Legislator Case Law & Legislation
134477 RO

DECIZIE nr. 1.500 din 15 noiembrie 2011

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 1.500 din 15 noiembrie 2011 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 12 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, excepţie ridicată de Mioara Alina Lăutaru în Dosarul nr. 7.499/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.675D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, invocând libertatea legiuitorului de a reglementa în acest domeniu, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.499/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.

Excepţia a fost ridicată de Mioara Alina Lăutaru într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin care i s-a refuzat dreptul la rentă viageră.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât, prin faptul că se raportează doar la sportivii seniori, introduc criteriul vârstei pentru acordarea rentei viagere, în condiţiile în care şi juniorii cuceresc medalii sportive pentru statul român, contribuind la creşterea prestigiului acestuia pe scena internaţională. În felul acesta autorul excepţiei este lipsit de nişte drepturi băneşti cuvenite în urma obţinerii unor rezultate sportive meritorii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât legiuitorul a instituit o limitare nejustificată privind dreptul sportivului de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale ori pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori - probe olimpice, de a beneficia de o rentă viageră.

Instituirea criteriului vârstei în determinarea dreptului de a obţine rentă viageră este neconstituţională în măsura în care intenţia legiuitorului a fost aceea de a recompensa performanţa în genere şi nu doar performanţa seniorilor, prin crearea unor criterii obiective determinate de tipul competiţiei sportive.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 64 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, prevederi care au următorul conţinut: "Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori - probe olimpice are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la o rentă viageră."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate cere, de fapt, modificarea şi completarea prevederilor legale, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Soluţia legislativă criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, iar Curtea Constituţională, potrivit competenţelor sale menţionate, nu poate acţiona în calitate de legiuitor pozitiv pentru a o modifica.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, excepţie ridicată de Mioara Alina Lăutaru în Dosarul nr. 7.499/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

__________

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →