HOTĂRÂRE nr. 185 din 23 februarie 2011
Statutory Text (4 Articles)
(1) Prezenta hotărâre stabileşte unele măsuri pentru următoarele proiecte şi programe care se finanţează din bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare
a) Programul de dezvoltare şi optimizare a Reţelei naţionale de monitorizare a calităţii aerului;
b) monitorizări, studii şi cercetări în domeniul protecţiei mediului, pădurilor şi apelor privind sarcini derivate din acorduri internaţionale, directive europene sau alte reglementări naţionale sau internaţionale, precum şi cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice.
(2) Finanţarea se acordă beneficiarului Ministerul Mediului şi Pădurilor.
(1) Categoriile de proiecte şi programe care se finanţează conform prevederilor prezentei hotărâri şi a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. m) şi v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi sumele destinate finanţării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor.
(2) Ministerul Mediului şi Pădurilor încasează suma alocată în baza cererii şi a contractului de finanţare încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu.
(3) Suma alocată din Fondul pentru mediu în vederea realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului prevăzute la art. 1 se decontează de către Ministerul Mediului şi Pădurilor, în mod eşalonat, pe baza cererilor de tragere, pe măsura realizării activităţilor.
(4) Fondurile provenite din bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Fondului pentru mediu se regăsesc în bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în anexa nr. 3/23/13 "Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anul 2011."
(1) Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru proiectele şi programele prevăzute la art. 1 se aprobă odată cu bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, potrivit legii.
(2) Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al proiectelor şi programelor prevăzute la art. 1 se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
(3) Execuţia de casă a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru proiectele şi programele prevăzute la art. 1 se realizează prin Trezoreria Statului, conform legii.
(4) Raportarea execuţiei de casă a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru proiectele şi programele prevăzute la art. 1 se efectuează în conformitate cu instrucţiunile emise de Ministerul Finanţelor Publice, potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
---------------
p. Ministrul mediului şi pădurilor,
Cristian Apostol,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 23 februarie 2011.
Nr. 185.
-------
privind stabilirea unor măsuri în vederea finanţării unor proiecte şi programe din bugetul Fondului pentru mediu
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 13 alin. (1) lit. a), m) şi v), alin. (3) şi alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.