DECIZIE nr. 494 din 19 aprilie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru-Gheorghe Puşcaş în Dosarul nr. 6.638/271/2006 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele

Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.638/271/2006, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Petru-Gheorghe Puşcaş cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 171 alin. 3 şi art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât, pe de o parte, art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală nu asigură asistenţă juridică obligatorie învinuitului sau inculpatului şi în faza de urmărire penală în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, iar, pe de altă parte, art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală limitează dreptul inculpatului de a pune întrebări martorilor care au dat declaraţii în faza de urmărire penală şi a căror ascultare nu mai este posibilă.

Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 şi art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 275/2003 şi nr. 704/2007.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 3 şi ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală. Prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Textele de lege criticate au următorul cuprins

- Art. 171 alin. 3: "În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";

- Art. 327 alin. 3: "Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum şi a dispoziţiilor art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul acuzatului la audierea martorilor din proces din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 171 alin. 3 şi art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală şi a reţinut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie şi în cursul urmăririi penale, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.292 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010.

Totodată, prin Decizia nr. 275 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de urmat în situaţia în care ascultarea martorului nu mai este posibilă, nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare şi nici celor din pacte şi convenţii internaţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. În situaţia în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanţă, punerea în discuţie şi valorificarea declaraţiei date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu poate afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea să cunoască această declaraţie în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciat, poate folosi împotriva hotărârii judecătoreşti căile de atac prevăzute de lege. Legea prevede, aşadar, toate garanţiile procesuale pentru realizarea dreptului la apărare al inculpatului, iar dispoziţiile legale criticate nu numai că nu contravin, dar contribuie la realizarea acestui drept.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.306 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru-Gheorghe Puşcaş în Dosarul nr. 6.638/271/2006 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

-------------