Legislator Case Law & Legislation
12260 RO

DECIZIE nr. 264 din 18 iunie 1997*)

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 264 din 18 iunie 1997*) · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 27 ianuarie 1998

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă

------------

Notă *) Definitivă prin nerecurare.

Lucian Stangu - preşedinte

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele

Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 14 februarie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.645/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Milostivu Ion.

În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 41 şi ale art. 128 din Constituţie, precum şi principiului stabilitatii raporturilor juridice şi al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti.

Exprimandu-şi opinia, instanţa suprema apreciază ca excepţia este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.

Cu privire la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că, prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea au suferit modificări.

Este de observat ca din textul actual au fost inlaturate prevederile ce formau obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de către Ministerul Public, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 1, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 2. Motivele de neconstituţionalitate invocate nu mai pot fi reţinute. Rezultă din cele arătate ca, în urma modificării textului de lege atacat, excepţia este în prezent lipsită de obiect, urmând a fi respinsă ca vadit nefondata.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca vadit nefondata, fiind lipsită de obiect, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Milostivu Ion în Dosarul nr. 2.645/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată la data de 18 iunie 1997.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Lucian Stangu

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

----------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →