HOTĂRÂRE nr. 839 din 11 august 2010 (*actualizată*)
Table of Provisions (47)
Statutory Text (47 Articles)
(1) Prezenta hotărâre stabileşte cadrul legal necesar aplicării schemei multianuale de ajutor de stat privind acoperirea costurilor suplimentare şi a pierderii de venituri datorate angajamentelor asumate pe bază voluntară în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor prin aplicarea unor măsuri, altele decât măsurile tehnologice obligatorii, pentru depăşirea standardelor minime obligatorii prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 202/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte standardele minime pentru protecţia porcinelor, care transpune Directiva 91/630/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1991 de stabilire a normelor minime de protecţie a porcinelor, abrogată prin Directiva 2008/120/CE a Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a standardelor minime de protecţie a porcinelor, respectiv în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, precum şi în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 85/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind sistemul de identificare şi înregistrare a suinelor, cu modificările ulterioare.
(2) Schema de ajutor de stat prevăzură la alin. (1) se implementează cu respectarea prevederilor Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele în agricultură şi silvicultură în perioada 2007-2013*1), ale Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală, precum şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1.698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
-------------
*1) Publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006.
SUME
acordate pentru acoperirea costurilor suplimentare
şi a pierderii de venituri datorate aplicării măsurilor
de bunăstare şi protecţie a porcinelor
*Font 7*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┬────────┬───────┐
│Nr. │ Specificare │Porci graşi│Scrofiţe│Scroafe│
│crt.│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ │Coeficient de conversie în UVM, conform anexei V la Regulamentul (CE) │ 0,3 │ 0,3 │ 0,5 │
│ │nr. 1.974/2006 al Comisiei │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ │Suma acordată pentru acoperirea costurilor suplimentare şi a pierderii de│ lei/UVM │lei/UVM │lei/UVM│
│ │venituri datorate aplicării măsurilor de bunăstare a animalelor │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ 1. │Măsura a) │ 222,6 │ 705,6 │ 107,7 │
│ │Asigurarea unei suprafeţe de pardoseală libere cu minimum 10% mai mare │ │ │ │
│ │decât cea obligatorie prin normă │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ 2. │Măsura b) │ 56,4 │ 161,0 │ 77,6 │
│ │Asigurarea a minimum 9 ore de lumină naturală sau 11 ore de lumină │ │ │ │
│ │artificială │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ 3. │Măsura c) │ 17,4 │ 49,6 │ 23,9 │
│ │Asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ 4. │Măsura d) │ 25,6 │ 190,3 │ 53,4 │
│ │Asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul tehnologic, conform │ │ │ │
│ │prevederilor Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu │ │ │ │
│ │modificările şi completările ulterioare │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ 5. │Măsura e) │ 100,3 │ 100,3 │ 60,8 │
│ │Îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură, umiditate, │ │ │ │
│ │volum de aer circulant/viteza aerului │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ 6. │Măsura f) │ 81,8 │ 81,8 │ 49,6 │
│ │Asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea aşternutului uscat │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ 7. │Măsura g) │ 30,7 │ 87,7 │ 42,3 │
│ │Asigurarea unor condiţii privind protecţia animalelor şi creşterea │ │ │ │
│ │statusului de sănătate │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ │TOTAL MĂSURI (lei/UVM) │ 534,7 │1.376,4 │ 415,3 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴────────┴───────┘
(1) Prevederile schemei de ajutor de stat se aplică producătorilor agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, şi care deţin, cresc sau exploatează porcine, de la o greutate vie de 30 kg până la greutatea de abatorizare, individual sau în forme asociative, conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.
(2) Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) dacă se află în următoarele situaţii
a) sunt persoane aflate în dificultate financiară, definite în sensul pct. 50-58 din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor aflate în dificultate, persoane ce constituie subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare;
b) sunt persoane împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare definitivă a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi prevederilor art. 13-17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Operator de date cu caracter personal: 9596
Centrul judeţean .............................
Nr. .......... din ................................
CERERE INIŢIALĂ ANUALĂ
pentru solicitarea ajutorului de stat privind realizarea
angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei
porcinelor pentru anul .............
Număr unic de identificare a solicitantului (APIA)
RO .............................
Persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială constituită potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare
Subsemnatul/Subsemnata, ..........(numele, iniţiala tatălui, prenumele)........., domiciliat/domiciliată în localitatea ..........(sat, comună, oraş).........., str. ........... nr. ........, sectorul/judeţul .........., codul poştal ......, nr. telefon ........., nr. fax ........, adresă e-mail .............., CUI/CIF ......., înscris/înscrisă în Registrul agricol la poziţia ............ sau în Registrul naţional al exploataţiilor cu codul exploataţiei RO ................, în calitate de reprezentant legal/împuternicit/delegat, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ......... nr. ........., CNP ................., cont trezorerie nr. ............., deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică .............
Persoană juridică
Subscrisa ...............(denumirea solicitantului)............, cu sediul în localitatea .......(sat, comună, oraş) ........., str. ......... nr. ........., sectorul/judeţul .........., codul poştal ......, nr. telefon ........., nr. fax ........., adresa e-mail .........., înregistrată la registrul comerţului cu nr. ..........., CUI/CIF ........., cont trezorerie nr. .........., deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică ............, înscris în Registrul agricol la poziţia ........... sau în Registrul naţional al exploataţiilor cu codul exploataţiei RO ............., reprezentată prin ............, în calitate de reprezentant legal/împuternicit/delegat, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ........... nr. .........., CNP .........
solicit acordarea ajutorului de stat pentru angajamentele asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor, pentru următoarele măsuri şi efectivul de porci pe categorii
*Font 7*
┌──────────────────┬──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┬──────────────┬───────────────┬────────────┬─────────────┬─────┐
│ │ │ │ │ │ Măsura d) │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │potabilităţii │ │ │ │ │
│ │ Coeficient │ Măsura a) │ │ │apei utilizate│ │ │ │ │
│ │ de │ Asigurarea │ │ │ în procesul │ │ │ │ │
│ │ conversie în │unei suprafeţe│ Măsura b) │Măsura c) │ tehnologic, │ Măsura e) │ Măsura f) │ Măsura g) │ │
│ │ UVM, conform │ de │Asigurarea │Asigurarea│ conform │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │ Asigurarea │ │
│ Specificare │ anexei V │ pardoseală │ a minimum │ unor │ prevederilor │parametrilor de│ unui loc │unor condiţii│ │
│ │ la │ libere │ 9 ore de │ condiţii │ Legii │ microclimat - │ de cazare │ privind │Total│
│ │ Regulamentul │ cu minimum │ lumină │ care să │ nr. 458/2002 │ temperatură, │ uscat │ protecţia │(lei)│
│ │ (CE) │ 10% │ naturală │ prevină │ privind │ umiditate, │ sau │ animalelor │ │
│ │nr. 1.974/2006│ mai mare │sau 11 ore │ rănirea │calitatea apei│ volum de aer │ asigurarea │şi creşterea │ │
│ │ al Comisiei │ decât cea │ de lumină │animalelor│ potabile, │ circulant/ │aşternutului│ statusului │ │
│ │ │ obligatorie │artificială│ │ cu │viteza aerului │ uscat │ de sănătate │ │
│ │ │ prin normă │ │ │ modificările │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ şi │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ completările │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│Porci graşi │ 0,3 │ │ │ │ │ │ │ │ │

│În ferme mari │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(capacitate peste │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│În ferme medii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(capacitate între │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│5.000 şi 10.000 de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│În ferme mici │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(capacitate sub │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│5.000 de capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

│Scrofiţe │ 0,3 │ │ │ │ │ │ │ │ │

│Scroafe │ 0,5 │ │ │ │ │ │ │ │ │

│Total măsură (lei)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────┴──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┴──────────────┴───────────────┴────────────┴─────────────┴─────┘
Menţionez următoarele
- ataşez următoarele documente: ......................;
- declar pe propria răspundere că nu am datorii restante la bugetul de stat şi la bugetul local la data de .........;
- declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale, iar în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii.
Data ............... Semnătura şi ştampila ............
NOTE
1. Câmpurile aferente măsurilor pentru care nu se solicită sprijin financiar/ajutor de stat şi care rămân necompletate vor fi barate cu o linie de către solicitant.
2. Sumele solicitate pe fiecare măsură şi categorie de porci au la bază calculaţiile din tabelul corespunzător măsurii.
(1) Schema de ajutor de stat prevăzută la art. 1 alin. (1) vizează stimularea creşterii competitivităţii sectorului românesc de creştere a porcinelor şi atingerea obiectivelor europene privind bunăstarea animalelor, prin acoperirea costurilor suplimentare şi a pierderii de venituri datorate angajamentelor asumate pe bază voluntară pentru o perioadă de 5 ani, prin aplicarea unor măsuri, altele decât măsurile tehnologice obligatorii care asigură bunăstarea porcinelor.
(2) Ajutorul de stat se acordă anual producătorilor agricoli, aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1), dacă în perioada angajamentului asumat în cadrul tehnologiei de creştere a porcinelor aplică una sau mai multe dintre următoarele 7 măsuri, prin care se asigură depăşirea standardelor minime obligatorii, în funcţie de numărul de măsuri aplicate în anul solicitării
------------
Partea introductivă a alin. (2) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
a) asigurarea unei suprafeţe de pardoseală libere cu minimum 10% mai mare decât cea obligatorie prin normă;
b) asigurarea a minimum 9 ore de lumină naturală sau 11 ore de lumină artificială;
c) asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor;
d) asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul tehnologic, conform prevederilor Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare;
e) îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură, umiditate, volum de aer circulant/viteza aerului;
f) asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea aşternutului uscat;
g) asigurarea unor condiţii privind protecţia animalelor şi creşterea statusului de sănătate.
(3) Suma maximă anuală/unitate vită mare, denumită în continuare UVM, aferentă perioadei 2010-2013, pe tip de porc şi pe fiecare măsură de bunăstare, este prevăzută în anexa nr. 1.
------------
Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura a)
Asigurarea unei suprafeţe de pardoseală libere cu minimum 10% mai mare
decât cea obligatorie prin normă
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│
│ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │
│ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │

│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │

│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │

│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │

│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 705,6 │ │

│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 107,7 │ │

│Total măsura a) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ............. Semnătura şi ştampila ...........
Schema de ajutor de stat se aplică beneficiarilor definiţi la art. 2 care îndeplinesc următoarele condiţii
a) solicită ajutor de stat pentru toate cele 7 măsuri, pentru una sau combinaţii între cele 7 măsuri tehnologice care asigură bunăstarea porcinelor prevăzute la art. 3 alin. (2), înainte de începerea desfăşurării activităţii, în baza cererii iniţiale anuale, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, şi a tabelelor prevăzute în anexele nr. 2.1-2.7, care vor cuprinde datele necesare calculării sumei anuale estimate a fi necesară în vederea depăşirii standardelor de bunăstare;
b) îşi asumă pe bază voluntară, pentru o perioadă de 5 ani, angajamentul ferm pentru utilizarea tuturor celor 7 măsuri, a uneia sau a unor combinaţii între cele 7 măsuri tehnologice care asigură bunăstarea prevăzute la art. 3 alin. (2);
c) fac parte din forme asociative legal constituite, grupuri de producători recunoscute de stat, asociaţii economice sau cooperative de producţie şi valorificare ori sunt membri ai altor organizaţii profesionale;
d) deţin autorizaţie sanitară veterinară pentru exploataţie;
e) sunt înregistraţi în Registrul agricol/Registrul naţional al exploataţiilor al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, deţinând un cod de exploataţie, după caz;
f) respectă prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 202/2006, care transpune Directiva Consiliului 91/630/CEE, abrogată prin Directiva Consiliului 2008/120/CE, respectiv ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, precum şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 85/2008, cu modificările ulterioare.
În cazul exploataţiilor în care s-au utilizat deja una sau mai multe dintre măsurile privind bunăstarea şi protecţia porcinelor prevăzute la art. 3 alin. (2), altele decât măsurile tehnologice obligatorii, pentru depăşirea standardelor minime obligatorii prevăzute în legislaţia în vigoare, nu se acordă ajutoare de stat pentru măsura sau măsurile deja aplicate înainte de angajamentele asumate pe bază voluntară pentru o perioadă de 5 ani, conform schemei de ajutor de stat.
------------
Art. 4^1 a fost introdus de pct. 2 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura b)
Asigurarea a minimum 9 ore de lumină naturală
sau 11 ore de lumină artificială
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│
│ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │
│ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │

│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 161,0 │ │

│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 77,6 │ │

│Total măsura b) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data .............. Semnătura şi ştampila .........
(1) Pentru a beneficia de ajutoarele de stat prevăzute la art. 3 alin. (1), solicitanţii trebuie să completeze o cerere iniţială anuală aferentă perioadei 16 octombrie-15 octombrie a anului următor, prevăzută la art. 4 lit. a), şi să o depună individual sau prin reprezentant legal/împuternicit/ delegat, în perioada 1-15 octombrie a fiecărui an, înainte de începerea desfăşurării activităţii pentru măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2), la centrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea de creştere a porcilor.
(2) Prin excepţie, pentru primul an de aplicare a schemei de ajutor de stat, respectiv 2010-2011, cererea iniţială anuală se depune în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei Comisiei Europene de autorizare a acordării ajutorului de stat.
(3) Pentru a beneficia de ajutoarele de stat prevăzute la art. 3 alin. (1) sunt eligibili numai solicitanţii care au primit aviz favorabil pentru cererea iniţială anuală aferentă perioadei 16 octombrie-15 octombrie a anului următor, depusă în termenul legal prin centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, şi numai pentru activităţile desfăşurate după avizarea acesteia.
(4) Pentru a beneficia de ajutoarele de stat prevăzute la art. 3 alin. (1), solicitanţii care au cererea iniţială avizată favorabil trebuie să completeze şi cererea pentru încasarea ajutorului de stat, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3, precum şi tabelele prevăzute în anexele nr. 3.1-3.7.
(5) Cererea pentru încasarea ajutorului de stat se depune individual sau prin reprezentant legal/împuternicit/delegat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului în care s-au făcut livrările către abator pentru porcii graşi şi/sau vânzarea scrofiţelor/scroafelor, la centrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe raza căruia solicitantul îşi desfăşoară activitatea de creştere a porcilor.
(6) Cererea iniţială anuală, prevăzută la art. 4 lit. a), este însoţită de următoarele documente
a) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz;
b) copie de pe BI/CI al/a administratorului/reprezentantului legal/împuternicitului/delegatului;
c) copie de pe angajamentul scris prin care se angajează că pentru o perioadă de 5 ani utilizează toate cele 7 măsuri, una sau nişte combinaţii între cele 7 măsuri tehnologice care asigură bunăstarea porcinelor specificate la art. 3 alin. (2), cu declaraţiile aferente acestuia;
d) documentul care atestă calitatea de membru al unei forme asociative legal constituite, al unui grup de producători recunoscut, al unei asociaţii economice sau cooperative de producţie şi valorificare ori de membru al altor organizaţii profesionale;
e) copie de pe documentul din care rezultă codul de exploataţie din Registrul naţional al exploataţiilor al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, după caz;
f) copie de pe autorizaţia sanitară veterinară pentru exploataţie;
g) adeverinţă eliberată de consiliul local, în care se menţionează numărul de porci înscris în Registrul agricol şi deţinut de solicitant, după caz;
h) declaraţie pe propria răspundere că solicitantul nu are datorii restante la bugetul de stat şi la bugetul local la data depunerii cererii;
i) declaraţie pe propria răspundere că solicitantul nu are emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat;
j) copia contractului de asistenţă încheiat conform legii cu un medic veterinar de liberă practică, pentru măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2);
k) dovadă cont trezorerie.
(7) Cererea pentru încasarea ajutorului de stat prevăzută la alin. (4) este însoţită, pe lângă documentele stabilite pentru fiecare măsură pentru care se solicită ajutor de stat, şi de următoarele documente
a) copie de pe factura fiscală de vânzare a scroafelor şi scrofiţelor;
b) în cazul porcilor abatorizaţi proveniţi din tranzacţiile comerciale, copie de pe documentul de însoţire a porcilor de la fermă la abator, copie de pe factura fiscală pentru porcii abatorizaţi şi clasificaţi, întocmită pe baza preţului rezultat/kg carcasă ca urmare a aplicării grilei de preţuri, folosind preţul negociat pentru nivelul de referinţă, copie de pe raportul de clasificare a carcaselor;
c) în cazul porcilor abatorizaţi proveniţi din ferme proprii şi prestări de servicii, copie de pe documentul de însoţire a porcilor de la fermă la abator şi copie de pe raportul de clasificare a carcaselor;
d) mişcarea lunară şi cumulată a efectivelor de porcine, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5;
e) fişa urmăririi activităţii la porcine, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6, înregistrată la unitatea de creştere şi semnată de conducătorul unităţii şi de directorul economic al unităţii.
------------
Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura c)
Asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│
│ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │
│ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │

