Legislator Case Law & Legislation
131389 RO

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 31 august 2011

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 31 august 2011 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 12 septembrie 2011

pentru modificarea Legii nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român

Având în vedere volumul de activitate în continuă creştere, în special în plan internaţional, a Institutului Cultural Român, necesitatea asigurării operativităţii şi celerităţii în desfăşurarea activităţii, precum şi a calităţii rezultatelor acesteia, este imperios necesară consolidarea actului de conducere la nivelul Institutului Cultural Român, care va permite atât o mai bună îndeplinire a obiectivelor instituţiei pe plan intern, cât şi o superioară afirmare a identităţii culturale româneşti pe plan extern.

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 31 august 2011 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 12 septembrie 2011

Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 23 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează

1. Articolul 5 va avea următorul cuprins

"Art. 5. - Conducerea Institutului este asigurată de

a) Consiliul de conducere;

b) Comitetul director;

c) preşedintele Institutului;

d) vicepreşedinţii Institutului."

2. La articolul 10, alineatul (1) va avea următorul cuprins

"Art. 10. - (1) Comitetul director este organul care asigură conducerea executivă a activităţii curente a Institutului şi este alcătuit din 7 membri, dintre care unul este preşedintele Institutului, 2 sunt vicepreşedinţii, iar restul de 4 membri sunt numiţi de preşedinte dintre persoanele cu funcţii de conducere din aparatul propriu al Institutului."

3. La articolul 12, alineatele (1) şi (7) vor avea următorul cuprins

"Art. 12. - (1) Conducerea operativă a Institutului este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi revocat din funcţie de Preşedintele României; în activitatea sa de conducere, preşedintele este ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de Preşedintele României, la propunerea preşedintelui Institutului. Mandatul vicepreşedinţilor este de 4 ani, cu posibilitatea de a fi reînnoit. Funcţia de vicepreşedinte al Institutului este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic.

.........................................................................

(7) Preşedintele poate delega o parte dintre atribuţiile sale vicepreşedinţilor sau altor membri ai Comitetului director, desemnaţi conform legii."

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează

--------------

p. Ministrul afacerilor externe,

Costea Romulus Doru,

secretar de stat

Preşedintele Institutului Cultural Român,

Horia-Roman Patapievici

Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,

Kelemen Hunor

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Ialomiţianu

Bucureşti, 31 august 2011.

Nr. 72.

--------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →