian Sârbu
Preşedintele Autorităţii Naţionale
pentru Persoanele cu Handicap,
Doina Micşunica Dreţcanu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 20 mai 2009.
Nr. 628.
-------