RAPORT nr. 1.384 din 23 martie 2011
Statutory Text (1 Articles)
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Bacău
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 21-28 februarie 2011 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Bacău pentru anul 2010.
Constatări
Veniturile Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Bacău au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 73.370,00 lei, donaţii în valoare de 6.000,00 lei de la persoane fizice şi alte venituri în sumă de 1.800,00 lei.
Cotizaţiile au fost încasate pe bază de chitanţă şi au fost întocmite fişe de evidenţă a cotizaţiilor.
Nu au fost efectuate donaţii de către persoane juridice şi nu au fost făcute donaţii confidenţiale. Donaţiile au fost încasate pe bază de chitanţă şi au fost întocmite fişele de evidenţă a donaţiilor.
Nu au fost constatate deficienţe ce puteau fi sancţionate contravenţional.
Bucureşti, 23 martie 2011.
Nr. 1.384.
-----