HOTĂRÂRE nr. 1.194 din 30 noiembrie 2011
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă transmiterea unui imobil, trecut în proprietatea statului ca urmare a operaţiunilor de dare în plată, în condiţiile legii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului în domeniul public al oraşului Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Pucioasa, în vederea realizării unui campus cu destinaţie socială, respectiv locuinţe sociale şi o creşă/grădiniţă.
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului proprietate publică a statului care se transmite în
domeniul public al oraşului Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, şi în
administrarea Consiliului Local al Oraşului Pucioasa
*Font 9*
Locul unde este situat imobilul Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului şi valoarea de inventar Numărul de inventar M.F.P.
Oraşul Pucioasa, Str. Rândunelelor nr. 18, judeţul Dâmboviţa Statul român*) În domeniul public al oraşului Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Pucioasa Construcţie P + 2 Suprafaţa construită - 305 mý Suprafaţa terenului aferent - 805,16 mý Valoarea de inventar reevaluată - 1.160.836 lei CF nr. 70199 - oraşul Pucioasa Nr. cadastral 489 Se va atribui
___________
Notă *) Imobilul a fost trecut în domeniul public al statului prin Procesul-verbal nr. 25.694 din 27 aprilie 2011, emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, şi Decizia nr. 234 din 29 martie 2011 a Ministerului Finanţelor Publice.
__________
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
──────────────────
p. Ministrul administraţiei
şi internelor,
Mihai Capră,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 30 noiembrie 2011.
Nr. 1.194.
privind transmiterea unui imobil, trecut în domeniul public al statului ca urmare a operaţiunilor de dare în plată, în domeniul public al oraşului Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Pucioasa
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 175 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.