REGULAMENT CONSULAR din 16 septembrie 1999
Table of Provisions (29)
Statutory Text (29 Provisions)
1. Activitatea consulară are drept scop acordarea de asistenţa şi protecţie pentru apărarea în străinătate a drepturilor şi intereselor statului român, ale cetăţenilor români, persoane fizice, şi ale persoanelor juridice române, potrivit practicii internaţionale şi în limitele admise de normele şi principiile dreptului internaţional.
2. Activitatea consulară se realizează de misiunile diplomatice şi oficiile consulare de cariera pe baza legii române şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte şi în condiţii de reciprocitate.
3. Prevederile Regulamentului consular se aplică membrilor personalului misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare de cariera ale României, care îndeplinesc atribuţii consulare, denumiţi în continuare funcţionari consulari.
1. În relaţiile României cu alte state înfiinţarea de oficii consulare de cariera se face numai cu consimţământul statului primitor.
2. Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului oficiilor consulare de cariera se fac prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Guvernului. Decretul se publică în Monitorul Oficial al României.
3. Rangul oficiilor consulare de cariera ale României poate fi, după caz
a) consulat general;
b) consulat;
c) viceconsulat;
d) agenţie consulară.
4. Sediul oficiului consular de cariera şi circumscripţia consulară sunt stabilite de Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe va cere, pe cale diplomatică, acordul expres al autorităţilor statului de reşedinţa cu privire la înfiinţarea oficiului consular de cariera, la sediul, rangul şi circumscripţia sa consulară.
5. Ministerul Afacerilor Externe va solicita, de asemenea, acordul statului de reşedinţa cu privire la
a) modificările ulterioare aduse sediului oficiului consular de cariera, rangului sau circumscripţiei sale consulare;
b) deschiderea de către un consulat general de cariera sau de către un consulat a unui viceconsulat sau a unei agenţii consulare într-o alta localitate decât cea în care îşi are sediul el însuşi;
c) deschiderea unui birou, ca făcând parte dintr-un oficiu consular de cariera existent, în afară sediului acestuia.
1. Oficiile consulare de cariera îşi au sediul în localuri consulare, proprietate a statului român sau închiriate de acesta.
2. Localurile consulare se bucura de înlesnirile, privilegiile şi imunităţile recunoscute în favoarea acestora prin convenţiile bilaterale sau multilaterale în materie la care România şi statul pe teritoriul căruia se afla sunt parte.
1. Personalul oficiului consular de cariera este format din
a) funcţionari consulari;
b) angajaţi consulari;
c) personal de serviciu;
d) personal particular.
2. Funcţionarii consulari pot fi
a) consuli generali;
b) consuli;
c) viceconsuli;
d) agenţi consulari.
3. Angajaţii consulari sunt persoanele care fac parte din serviciile administrative sau tehnice ale oficiului consular de cariera.
4. Personalul de serviciu cuprinde persoanele afectate serviciului casnic al oficiului consular de cariera.
5. Personalul particular este folosit exclusiv în serviciul personal al unui membru al oficiului consular de cariera.
1. Oficiile consulare de cariera sunt conduse, potrivit rangului lor, de: consuli generali, consuli, viceconsuli sau agenţi consulari.
2. Consulii generali, şefi ai oficiilor consulare, sunt numiţi la post prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor externe.
3. Funcţionarii consulari, alţii decât şeful oficiului consular de cariera, precum şi angajaţii consulari şi personalul de serviciu sunt numiţi la post prin ordin al ministrului afacerilor externe.
1. Ministerul Afacerilor Externe va solicita, pe cale diplomatică, acordul prealabil al statului pe teritoriul căruia se afla oficiul consular de cariera cu privire la numirea şefului oficiului consular, dacă prin convenţii la care România şi statul de reşedinţa sunt parte nu se prevede altfel.
2. După obţinerea acordului statului de reşedinţa ministrul afacerilor externe semnează patenta consulară, prin care atesta numirea şefului oficiului consular de cariera, rangul sau, sediul oficiului consular şi circumscripţia consulară, purtând sigiliul de stat.
3. Ministerul Afacerilor Externe înaintează, pe cale diplomatică Ministerului Afacerilor Externe al tarii în care a fost numit şeful oficiului consular de cariera patenta consulară în vederea acordării exequaturului.
4. Şeful oficiului consular de cariera este admis să-şi exercite funcţiile printr-o autorizaţie numita exequatur.
5. Dacă şeful oficiului consular de cariera este împiedicat să îşi exercite funcţiile sau dacă postul sau a devenit vacant, Ministerul Afacerilor Externe va numi un gerant interimar care va acţiona cu titlu provizoriu, în calitate de şef al oficiului consular de cariera. Ca gerant interimar poate fi numit un funcţionar consular al oficiului consular respectiv, un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din acelaşi stat sau de la Ministerul Afacerilor Externe al României. Ministerul Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele şi prenumele gerantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului în care se afla oficiul consular de cariera.
Ministerul Afacerilor Externe şi, respectiv, misiunea diplomatică notifica Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţa
a) numirea membrilor oficiului consular de cariera, sosirea la oficiul consular, plecarea definitivă sau încetarea funcţiilor lor, precum şi orice alte schimbări privind statutul acestora care pot interveni în cursul activităţii lor la oficiul consular de cariera;
b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparţinând familiei unui membru al oficiului consular sau dacă o persoană devine sau încetează sa mai fie membru al familiei;
c) sosirea şi plecarea definitivă a personalului particular;
d) angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa în statul de reşedinţa.
1. Atribuţiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de cariera prin
a) funcţionarii consulari, care pot fi consuli generali, consuli, viceconsuli sau agenţi consulari;
b) diplomati cu atribuţii consulare la misiunile diplomatice, numiţi şi notificati ca atare la autorităţile tarii de reşedinţa.
2. Atribuţiile consulare se exercită în cadrul circumscripţiei consulare. Cu toate acestea, în împrejurări speciale, un funcţionar consular poate, cu consimţământul statului de reşedinţa, să îşi exercite atribuţiile şi în exteriorul circumscripţiei consulare.
3. Statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, poate, după notificarea către statele interesate şi dacă nici unul dintre ele nu se opune în mod expres la aceasta, sa insarcineze un oficiu consular de cariera stabilit într-un stat să îşi asume exercitarea atribuţiilor consulare într-un alt stat.
4. De asemenea, dacă după notificarea sa, statul de reşedinţa nu se opune, un oficiu consular de cariera al statului român poate exercita atribuţii consulare în statul de reşedinţa în numele unui stat terţ.
1. Misiunile diplomatice exercita atribuţii consulare prin secţiile consulare sau prin diplomatii desemnaţi în acest scop.
2. În capitalele ţărilor unde exista concomitent o misiune diplomatică şi un oficiu consular de cariera ale României atribuţiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de cariera în cadrul circumscripţiei sale. Secţia consulară a misiunii diplomatice exercita atribuţiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripţiei oficiului consular de cariera, dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţa.
3. Oficiile consulare nu vor soluţiona cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripţii consulare decât în cazuri deosebite şi urgente.
1. În exercitarea atribuţiilor lor funcţionarii consulari pot să se adreseze autorităţilor locale competente din cadrul circumscripţiei consulare. Ei se pot adresa autorităţilor centrale competente ale statului de reşedinţa numai dacă acest lucru este admis de legile, regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţa sau de acordurile internaţionale la care România şi respectivul stat sunt parte. În caz contrar, se pot adresa autorităţilor centrale ale statului de reşedinţa prin intermediul misiunii diplomatice.
2. Dacă în statul de reşedinţa nu exista o misiune diplomatică a statului român şi dacă interesele sale nu sunt reprezentate de o misiune diplomatică a sa dintr-un stat terţ sau a unui stat terţ, funcţionarii consulari, cu consimţământul statului de reşedinţa, pot îndeplini acte diplomatice şi, implicit, se pot adresa direct autorităţilor centrale.
3. În situaţia prevăzută la pct. 2 consulii onorifici acţionează potrivit instrucţiunilor şefului oficiului consular de cariera.
1. Funcţionarii consulari vor sprijini prin toate mijloacele dezvoltarea relaţiilor de prietenie între România şi statul de reşedinţa.
2. Funcţionarii consulari vor favoriza dezvoltarea relaţiilor bilaterale în domeniile economic, comercial, cultural, ştiinţific, turistic, vor apara şi vor promova drepturile şi interesele statului român şi ale cetăţenilor români în statul de reşedinţa.
3. În exercitarea atribuţiilor lor funcţionarii consulari se vor conformă prevederilor tratatelor, convenţiilor, acordurilor şi înţelegerilor internaţionale la care România şi statul de reşedinţa sunt parte.
4. Activitatea funcţionarilor consulari va fi desfăşurata în conformitate cu prevederile legilor şi regulamentelor române, precum şi ale instrucţiunilor ministrului afacerilor externe, date în aplicarea lor.
5. Îndeplinirea atribuţiilor consulare se va face cu respectarea legilor statului de reşedinţa.
1. Activitatea de informare consulară are drept scop promovarea şi apărarea intereselor naţionale, înfăptuirea obiectivelor politicii externe şi interne a statului, precum şi favorizarea participării României la viaţa internaţionala.
2. Activitatea de informare trebuie să contribuie la armonizarea legislaţiei române cu cea a statelor membre ale Uniunii Europene, la aderarea României la instrumentele juridice ale Consiliului Europei, la lărgirea cadrului juridic bi- şi multilateral, la asigurarea dreptului cetăţenilor români la tratament egal cu cetăţenii altor state, inclusiv la libera circulaţie.
1. În cadrul circumscripţiei consulare funcţionarii consulari sprijină dezvoltarea relaţiilor economice, comerciale, culturale, ştiinţifice şi turistice cu statul de reşedinţa, cu respectarea tratatelor, convenţiilor şi acordurilor în vigoare.
2. Funcţionarul consular va sprijini comerţul şi cooperarea economică prin acţiuni de prospectare, propaganda şi promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masa a intereselor româneşti, asigurând condiţii favorabile agenţilor economici români, dezvoltării ansamblului relaţiilor cu ţara de reşedinţa. El nu are dreptul sa acţioneze ca agent economic ori sa desfăşoare activităţi cu caracter lucrativ.
3. În activitatea sa funcţionarul consular va sprijini cercurile de afaceri, firmele şi companiile străine să facă investiţii de capital în România, sa înfiinţeze reprezentante, firme sau birouri ale acestora, sa încurajeze exporturile de produse româneşti, sa dezvolte cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică.
4. În domeniile cultural-ştiinţific şi de presa funcţionarul consular va sprijini derularea acordurilor culturale, programele de aplicare a lor, cunoaşterea şi prezentarea valorilor culturii, ştiinţei şi învăţământului, participarea la manifestări în statul de reşedinţa - festivaluri, congrese, reuniuni, expoziţii, târguri de carte etc.
1. Funcţionarul consular va acorda, la cerere sau din oficiu, în conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional, asistenţa şi protecţie cetăţenilor români, în calitatea sa oficială de organ al statului investit şi recunoscut cu astfel de atribuţii.
2. Asistenţa şi protecţia se acordă în caz de îmbolnăviri grave, urgente medicale, decese, accidente de circulaţie, pierdere sau furt al pasaportului, biletului de călătorie, mijloacelor băneşti, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, reţineri, arestari, limitarea în orice alt mod a libertăţii personale, condamnări în statul de reşedinţa şi în alte situaţii asemănătoare.
3. Funcţionarul consular, în calitatea sa oficială, va asigura reprezentarea cetăţenilor români în faţa instanţelor judecătoreşti ori se va îngriji de asigurarea reprezentării lor adecvate, solicitând adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor şi intereselor acestora, datorită absentei lor sau din orice alta cauza, dacă şi în măsura în care legea statului de reşedinţa permite aceasta. Reprezentarea încetează de îndată ce persoana respectiva şi-a desemnat mandatarul sau ori îşi asigura personal apărarea drepturilor şi intereselor în statul de reşedinţa.
4. Funcţionarul consular va interveni la autorităţile statului de reşedinţa pentru instituirea tutelei sau curatelei în favoarea minorilor şi incapabililor, cetăţeni români aflaţi în statul de reşedinţa.
5. Funcţionarul consular are dreptul şi obligaţia de a comunică cu cetăţenii români privaţi de libertate, cu respectarea convenţiilor internaţionale şi a legilor statului de reşedinţa. El are dreptul sa îi viziteze, sa intervină la autorităţi pentru numirea de avocaţi din oficiu şi de interpreţi şi pentru ca aceştia să se bucure de drepturile procesuale prevăzute de legislaţia statului de reşedinţa.
