Legislator Case Law & Legislation
123050 RO

PROCEDURĂ DE RESTITUIRE din 20 octombrie 2010

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

PROCEDURĂ DE RESTITUIRE din 20 octombrie 2010 · MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE · MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 27 octombrie 2010

a sumelor aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional

1. Prezenta procedură reglementează modalitatea de restituire a sumelor încasate de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând sume plătite în plus faţă de obligaţia legală ori sume plătite în vederea realizării unei prestaţii care nu a mai fost efectuată.

2. Sumele prevăzute la pct. 1 se restituie la cerere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor care au drept de restituire, potrivit legii, denumite în continuare solicitanţi.

3. Pentru certificarea dreptului de restituire, solicitanţii vor depune o cerere de certificare/restituire a sumelor plătite în plus faţă de obligaţia legală ori a sumelor plătite în vederea realizării unei prestaţii care nu a mai fost efectuată, la autoritatea sau instituţia publică ce a încasat suma solicitată la restituire, după caz. În situaţia în care, ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea sau instituţia publică a fost desfiinţată sau comasată, cererea de certificare a dreptului la restituire se adresează autorităţii sau instituţiei publice care a preluat activitatea acesteia.

4. Cererile de certificare/restituire reprezintă şi cereri de restituire a sumelor plătite în plus faţă de obligaţia legală ori a sumelor plătite în vederea realizării unei prestaţii care nu a fost efectuată, după caz. În cererea de certificare/restituire solicitantul va preciza următoarele

a) suma de restituit şi natura acesteia;

b) codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea, în cazul în care nu se optează pentru restituirea sumei în numerar;

c) banca la care este deschis contul în care se solicită restituirea sumei;

d) datele de identificare ale organului fiscal în a cărui administrare se află acesta.

5. Cererile de certificare/restituire depuse la autorităţile ori instituţiile publice vor fi verificate de către acestea sub aspectul realităţii şi exactităţii celor solicitate, precum şi al încadrării în termenul legal de prescripţie a dreptului de a cere compensarea sau restituirea sumelor în cauză.

6. În conformitate cu rezultatele verificărilor, autoritatea sau instituţia publică va emite, în termen de 15 zile, o dispoziţie de restituire a unor sume aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, denumită în continuare dispoziţie de restituire.

7. Modelul cererii de certificare/restituire şi modelul dispoziţiei de restituire sunt prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la ordin.

8. Prin dispoziţia de restituire, aprobată de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, se confirmă sumele plătite în plus faţă de obligaţia legală sau, după caz, faptul că prestaţia pentru care s-a făcut plata nu a mai fost realizată. După aprobare, originalul formularelor prevăzute la pct. 4 şi 6 se transmite, în termen de 3 zile, unităţii Trezoreriei Statului la care este arondată autoritatea sau instituţia publică în cauză.

9. (1) Unitatea Trezoreriei Statului la care este arondată autoritatea sau instituţia publică verifică datele înscrise în dispoziţia de restituire şi în cererea de certificare/restituire în ceea ce priveşte existenţa următoarelor elemente: numărul şi data documentului prin care s-a plătit suma la bugetul de stat, suma plătită, organul fiscal competent în administrarea solicitantului.

(2) În cazul în care suma plătită de solicitant a fost virată la bugetul de stat centralizat cu alte sume încasate de autoritatea sau instituţia publică, în dispoziţia de restituire se va preciza documentul prin care a fost plătită suma care include şi suma primită de la solicitant.

(3) În cazul în care suma pentru care se dispune restituirea a fost virată de solicitant anterior intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi aceasta nu a fost virată la bugetul de stat, fiind utilizată de autoritatea sau instituţia publică potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli, se va face această menţiune în dispoziţia de restituire.

10. (1) Unitatea Trezoreriei Statului la care este arondată autoritatea sau instituţia publică în cauză întocmeşte, în termen de 3 zile de la primirea documentelor, ordinul de plată prin care dispune transferul în format electronic al sumelor din contul de venituri ale bugetului de stat la care autoritatea sau instituţia publică a virat iniţial sumele respective în contul de venituri ale bugetului de stat 20.36.01.21 "Venituri ale bugetului de stat - Sume restituite aferente veniturilor încasate din activităţi desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate", codificat cu codul de identificare fiscală al solicitantului, deschis la unitatea Trezoreriei Statului la care acesta este arondat.

(2) În cazul în care dispoziţia de restituire nu cuprinde toate informaţiile solicitate, aceasta se restituie autorităţii sau instituţiei publice, împreună cu documentaţia anexată, pentru corectare.

11. Odată cu întocmirea ordinului de plată pentru transferul sumelor în cauză, unitatea Trezoreriei Statului prevăzută la pct. 10 va transmite în sistem electronic unităţii Trezoreriei Statului la care este arondat solicitantul formularele prevăzute la pct. 4 şi 6, scanate.

12. Unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat solicitantul va transmite organului fiscal competent, în termen de două zile de la primire, formularul prevăzut la pct. 6, însoţit de o copie a celui prevăzut la pct. 4, şi va solicita acestuia informaţii cu privire la existenţa unor eventuale obligaţii fiscale neachitate stabilite în sarcina solicitantului.

13. Organul fiscal competent va efectua verificarea documentaţiei depuse şi a datelor din evidenţa analitică pe plătitori, sub aspectul identificării eventualelor obligaţii fiscale înregistrate de către solicitanţi.

14. În cazul în care se constată că solicitantul nu înregistrează obligaţii fiscale restante, cererea de certificare/restituire însoţită de dispoziţia de restituire se transmit unităţii Trezoreriei Statului la care este arondat solicitantul, care va efectua restituirea sumelor certificate.

15. În cazul în care se constată existenţa unor obligaţii fiscale restante ale solicitantului, cererea de certificare/restituire, însoţită de dispoziţia de restituire, se înregistrează la organul fiscal competent, iar sumele solicitate se restituie numai după efectuarea compensării cu obligaţiile bugetare existente în evidenţa analitică pe plătitori, întocmindu-se în acest sens Nota privind compensarea obligaţiilor fiscale - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99.

16. Cererea de certificare/restituire va fi soluţionată în termenul prevăzut la art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculat de la data înregistrării acesteia de către serviciul/compartimentul cu atribuţii în evidenţa analitică pe plătitori sau de către unitatea Trezoreriei Statului care va efectua restituirea sumei certificate, după caz.

17. În cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţiile fiscale restante ale solicitantului, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurenţa acestor obligaţii fiscale, iar diferenţa rezultată o restituie acestuia.

18. Restituirea de sume se face cu întocmirea deciziei de restituire prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, în 3 exemplare. În baza deciziei de restituire aprobate, organul fiscal competent va întocmi, în 3 exemplare, Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99/a.

19. Nota privind compensarea obligaţiilor fiscale împreună cu nota privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, se transmit la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operaţiunilor de compensare şi de restituire.

20. Unitatea Trezoreriei Statului va efectua restituirea sumei rămase după efectuarea operaţiunii de compensare, din contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la pct. 10.

21. În cazul solicitanţilor persoane juridice, restituirea sumelor cuvenite se va efectua numai prin decontare bancară, în contul indicat prin cererea de certificare/restituire, iar în cazul solicitanţilor persoane fizice, restituirea se va efectua fie în contul bancar indicat prin aceeaşi modalitate de aceştia, fie în numerar, pentru sume mai mici de 500 lei, la ghişeul unităţii Trezoreriei Statului, în baza notei privind restituirea/rambursarea unor sume.

22. În vederea efectuării restituirii în numerar, organul fiscal va transmite unităţii Trezoreriei Statului, cu cel puţin 7 zile lucrătoare înaintea împlinirii termenului legal de soluţionare a cererii de restituire, nota privind compensarea obligaţiilor fiscale şi/sau nota privind restituirea/rambursarea unor sume, împreună cu "Înştiinţarea de restituire a unor sume aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat", al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 la ordin.

23. Programarea pe zile a solicitanţilor pentru care restituirea se face în numerar se va efectua de către unitatea Trezoreriei Statului, cu încadrarea în termenul legal de soluţionare. Data la care a fost programat solicitantul în vederea ridicării în numerar a sumei va fi înscrisă de către unitatea Trezoreriei Statului în înştiinţarea de restituire.

24. Unitatea Trezoreriei Statului va transmite organului fiscal competent, în ziua imediat următoare avizării acestora, două exemplare ale înştiinţării de restituire şi ale notei de compensare, după caz.

25. Organul fiscal competent, prin compartimentul cu atribuţii de compensare/restituire, va transmite solicitantului un exemplar al înştiinţării de restituire şi al notei privind compensarea obligaţiilor fiscale, după caz, cel târziu în ziua imediat următoare primirii acestor documente de la unitatea Trezoreriei Statului.

26. În situaţia în care solicitantul nu se prezintă la ghişeul unităţii Trezoreriei Statului la data stabilită, unitatea Trezoreriei Statului va efectua reprogramarea acestuia la o dată ulterioară, la solicitarea sa.

27. După efectuarea compensării şi a restituirii, după caz, unitatea Trezoreriei Statului păstrează un exemplar al notei de compensare şi al notei de restituire şi le transmite pe celelalte două organului fiscal competent, în termen de două zile.

28. După primirea documentelor, organul fiscal competent va păstra un exemplar al notei privind compensarea obligaţiilor fiscale şi al notei privind restituirea/rambursarea unor sume, pentru înregistrarea operaţiunilor în evidenţa analitică pe plătitori, şi îl va transmite pe celălalt solicitantului, în termen de 7 zile.

29. Concomitent, printr-o adresă, organul fiscal competent va informa autoritatea sau instituţia publică emitentă a dispoziţiei de restituire cu privire la efectuarea operaţiunilor de compensare/restituire.

30. Dosarele întocmite în vederea soluţionării solicitărilor de restituire a sumelor aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat se arhivează la dosarul fiscal al solicitantului.

31. Cererile de restituire a sumelor plătite în plus faţă de obligaţia legală ori a sumelor plătite în vederea realizării unei prestaţii care nu a mai fost efectuată, înregistrate de autorităţile sau instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la Legea nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează potrivit procedurii prevăzute la pct. 1-30.

32. (1) Sumele prevăzute la art. 7 alin. (1) din Normele metodologice privind virarea la bugetul de stat a veniturilor obţinute de autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, care s-au reorganizat ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat potrivit Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, sume virate eronat la bugetul de stat de către instituţiile/autorităţile publice în contul de venituri ale bugetului de stat 20.36.01.05 "Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice", se restituie la cererea instituţiilor/autorităţilor publice adresată unităţilor Trezoreriei Statului la care s-a efectuat plata eronată, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin. Restituirea sumelor se efectuează de către unităţile Trezoreriei Statului, din contul de venituri ale bugetului de stat în care sumele respective au fost virate în conturile autorităţilor sau instituţiilor publice care solicită restituirea, prevăzute la art. 7 alin. (2) şi (3) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, indicate în cererea de certificare/restituire.

(2) Eventualele sume încasate după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care rămân în continuare la dispoziţia autorităţilor sau instituţiilor publice potrivit hotărârilor Guvernului privind reorganizarea acestora şi care au fost virate la bugetul de stat de către unităţile Trezoreriei Statului conform prevederilor art. 8 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, se restituie la cererea autorităţilor sau instituţiilor publice adresată unităţilor Trezoreriei Statului la care s-a efectuat plata eronată, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin. Restituirea sumelor se efectuează de către unităţile Trezoreriei Statului, din contul de venituri ale bugetului de stat în care acestea au fost virate în contul de disponibilităţi prin care se gestionează sumele care pot fi reţinute ca venituri proprii de autorităţile sau instituţiile publice reorganizate, indicat în cererea de certificare/restituire.

(3) În situaţia în care, ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile sau instituţiile publice au fost desfiinţate ori comasate, cererea de certificare/restituire care se depune la unitatea Trezoreriei Statului se întocmeşte de autoritatea sau instituţia publică care a preluat activitatea acestora.

33. Sumele aferente prefinanţării fondurilor externe nerambursabile postaderare care nu au fost deduse de autorităţile de management din cererile de rambursare transmise de către autorităţile sau instituţiile publice beneficiare, virate de către acestea în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la art. 5 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, se restituie la cererea acestora adresată unităţilor Trezoreriei Statului în contul prevăzut la art. 7 alin. (3) din aceleaşi norme metodologice. Autorităţile sau instituţiile publice beneficiare se vor adresa în prealabil autorităţii de management pentru avizarea cererilor respective şi au obligaţia de a returna sumele încasate, în termen de 5 zile de la primirea acestora, din contul prevăzut la art. 7 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, în care sumele respective au fost restituite, în contul autorităţii de management/autorităţii de certificare şi plată, după caz, de la care au fost primite sumele iniţial.

34. Răspunderea privind legalitatea restituirii sumelor prevăzute la pct. 32 şi 33 revine instituţiilor publice/autorităţilor care solicită restituirea.

___________

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →