HOTĂRÂRE nr. 265 din 9 iunie 1997
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
Se aprobă alocarea sumei de 160 milioane lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 1997, pentru efectuarea lucrărilor de refacere a Şcolii Generale din comuna Topliceni, judeţul Buzau, avariata în urma producerii unui incendiu.
Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorul principal de credite, potrivit dispoziţiilor legale, din sumele puse la dispoziţie de către organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor.
Executarea lucrărilor se realizează prin încredinţarea directa a acestora agenţilor economici cu activităţi de construcţii, în condiţiile art. 16 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993, republicată.
Sumelor alocate potrivit art. 1 şi neutilizate până la data de 31 decembrie 1997 li se aplică prevederile art. 76 alin. (2) din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice.
Ministerul Finanţelor va introduce modificările corespunzătoare în bugetul de stat pe anul 1997.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează
----------------
Ministru delegat
pe lângă primul-ministru
pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului
şi a Departamentului
pentru Administraţie Publică Locală,
Remus Opris
Ministru de stat,
ministrul finanţelor,
Mircea Ciumara
Ministrul învăţământului,
Virgil Petrescu
----------------
privind alocarea unor sume din bugetul de stat pe anul 1997 pentru efectuarea lucrărilor de refacere a Şcolii Generale din comuna Topliceni, judeţul Buzau
Guvernul României hotărăşte