Funcţionarul consular va acţiona pentru apărarea drepturilor şi intereselor patrimoniale ale statului român şi ale cetăţenilor săi, cu respectarea legilor şi procedurilor în vigoare în statul de reşedinţa şi a prevederilor convenţiilor internaţionale. În acest scop, el va interveni pe lângă autorităţile statului de reşedinţa în vederea luării măsurilor de conservare şi administrare a bunurilor, clarificare a regimului lor juridic, întabulare a dreptului de proprietate în registrele de la locul situarii lor. În caz de litigii el va recomanda avocaţi şi va sprijini pregătirea apărării, procurarea de documente oficiale, efectuarea de traduceri, legalizari etc.
1. Activitatea notarială se va desfăşura pe baza legii române şi a înţelegerilor internaţionale la care România este parte, precum şi potrivit uzantelor internaţionale.
2. În baza legii, la cererea persoanelor fizice având cetăţenia română, precum şi a persoanelor juridice române, funcţionarul consular va îndeplini următoarele acte notariale
a) redactarea de înscrisuri în vederea autentificării sau legalizarii semnăturii;
b) autentificarea înscrisurilor;
c) legalizarea sigiliilor şi a semnăturilor;
d) darea de data certa înscrisurilor prezentate de părţi;
e) certificarea unor fapte;
f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;
g) efectuarea şi legalizarea traducerilor;
h) primirea în depozit a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi;
i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice şi oficiile consulare.
3. Activităţile notariale prevăzute la pct. 2 lit. c), f) şi g) pot fi îndeplinite de către funcţionarii consulari şi la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile şi reglementările statului de reşedinţa nu se opun.
4. Actele notariale se îndeplinesc, după caz, la sediile misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare, precum şi la bordul navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc care se afla staţionate în raza de activitate a acestor organe, precum şi la domiciliul cetăţeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convenţiile internaţionale la care România şi statul de reşedinţa sunt parte ori dacă legea locală nu se opune.
Forma şi condiţiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română.
Actul notarial îndeplinit de funcţionarul consular, purtând semnătura sa şi sigiliul oficial, este de autoritate publică şi are forta probanta prevăzută de lege.
Actele notariale întocmite de funcţionarul consular pot fi atacate de părţi sau de orice persoană interesată, prin acţiune în anulare la instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului român de procedura civilă.
1. Funcţionarii consulari vor îndeplini atribuţii de stare civilă în baza legii, a convenţiilor internaţionale la care România este parte, iar în lipsa acestora, numai în măsura în care legile statului de reşedinţa nu se opun.
2. În temeiul legii, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de cariera ale României sunt ofiţeri de stare civilă. Ei pot delega exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă agentului diplomatic care îndeplineşte funcţii consulare sau unuia dintre funcţionarii consulari.
3. Funcţionarii consulari vor înregistra actele şi faptele de stare civilă privind cetăţenii români, produse în străinătate, în condiţiile prevăzute de lege, şi vor elibera certificate de stare civilă, după caz, de naştere, de căsătorie sau de deces.
4. Funcţionarii consulari vor încheia, în temeiul legii, căsătorii între doi cetăţeni români sau între un cetăţean român şi un cetăţean străin, dacă convenţiile internaţionale la care România este parte prevăd aceasta, iar legile statului de reşedinţa nu se opun.
1. Funcţionarii consulari vor îndeplini atribuţii în materie de cetăţenie, în temeiul legii române şi al convenţiilor internaţionale la care România este parte.
2. În temeiul legii, funcţionarii consulari vor primi
a) cereri de redobandire a cetateniei române de la foştii cetăţeni români;
b) cereri de renunţare la cetăţenia română de la persoanele care au dobândit deja cetăţenia unui alt stat sau au asigurarea de primire a cetateniei unui alt stat, dovedite cu acte oficiale, pentru a nu deveni persoane fără cetăţenie, şi care îndeplinesc celelalte cerinţe legale;
c) cereri de clarificare a cetateniei române.
Aceste cereri sunt transmise în ţara spre a fi soluţionate de către autorităţile abilitate prin lege.
3. Persoanele care, la cerere, au redobândit cetăţenia română, în condiţiile legii, cu păstrarea domiciliului în străinătate, vor depune jurământul de credinţa în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de cariera al României din ţara în care domiciliază. După depunerea jurământului şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular de cariera va elibera persoanei care a redobândit cetăţenia română certificatul constatator.
4. Funcţionarii consulari vor elibera, la cerere, în caz de nevoie, dovezi de cetăţenie pentru cetăţeni români aflaţi în străinătate.
1. Atribuţiile privind procurarea şi transmiterea de acte judiciare şi extrajudiciare se îndeplinesc în conformitate cu legea română şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte.
2. Actele judiciare se transmit pe cale diplomatică sau consulară, cu excepţia cazului în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte s-a stabilit un alt mod de transmitere în străinătate a unor acte, precum: citaţii, copii sau extrase de pe acţiuni, comisii rogatorii în materie civilă sau penală, cereri de extrădare şi altele.
3. Funcţionarul consular va înmâna direct sau va transmite prin posta cetăţenilor români domiciliaţi în statul de reşedinţa citaţiile şi copiile de pe acţiunile primite de la autorităţile judiciare române, dacă legile statului de reşedinţa nu se opun. De asemenea, funcţionarul consular va înmâna citaţii şi copii de pe acţiuni membrilor misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României, funcţionarilor români la organizaţiile internaţionale, precum şi membrilor acestora de familie care locuiesc împreună cu ei.
4. Funcţionarii consulari, la cererea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români aflaţi în statul de reşedinţa, vor primi şi vor transmite în ţara, spre soluţionare, cererile privind procurarea de acte de stare civilă, de vechime în munca, de studii, certificate de cazier judiciar şi altele. De asemenea, funcţionarii consulari pot primi astfel de cereri şi de la alte persoane, dacă legile statului de reşedinţa nu se opun.
1. Atribuţiile funcţionarului consular în probleme de transporturi navale, aeriene, rutiere şi feroviare vor fi exercitate în conformitate cu legea română şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte.
2. Atribuţiile funcţionarului consular în materie de navigaţie maritima şi fluviala se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri şi de pasageri care navighează sub pavilion românesc, echipajul şi încărcătura de la bordul acestora şi pasagerii lor. De asemenea, funcţionarul consular va exercita atribuţii privind navele de război, navele de stat, navele-şcoala pentru pregătirea personalului navigant, navele pentru cercetare ştiinţifică şi altele.
3. Atribuţiile funcţionarului consular vor consta şi în eliberarea sau prelungirea valabilităţii, după caz, în condiţiile legii şi ale reglementărilor în materie, a documentelor de navigabilitate al navelor, a carnetelor de marinar în acordarea de asistenţa şi protecţie navelor sub pavilion românesc, echipajului, încărcăturii sale, precum şi pasagerilor cetăţeni români, în caz de avarie, eşuare sau naufragiu al navei; el va sprijini repatrierea acestora, inclusiv a membrilor echipajului, dacă continuarea călătoriei nu mai este posibila. De asemenea, funcţionarul consular va obţine aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat şi a navelor militare în apele teritoriale şi în porturile statului de reşedinţa.
4. În materie de navigaţie aeriană funcţionarul consular va obţine, pe cale diplomatică, de la autorităţile tarii de reşedinţa autorizaţii prealabile pentru survolarea spaţiului aerian sau pentru aterizarea pe teritoriul acesteia în cazul aeronavelor române care executa zboruri necomerciale - prezidenţiale, parlamentare, guvernamentale, transporturi de trupe, tehnica militară, armament şi altele asemenea. De asemenea, funcţionarul consular acorda asistenţa şi protecţie aeronavelor, echipajului şi pasagerilor ori de câte ori împrejurările o cer.
5. Funcţionarii consulari vor sprijini personalul, pasagerii şi încărcătura în transporturile internaţionale feroviare şi rutiere de mărfuri şi de călători în caz de accidente de circulaţie şi vor interveni la autorităţile tarii de reşedinţa pentru a le acorda primul ajutor în funcţie de situaţia în care se afla.
1. Funcţionarii consulari vor elibera, în condiţiile legii, paşapoarte şi vor prelungi valabilitatea acestora.
2. Funcţionarii consulari vor acorda vize, în condiţiile legii şi ale reglementărilor în vigoare, cetăţenilor străini care se deplasează în România în interes oficial, de afaceri, particular, turistic, la studii sau pentru desfăşurarea de activităţi lucrative.
3. Funcţionarii consulari vor sprijini, prin demersuri la autorităţile tarii de reşedinţa, încheierea de către România a unor acorduri şi înţelegeri privind facilitarea călătorilor cetăţenilor români.
1. Pentru serviciile prestate, la cererea cetăţenilor români sau a cetăţenilor străini, funcţionarii consulari vor incasa taxe consulare în valută, în cuantumul prevăzut de lege, dacă convenţiile internaţionale la care România este parte nu prevăd altfel.
2. Taxele consulare se încasează anticipat şi aparţin bugetului statului român.
Funcţionarii consulari vor îndeplini orice alte atribuţii date prin lege, dacă nu se contravine reglementărilor statului de reşedinţa sau convenţiilor internaţionale la care România este parte.
1. România poate înfiinţa, pe bază de reciprocitate, oficii consulare onorifice pe teritoriul altor state şi poate numi consuli onorifici care funcţionează potrivit legii, normelor, principiilor şi practicii internaţionale.
2. Înfiinţarea de oficii consulare onorifice şi numirea sefilor oficiilor consulare onorifice se aproba de către ministrul afacerilor externe, în drept să semneze patenta consulară prevăzută cu sigiliul de stat.
3. Procedura privind înfiinţarea de oficii consulare onorifice, numirea şi admiterea sefilor oficiilor consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. 2 pct. 1, 3, 4 şi 5 şi la art. 6 pct. 1, 2, 3 şi 4.
4. Şefii oficiilor consulare onorifice suporta din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuţiilor oficiale şi de reprezentare. De asemenea, ei îşi desfăşoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuiala proprie.
5. Şefii oficiilor consulare onorifice, după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie, vor încheia cu şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea ţara, împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe, un protocol conţinând atribuţiile consulare pe care aceştia le pot exercita, drepturile de care se bucura şi obligaţiile ce le revin.
6. Şefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetăţeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţa, cetăţeni ai statului de reşedinţa sau cetăţeni ai unui stat terţ cu domiciliul în statul de reşedinţa.
7. Şefii oficiilor consulare onorifice sunt numiţi dintre persoanele cu poziţii importante în statul de reşedinţa - oameni politici reputati, personalităţi remarcabile în domeniile economiei, finanţelor, bancar, cultural, ştiinţific, avocaţi de prestigiu -, cu independenta financiară şi comportament la nivelul funcţiei ce li se încredinţează, apropiaţi de România, care pot să contribuie la promovarea intereselor româneşti, la dezvoltarea relaţiilor de prietenie cu statul de reşedinţa şi care doresc să îşi asume astfel de însărcinări.
8. Pentru activitatea desfăşurata consulii onorifici nu primesc din partea statului român salarii, indemnizaţii sau alte venituri, oricare ar fi denumirea acestora.
9. Calitatea de consul onorific poate fi retrasă oricând de către ministrul afacerilor externe al României, prin revocarea patentei consulare şi prin notificarea autorităţilor tarii de reşedinţa cu privire la decizia de a nu mai considera persoana respectiva ca şef al oficiului consular onorific sau, după caz, consul onorific.
1. Şefii oficiilor consulare onorifice vor îndeplini atribuţii consulare care nu implica exercitarea autorităţii de stat menţionate expres în protocolul semnat cu şefii misiunilor diplomatice.
2. Atribuţiile consulare care implica exercitarea autorităţii de stat sunt cele referitoare la cetăţenie, stare civilă, acte notariale, procurari şi transmiteri de acte judiciare şi extrajudiciare, eliberarea de paşapoarte şi acordarea de vize, încasarea de taxe consulare pentru serviciile prestate, precum şi orice alte activităţi cu un astfel de caracter.
3. Atribuţiile prevăzute la pct. 2 vor fi îndeplinite în exclusivitate de către funcţionarii consulari de cariera ai României.
1. Şeful misiunii diplomatice şi şeful oficiului consular conduc şi răspund de modul în care este îndeplinită activitatea consulară de către funcţionarii consulari.
2. Funcţionarii consulari care nu vor aduce la îndeplinire obligaţiile prevăzute în prezentul regulament consular vor răspunde, după caz, disciplinar, administrativ sau penal.
Prezentul regulament consular va intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data intrării în vigoare a prezentului Regulament consular se abroga Regulamentul consular aprobat prin I.D.R. nr. 3.549 din 24 octombrie 1937, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 255 din 4 noiembrie 1937.
--------
Capitolul 1
Organizarea generală a oficiilor consulare de cariera
Capitolul 2
Exercitarea atribuţiilor consulare de către oficiile consulare de cariera
Capitolul 3
Oficiile consulare onorifice
Capitolul 4
Raspunderi
Capitolul 5
Dispoziţii finale