Legislator Case Law & Legislation
139085 RO

AMENDAMENT din 2 decembrie 2011

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

AMENDAMENT din 2 decembrie 2011 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 26 iunie 2012

convenit între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 2 decembrie 2011 şi la Paris la 6 decembrie 2011, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat finanţării proiectului privind reabilitarea monumentelor istorice din România

GUVERNUL ROMÂNIEI

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Cabinet secretar de stat

Str. Apolodor nr. 17

Sectorul 5, Bucureşti

Tel: 021 319 97 59/2430

Fax: 021 312 67 92

Bucureşti, 2 decembrie 2011

Domnului Raphael Alomar, guvernator

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Ref: Amendament la F/P 1562 - Proiectul privind reabilitarea monumentelor istorice

Stimate domnule guvernator,

În primul rând aş dori să reînnoiesc aprecierile noastre pentru flexibilitatea şi sprijinul continuu al băncii în a răspunde nevoilor specifice ale României.

În acest context, având în vedere stadiul actual al activităţilor proiectului menţionat mai sus, pentru asigurarea finalizării cu succes a acestora şi pentru utilizarea eficientă a sumelor împrumutului, la cererea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), vă rugăm să fiţi de acord cu extinderea graficului de lucrări cu 36 de luni.

Cea mai mare parte a obiectivelor proiectului au fost pe deplin finalizate sau sunt în stadii avansate de implementare. Cu toate acestea, dat fiind stadiul actual al procesului de adjudecare a unor lucrări de reabilitare şi restaurare, complexitatea acestora şi perioada de execuţie, în ciuda eforturilor MCPN, acestea nu pot fi finalizate în mod corespunzător în calendarul stabilit. De aceea, se aşteaptă ca proiectul să se finalizeze în anul 2014.

Această modificare va conduce la modificări specifice în cadrul anexei nr. 1, după cum urmează

Graficul lucrărilor 2006-2014

Sperând că cererea noastră va beneficia de sprijinul şi înţelegerea dumneavoastră, aşteptăm răspunsul dumneavoastră afirmativ.

Bogdan Drăgoi,

secretar de stat

BDCE

BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI

Direcţia generală pentru împrumuturi

Domnului Bogdan Drăgoi,

secretar de stat

Ministerul Finanţelor Publice

Str. Apolodor nr 17, Bucureşti, sectorul 5

România

Paris, 6 decembrie 2011

Ref.: Amendament la Acordul-cadru de împrumut F/P 1562 (2006) - reabilitarea monumentelor istorice din România

Stimate domnule Drăgoi,

Ne referim la solicitarea dumneavoastră primită pe fax la data de 2 decembrie 2011, privind amendarea acordului-cadru de împrumut menţionat mai sus.

Date fiind întârzierile în procesul de adjudecare a lucrărilor de reabilitare şi restaurare rămase de executat, complexitatea acestora şi perioada de execuţie estimativă mai lungă, avem plăcerea să vă informăm că BDCE nu are nicio obiecţie să confirme că graficul de implementare va fi modificat 2006-2014.

Aşteptăm să continuăm colaborarea noastră strânsă în implementarea proiectului.

Cu stimă,

Thierry Poirel,

director general

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →