ORDIN nr. 62 din 21 martie 2011
Statutory Text (3 Articles)
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 192/2009 privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 8 aprilie 2009, se abrogă.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii
şi dezvoltării rurale,
Valeriu Tabără
Bucureşti, 21 martie 2011.
Nr. 62.
---------
pentru abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 192/2009 privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare
Văzând Referatul de aprobare nr. 95.175 din 21 martie 2011, întocmit de Direcţia generală politici în zootehnie şi industria alimentară,
având în vedere prevederile art. 24 alin (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
pe baza Deciziei nr. 2.228, emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 482,8/42/2009,
în temeiul art. 7 din hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin