HOTĂRÂRE nr. 982 din 5 octombrie 2011
Statutory Text (3 Articles)
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Luncaviţa, judeţul Tulcea
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1, stema comunei Luncaviţa se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp roşu, deasupra unor munţi de argint, se află o albină de aur.
În vârful scutului, în câmp albastru, se află o barcă pescărească cu năvod, totul de aur, plutind pe o apă în culori naturale.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate
Albina şi barca pescărească semnifică ocupaţiile de bază ale locuitorilor, apicultura şi pescuitul.
Apa reprezintă fluviul Dunărea care străbate localitatea.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
_________
privind aprobarea stemei comunei Luncaviţa, judeţul Tulcea
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă stema comunei Luncaviţa, judeţul Tulcea, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
──────────────────
Ministrul administraţiei
şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Bucureşti, 5 octombrie 2011.
Nr. 982.