DECIZIE nr. 425 din 25 iulie 2012
Statutory Text (2 Articles)
privind înlocuirea unui membru al Comisiei speciale de retrocedare
Având în vedere Adresa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 612/G.B. din 18 iulie 2012,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al pct. 2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare, cu modificările ulterioare,
primul-ministru emite prezenta decizie.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Silviu Gabriel Barbu, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Justiţiei, se numeşte în calitatea de membru al Comisiei speciale de retrocedare în locul domnului Florin Aurel Moţiu.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează
---------------
Secretarul general al Guvernului,
Ion Moraru
Bucureşti, 25 iulie 2012.
Nr. 425.
---------