DECIZIE nr. 279 din 22 decembrie 2010
Statutory Text (2 Articles)
pentru constatarea încetării efectelor Deciziei primului-ministru nr. 241/2010 privind constatarea suspendării, la cerere, a raportului de serviciu al doamnei Enache Mihaela, secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
Având în vedere cererea doamnei Enache Mihaela, secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, înregistrată sub nr. 5/9.797 din 15 decembrie 2010,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 94 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
primul-ministru emite prezenta decizie.
Se constată încetarea, începând cu data de 1 ianuarie 2011, a efectelor Deciziei primului-ministru nr. 241/2010 privind constatarea suspendării, la cerere, a raportului de serviciu al doamnei Enache Mihaela, secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 27 octombrie 2010.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
───────────────
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
Bucureşti, 22 decembrie 2010.
Nr. 279.
_________