Legislator Case Law & Legislation
143425 RO

HOTĂRÂRE nr. 1.155 din 27 noiembrie 2012

5 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (5 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 1.155 din 27 noiembrie 2012 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 6 decembrie 2012

(1) Se aprobă înfiinţarea Penitenciarului Găeşti, cu sediul în oraşul Găeşti, Str. Dumbravei nr. 2, unitate cu personalitate juridică în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin reorganizarea Centrului de Reeducare Găeşti, unitate cu personalitate juridică în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care se desfiinţează.

(2) Posturile din cadrul Centrului de Reeducare Găeşti se preiau de către Penitenciarul Găeşti. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, personalul încadrat pe aceste posturi se reîncadrează, în condiţiile legii, cu acordul său scris, pe noile posturi din cadrul penitenciarului sau pe alte posturi vacante din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, puse la dispoziţie de conducerea acestei instituţii.

(3) Penitenciarul Găeşti preia patrimoniul Centrului de Reeducare Găeşti pe baza protocolului de predare-preluare, stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(4) Protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (3) cuprinde dispoziţii referitoare la predarea-preluarea bugetului aprobat Centrului de Reeducare Găeşti, precum şi a execuţiei bugetare până la data preluării.

(5) Clasificarea unităţii înfiinţate potrivit alin. (1) se stabileşte prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

HOTĂRÂRE nr. 1.155 din 27 noiembrie 2012 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 6 decembrie 2012

Minorilor din Centrul de Reeducare Găeşti li se asigură cazare în celelalte centre de reeducare din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, potrivit dispoziţiilor legale.

HOTĂRÂRE nr. 1.155 din 27 noiembrie 2012 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 6 decembrie 2012

În anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 16 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare, punctul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins

"43. Penitenciarul Găeşti, Str. Dumbravei nr. 2, Găeşti, Dâmboviţa"

HOTĂRÂRE nr. 1.155 din 27 noiembrie 2012 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 6 decembrie 2012

La anexa nr. 3, punctul I litera B la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, literele a) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins

"a) 33 de penitenciare

...............................................................................................

d) două centre de reeducare pentru minori"

PRIM-MINISTRU

VICTOR- VIOREL PONTA

Contrasemnează

---------------

Ministrul justiţiei,

Mona Maria Pivniceru

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Bucureşti, 27 noiembrie 2012.

Nr. 1.155.

-------

HOTĂRÂRE nr. 1.155 din 27 noiembrie 2012 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 6 decembrie 2012

privind înfiinţarea Penitenciarului Găeşti prin reorganizarea Centrului de Reeducare Găeşti

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →