DECIZIE nr. 664 din 18 decembrie 1997
Statutory Text (1 Articles)
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Bataturescu Luiza împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 19 martie 1997*).
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 18 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 13 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 şi a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Bataturescu Luiza.
Prin Decizia nr. 55 din 19 martie 1997 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 19 martie 1997 a declarat recurs, în termen legal, Bataturescu Luiza.
Prin cererea înregistrată sub nr. 3.802 din 25 noiembrie 1997, recurenta a arătat ca îşi retrage recursul declarat, solicitând restituirea Dosarului nr. 609/1996 la Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă.
Ţinând seama de prevederile art. 267 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională ia act de cererea de renunţare la calea de atac, care nu este contrară prevederilor art. 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, al art. 267 din Codul de procedură civilă, precum şi al art. 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
CURTEA
În numele legii
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de Bataturescu Luiza împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 19 martie 1997.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 18 decembrie 1997.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------