DECIZIE nr. 253 din 22 septembrie 2011
Statutory Text (5 Articles)
Se constituie Comisia pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel sau tonuri în aşteptare pentru telefoanele mobile, după cum urmează
- Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), reprezentând organismul de gestiune colectivă din domeniu, pe de o parte; şi
- câte un reprezentant al Societăţii Comerciale ORANGE ROMÂNIA - S.A. şi al Societăţii Comerciale COSMOTE ROMANIAN MOBILE TELECOMMUNICATIONS - S.A., reprezentând utilizatorii, pe de altă parte.
Comisia constituită potrivit art. 1 are obligaţia să desfăşoare negocierile în conformitate cu dispoziţiile art. 131^1 şi art. 131^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.
Comisia îşi va stabili programul întâlnirilor, pe care îl va comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi intră în vigoare la data publicării, fiind postată şi pe site-ul www.orda.ro
Directorul general al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor,
Robert Bucur
Bucureşti, 22 septembrie 2011.
Nr. 253.
_______
privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel sau tonuri în aşteptare pentru telefoanele mobile
Având în vedere prevederile art. 123^1 alin. (1) lit. e), ale art. 130 alin. (1) lit. b), art. 131 şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 3 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de cererea formulată de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. RG II/11.318 din 6 septembrie 2011, precum şi de Referatul nr. RG II/11.887 din 22 septembrie 2011 al Direcţiei registre şi gestiune colectivă,
în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006, cu modificările ulterioare,
directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie