HOTĂRÂRE nr. 402 din 20 aprilie 2011
Table of Provisions (27)
Statutory Text (27 Articles)
(1) Se aprobă lista unor obiective de investiţii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii prevăzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-nr. 2/23, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
LISTA
obiectivelor de investiţii din judeţele Timiş,
Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Arad, Sibiu, Braşov, Ialomiţa, Ilfov, Vâlcea
şi Gorj din cadrul proiectului prioritar "10.000 km
drumuri judeţene şi de interes local" din Programul naţional
de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin
intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului
1. Reabilitare DJ 572 km 55+700-km 102+500, limită judeţ Caraş-Severin-Buziaş-limită judeţ Arad, judeţul Timiş
2. Reabilitare DJ 681A Fârdea-Traian Vuia-Mănăştiur km 0+000-14+700, judeţul Timiş
3. Reabilitare DJ 591 Timişoara Sânmihaiu Român-Cenei km 6+500-km 27+500, judeţul Timiş
4. Reabilitare DJ 172D km 0+000-km 42+150 Ilva Mică-limită judeţ Suceava, judeţul Bistriţa-Năsăud
5. Modernizare DJ 172C km 9+000-km 14+320 Josenii Bârgăului-Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud
6. Modernizare drum judeţean DJ 196: Supuru de Jos (DN 19A)-Corund-Bogdand-Nadişu Hododului-Hodod-limită judeţ Sălaj km 0+000-28+000, judeţul Satu Mare
7. Modernizare drum judeţean DJ 193A Satu Mare-Amaţi-Ruşeni-Tătăreşti-Necopoi-Homorodu de Jos-Homorodu de Mijloc-Homorodu de Sus-Solduba- Hodişa-Socond-Răteşti km 0+900-km 2+775, km 5+950-km 23+000, km 29+000-km 36+900, km 42+750-km 49+124, judeţul Satu Mare
8. Reabilitare drum judeţean DJ 191D: DN 1H-Nuşfalău-Valcău-Sig-Tusa-limită judeţ Cluj, judeţul Sălaj
9. Reabilitare DJ 682, km 100+080-km 117+080 Arad-Felnac-limită judeţ Timiş, judeţul Arad
10. Reabilitare DJ 709 km 0+800-km 30+700, Arad-Seleuş, judeţul Arad
11. Reabilitare străzi în municipiul Arad, lotul 1, judeţul Arad
12. Modernizare DJ 142B: Blăjel-Bazna-limită judeţ Alba km 0+000-km 11+612, judeţul Sibiu
13. Reabilitare DJ 104, Şercaia-Hoghiz km 0+000-23+691, judeţul Braşov
14. Modernizare drum judeţean DJ 313 km 22+607- km 35+087 limită judeţ Călăraşi-Axintele, judeţul Ialomiţa
15. Modernizare drum judeţean DJ 201 km 19+800-km 36+430 Axintele-DJ 201B, judeţul Ialomiţa
16. Modernizarea reţelei de drumuri judeţene din judeţul Ilfov - DJ 300 km 0+000 (Pantelimon)-km 12+430 (Şindriliţa DN 2), judeţul Ilfov
17. Reabilitare şi modernizare DJ 703G, Jiblea-Sălătrucel-Berislăveşti-limita judeţului Argeş, km 0+000-13+600, judeţul Vâlcea
18. Reabilitare şi modernizare DJ 665 limita judeţului Gorj-Mariţa-Izvorul Rece-Vaideeni-Horezu, km 53+65069+169, judeţul Vâlcea
19. Reabilitare şi modernizare DJ 643 limita judeţului Olt-Laloşu-Făureşti-Găneşti, km 52+400-78+490, judeţul Vâlcea
20. Reabilitare şi modernizare DJ 703N Berislăveşti-releu Cozia, km 0+000-20+500, judeţul Vâlcea
21. Reabilitare şi modernizare DJ 677 Mădulari-Şuşani-limita judeţului Olt, km 0+000-23+850, judeţul Vâlcea
22. Reabilitare DJ 672, km 0+000-43+623, Ciuperceni-Godineşti-Tismana-Topeşti-Peştişani-Brădiceni-Buduhala (DN 67), judeţul Gorj
23. Reabilitarea DJ 673 Şiacu-Borăscu-Turceni-Broşteni (DN 66), km 16+650-41+650, judeţul Gorj
Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 1 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
---------------
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Gheorghe Emacu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 20 aprilie 2011.
Nr. 402.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ 572 km 55+700-km 102+500,
limită judeţ Caraş-Severin-Buziaş-limită judeţ Arad, judeţul Timiş"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş
Amplasament: judeţul Timiş, pe traseul drumului judeţean DJ 572 între limita judeţului Caraş-Severin şi limita judeţului Arad
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 2 martie 2011; 1 euro = 4,1163 lei), din care: mii lei 85.826
- construcţii + montaj mii lei 56.619
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 42.668 27.716
Anul II mii lei mii lei 43.158 28.903
Capacităţi
- lungime drum reabilitat km 46,800
- platformă drum m 8,00
- parte carosabilă m 6,00
- benzi încadrare m 2 x 0,25
- acostamente m 2 x 0,75
- podeţe buc. 24
- şanţ pereate m 13.420
- canal carosabil m 220
- intersecţii cu drumuri laterale buc. 170
- intersecţii la nivel cu cale ferată buc. 1
- zid de sprijin L = 200 ml, V = 1.060 mc beton
Durata de realizare a investiţiei luni 20
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ 681A
Fârdea-Traian Vuia-Mănăştiur km 0+000-14+700, judeţul Timiş"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş
Amplasament: judeţul Timiş, pe traseul drumului judeţean DJ 681A, între km 0+000-14+700 localităţile Fârdea-Traian Vuia-Mănăştiur
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 23 martie 2011; 1 euro = 4,1163 lei), din care: mii lei 33.820
- construcţii + montaj mii lei 24.376
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 16.910 12.188
Anul II mii lei mii lei 16.910 12.188
Capacităţi
- lungime drum modernizat km 14,70
- suprafaţă parte carosabilă (p.c 6,0 m) mp 100.670,47
- lungime şanţuri
- pereate m 3.948,47
- rigole carosabile m 2.642,00
- rigole carosabile m 934,90
- podeţe buc. 90
- amenajare intersecţii cu drumuri laterale buc. 43
- intersecţii la nivel cu cale ferată buc. 1
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ 591
Timişoara Sânmihaiu Român-Cenei km 6+500-km 27+500,
judeţul Timiş"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş
Amplasament: drumul judeţean 591 face legătura între reşedinţa de judeţ Timişoara şi localităţile Utvin, Sânmihaiu Român, Sânmihaiu German, Bobda; drumul judeţean 591 face legătura şi cu drumul naţional 59B în localitatea Cenei.
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 23 martie 2011; 1 euro = 4,1163 lei), din care: mii lei 47.002
- construcţii + montaj mii lei 30.595
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 28.751 18.715
Anul II mii lei mii lei 8.251 11.880
Capacităţi
- lungime traseu km 21,00
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00
- lăţime acostamente m 2 x 1,00
- lăţime benzi încadrare m 2 x 0,25
- podeţe buc. 81
- amenajări intersecţii buc. 43
Durata de realizare a investiţiei luni 16
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ 172D
km 0+000-km 42+150 Ilva Mică-limită judeţ Suceava,
judeţul Bistriţa-Năsăud"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Bistriţa-Năsăud, prin Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
Amplasament: judeţul Bistriţa-Năsăud, drumul judeţean DJ 172D km 0+000-km 42+150 Ilva Mică-limita judeţului Suceava
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 22 februarie 2011; 1 euro = 4,2350 lei), din care: mii lei 167.862
- construcţii + montaj mii lei 108.648
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 55.000 36.000
Anul II mii lei mii lei 55.000 36.000
Anul III mii lei mii lei 57.862 36.648
Capacităţi
- lungime drum km 42,957
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime carosabil m 6,00
- lăţime acostamente m 2 x 0,75
- benzi de încadrare m 2 x 0,25
- poduri reabilitate buc. 8
Durata de realizare a investiţiei luni 36
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Modernizare DJ
172C km 9+000-km 14+320 Josenii Bârgăului-Ilva Mică,
judeţul Bistriţa-Năsăud"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Bistriţa-Năsăud, prin Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
Amplasament: judeţul Bistriţa-Năsăud, drumul judeţean DJ 172C km 9+000-14+320
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri în luna noiembrie 2010; 1 euro = 4,2500 lei), din care: mii lei 50.654
- construcţii + montaj mii lei 33.843
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 16.000 10.000
Anul II mii lei mii lei 16.000 10.000
Anul III mii lei mii lei 18.654 13.843
Capacităţi
- lungime drum km 5,110
- lăţime platformă m 7,00; 8,00
- lăţime carosabil m 5,50; 6,00
- lăţime acostamente m 2 x (0-1,00)
- lăţime benzi de încadrare m 2 x 0,25
- podeţe buc. 14
- poduri buc. 6
- ziduri de sprijin rambleu ml 2.370
- ziduri de sprijin debleu ml 70
- gabioane ml 480
- consolidare cu zid de beton armat de piloţi ml 460
Durata de realizare a investiţiei luni 30
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Modernizare drum
judeţean DJ 196: Supuru de Jos (DN 19A)-Corund-Bogdand-
Nadişu Hododului-Hodod-limită judeţ Sălaj km 0+000-28+000, judeţul Satu Mare"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Satu Mare, prin Consiliul Judeţean Satu Mare
Amplasament: judeţul Satu Mare, comunele Supuru de Jos, Bogdand şi Hodod, localităţile Supuru de Jos, Corund, Bogdand, Nadişu Hododului şi Hodod, drumul judeţean DJ 196 km 0 + 000-km 28 + 000
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri în luna martie 2011; 1 euro = 4,2 lei), din care: mii lei 98.465
- construcţii + montaj mii lei 63.547
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 32.821 21.182
Anul II mii lei mii lei 32.821 21.182
Anul III mii lei mii lei 32.823 21.183
Capacităţi
- lungime drum km 28,00
- poduri noi buc. 1
- poduri reabilitate buc. 1
Durata de realizare a investiţiei luni 36
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Modernizare drum
judeţean DJ 193A Satu Mare-Amaţi-Ruşeni-Tătăreşti-Necopoi-
Homorodu de Jos- Homorodu de Mijloc-Homorodu
de Sus-Solduba-Hodişa-Socond-Răteşti km 0+900-
km 2+775, km 5+950-km 23+000, km 29+000-km
36+900, km 42+750-km 49+124, judeţul Satu Mare"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Satu Mare, prin Consiliul Judeţean Satu Mare
Amplasament: judeţul Satu Mare, comunele Amaţi, Necopoi, Homorod, Socond
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri în luna martie 2011; 1 euro = 4,2 lei), din care: mii lei 113.708
- construcţii + montaj mii lei 73.359
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 28.427 18.339
Anul II mii lei mii lei 28.427 18.339
Anul III mii lei mii lei 28.427 18.339
Anul IV mii lei mii lei 28.427 18.342
Capacităţi
- lungime drum km 49,124
- poduri noi buc. 2
- poduri reabilitate buc. 4
Durata de realizare a investiţiei luni 48
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare drum
judeţean DJ 191D: DN 1H-Nuşfalău-Valcău-Sig-Tusa-
limită judeţ Cluj, judeţul Sălaj"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Sălaj, prin Consiliul Judeţean Sălaj
Amplasament: judeţul Sălaj, traseul drumului reabilitat pleacă din DN 1H (care reprezintă km 0 + 000 al investiţiei) în localitatea Nuşfalău-Boghiş-Valcău de Jos-Fizeş-Sig-Tusa până la limita cu judeţul Cluj - km 31 + 330
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 14 martie 2011; 1 euro = 4,1865 lei), din care: mii lei 113.598
- construcţii + montaj mii lei 74.239
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 56.799 37.120
Anul II mii lei mii lei 56.799 37.119
Capacităţi
- lungime totală drum km 31,330
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00 (2 x 3,00)
- lăţime acostamente m 2 x 0,50
- podeţe buc. 71
- poduri noi buc. 1
- poduri reabilitate buc. 4
- consolidare cu ziduri de sprijin m 2.800
- drenuri de fund de şanţ cu şanţuri betonate m 3.825
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ 682,
km 100+080-km 117+080 Arad-Felnac-limită judeţ Timiş,
judeţul Arad"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad
Amplasament: judeţul Arad, DJ 682 km 100 + 080-km 117 + 080 Arad-Zădăreni-Bodrogu Nou-Călugăreni-Felnac
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 4 ianuarie 2011; 1 euro = 4,2677 lei), din care: mii lei 37.533
- construcţii + montaj mii lei 25.544
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 18.767 12.772
Anul II mii lei mii lei 18.766 12.772
Capacităţi
- drum de clasă tehnică IV km 17,000
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ
709 km 0+800-km 30+700, Arad-Seleuş, judeţul Arad"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad
Amplasament: judeţul Arad, DJ 709 km 0 + 800-km 30 + 700 şi km 33 + 700-39 + 200 Arad-Horia-Şiria-Galşa-Mâsca-Pâncota-Seleuş
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 3 ianuarie 2011; 1 euro = 4,2698 lei), din care: mii lei 74.770
- construcţii + montaj mii lei 48.261
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 37.380 24.130
Anul II mii lei mii lei 37.390 24.131
Capacităţi
- drum de clasă tehnică IV km 33,450
- drum de clasă tehnică III km 3,144
Durata de realizare a investiţiei luni 18
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare
străzi în municipiul Arad, lotul 1, judeţul Arad"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad
Amplasament: judeţul Arad, municipiul Arad
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 29 decembrie 2010; 1 euro = 4,2914 lei) din care: mii lei 30.429
- construcţii + montaj mii lei 19.545
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 15.214 9.772
Anul II mii lei mii lei 15.215 9.773
Capacităţi
- lungime totală străzi km 18,890
- număr străzi propuse pentru reabilitare străzi 27
- suprafaţa totală m2 197.850
- străzi de categoria I, a II-a, III-a
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Modernizare DJ
142B: Blăjel-Bazna-limită judeţ Alba km 0+000-km 11+612,
judeţul Sibiu"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Sibiu, prin Consiliul Judeţean Sibiu
Amplasament: judeţul Sibiu, DJ 142 B: Blăjel-Bazna-limită judeţ Alba km 0+000-km 11 + 612
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 15 decembrie 2010; 1 euro = 4,2878 lei), din care: mii lei 37.152
- construcţii + montaj mii lei 26.356
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Anul I mii lei mii lei 25.000 20.000
Anul II mii lei mii lei 12.152 6.356
Capacităţi
- lungime drum km 11,612
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime carosabil m 6,00
- lăţime acostament m 2 x 1,00
Durata de realizare a investiţiei luni 15
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ
104, Şercaia-Hoghiz km 0+000-23+691, judeţul Braşov"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Braşov, prin Consiliul Judeţean Braşov
Amplasament: judeţul Braşov, originea în DN1 E 68 în localitatea Şercaia şi destinaţia în DN 13 E 60 în vecinătatea localităţii Hoghiz; drumul traversează localităţile Şercaia, Pârâu, Veneţia de Jos, Comana de Jos, Căciulata, Fântâna
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 9 aprilie 2011; 1 euro = 4,1308 lei), din care: mii lei 82.166
- construcţii + montaj mii lei 51.973
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Anul I mii lei mii lei 34.510 20.789
Anul II mii lei mii lei 47.656 31.184
Capacităţi
- lungime totală drumuri km 23,691
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime carosabil m 2 x 3,00
- lăţime acostament m 2 x 1,00
- amenajare intersecţii cu drumuri laterale buc. 89
Durata de realizare a investiţiei luni 16
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Modernizare drum judeţean DJ 313 km
22+607-km 35+087 limită judeţ Călăraşi-Axintele, judeţul Ialomiţa"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Ialomiţa, prin Consiliul Judeţean Ialomiţa
Amplasament: limită judeţ Călăraşi-Axintele DJ 313 km 22 + 607-km 35 + 087 limită judeţ Călăraşi şi finalizare în localitatea Axintele, judeţul Ialomiţa
Indicatorii tehnico-conomici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 29 martie 2011; 1 euro = 4,2 lei), din care: mii lei 36.427
- construcţii + montaj mii lei 23.470
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Capacităţi
- lungime totală drumuri km 12,480
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 2 x 3,00
- lăţime acostamente m 2 x 0,75
- podeţe buc. 5
- amenajare intersecţii buc. 36
Durata de realizare a investiţiei luni 12
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Modernizare drum judeţean DJ 201 km
19+800-km 36+430 Axintele-DJ 201B, judeţul Ialomiţa"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Ialomiţa, prin Consiliul Judeţean Ialomiţa
Amplasament: Axintele DJ 201B, DJ 201 km 19+800-km 36+430 localitatea Axintele şi finalizare la intersecţia cu DJ 201B, judeţul Ialomiţa
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 29 martie 2011; 1 euro = 4,2 lei), din care: mii lei 52.515
- construcţii + montaj mii lei 33.858
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Capacităţi
- lungime totală drumuri km 16,630
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 2 x 3,00
- lăţime acostamente m 2 x 0,75
- podeţe buc. 9
- amenajare intersecţii buc. 50
Durata de realizare a investiţiei luni 12
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Modernizarea reţelei de drumuri judeţene
din judeţul Ilfov - DJ 300 km 0+000 (Pantelimon)-km 12+430
(Şindriliţa DN 2), judeţul Ilfov"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov
Amplasament: judeţul Ilfov; sectorul de drum se compune din două tronsoane: tronsonul I - Pantelimon-centura Bucureştiului (DJ 100 A); tronsonul II - centura Bucureştiului-intersecţia cu DN 2.
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 22 decembrie 2010; 1 euro = 4,2849 lei), din care: mii lei 33.986
- construcţii + montaj mii lei 22.835
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 15.468 10.000
Anul II mii lei mii lei 18.518 12.835
Capacităţi
- lungime drum km 12,43
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00
- lăţime acostamente m 2 x 1
Durata de realizare a investiţiei luni 19
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare şi modernizare DJ 703G,
Jiblea-Sălătrucel-Berislăveşti-limita judeţului Argeş,
km 0+000-13+600, judeţul Vâlcea"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea
Amplasament: pe teritoriul administrativ al localităţilor Călimăneşti, Berislăveşti şi Sălătrucel, judeţul Vâlcea
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care: mii lei 36.963
- construcţii + montaj mii lei 22.994
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Anul I mii lei mii lei 14.000 9.000
Anul II mii lei mii lei 22.994 13.994
Capacităţi
- lungime drum km 13,600
- podeţe buc. 82
- ziduri de sprijin km 0,950
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare şi modernizare DJ 665
limita judeţului Gorj-Mariţa-Izvorul Rece-Vaideeni-Horezu,
km 53+650-69+169, judeţul Vâlcea"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea
Amplasament: pe teritoriul administrativ al localităţilor Vaideeni şi Horezu, judeţul Vâlcea
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care: mii lei 48.424
- construcţii + montaj mii lei 30.124
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 20.000 12.000
Anul II mii lei mii lei 28.424 18.124
Capacităţi
- lungime drum km 15,600
- podeţe buc. 81
- ziduri de sprijin km 0,750
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare şi modernizare DJ 643
limita judeţului Olt-Laloşu-Făureşti-Găneşti,
km 52+400-78+490, judeţul Vâlcea"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea
Amplasament: pe teritoriul administrativ al localităţilor Laloşu, Făureşti, Diculeşti, Bălceşti şi Lăcuşteni, judeţul Vâlcea
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care: mii lei 83.877
- construcţii + montaj mii lei 52.169
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 35.000 26.000
Anul II mii lei mii lei 48.877 26.169
Capacităţi
- lungime drum km 26,090
- podeţe buc. 226
- ziduri de sprijin km 0,850
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare şi modernizare DJ 703N
Berislăveşti-releu Cozia, km 0+000-20+500, judeţul Vâlcea"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea
Amplasament: pe teritoriul administrativ al localităţilor Berislăveşti şi Sălătrucel, judeţul Vâlcea
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care: mii lei 76.434
- construcţii + montaj mii lei 47.550
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 30.573 19.000
Anul II mii lei mii lei 45.861 28.550
Capacităţi
- lungime drum km 20,500
- podeţe buc. 72
- ziduri de sprijin km 12,500
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare şi modernizare DJ 677
Mădulari-Şuşani-limita judeţului Olt, km 0+000-23+850, judeţul Vâlcea"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea
Amplasament: judeţul Vâlcea
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care: mii lei 69.262
- construcţii + montaj mii lei 43.088
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 30.000 23.000
Anul II mii lei mii lei 39.262 20.088
Capacităţi
- lungime drum km 23,850
- podeţe buc. 164
- ziduri de sprijin km 0,500
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ 672, km 0+000-43+623,
Ciuperceni-Godineşti-Tismana-Topeşti-Peştişani-Brădiceni-Buduhala
(DN 67), judeţul Gorj"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Gorj, prin Consiliul Judeţean Gorj
Amplasament: judeţul Gorj, DJ 672, km 0+000-43+623 între localităţile Ciuperceni-Godineşti-Tismana-TopeştiPeştişani-Brădiceni-Buduhala (DN 67), judeţul Gorj
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 22 decembrie 2010; 1 euro = 4,2849 lei), din care: mii lei 137.431
- construcţii + montaj mii lei 88.236
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei mii lei 68.716 44.118
Anul II mii lei mii lei 68.715 44.118
Capacităţi
- lungime drum km 43,623
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00
- benzi de încadrare buc. 2 x 0,25
- podeţe buc. 72
- ziduri de sprijin km 12,500
Durata de realizare a investiţiei luni 24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii "Reabilitarea DJ 673 Şiacu-Borăscu-Turceni-
Broşteni (DN 66), km 16+650-41+650, judeţul Gorj"
Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Beneficiar: judeţul Gorj, prin Consiliul Judeţean Gorj
Amplasament: judeţul Gorj, DJ 673 Şiacu-Borăscu-Turceni-Broşteni (DN 66), km 16+650-41+650
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri la data de 22 decembrie 2010; 1 euro = 4,2849 lei), din care: mii lei 40.417
- construcţii + montaj mii lei 25.707
Capacităţi
- lungime drum km 25,00
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00
- lăţime acostamente m 2 x 0,75
- lăţime benzi de încadrare m 2 x 0,25
Durata de realizare a investiţiei luni 12
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
--------
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unor obiective de investiţii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.