DECIZIE nr. 137 din 1 august 2011 privind modificarea Procedurii de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare - START, aprobată prin Decizia președintelui Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii nr. 70/2011
Statutory Text (3 Articles)
Procedura de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare - START, aprobată prin Decizia președintelui Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii nr. 70/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 și 250 bis din 8 aprilie 2011, se modifică după cum urmează:– La punctul 3.2, litera b) va avea următorul cuprins
b) sunt IMM, conform prevederilorart. 2 și ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care transpune în legislația națională Recomandarea CE nr. 361 din 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L124 din 20 mai 2003 (au până la 249 de angajați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau dețin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei);
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere prevederile anexei nr. 3/35/27 la Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 3 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor art. 15 alin. (5) și art. 16 lit. B lit. a) din partea a III-a cap. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, aprobat prin Ordinul ministrului întreprinderilor mici și mijlocii, comerțului și mediului de afaceri nr. 658/2009, cu modificările ulterioare,
președintele Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii emite prezenta decizie.
Președintele Agenției pentru Implementarea Proiectelor
și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii,
Cristian Haiduc
București, 1 august 2011.
Nr. 137.
-------