LEGE nr. 202 din 7 noiembrie 2011
Statutory Text (2 Articles)
privind plata de către Autoritatea Electorală Permanentă a cotizaţiei anuale de membru cu drepturi depline al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO)
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
(1) Sumele necesare pentru plata cotizaţiei anuale ce revine Autorităţii Electorale Permanente, în calitate de membru cu drepturi depline al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul anual aprobat Autorităţii Electorale Permanente.
(2) Pentru anul 2011 se introduce în bugetul Autorităţii Electorale Permanente titlul "Alte transferuri", alineatul "Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale", echivalentul în lei al sumei de 3.300 euro, reprezentând cotizaţia României la Asociaţia Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO) pentru anii 2009, 2010 şi 2011, prin diminuarea cu aceeaşi sumă a creditelor bugetare de la titlul "Bunuri şi servicii", în cadrul bugetului aprobat.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 7 noiembrie 2011.
Nr. 202.
-------