NORME din 11 mai 2012
Statutory Text (5 Articles)
(1) Toate societăţile de asigurare autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule sau asigurarea facultativă a vehiculelor au obligaţia de a transmite către baza de date CEDAM, în termen de 5 zile de la data emiterii poliţelor de asigurare sau de la data avizării unor evenimente asigurate, informaţii complete privind contractele de asigurare auto încheiate, respectiv informaţii privind dosarele de daună asociate acestora.
(2) Societăţile de asigurare autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule au obligaţia de a transmite către baza de date pentru evidenţa evenimentelor rutiere REVER, în termen de 5 zile de la avizarea unui eveniment asigurat, informaţii complete privind evenimentul rutier în cauză, incluzând şi o copie electronică a formularului de constatare amiabilă, acolo unde este cazul.
(3) Societăţile de asigurare autorizate să practice asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale au obligaţia de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor informaţii complete privind contractele de asigurare facultativă a locuinţelor încheiate, în termen de 5 zile de la data emiterii acestora.
(4) Pool-ul de asigurare împotriva dezastrelor naturale are obligaţia de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor informaţii complete privind poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor încheiate, în termen de 5 zile de la data emiterii acestora.
(5) Pool-ul de asigurare împotriva dezastrelor naturale are obligaţia de a transmite lunar Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor informaţii privind construcţiile cu destinaţia de locuinţă, inclusiv cele cu destinaţia de locuinţă socială, care trebuie asigurate împotriva cutremurului, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, aşa cum rezultă din evidenţa unităţilor administrativ-teritoriale la nivel naţional.
Transmiterea către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a informaţiilor menţionate la art. 1 se realizează prin intermediul unui portal electronic dedicat. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor stabileşte şi informează societăţile de asigurare asupra caracteristicilor interfeţei de utilizator, mecanismelor de validare, formei şi tipurilor de informaţie transmisă prin acest portal.
Transmiterea informaţiilor solicitate la art. 1 alin. (3), (4) şi (5) va deveni obligatorie începând cu data de 1 ianuarie 2013.
(1) Societăţile de asigurare autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule au obligaţia de a interoga baza de date CEDAM în vederea stabilirii istoricului de daune al unui vehicul.
(2) Această interogare se realizează exclusiv în cazul în care stabilirea clasei de bonus/malus nu se poate realiza pe baza informaţiilor conţinute de baza de date proprie a societăţii de asigurare. Articolul 5Transmiterea de informaţii eronate, incomplete sau neactualizate se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
----
privind condiţiile şi modalităţile de comunicare electronică a unor informaţii referitoare la contracte de asigurare