Legislator Case Law & Legislation
12697 RO

DECIZIE nr. 434 din 13 noiembrie 1997

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 434 din 13 noiembrie 1997 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 5 decembrie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă

Ioan Muraru - preşedinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Stefanescu Aurelia împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996*).

--------------

Notă *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 31 martie 1997.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 octombrie 1997, în prezenta recurentei, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 6 noiembrie 1997 şi apoi, la data de 13 noiembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele

Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 23 octombrie 1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Stefanescu Aurelia.

Prin Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.

Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a declarat recurs, în termen legal, Stefanescu Aurelia, cu motivarea ca decizia respectiva nesocoteste ansamblul textelor înscrise în Constituţie prin care se asigura respectarea legilor şi, în special, a acelor norme de drept care garantează înfăptuirea justiţiei în condiţii de egalitate, pentru stabilitate juridică, a respectului persoanei şi a dreptului de proprietate.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul declarat este neîntemeiat, întrucât, prin decizii definitive şi obligatorii, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestor prevederi legale.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Guvernului şi Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele

Recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins. Recurenta susţine ca, prin Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996, este nesocotit ansamblul textelor înscrise în Constituţie, prin care se asigura respectarea legilor şi, în special, a acelor norme de drept care garantează înfăptuirea justiţiei în condiţii de egalitate. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, constituţionalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă a fost analizata şi prin prisma textelor din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei şi la accesul liber la justiţie. Potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie şi art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga omnes şi, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curţii, prezentul recurs urmează a fi respins.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de Stefanescu Aurelia împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 13 noiembrie 1997.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof.univ.dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

----------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →