DECRET nr. 942 din 8 octombrie 2010
Statutory Text (2 Articles)
privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere propunerea ministrului culturii şi patrimoniului naţional,
în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută în domeniul istoriei ideilor, pentru talentul şi originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane, contribuind pe această cale la animarea vieţii intelectuale româneşti şi la promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei,
Preşedintele României decretează
Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler domnului Horia-Roman Patapievici, scriitor, preşedinte al Institutului Cultural Român.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Bucureşti, 8 octombrie 2010.
Nr. 942.
-------