Legislator Case Law & Legislation
125032 RO

ACORD din 31 martie 2010

16 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (16)

Statutory Text (16 Articles)

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Obiectul şi domeniul de aplicare

1. Obiectul prezentului acord constă în asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate schimbate sau generate în comun în cadrul cooperării dintre părţi ori între persoanele juridice de drept public sau privat din statele lor.

2. Prezentul acord nu se referă la schimbul de informaţii privind cooperarea directă dintre serviciile de informaţii din statele părţilor.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Definiţii

În scopul prezentului acord

a) informaţii clasificate înseamnă orice informaţii, documente sau materiale care, indiferent de forma lor, necesită protecţie, în conformitate cu legislaţiile statelor părţilor, împotriva divulgării ori distrugerii neautorizate, însuşirii pe nedrept, deteriorării sau pierderii şi care au fost stabilite ca atare;

b) contract clasificat înseamnă un contract care conţine informaţii clasificate sau presupune accesul la acestea;

c) parte emitentă înseamnă partea, inclusiv persoane juridice de drept public sau privat din statul părţii respective, care emite şi transmite informaţii clasificate;

d) parte primitoare înseamnă partea, inclusiv persoane juridice de drept public sau privat din statul părţii respective, care primeşte informaţii clasificate;

e) incident de securitate înseamnă o acţiune sau inacţiune contrară legislaţiei naţionale care duce ori poate duce la divulgarea sau distrugerea neautorizată, însuşirea pe nedrept, deteriorarea sau pierderea informaţiilor clasificate;

f) terţ înseamnă orice stat, inclusiv persoane juridice de drept public ori privat aflate în jurisdicţia sa, sau orice organizaţie internaţională care nu este parte la prezentul acord.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Autorităţile naţionale de securitate

1. Autorităţile naţionale de securitate responsabile la nivel naţional pentru implementarea prezentului acord sunt

În România

Guvernul României,

Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat,

Str. Mureş nr. 4, sectorul 1,

Bucureşti, România

În Republica Cehă

Narodni bezpecnostni urad,

Na Popelce 2/16,

Praha 56, Ceska Republika

2. Autorităţile naţionale de securitate se vor informa reciproc cu privire la orice modificări relevante privind datele de contact oficiale.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Niveluri de clasificare de securitate

Echivalenţa nivelurilor naţionale de clasificare de securitate este următoarea

În România În Republica Cehă În limba engleză

STRICT SECRET DE IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ PRISNE TAJNE TOP SECRET

STRICT SECRET TAJNE SECRET

SECRET DUVERNE CONFIDENTIAL

SECRET DE SERVICIU VYHRAZENE RESTRICTED

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Accesul la informaţii clasificate

Accesul la informaţiile clasificate schimbate în baza prezentului acord se va acorda, în conformitate cu legislaţia statului părţii respective, numai persoanelor autorizate corespunzător ale căror îndatoriri, activităţi, funcţii sau servicii necesită un astfel de acces.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Reguli pentru protecţia informaţiilor clasificate

1. Partea primitoare va lua măsurile corespunzătoare pentru protecţia informaţiilor clasificate primite.

2. Partea primitoare va acorda informaţiilor clasificate primite acelaşi nivel de protecţie cu cel acordat informaţiilor clasificate naţionale cu nivel de clasificare de securitate echivalent, conform art. 4.

3. Partea primitoare nu va folosi un nivel de clasificare de securitate inferior şi nici nu va declasifica informaţiile clasificate primite fără acordul prealabil scris al părţii emitente.

4. Partea primitoare va folosi informaţiile clasificate numai în scopul pentru care au fost transmise. Partea emitentă poate impune condiţii speciale privind transmiterea informaţiilor clasificate.

5. Partea primitoare nu va transmite informaţiile clasificate unui terţ fără acordul prealabil scris al părţii emitente.

6. Partea emitentă va informa partea primitoare cu privire la orice schimbare apărută în clasificarea de securitate a informaţiilor clasificate transmise.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Cooperarea de securitate

1. La cerere, autorităţile naţionale de securitate se vor informa reciproc cu privire la standardele, procedurile şi practicile naţionale de securitate pentru protecţia informaţiilor clasificate, în vederea menţinerii unor standarde de securitate comparabile.

2. Autorităţile naţionale de securitate pot încheia aranjamente de securitate pe domenii tehnice specifice privind implementarea prezentului acord.

3. La cerere, în conformitate cu legislaţiile naţionale, părţile îşi vor acorda asistenţă reciprocă pe parcursul procedurilor de eliberare a certificatelor de securitate a personalului şi a certificatelor de securitate industrială.

4. Părţile vor recunoaşte, reciproc, certificatele de securitate a personalului şi cele de securitate industrială emise în conformitate cu legislaţia naţională. Certificatele de securitate a personalului şi cele de securitate industrială astfel recunoscute vor permite accesul la informaţii clasificate de nivel de clasificare corespunzător, în conformitate cu art. 4.

5. Autorităţile naţionale de securitate se vor informa prompt cu privire la modificările survenite în certificatele de securitate a personalului şi în certificatele de securitate industrială recunoscute, în special în cazul revocării acestora.

6. Părţile vor recunoaşte reciproc certificarea sistemelor informatice şi de comunicaţii proprii folosite pentru stocarea şi procesarea informaţiilor clasificate primite. În cazul interconectării, părţile vor conveni de comun acord asupra mijloacelor de criptare folosite pentru schimbul de informaţii clasificate.

7. Cooperarea în baza prezentului acord se va desfăşura în limba engleză.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Contracte clasificate

1. La cerere, autorităţile naţionale de securitate vor confirma faptul că persoanele şi contractorii propuşi pentru a participa la negocierile pre-contractuale sau la implementarea contractelor clasificate deţin certificate de securitate a personalului corespunzătoare.

2. Fiecare dintre părţi va efectua inspecţii de securitate la obiective situate pe teritoriul propriului stat pentru a asigura respectarea permanentă a standardelor de securitate pentru protecţia informaţiilor clasificate, în conformitate cu legislaţia naţională proprie.

3. Contractele clasificate vor conţine o anexă de securitate, care va identifica cerinţele de securitate şi va cuprinde o listă a informaţiilor clasificate şi nivelurile lor de clasificare. Un exemplar al anexei de securitate va fi transmis autorităţii naţionale de securitate a părţii pe teritoriul căreia urmează să se deruleze contractul clasificat.

4. În cazul subcontractelor clasificate, prevederile de mai sus se vor aplica în mod corespunzător.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Transmiterea informaţiilor clasificate

Informaţiile clasificate vor fi transmise pe canale diplomatice sau militare ori prin alte mijloace convenite între autorităţile naţionale de securitate.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Multiplicarea, traducerea şi distrugerea informaţiilor clasificate

1. Toate multiplicările şi traducerile informaţiilor clasificate vor purta marcările de clasificare de securitate corespunzătoare şi vor fi protejate ca şi informaţiile clasificate originale. Numărul copiilor vor fi limitate la minimum necesar.

2. Toate traducerile vor conţine o notă în limba în care au fost traduse, în care se va specifică faptul că acestea conţin informaţii clasificate ale părţii emitente.

3. Informaţiile clasificate marcate STRICT SECRET DE IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ/PRISNE TAJNE vor fi traduse sau multiplicate numai cu acordul prealabil scris al părţii emitente.

4. Informaţiile clasificate marcate SECRET/DUVERNE şi cele marcate cu nivel superior vor fi distruse numai cu acordul prealabil scris al părţii emitente.

5. Informaţiile clasificate marcate STRICT SECRET DE IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ/PRISNE TAJNE nu vor fi distruse şi vor fi returnate părţii emitente.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Vizite

1. Cererea pentru vizită ce necesită acces la informaţii clasificate va fi înaintată prin intermediul autorităţilor naţionale de securitate, dacă nu se convine altfel între acestea.

2. Cererea pentru vizită va fi înaintată cu cel puţin 30 de zile înainte de vizită. În cazuri de urgenţă, cererea pentru vizită poate fi înaintată într-un termen mai scurt, cu condiţia ca autorităţile naţionale de securitate să convină acest lucru în prealabil.

3. Cererea pentru vizită va cuprinde

a) numele şi prenumele vizitatorului, data şi locul naşterii, naţionalitatea şi numărul paşaportului/cărţii de identitate;

b) funcţia şi instituţia pe care o reprezintă vizitatorul;

c) confirmarea deţinerii certificatului de securitate a personalului, a valabilităţii acestuia şi nivelul de clasificare de securitate al informaţiilor la care vizitatorul este autorizat să aibă acces;

d) data şi durata vizitei, iar în cazul vizitelor repetate, durata totală a acestora;

e) scopul vizitei, inclusiv cel mai înalt nivel de clasificare de securitate al informaţiilor ce urmează a fi accesate;

f) numele, adresa, numărul de telefon şi de fax, adresa de e-mail şi punctul de contact ale obiectivului ce urmează a fi vizitat;

g) data, semnătura şi ştampila oficială a autorităţii naţionale de securitate.

4. Autorităţile naţionale de securitate pot conveni asupra unei liste de vizitatori îndreptăţiţi să efectueze vizite repetate. Lista va fi valabilă pe o perioadă ce nu va depăşi 12 luni.

5. Alte detalii privind vizitele repetate vor fi stabilite de comun acord între autorităţile naţionale de securitate.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Incidente de securitate

1. Părţile se vor informa în scris, cu promptitudine, cu privire la producerea oricărui incident de securitate sau în cazul în care există indicii cu privire la un astfel de incident.

2. Orice investigaţie a unui incident de securitate se va efectua fără întârziere, în conformitate cu legislaţia naţională a părţii pe teritoriul statului căreia s-a produs incidentul. Dacă este necesar, autorităţile naţionale de securitate vor coopera în această investigaţie.

3. Autoritatea naţională de securitate a părţii pe teritoriul statului căreia a avut loc incidentul de securitate va informa în scris autoritatea naţională de securitate a celeilalte părţi despre circumstanţele producerii incidentului de securitate, întinderea prejudiciului, măsurile adoptate pentru diminuarea prejudiciului şi rezultatul investigaţiei.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Cheltuieli

Fiecare parte va suporta cheltuielile proprii privind implementarea prezentului acord.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Interpretare şi diferende

Orice diferend privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord va fi soluţionat prin negociere între părţi şi nu va fi deferit niciunui tribunal naţional, internaţional sau unui terţ spre soluţionare.

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

Dispoziţii finale

1. Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată de timp. Prezentul acord va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună de la data primirii, pe canale diplomatice, a ultimei notificări între părţi privind îndeplinirea procedurilor legale interne pentru intrarea în vigoare a prezentului acord.

2. Prezentul acord poate fi modificat pe baza consimţământului reciproc al părţilor. Modificările vor intra în vigoare în conformitate cu alin. 1.

3. La data intrării în vigoare a prezentului acord îşi încetează valabilitatea Înţelegerea dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Republica Cehă privind protecţia informaţiilor militare secrete, semnată la Bucureşti la 17 iulie 2000. Toate informaţiile clasificate transmise în baza înţelegerii sus-menţionate vor fi protejate în conformitate cu prevederile prezentului acord.

4. Fiecare parte are dreptul să denunţe oricând, în scris, prezentul acord. În acest caz, valabilitatea prezentului acord va înceta după 6 luni de la data la care cealaltă parte a primit notificarea scrisă de denunţare.

5. Fără a ţine cont de încetarea valabilităţii prezentului acord, toate informaţiile clasificate transmise sau generate în baza acestuia vor fi protejate în conformitate cu prevederile stabilite în prezentul acord până când partea emitentă eliberează partea primitoare de această obligaţie.

Drept dovadă, subsemnaţii, pe deplin autorizaţi, am semnat prezentul acord.

Semnat la Bucureşti la 31 martie 2010, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, cehă şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferenţe în interpretare, textul în limba engleză va prevala.

Pentru Guvernul României,

Marius Petrescu,

directorul general al Oficiului Registrului Naţional

al Informaţiilor Secrete de Stat

Pentru Guvernul Republicii Cehe,

Dusan Navratil,

directorul Autorităţii Naţionale de Securitate

-------

ACORD din 31 martie 2010 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2011

între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate schimbate

Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe, denumite în continuare părţi,

în scopul asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, schimbate direct sau prin intermediul persoanelor juridice de drept public ori privat din statele lor, în spiritul respectului reciproc al intereselor şi securităţii naţionale,

au convenit următoarele

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →