DECIZIE nr. 362 din 22 martie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Liviu Nicolicea în Dosarul nr. 8.528/288/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele

Prin Încheierea din 15 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.528/288/2008, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Liviu Nicolicea cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 3.086 din 8 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 24. În acest sens arată că în cazul constatării faptei cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic prevăd o procedură administrativă de constatare a contravenţiilor şi de încheiere a procesului-verbal diferită faţă de situaţia constatării faptei direct şi nemijlocit de către poliţistul rutier în lipsa unor mijloace tehnice. În cazul reglementat de textul de lege criticat este înlăturat dreptul contravenientului de a formula obiecţiuni cu privire la conţinutul procesului-verbal de constatare, pe când în cazul celorlalte contravenţii agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Contravenientul nu beneficiază de prezumţia de nevinovăţie în timpul etapei administrative în care i se aplică o sancţiune de către poliţist, iar actul de constatare se întocmeşte în lipsa acestuia, astfel că nu are posibilitatea de a formula obiecţiuni cu privire la starea de fapt reţinută de agentul constatator. De asemenea, în motivarea excepţiei este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Cauza ╓ztⁿ'62rk contra Germaniei şi Cauza Anghel contra României.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut

"În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori."

Alin. (2) al art. 109, la care face referire textul de lege criticat, prevede că se poate face constatarea contravenţiilor şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 24 care garantează dreptul la apărare. De asemenea, este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Cauza Ozturk contra Germaniei şi Cauza Anghel contra României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Astfel, normele criticate se aplică tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza acestora, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, şi nu încalcă dreptul la apărare. Persoana contravenientă nemulţumită de sancţiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenţie, indiferent dacă procesul-verbal de contravenţie a fost încheiat în prezenţa sau în lipsa acesteia, are deschisă calea plângerii la instanţa de judecată, în conformitate cu art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta", cadru în care, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, poate formula apărările pe care le consideră necesare. Curtea a subliniat, în acest sens, în jurisprudenţa sa referitoare la dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, legea-cadru în materie contravenţională, că, chiar dacă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, atunci când este formulată plângere împotriva acestuia este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, aşadar şi de a examina probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, obţinute cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, la care face referire autorul prezentei excepţii, în motivarea acesteia. În acest sens, art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stabileşte că "Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării". Aşadar, instanţele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 606 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 16 iunie 2010, când a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea soluţiei pronunţate cu acel prilej, atât aceasta, cât şi argumentele pe care s-a bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Liviu Nicolicea în Dosarul nr. 8.528/288/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman

----