ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 15 septembrie 2010
Statutory Text (2 Articles)
privind exceptarea de la plata tarifelor prevăzute la art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor necesare pentru realizarea unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
Având în vedere că
- lucrările executate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru care se realizează exproprieri în baza prevederilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, sunt lucrări de utilitate publică şi totodată de interes naţional, iar sumele utilizate pentru plata tarifelor în vederea eliberării avizelor de scoatere din circuitul agricol sunt sume asigurate de la bugetul de stat, în aceeaşi situaţie regăsindu-se şi executarea lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum şi a infrastructurii feroviare sau a infrastructurii de transport de interes judeţean şi local;
- finalizarea programelor de reabilitare/construcţie a drumurilor de interes naţional în termenele stabilite prin contractele de execuţie de lucrări este condiţionată de predarea terenurilor necesare execuţiei lucrărilor, libere de sarcini, către constructori, iar orice întârziere, cum ar fi adoptarea unui proiect de lege care să modifice legea de bază, generează costuri suplimentare pentru toate obiectivele de investiţii şi corecţii financiare pentru măsurile ISPA care trebuie închise la data de 31 decembrie 2010;
- în perioada iunie-iulie 2010, teritoriul României a fost traversat de o succesiune de fronturi atmosferice care au produs căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie, ceea ce a dus la producerea de viituri avertizate prin cod roşu în majoritatea bazinelor hidrografice, impunându-se realizarea de către Ministerul Mediului şi Pădurilor, în regim de urgenţă, a lucrărilor de refacere a acestor construcţii hidrotehnice pentru a evita pierderi de vieţi omeneşti şi mari pierderi materiale, în eventualitatea producerii de ape mari în perioada următoare;
- pentru salvarea litoralului românesc sunt necesare urgente măsuri de construcţie, reabilitare, ecologizare, modernizare, ce urmează a fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului,
pentru realizarea obiectivelor mai sus menţionate, se impune adoptarea unor măsuri urgente care conduc la deblocarea investiţiilor şi totodată realizarea unor economii la bugetul de stat prin evitarea unor transferuri bugetare de la o instituţie publică a statului la alta, prin exceptarea de la plata tarifelor prevăzute la art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu completările ulterioare, pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor necesare lucrărilor.
Consecinţa neadoptării în regim de urgenţă a prezentului act normativ constă în blocarea realizării investiţiilor în domeniul infrastructurii de transport de interes naţional, ca urmare a creşterilor costurilor de realizare a obiectivelor şi a faptului că nu pot fi eliberate autorizaţii de construire pe terenuri agricole aflate în domeniul public al statului.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Prin derogare de la art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu completările ulterioare, se exceptează de la plata tarifelor pentru eliberarea avizelor tehnice şi de specialitate, precum şi a avizelor şi acordurilor de scoatere din circuitul agricol scoaterea definitivă ori temporară din circuitul agricol a terenurilor necesare pentru
a) lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, precum şi lucrările de construcţie, reabilitare şi extindere a infrastructurii feroviare publice;
b) lucrările necesare dezvoltării reţelei de transport cu metroul şi de modernizare a reţelei existente;
c) lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum şi a infrastructurii de transport naval;
d) lucrările din domeniul gospodăririi apelor;
e) lucrările de construcţie, reabilitare, modernizare, dezvoltare şi ecologizare a zonei litorale a Mării Negre;
f) lucrările de dezvoltare a liniilor de transport şi distribuţie a energiei electrice de interes naţional;
g) lucrările miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit care se execută în baza unei licenţe de exploatare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
---------------
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Adrian Rădulescu,
secretar de stat
Ministrul mediului şi pădurilor,
Laszlo Borbely
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
p. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
Constantin Claudiu Stafie,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 15 septembrie 2010.
Nr. 83.
-------