DECRET nr. 212 din 25 februarie 2011
Statutory Text (2 Articles)
privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Cavaler
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 8 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,
cu prilejul aniversării a 145 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor din cadrul exerciţiilor naţionale şi internaţionale încredinţate, precum şi pentru participarea la o serie de acţiuni umanitare,
Preşedintele României decretează
Se conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace, Drapelului de luptă al Batalionului 72 Geniu "Matei Basarab".
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Bucureşti, 25 februarie 2011.
Nr. 212.
_________