│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 49,6 │ │

│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 23,9 │ │

│Total măsura c) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data .............. Semnătura şi ştampila ..........
(1) Se acordă ajutor de stat crescătorilor de porcine care, pe perioada creşterii porcilor graşi pentru abatorizare, asigură o suprafaţă de pardoseală disponibilă cu minimum 10% mai mare decât cea prevăzută în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 202/2006, care transpune Directiva Consiliului 91/630/CEE, abrogată prin Directiva Consiliului 2008/120/CE, respectiv pentru
a) porcii cu o greutate vie de la 50 kg până la 85 kg inclusiv, să fie de minimum 0,605 mý/cap;
b) porcii cu o greutate vie de peste 85 kg şi până la 110 kg inclusiv, să fie de minimum 0,715 mý/cap;
c) porcii cu o greutate vie de peste 110 kg, să fie de minimum 1,1 mý/cap;
d) pentru fiecare scrofiţă după montă, precum şi pentru fiecare scroafă, atunci când scrofiţele şi/sau scroafele sunt ţinute în grup, să fie de minimum 1,804 mý/cap, respectiv 2,475 mý/cap.
(2) Pentru această măsură, pe lângă documentele prevăzute la art. 5 alin. (7), prima cerere pentru încasarea ajutorului de stat prevăzută în anexa nr. 3 este însoţită şi de o copie a schiţei grajdurilor.
Măsura d)
Asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul
tehnologic, conform prevederilor Legii nr. 458/2002
privind calitatea apei potabile, cu modificările
şi completările ulterioare
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│
│ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │
│ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │

│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 190,3 │ │

│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 53,4 │ │

│Total măsura d) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ............... Semnătura şi ştampila ............
(1) Se acordă ajutor de stat crescătorilor de porcine care asigură condiţii de iluminat de minimum 9 ore lumină naturală sau de minimum 11 ore lumină artificială (50 lux/mý) pe zi.
(2) Pentru această măsură, cererea pentru încasarea ajutorului de stat prevăzută în anexa nr. 3 este însoţită şi de un document sanitar veterinar, eliberat de un medic veterinar de liberă practică ce are contract cu exploataţia în cauză conform legii, care atestă că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) în trimestrul pentru care se face solicitarea ajutorului de stat.
------------
Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura e)
Îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură,
umiditate, volum de aer circulant/viteza aerului
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│
│ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │
│ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │

│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │

│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 60,8 │ │

│Total măsura e) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ............ Semnătura şi ştampila ...........
(1) Se acordă ajutor de stat crescătorilor de porcine care asigură condiţii pentru prevenirea luptelor între porci şi a rănirii acestora, respectiv
a) respectarea tehnologiei de populare prin evitarea amestecului porcilor proveniţi din mai multe boxe;
b) plasarea unor obiecte care să distragă atenţia în boxele în care porcii au tendinţa să se lupte;
c) supravegherea permanentă, zi şi noapte, în primele 2-3 zile de la populare;
d) asigurarea iluminatului nocturn în primele 2-3 zile de la populare;
e) raportul de distrugere a urechilor, a cozilor şi apariţia rănilor mecanice nu trebuie să depăşească 10% din efectivul din fermă.
(2) Pentru această măsură, cererea pentru încasarea ajutorului de stat prevăzută în anexa nr. 3 este însoţită şi de un document sanitar veterinar, eliberat de un medic veterinar de liberă practică ce are contract cu exploataţia în cauză conform legii, care atestă că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) în trimestrul pentru care se face solicitarea ajutorului de stat.
------------
Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 6 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura f)
Asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea
aşternutului uscat
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│
│ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │
│ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │

│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │

│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 49,6 │ │

│Total măsura f) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ............ Semnătura şi ştampila .........
(1) Se acordă ajutor de stat crescătorilor de porcine care asigură apă de calitate, în conformitate cu cerinţele de calitate prevăzute de Legea nr. 458/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pentru această măsură, pe lângă documentele prevăzute la art. 5 alin. (7), cererea pentru încasarea ajutorului de stat prevăzută în anexa nr. 3 este însoţită şi de buletinele lunare de analiză din trimestrul pentru care se face solicitarea ajutorului de stat, eliberate de un laborator acreditat, sau de copia documentului eliberat de autoritatea judeţeană de sănătate publică, respectiv a municipiului Bucureşti, care să ateste că apa de băut îndeplineşte standardele minime de calitate pentru apa potabilă prevăzute în Legea nr. 458/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
------------
Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura g)
Asigurarea unor condiţii privind protecţia animalelor
şi creşterea statusului de sănătate
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│
│ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │
│ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │

│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 87,7 │ │

│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 42,3 │ │

│Total măsura g) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ......... Semnătura şi ştampila ..........
(1) Se acordă ajutor de stat crescătorilor de porcine care respectă angajamentele privind valorile de microclimat referitoare la temperatură, umiditate şi volum de aer circulant în adăpost, prevăzute în anexa nr. 4. Diferenţele valorice măsurate ale indicilor de microclimat nu trebuie să depăşească 10% faţă de valorile prevăzute în anexa nr. 4.
(2) Pentru această măsură, cererea pentru încasare prevăzută în anexa nr. 3 este însoţită şi de un document sanitar veterinar, eliberat de un medic veterinar de liberă practică ce are contract cu exploataţia în cauză conform legii, care atestă că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) în trimestrul pentru care se face solicitarea ajutorului de stat.
------------
Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Operator de date cu caracter personal: 9596
Centrul judeţean .............................
Nr. ........ din ..............................
CERERE
pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea
angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi
protecţiei porcinelor pentru perioada ...........
Număr unic de identificare a solicitantului (APIA)
RO .....................
Persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială constituită potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare
Subsemnatul/Subsemnata ........(numele, iniţiala tatălui, prenumele)........., domiciliat/domiciliată în localitatea ...........(sat, comună, oraş)......., str. ........... nr. ......., sectorul/judeţul ........, codul poştal ......., nr. telefon ............, nr. fax ..........., adresă e-mail .........., CUI/CIF ........., înscris/înscrisă în Registrul agricol la poziţia ........... sau în Registrul naţional al exploataţiilor cu codul exploataţiei RO ............, în calitate de reprezentant legal/împuternicit/delegat, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ......... nr. .........., CNP ............., cont trezorerie nr. ..........., deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică .............
Persoană juridică
Subscrisa ..........(denumirea solicitantului)..........., cu sediul în localitatea ..........(sat, comună, oraş)........., str. ............... nr. ........, sectorul/judeţul ........., codul poştal .......... nr. telefon ........., nr. fax ........., adresă e-mail ............., înregistrată la registrul comerţului cu nr. ........, CUI/CIF. ........., cont trezorerie nr. ........., deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică .........., înscrisă în Registrul agricol la poziţia ........... sau în Registrul naţional al exploataţiilor cu codul exploataţiei RO ............., reprezentată prin ............., în calitate de reprezentant legal/împuternicit/delegat, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ......... nr. ........, CNP .............
solicit acordarea ajutorului de stat pentru angajamentele asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor, pentru următoarele măsuri şi efectivul de porci pe categorii
*Font 7*
┌──────────────────┬──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┬──────────────┬───────────────┬────────────┬─────────────┬─────┐
│ │ │ │ │ │ Măsura d) │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │potabilităţii │ │ │ │ │
│ │ Coeficient │ Măsura a) │ │ │apei utilizate│ │ │ │ │
│ │ de │ Asigurarea │ │ │ în procesul │ │ │ │ │
│ │ conversie în │unei suprafeţe│ Măsura b) │Măsura c) │ tehnologic, │ Măsura e) │ Măsura f) │ Măsura g) │ │
│ │ UVM, conform │ de │Asigurarea │Asigurarea│ conform │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │ Asigurarea │ │
│ Specificare │ anexei V │ pardoseală │ a minimum │ unor │ prevederilor │parametrilor de│ unui loc │unor condiţii│ │
│ │ la │ libere │ 9 ore de │ condiţii │ Legii │ microclimat - │ de cazare │ privind │Total│
│ │ Regulamentul │ cu minimum │ lumină │ care să │ nr. 458/2002 │ temperatură, │ uscat │ protecţia │(lei)│
│ │ (CE) │ 10% │ naturală │ prevină │ privind │ umiditate, │ sau │ animalelor │ │
│ │nr. 1.974/2006│ mai mare │sau 11 ore │ rănirea │calitatea apei│ volum de aer │ asigurarea │şi creşterea │ │
│ │ al Comisiei │ decât cea │ de lumină │animalelor│ potabile, │ circulant/ │aşternutului│ statusului │ │
│ │ │ obligatorie │artificială│ │ cu │viteza aerului │ uscat │ de sănătate │ │
│ │ │ prin normă │ │ │ modificările │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ şi │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ completările │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│Porci graşi │ 0,3 │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│În ferme mari │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(capacitate peste │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│În ferme medii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(capacitate între │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│5.000 şi 10.000 de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│În ferme mici │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(capacitate sub │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│5.000 de capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│Scrofiţe │ 0,3 │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│Scroafe │ 0,5 │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│Total măsură (lei)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────┴──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┴──────────────┴───────────────┴────────────┴─────────────┴─────┘
Menţionez următoarele
- ataşez următoarele documente: ..................................................;
- declar pe propria răspundere că nu am datorii restante la bugetul de stat şi la bugetul local la data de ................;
- declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale, iar în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii.
Data .................. Semnătura şi ştampila ............
NOTE
1. Câmpurile aferente măsurilor pentru care nu se solicită sprijin financiar/ajutor de stat şi care rămân necompletate vor fi barate cu o linie de către solicitant.
2. Sumele solicitate pe fiecare măsură şi categorie de porci au la bază calculaţiile din tabelul corespunzător măsurii.
(1) Se acordă ajutor de stat crescătorilor de porcine care asigură animalelor aşternut sau loc de cazare uscat.
(2) Pentru această măsură, cererea pentru încasarea ajutorului de stat prevăzută în anexa nr. 3 este însoţită şi de un document sanitar veterinar, eliberat de un medic veterinar de liberă practică ce are contract cu exploataţia în cauză conform legii, care atestă că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) în trimestrul pentru care se face solicitarea ajutorului de stat.
------------
Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 9 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura a)
Asigurarea unei suprafeţe de pardoseală libere cu minimum
10% mai mare decât cea obligatorie prin normă
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │
│ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │
│ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 705,6 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 107,7 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Total măsura a) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data .................. Semnătura şi ştampila .............
------------
Titlul coloanei a doua din anexa 3.1 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.1 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(1) Se acordă ajutor de stat crescătorilor de porcine pentru creşterea statusului de sănătate a animalelor din fermă, condiţii superioare de protecţie şi bunăstare privind biosecuritatea şi prevenirea apariţiei bolilor la animale şi o protecţie mărită a consumatorilor.
(2) Pentru această măsură, pe lângă documentele prevăzute la art. 5 alin. (7), cererea pentru încasarea ajutorului de stat prevăzută în anexa nr. 3 este însoţită şi de
a) copia contractului încheiat cu un cabinet independent de medicină umană pentru verificarea personalului angajat şi a condiţiilor de lucru din exploataţie;
b) adeverinţă eliberată trimestrial de medicul veterinar de liberă practică şi de medicul de medicină umană, care dovedeşte că au fost efectuate controalele prevăzute în contracte, animalele şi personalul angajat având un status de sănătate corespunzător;
------------
Litera b) a alin. (2) al art. 12 a fost modificată de pct. 10 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
c) copia autorizaţiei de funcţionare a laboratorului de control intern al furajelor sau contractul cu un laborator autorizat de control al furajelor ori copia de pe autorizaţia de funcţionare a laboratorului unităţii furnizoare de furaje.
Măsura b)
Asigurarea a minimum 9 ore de lumină naturală sau
11 ore de lumină artificială
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │
│ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │
│ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │
│10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 161,0 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 77,6 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Total măsura b) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ..................... Semnătura şi ştampila .............
------------
Titlul coloanei a doua din anexa 3.2 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.2 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Documentele care se depun la centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru solicitarea/încasarea ajutorului de stat se vor păstra 5 ani atât de către acestea, cât şi de solicitanţi.
Măsura c)
Asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │
│ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │
│ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │
│de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 49,6 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 23,9 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Total măsura c) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ..................... Semnătura şi ştampila ..................
------------
Titlul coloanei a doua din anexa 3.3 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.3 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(1) Centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, după primirea şi înregistrarea cererilor iniţiale, verifică încadrarea sumelor solicitate în plafonul alocat pentru ajutorul de stat şi acordă un aviz favorabil sau nefavorabil, după caz, conform procedurii elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
------------
Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de pct. 11 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(2) Avizul cererilor iniţiale anuale va fi acordat în ordine cronologică, după data şi ora depunerii/înregistrării cererii iniţiale anuale la registratura centrelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în limita plafonului total anual alocat.
(3) După verificare şi avizare/neavizare, după caz, centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură notifică solicitantului în termen de 7 zile lucrătoare de la data avizării/neavizării, dar nu mai mult de 30 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a cererii iniţiale anuale.
(4) După termenul-limită de depunere prevăzut la art. 5 alin. (1) şi (2), centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nu mai primesc cereri iniţiale anuale.
Măsura d)
Asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul
tehnologic, conform prevederilor Legii nr. 458/2002
privind calitatea apei potabile, cu modificările
şi completările ulterioare
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │
│ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │
│ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │
│de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 190,3 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 53,4 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Total măsura d) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ................. Semnătura şi ştampila ...............
------------
Titlul coloanei a doua din anexa 3.4 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.4 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(1) Pentru activităţile desfăşurate după avizarea favorabilă a cererilor iniţiale, solicitanţii depun trimestrial cererea pentru încasarea ajutorului de stat, prevăzută la art. 5 alin. (4), la centrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
------------
Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 12 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(2) Centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, după verificarea şi aprobarea la plată a cererilor pentru încasarea ajutorului de stat, întocmesc şi transmit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură situaţia centralizatoare pentru solicitările înregistrate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.
(3) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură întocmeşte şi transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia centralizatoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.
Măsura e)
Îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură,
umiditate, volum de aer circulant/viteza aerului
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │
│ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │
│ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │
│de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 60,8 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Total măsura e) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data .................... Semnătura şi ştampila ..............
------------
Titlul coloanei a doua din anexa 3.5 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.5 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(1) În baza situaţiei centralizatoare a cererilor pentru încasarea ajutorului de stat, transmisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare. Cererea de deschidere a creditelor bugetare va fi însoţită de situaţia centralizatoare a ajutorului de stat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
------------
Alin. (2) al art. 16 a fost abrogat de pct. 13 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura f)
Asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea aşternutului uscat
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │
│ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │
│ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │
│de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 49,6 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Total măsura f) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data ................. Semnătura şi ştampila .............
------------
Titlul coloanei a doua din anexa 3.6 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.6 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(1) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanţelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează contul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care alimentează conturile centrelor sale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor formelor de ajutor de stat, potrivit legislaţiei în vigoare.
(2) Plăţile pentru ajutorul de stat prevăzut la art. 1 alin. (1) se efectuează începând cu data de 16 noiembrie, după încheierea anului în care s-au aplicat măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2) şi pentru care se solicită ajutor de stat.
------------
Art. 17 a fost modificat de pct. 14 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Măsura g)
Asigurarea unor condiţii privind protecţia animalelor
şi creşterea statusului de sănătate
*Font 7*
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │
│ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │
│ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │
│de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │
│şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │
│capete) │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 87,7 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Scroafe │ │ 0,5 │ │ 42,3 │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Total măsura g) │ │ x │ │ x │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
Data .................. Semnătura şi ştampila ...............
------------
Titlul coloanei a doua din anexa 3.7 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.7 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(1) Schema de ajutor de stat se aplică în perioada 2010-2013.
(2) Alocarea financiară necesară ajutorului de stat pentru măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2) se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.
(3) Suma maximă a ajutorului de stat pe tipuri de porci nu poate depăşi anual 500 euro/UVM.
VALORILE
parametrilor de microclimat în exploataţiile
de creştere a porcinelor
*Font 9*
┌────────────────────┬─────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐
│ │ Temperatura │Umiditate relativă│ Viteza aerului │
│ │ (°C) │ (%) │ (m/s) │
│Categoria de animale├───────┬───────┬─────┼───────┬──────────┼───────────┬───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ Pentru │ Pentru │
│ │Minimum│Maximum│Optim│Minimum│ Maximum │temperatura│temperatura│
│ │ │ │ │ │ │ minimă │ maximă │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Vieri │ 10 │ 24 │ 15 │ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Scroafe gestante │ 10 │ 24 │15-18│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Scroafe lactante │ 15 │ 24 │18-22│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Purcei 0-7 zile │ - │ - │32-30│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Purcei 8-14 zile │ - │ - │30-28│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Purcei 15-21 zile │ - │ - │28-24│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Purcei 22-28 zile │ - │ - │24-22│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Purcei 29-36 zile │ - │ - │22-20│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤
│Alte categorii │ 15-18 │ 24 │18-24│ 55 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │
└────────────────────┴───────┴───────┴─────┴───────┴──────────┴───────────┴───────────┘
Valorile parametrilor de microclimat sunt prevăzute în Ghidul crescătorului privind bunăstarea şi protecţia porcinelor.
Nerespectarea de către beneficiari a condiţiilor prevăzute prin schema de ajutor de stat, precum şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii finanţării determină aplicarea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, conform prevederilor art. 13-17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010.
Unitatea .........................
CUI/CF ............................
Sediul .............................
Telefon ...........................
Localitatea ......................
Judeţul ..........................
MIŞCAREA
lunară şi cumulată a efectivelor de porcine în perioada .......
*Font 7*
┌────────────┬──────────────────────┬─────────────┬────────────────────┬────────────┬──────────────────────┐
│ │ Efectiv │Total intrări│ Efectiv │Total ieşiri│ Efectiv │
│Luna/Cumulat│la începutul perioadei│ (capete) │iniţial plus intrări│ (capete) │la sfârşitul perioadei│
│ │ (capete) │ │ (capete) │ │ (capete) │
├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤
│Luna .......│ │ │ │ │ │

│............│ │ │ │ │ │

│Cumulat │ │ │ │ │ │
└────────────┴──────────────────────┴─────────────┴────────────────────┴────────────┴──────────────────────┘
Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezentul document sunt reale, iar în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii.
Conducătorul unităţii Director economic
(sau proprietarul exploataţiei), (Contabil-şef),
............................. ...................
(1) Se consideră ajutor necuvenit sumele încasate în temeiul prezentei hotărâri şi utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta hotărâre sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri.
(2) Sumele reprezentând ajutor necuvenit potrivit alin. (1) se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat, conform prevederilor art. 13-17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010.
(3) Persoanele juridice şi/sau persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările ulterioare, care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta hotărâre, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de 3 ani calendaristici de la data încasării sumelor necuvenite.
Unitatea .........................
CUI/CF ............................
Sediul .............................
Telefon ...........................
Localitatea......................
Judeţul ..........................
FIŞA
urmăririi activităţii la porcine în luna ..........
┌──────────────────────────────────────────────┬─────────────┬─────────────────┐
│ │ │ Realizat │
│ │ │ trimestru │
│ Specificare │ U.M. ├───────┬─────────┤
│ │ │cumulat│ lună │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Efectiv total porcine, din care: │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- vieri │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- scroafe │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- scrofiţe │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- tineret reproducţie │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- sugari │ capete │ │ │

│Reproducţie │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Efectiv mediu scroafe │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Scroafe şi scrofiţe montate - total, din care:│ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- însămânţate artificial │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Purcei obţinuţi - total, din care: │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- însămânţări artificiale │ capete │ │ │

│Purcei înţărcaţi - total, din care: │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- însămânţări artificiale │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Tineret crescătorie │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Zile furajate │ mii │ │ │

│Spor total │ t │ │ │

│Consum nutreţuri concentrate │ t │ │ │

│Porci graşi │ │ │ │

│Tineret prăsilă │ │ │ │

│Pierderi prin mortalitate - total, din care: │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- sugari │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- tineret │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Cumpărări: - tineret prăsilă │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│- grăsuni │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Livrări porcine pentru carne - total │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│ │ t │ │ │

│Livrări tineret prăsilă │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│ │ t │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│Livrări grăsuni │ capete │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤
│ │ t │ │ │
└──────────────────────────────────────────────┴─────────────┴───────┴─────────┘
------------
Sintagma "Realizat semestru" din primul tabel din anexa 6 a fost înlocuită cu sintagma "Realizat trimestru" conform pct. 18 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Structura de greutate
*Font 7*
┌────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Tineret crescătorie │ Porci la îngrăşat │
├─────┬──────────────────┼─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ din care: │ │ din care: │
│Total├─────────┬────────┤Total├─────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬─────────┬────────────┤
│ │sub 20 kg│20-30 kg│ │sub 40 kg│41-50 kg│51-60 kg│61-70 kg│71-80 kg│81-90 kg│91-100 kg│peste 100 kg│
├─────┼─────────┼────────┼─────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────┴─────────┴────────┴─────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴─────────┴────────────┘
Starea fiziologică - scroafe şi scrofiţe gestante
┌──────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┐
│ │ din care în luna: │
│ Total gestante ├─────────────┬────────────┬────────────┬───────────┤
│ │ I │ II │ III │ IV │
├──────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
└──────────────────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┴───────────┘
Conducătorul unităţii Director economic
(sau proprietarul exploataţiei), (Contabil-şef),
.............................. ......................
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data emiterii deciziei Comisiei Europene de autorizare a acordării ajutorului de stat. Sunt eligibile numai costurile suplimentare şi pierderile de venit suportate după această dată.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Operator de date cu caracter personal: 9596
Centrul judeţean .............................
Nr. ........ din ..............................
SITUAŢIE CENTRALIZATOARE
pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor
asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor
*Font 7*
┌────┬─────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ │ Valoarea pentru măsura: │ │
│ │ ├──────────────┬─────────────┬───────────────┬─────────────────┬───────────────┬──────────────┬─────────────┤ │
│ │ │ │ │ │ d) │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │
│ │ │ a) │ b) │ │ potabilităţii │ │ │ g) │ │
│ │ │ Asigurarea │ Asigurarea │ │ apei utilizate │ e) │ f) │ Asigurarea │ │
│ │ │unei suprafeţe│ a minimum │ c) │ în procesul │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │unor condiţii│ │
│ │ │de pardoseală │ 9 ore │ Asigurarea │ tehnologic, │parametrilor de│ unui loc de │ privind │ │
│Nr. │Denumirea│ libere cu │ de lumină │ unor condiţii │ conform │ microclimat - │ cazare uscat │ protecţia │ Valoarea │
│crt.│benefici-│minimum 10% │naturală sau │care să prevină│ prevederilor │ temperatură, │sau asigurarea│ animalelor │ totală │
│ │ arilor │ mai mare │ 11 ore de │ rănirea │ Legii │ umiditate, │ aşternutului │şi creşterea │a ajutorului│
│ │ │ decât cea │ lumină │ animalelor │ nr. 458/2002 │ volum de aer │ uscat │statusului de│ de stat │
│ │ │ obligatorie │ artificială │ (lei) │privind calitatea│ circulant/ │ (lei) │ sănătate │ (lei) │
│ │ │ prin normă │ (lei) │ │ apei potabile, │viteza aerului │ │ (lei) │ │
│ │ │ (lei) │ │ │ cu modificările │ (lei) │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ şi completările │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │

│ │TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴──────────────┴─────────────┴───────────────┴─────────────────┴───────────────┴──────────────┴─────────────┴────────────┘
Director centru judeţean,
................................
(1) În baza prevederilor prezentei hotărâri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură elaborează proceduri detaliate de verificare a cererilor de ajutor de stat şi a condiţiilor de eligibilitate, aprobate prin decizie a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi avizate de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, proceduri aduse la cunoştinţa beneficiarilor prin afişare la sediile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi pe site-ul oficial al instituţiei.
------------
Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 15 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
(2) Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
---------------
Ministrul agriculturii
şi dezvoltării rurale,
Mihail Dumitru
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Şeful Departamentului
pentru Afaceri Europene,
Bogdan Mănoiu
Bucureşti, 11 august 2010.
Nr. 839.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Operator de date cu caracter personal: 9596
Nr. ......... din ..............................
SITUAŢIE CENTRALIZATOARE
pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea
angajamentelor asumate în favoarea bunăstării
şi protecţiei porcinelor
*Font 7*
┌────┬─────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ │ Valoarea pentru măsura: │ │
│ │ ├──────────────┬─────────────┬───────────────┬─────────────────┬───────────────┬──────────────┬─────────────┤ │
│ │ │ │ │ │ d) │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │
│ │ │ a) │ b) │ │ potabilităţii │ │ │ g) │ │
│ │ │ Asigurarea │ Asigurarea │ │ apei utilizate │ e) │ f) │ Asigurarea │ │
│ │ │unei suprafeţe│ a minimum │ c) │ în procesul │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │unor condiţii│ │
│ │ │de pardoseală │ 9 ore │ Asigurarea │ tehnologic, │parametrilor de│ unui loc de │ privind │ │
│Nr. │ Judeţul │ libere cu │ de lumină │ unor condiţii │ conform │ microclimat - │ cazare uscat │ protecţia │ Valoarea │
│crt.│ │ minimum 10% │naturală sau │care să prevină│ prevederilor │ temperatură, │sau asigurarea│ animalelor │ totală │
│ │ │ mai mare │ 11 ore de │ rănirea │ Legii │ umiditate, │ aşternutului │şi creşterea │a ajutorului│
│ │ │ decât cea │ lumină │ animalelor │ nr. 458/2002 │ volum de aer │ uscat │statusului de│ de stat │
│ │ │ obligatorie │ artificială │ (lei) │privind calitatea│ circulant/ │ (lei) │ sănătate │ (lei) │
│ │ │ prin normă │ (lei) │ │ apei potabile, │viteza aerului │ │ (lei) │ │
│ │ │ (lei) │ │ │ cu modificările │ (lei) │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ şi completările │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴──────────────┴─────────────┴───────────────┴─────────────────┴───────────────┴──────────────┴─────────────┴────────────┘
Director general,
....................................
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Nr. ......... din ..............................
SITUAŢIE CENTRALIZATOARE
pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea
angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi
protecţiei porcinelor

Aprobat
Ordonator principal de credite,
......................................
-----------------
privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor
(actualizată până la data de 25 noiembrie 2010*)
---------------
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 25 august 2010. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 25 noiembrie 2010, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010.
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Capitolul I
Dispoziţii generale
Capitolul II
Domeniul de aplicare
Capitolul III
Forma şi obiectivul ajutorului
Capitolul IV
Criterii minime de eligibilitate
Capitolul V
Modul de acordare şi documentele necesare solicitării ajutorului de stat
------------
Titlul Cap. V a fost modificat de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Capitolul VI
Durata de aplicare a schemei
Capitolul VII
Dispoziţii finale