MĂSURI TRANZITORII din 9 februarie 2011
Table of Provisions (16)
Statutory Text (16 Articles)
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură fondurile necesare pentru acordarea bursei şcolare "Guvernul României" până la finalizarea ciclului gimnazial de către elevii cărora li s-a acordat bursa până la data intrării în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Planurile-cadru şi programele şcolare pentru învăţământul preuniversitar aprobate până la începutul şi pe parcursul anului şcolar 2010-2011 rămân valabile până la modificarea curriculumului naţional. Calendarul de intrare în vigoare a noului curriculum se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
În sistemul naţional de învăţământ, unităţile de învăţământ de stat dobândesc personalitate juridică în condiţiile prevăzute la art. 19 şi art. 45 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 1/2011, începând cu anul şcolar 2011-2012.
Până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, durata studiilor în învăţământul liceal poate fi, după caz, de 4 ani sau de 5 ani şi este stabilită de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Evaluarea prevăzută la art. 74 alin. (2)-(4) din Legea nr. 1/2011 se realizează începând cu anul şcolar 2011-2012.
Evaluarea prevăzută la art. 74 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 se realizează începând cu generaţia de elevi care începe clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012.
Până la finalizarea stagiului practic de către prima serie de absolvenţi ai masterului didactic, conform Legii nr. 1/2011, condiţiile de ocupare a funcţiilor didactice sunt cele prevăzute de dispoziţiile aflate în vigoare la începutul anului şcolar 2010-2011.
Până la finalizarea stagiului practic de către prima serie de absolvenţi ai masterului didactic, conform Legii nr. 1/2011, examenul de definitivare în învăţământul preuniversitar se realizează conform dispoziţiilor aflate în vigoare la începutul anului şcolar 2010-2011.
Până la formarea corpului naţional de experţi, ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi control se poate realiza prin detaşare în interesul învăţământului, cu respectarea dispoziţiilor aflate sau intrate în vigoare la începutul şi pe parcursul anului şcolar 2010-2011.
(1) Departamentele pentru pregătirea personalului didactic îşi continuă activitatea până la sfârşitul anului universitar 2011-2012.
(2) Modulul 1 al departamentului pentru pregătirea personalului didactic intră în lichidare începând cu anul universitar 2011-2012.
(3) Înmatricularea la modulul 2 se face şi în anul universitar 2011-2012, acesta intrând în lichidare începând cu anul universitar 2012-2013.
(1) Personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar care îndeplineşte vârsta de pensionare pe parcursul anului şcolar 2010-2011 se pensionează la data încheierii anului şcolar.
(2) Pensionarea personalului didactic, de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar se poate face şi în timpul anului şcolar, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, respectiv a inspectoratului şcolar.
Directorii şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar care ocupă funcţii de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional trebuie să opteze, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, pentru funcţia de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar sau pentru funcţia politică.
Personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal până la sfârşitul anului şcolar 2010-2011.
Prevederile art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 se aplică, începând cu data de 1 septembrie 2011, absolvenţilor liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor şcoli echivalente, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar.
Prevederile art. 253 din Legea nr. 1/2011 se aplică în conformitate cu instrucţiunile pentru punerea în aplicare a acestuia emise de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
----
privind învăţământul preuniversitar