REGULAMENT din 5 august 2010

privind concentrările economice*)

-----------

Notă *) Aprobat de Ordinul nr. 385 din 5 august 2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 5 august 2010.

REGULAMENT PRIVIND CONCENTRĂRILE ECONOMICE

În temeiul prevederilor art.27 alin.(1) şi (2) lit.b), ale art.15 alin.(5) şi ale art.46 alin.(7) din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament.

INTRODUCERE

Scopul controlului concentrărilor economice de către Consiliul Concurenţei este de a împiedica apariţia obstacolelor semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante.

Prezentul regulament este obligatoriu pentru Consiliul Concurenţei, întreprinderi (persoane fizice sau juridice) şi asociaţii de întreprinderi, de naţionalitate română sau străină, precum şi pentru autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale, urmărind aplicarea unitară şi transparentă a prevederilor Legii concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare “lege”, în condiţii de certitudine juridică.

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1) Prezentul regulament se aplică controlului concentrărilor economice efectuat în temeiul legii.

(2) Consiliul Concurenţei, în calitate de autoritate naţională de concurenţă, are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de Regulamentul Consiliului (CE) nr.139 din

20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 24 din 29 ianuarie 2004.

(3) Prevederile prezentului regulament se aplică operaţiunilor de concentrare economică, atunci când cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor implicate în operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 Euro şi când cel puţin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 Euro.

(4) Prezentul regulament se aplică şi situaţiilor în care întreprinderile implicate acceptă restricţionări direct legate şi necesare punerii în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică.

Articolul 2

Noţiuni generale privind concentrările economice

(1) Noţiunea de concentrare economică include acele operaţiuni care au ca rezultat modificări de durată ale controlului întreprinderilor, şi, prin urmare, în structura pieţei, cuprinzând şi operaţiunile care conduc la crearea de societăţi în comun care îndeplinesc în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome. Prin

„întreprindere” se înţelege, orice entitate angajată într-o activitate economică, adică o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, independent de statutul său juridic şi de modul de finanţare.

(2) Realizarea unei operaţiuni de concentrare economică implică modificarea de durată a controlului prin

a) fuzionarea a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părţi ale unor întreprinderi sau

b) dobândirea, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora.

(3) Operaţiunile care sunt strâns legate între ele printr-o legătură condiţională sau care iau forma unei serii de tranzacţii cu valori mobiliare desfăşurate pe parcursul unei perioade de timp rezonabil de scurtă vor fi tratate ca fiind o singură concentrare.

(4) Controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte elemente care, fiecare în parte ori luate împreună şi ţinând seama de circumstanţele de fapt sau de drept, conferă posibilitatea de a exercita o influenţă determinantă asupra unei întreprinderi, în special prin

a) drepturi de proprietate sau de folosinţă asupra totalităţii ori a unei părţi din activele unei întreprinderi;

b) drepturi sau contracte care conferă o influenţă determinantă asupra structurii întreprinderii, votului sau deciziilor organelor de conducere ale unei întreprinderi.

(5) În accepţiunea legii, dobândirea controlului se realizează de către persoana sau persoanele ori de către întreprinderile care

a) sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor prevăzute la alin.(4);

b) nu sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor prevăzute la alin.(4), dar au puterea de a exercita influenţa determinantă conferită de acestea.

Articolul 3

Exceptări

(1) Art.11 din lege stabileşte patru situaţii în care dobândirea controlului nu constituie o operaţiune de concentrare economică, şi anume

a) controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau altă procedură similară;

b) instituţii de credit sau alte instituţii financiare sau societăţi de asigurări ale căror activităţi obişnuite includ tranzacţionarea si negocierea de valori mobiliare în contul lor sau în contul altora, deţin temporar valori mobiliare ale unei întreprinderi pe care le-au dobândit în vederea revânzării, cu condiţia ca acestea să nu îsi exercite drepturile de vot conferite de valorile mobiliare în cauză pentru a determina comportamentul concurenţial al întreprinderii în cauză sau cu condiţia să îsi exercite aceste drepturi de vot numai pentru pregătirea cesionării integrale sau parţiale a întreprinderii în cauză sau a activelor acesteia ori a cesionării valorilor mobiliare în cauză, si ca cesiunea să aibă loc în termen de un an de la data achiziţiei; Consiliul Concurenţei poate prelungi acest termen, la cerere, în cazul în care respectivele instituţii sau societăţi pot dovedi că cesionarea nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în termenul stabilit;

c) controlul, potrivit prevederilor art.10 alin.(1) lit.b) din lege, este dobandit de o întreprindere al cărei obiect unic de activitate este de a achiziţiona participaţii la alte întreprinderi, de a gestiona şi valorifica respectivele participaţii, fără a se implica direct sau indirect în gestionarea întreprinderilor în cauză, aceasta fără a aduce însă atingere drepturilor pe care intreprinderea le deţine în calitate de acţionar, cu condiţia ca drepturile de vot legate de participaţiile deţinute să fie exercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şi supraveghere ale întreprinderilor la care deţine participaţiile, doar pentru a menţine valoarea integrală a investiţiilor în cauză şi nu pentru a determina, direct sau indirect, comportamentul concurenţial al acelor întreprinderi;

d) întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează operaţiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.

(2) Pentru a determina dacă drepturile aferente participaţiilor dobândite în întreprindere sunt folosite de către achizitor în scopul determinării comportamentului concurenţial al întreprinderii respective, se va urmari, în special, modul de exercitare a următoarelor drepturi

a) dreptul de a numi sau de a se opune la numirea de membri în organele de conducere ale întreprinderii;

b) dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli al întreprinderii;

c) dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea planului de afaceri al întreprinderii;

d) dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea planului de investiţii al întreprinderii.

(3) Drepturile prevăzute la alin.(2) pot fi stipulate în actele constitutive ale întreprinderii achiziţionate sau în orice act juridic încheiat între părţile la operaţiunea de concentrare. Ca urmare a exercitării oricăruia dintre drepturile enumerate, se poate prezuma că achizitorul determină comportamentul concurenţial al întreprinderii la care a dobândit participaţii. Acele drepturi care sunt exercitate de către investitor (achizitor) doar în scopul protejării intereselor sale financiare nu sunt considerate ca fiind determinante pentru comportamentul concurenţial al întreprinderii controlate. Printre acestea, se numără capacitatea de a împiedica creşterea sau scăderea valorii acţiunilor, modificarea capitalului social al întreprinderii controlate, lichidarea afacerii sau modificarea statutului.

CAPITOLUL II

NOTIFICAREA CONCENTRĂRILOR ECONOMICE

Articolul 4

Dispoziţii generale

(1) Concentrările economice care depăşesc pragurile valorice prevăzute de art.14 din lege sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei, înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control.

(2) Notificarea poate fi efectuată şi în cazurile în care întreprinderile implicate demonstrează Consiliului Concurenţei intenţia de bună credinţă pentru încheierea unui acord sau, în cazul unei oferte publice, dacă şi-au anunţat public intenţia de a face o astfel de ofertă, cu condiţia ca acordul sau oferta planificată să aibă ca rezultat o concentrare economică notificabilă.

(3) În accepţiunea legii şi prezentului regulament, termenul „concentrare notificată” include şi concentrările planificate, notificate potrivit prevederilor alin.(2).

(4) În scopul calculării cifrei de afaceri a unei întreprinderi implicate vor fi considerate ca făcând parte din grupul acesteia următoarele întreprinderi

a) întreprinderea implicată;

b) întreprinderile la care întreprinderea implicată, în mod direct sau indirect

b.1. deţine peste jumătate din capital sau din capitalul de exploatare sau

b.2. are puterea de a exercita peste jumătate din drepturile de vot sau

b.3. are puterea de a numi peste jumătate din membrii consiliului de administraţie, ai organelor de conducere sau ai organelor care reprezintă legal întreprinderile sau

b.4. are dreptul de a gestiona activităţile întreprinderilor;

c) întreprinderile care deţin în întreprinderea implicată drepturile sau competenţele prevăzute la lit.b);

d) întreprinderile în care o întreprindere dintre cele prevăzute la lit.c) deţine drepturile sau competenţele enumerate la lit.b);

e) întreprinderile în care două sau mai multe întreprinderi prevăzute la lit.a)-d) deţin împreună drepturile sau competenţele enumerate la lit.b).

(5) Cifra de afaceri vizată de dispoziţiile art.14 din lege este suma veniturilor obţinute din vânzările de produse şi/sau din prestările de servicii realizate de întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar, inclusiv a livrărilor intracomunitare. Calculul cifrei de afaceri şi modalitatea alocării acesteia parţilor la o concentrare economică sunt prevăzute în instrucţiuni specifice adoptate de Consiliul Concurenţei.

(6) Când o operaţiune de concentrare economică are loc prin cumpărare de elemente de activ, din cifra de afaceri stabilită potrivit prevederilor alin.(5) va fi luată în considerare numai suma aferentă activelor constituind obiect al tranzacţiei.

(7) Dacă, în cursul unei perioade de 2 ani, două sau mai multe tranzacţii de felul celor prevăzute la alin.(6) au loc între aceleaşi persoane fizice şi/sau juridice, acestea sunt considerate ca o singură operaţiune de concentrare economică, realizată la data ultimei tranzacţii.

(8) Cifra de afaceri este înlocuită

a) pentru instituţiile de credit şi alte instituţii financiare, cu suma veniturilor, după deducerea impozitelor şi a taxelor legate direct de acestea.

b) pentru societăţile de asigurări, cu valoarea primelor brute încasate sau de încasat, conform contractelor de asigurări încheiate de către sau în numele societăţilor de asigurare, inclusiv primele plătite reasigurătorilor, după deducerea impozitelor şi a taxelor percepute asupra cuantumului primelor individuale de asigurare sau a volumului total al acestora.

Articolul 5

Persoanele obligate să depună notificări

(1) Concentrările economice care se realizează prin fuziunea a două sau mai multor întreprinderi trebuie notificate de către fiecare dintre părţile implicate. Pentru concentrările economice preconizate a se realiza ca urmare a lansării unei oferte publice sau a anunţului public privind intenţia de a face o astfel de ofertă, notificarea se transmite de către ofertant. În celelalte cazuri, notificarea trebuie să fie înaintată de către persoana, întreprinderea sau întreprinderile care dobândesc controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi ori asupra unor părţi ale acestora.

(2) Notificarea se semnează de către reprezentanţii legali ai părţilor obligate să înainteze notificări. În cazul în care notificările sunt semnate de împuterniciţi ai persoanelor sau ai întreprinderilor, aceştia vor prezenta în original dovada scrisă că sunt autorizaţi să reprezinte. Notificările comune se vor depune de către un reprezentant autorizat să transmită şi să primească documente în numele tuturor părţilor care fac notificarea.

(3) Fiecare parte care înaintează notificarea este responsabilă pentru caracterul exact şi complet al informaţiilor furnizate.

Articolul 6

Notificarea intenţiei de a realiza o concentrare economică şi consultările prealabile depunerii notificării

(1) Notificarea intenţiei de a realiza o concentrare economică, potrivit prevederilor art.15, alin.(2) din lege, se poate face în orice moment anterior încheierii acordului, iar în situaţia ofertei publice de preluare a unei societăţi listate, după anunţarea unei astfel de oferte şi demararea procedurilor privind efectuarea ofertei publice. În vederea demonstrării intenţiei de a încheia un acord părţile trebuie să prezinte un ante-contract sau orice altă înţelegere preliminară care să demonstreze fără dubii intenţia de realizare a concentrării economice.

(2) Părţile notificatoare vor putea solicita Consiliului Concurenţei desfăşurarea unor consultări la sediul autorităţii de concurenţă, în scopul lămuririi unor aspecte

esenţiale privind o concentrare economică. În acest scop părţile vor pune la dispoziţia Consiliului Concurenţei, cu cel puţin 3 zile anterior datei întâlnirii, informaţii exacte privind concentrarea economică – părţile la concentrare, o descriere sumară a concentrării economice şi a modalităţii de exercitare a controlului şi pieţele pe care acestea activează.

Articolul 7

Depunerea notificărilor

(1) Notificările se depun în modul prevăzut în formularul prevăzut în anexa I la prezentul regulament. În condiţiile reglementate în prezentul regulament, notificările se pot depune şi într-un formular simplificat, prevăzut în anexa II. Notificările comune se depun printr-un singur formular, în numărul de exemplare prevăzut.

(2) Notificarea va fi înaintată Consiliul Concurenţei în 3 (trei) exemplare, după cum urmează: două exemplare în scris, dintre care unul va fi originalul şi un exemplar în format electronic. Documentele anexate la formular vor fi prezentate în original şi/sau în copii, copiile fiind certificate, pentru conformitate, de către părţile care notifică sau de către împuternicţii acestora, autorizaţi să le reprezinte.

Articolul 8

Informaţiile şi documentele care trebuie furnizate

(1) Notificările conţin informaţiile, inclusiv documentele solicitate în formularele prevăzute în anexele I şi II la prezentul regulament.

(2) Notificarea prezentată Consiliului Concurenţei trebuie să cuprindă

a) adresa de înaintare, semnată de reprezentantul legal sau de persoana împuternicită;

b) formularul de notificare, completat, după caz, conform modelelor prevăzute în anexele I şi II, împreună cu toate documentele prevăzute şi definite în anexele menţionate;

c) dovada plăţii tarifului de notificare.

(3) În termen de 5 zile de la înregistrarea notificării elaborate potrivit anexelor I sau II, Consiliul Concurenţei va confirma în scris părţilor notificatoare sau reprezentanţilor acestora întrunirea condiţiilor pentru ca notificarea să fie considerată valabil depusă la autoritatea de concurenţă.

(4) Informaţiile furnizate prin notificare şi prin documentele transmise ulterior înregistrării acesteia trebuie să fie exacte şi complete. Părţile vor ţine seama de obligaţiile şi recomandările prevăzute în anexele I şi II la prezentul regulament.

(5) Consiliul Concurenţei va putea solicita părţii notificatoare completarea informaţiilor transmise şi/sau confirmarea caracterului exact şi complet al acestora. Notificarea va fi considerată efectivă numai după completarea acesteia.

(6) Părţile vor putea furniza şi alte informaţii pe care le consideră utile pentru evaluarea operaţiunii de concentrare economică.

Articolul 9

Transmiterea documentelor

(1) Transmiterea documentelor şi convocărilor adresate de către Consiliul Concurenţei destinatarilor se poate efectua într-unul dintre următoarele moduri

a) personal sau prin curier, cu confirmare de primire;

b) prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire;

c) prin fax, cu cerere de confirmare de primire;

d) prin telex;

e) prin poştă electronică, cu cerere de confirmare de primire.

(2) Dacă nu se prevede altfel în prezentul regulament, alin.(1) se aplică şi transmiterii de documente de la părţile care fac notificarea, de la alte părţi implicate sau de la terţe părţi către Consiliul Concurenţei.

(3) În cazul în care documentele sau convocările sunt transmise prin telex, fax sau poşta electronică, se consideră că acestea au fost primite de destinatar în ziua în care au fost trimise.

Articolul 10

Data efectivă a notificării

(1) Notificarea devine efectivă la data la care a fost înregistrată la Consiliul Concurenţei, cu excepţia cazurilor în care se constată că informaţiile cuprinse în aceasta sunt inexacte sau incomplete, sub orice aspect. Informaţiile incorecte sau care induc în eroare sunt considerate ca fiind informaţii incomplete.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1), în termen de 20 de zile de la înregistrarea notificării, Consiliul Concurenţei va solicita, în scris, completarea şi/sau confirmarea informaţiilor din notificare şi va stabili un termen până la care informaţiile solicitate vor fi transmise, fără însă ca acesta să depăşească 15 zile de la data solicitării. În cazuri temeinic justificate, la solicitarea părţii notificatoare, acest termen poate fi prelungit cu maximum 5 zile. Dacă după parcurgerea acestor demersuri, informaţiile şi clarificările nu sunt suficiente, Consiliul poate aplica amenzi.

(3) Consiliul Concurenţei va comunica părţilor notificatoare, neîntârziat, data la care notificarea a devenit efectivă.

(4) Modificările faptelor conţinute în notificare, apărute ulterior notificării, de care părţile care fac notificarea au cunoştinţă sau ar trebui să aibă cunoştinţă sau orice informaţii noi, apărute ulterior notificării, de care părţile au cunoştinţă sau ar trebui să aibă cunoştinţă şi care ar fi trebuit să fie notificate dacă ar fi fost cunoscute la data notificării vor fi comunicate Consiliului Concurenţei fără întârziere. În aceste cazuri, dacă modificările sau informaţiile noi ar putea avea efecte semnificative asupra evaluării concentrării, notificarea poate fi considerată de Consiliul Concurenţei ca efectivă la data la care noile informaţii relevante sunt primite de către Consiliul Concurenţei. Consiliul Concurenţei informează în acest sens părţile care fac notificarea sau reprezentanţii, lor în scris, fără întârziere. În acest caz, dacă autoritatea de concurenţă confirmase anterior că notificarea a devenit efectivă,

părţile vor fi informate în scris asupra faptului că notificarea nu mai este considerată efectivă.

Articolul 11

Publicarea informării cu privire la o notificare

În cazurile în care Consiliul Concurenţei constată că o concentrare economică notificată intră în sfera de aplicare a legii, va putea publica pe pagina de internet şi/sau în presă o informare privind notificarea primită, menţionând în acelaşi timp şi numele întreprinderilor implicate, ţările lor de origine, natura concentrării, sectoarele economice implicate şi data primirii notificării. Eventualele completări sau modificări ale informaţiilor referitoare la concentrarea economică respectivă, vor putea fi, de asemenea, publicate. Consiliul Concurenţei va ţine cont de interesul legitim al întreprinderilor privind protejarea secretelor de afaceri şi a altor informaţii confidenţiale ale acestora. Părţile notificatoare pot solicita să nu fie publicată nicio informare până la emiterea deciziei, cu arătarea motivelor care justifică o astfel de cerere, cu excepţia situaţiei în care complexitatea cazului şi efectele previzibile asupra concurenţei determină Consiliul Concurenţei să solicite observaţii de la terţi.

CAPITOLUL III

PROCEDURA SIMPLIFICATĂ DE NOTIFICARE ŞI ANALIZĂ A ANUMITOR CONCENTRĂRI ECONOMICE

Articolul 12

Scopul procedurii simplificate

(1) Prezentul capitol stabileşte o procedură simplificată prin care Consiliul Concurenţei analizează anumite concentrări economice, în temeiul art.46 alin.(7) din lege, cu condiţia ca acestea să nu ridice probleme de concurenţă.

(2) Scopul prezentului capitol este de a stabili condiţiile în care Consiliul Concurenţei poate adopta o decizie prin care declară o concentrare economică compatibilă cu un mediu concurenţial normal, ca urmare a aplicării procedurii simplificate de analiză. În cazul în care sunt întrunite toate condiţiile necesare şi nu există împrejurări deosebite, în termen de 45 de zile de la primirea notificării complete a unei operaţiuni de concentrare economică Consiliul Concurenţei va adopta o decizie de neobiecţiune, în conformitate cu art.46 alin.(2) lit.a) din lege, ca urmare a aplicării procedurii simplificate de analiză.

(3) Cu toate acestea, în anumite cazuri Consiliul Concurenţei poate iniţia revenirea la procedura completă de analiză a unei concentrări economice ca urmare a furnizării informaţiilor prevăzute de formularul complet de notificare din anexa I.

Articolul 13

Categorii de concentrări economice cărora li se poate aplica o procedură simplificată

Consiliul Concurenţei va aplica procedura simplificată următoarelor categorii de concentrări economice

a) două sau mai multe întreprinderi dobândesc controlul în comun asupra unei societăţi, cu condiţia ca societatea în comun să nu desfăşoare activităţi actuale sau potenţiale sau aceste activităţi să nu fie semnificative pe teritoriul României. Aceste cazuri au loc atunci când

a.1. cifra de afaceri1 a societăţii în comun şi/sau cifra de afaceri a activităţilor transferate2 nu depăşeşte echivalentul în lei a 4 milioane Euro pe teritoriul României; şi

a.2. valoarea totală a activelor3 transferate societăţii în comun nu depăşeşte echivalentul în lei a 4 milioane Euro pe teritoriul României4;

b) două sau mai multe întreprinderi fuzionează ori una sau mai multe întreprinderi dobândesc controlul unic sau controlul în comun al unei alte întreprinderi, cu condiţia ca nici una dintre părţile implicate în concentrare să nu desfăşoare activităţi comerciale pe aceeaşi piaţă a produsului şi pe aceeaşi piaţă geografică sau pe o piaţă a produsului situată în amonte sau în aval faţă de o piaţă a produsului pe care este activă oricare altă parte implicată în concentrare economică;

c) două sau mai multe întreprinderi fuzionează ori una sau mai multe întreprinderi dobândesc controlul unic sau controlul în comun al unei alte întreprinderi şi

c.1. două sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi comerciale pe aceeaşi piaţă a produsului şi geografică (relaţii orizontale), cu condiţia ca segmentul de piaţă combinat al acestora să fie mai mic de 15%; sau

c.2. una sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi comerciale pe o piaţă a produsului aflată în amonte sau în aval faţă de o piaţă a produsului pe care este activă oricare altă parte la concentrare (relaţii verticale), cu condiţia ca niciuna dintre cotele lor de piaţă individuale sau combinate să nu depăşească 25%5 .

d) una dintre părţi urmează să dobândească controlul unic asupra unei întreprinderi la care deţine deja controlul în comun.

1 Cifra de afaceri a societăţii în comun trebuie stabilită pe baza celor mai recente bilanţuri contabile ale societăţilor-mamă sau ale societăţii în comun, în funcţie de disponibilitatea înregistrărilor separate pentru resursele combinate în societatea în comun.

2 Formularea „şi/sau” se referă la diversitatea situaţiilor vizate; de exemplu

- în cazul unei preluări în comun a unei societăţi ţinta, cifra de afaceri care se ia în considerare este cifra de afaceri a acestei societăţi ţinta (societatea în comun),

- în cazul creării unei societăţi în comun căreia societăţile-mamă îi transferă activităţile lor, cifra de afaceri care se ia în considerare este cifra de afaceri a activităţilor transferate,

- în cazul apariţiei unei noi părţi care controlează într-o societate în comun existentă, cifra de afaceri care trebuie luată în considerare este cifra de afaceri a societăţii în comun şi cifra de afaceri a activităţilor transferate de noua societate-mamă (după caz).

3 Valoarea totală a activelor societăţii în comun trebuie stabilită pe baza celui mai recent bilanţ contabil al fiecărei societăţi-mamă, încheiat şi aprobat. În acest context, termenul „active” include: 1) toate activele corporale şi necorporale care urmează să fie transferate societăţii în comun (exemple de active corporale includ: unităti de producţie, puncte de vânzare en gros sau cu amănuntul şi stocul de mărfuri; exemple de active necorporale includ proprietatea intelectuală, fondul de comerţ etc.) şi 2) orice sumă de creditare sau orice obligaţii ale societăţii în comun pe care oricare dintre societăţile- mamă a acceptat să le prelungească sau să le garanteze.

4 În cazul în care activele transferate generează o cifra de afaceri, nici valoarea activelor şi nici cea a cifrei de afaceri nu pot să depăşească echivalentul în lei a 4 milioane Euro.

5 Aceasta înseamnă că se încadrează în această categorie doar acele concentrări care nu afectează pieţele, aşa cum au fost definite în formularul complet de notificare a unei concentrări. Pragurile în cazul relaţiilor orizontale şi verticale se aplică cotelor de piaţă atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, precum şi oricărei definiri alternative plauzibile a pieţei produsului care ar putea fi avută în vedere într-un anumit caz. Definirea pieţelor descrise în notificare trebuie să fie suficient de precisă pentru a justifica aprecierea că pragurile în cauză nu sunt respectate şi că toate definiţiile alternative ale pieţelor sunt menţionate (inclusiv pieţele geografice mai restrânse decât cele naţionale).

Articolul 14

Garanţii şi excluderi

(1) Pentru a stabili dacă o concentrare economică se încadreaza într-una dintre categoriile prevăzute la art.13, Consiliul Concurenţei se va asigura că toate circumstanţele relevante sunt clar stabilite. În cazurile în care definirea pieţelor este un element cheie al evaluării respective, părţile ar trebui să furnizeze, anterior notificării, informaţii despre toate posibilele definiri alternative ale pieţelor. Părţile notificatoare sunt obligate să descrie toate pieţele relevante ale produsului şi geografice alternative asupra cărora concentrarea economică ar putea avea un impact şi să furnizeze datele şi informaţiile legate de definirea pieţelor respective.

(2) Consiliul Concurenţei îşi rezervă dreptul de a lua hotărârea finală în ceea ce priveşte definirea pieţei relevante, fundamentându-şi decizia pe o analiză a faptelor din cazul respectiv. În situaţia în care este dificilă definirea pieţei relevante sau determinarea cotelor de piaţă ale părţilor la concentrare, Consiliul Concurenţei nu va aplica procedura simplificată. În plus, în măsura în care concentrările economice ridică noi aspecte juridice de interes general, în mod normal, Consiliul Concurenţei nu va adopta o decizie ca urmare a aplicării procedurii simplificate de analiză, ci va aplica procedura completă de analiză, caz în care informaţiile vor fi furnizate potrivit formularului prevăzut în anexa I la prezentul regulament.

(3) Prin excepţie de la dispoziţiile art.13, o concentrare economică care se încadrează în categoriile menţionate poate necesita o analiză aprofundată în cadrul procedurii complete de analiză a unei concentrări economice ca urmare a furnizării informaţiilor prevăzute de formularul complet de notificare din anexa I.

(4) Pot fi excluse de la aplicarea procedurii simplificate de analiză, în special, următoarele tipuri de concentrări economice

a) concentrările economice care pot conduce la creşterea semnificativă a puterii de piaţă a părţilor, de exemplu prin combinarea resurselor tehnologice, financiare sau de alt tip, chiar dacă părţile la concentrare nu acţionează pe aceeaşi piaţă;

b) concentrările economice în care cel puţin două dintre părţile la concentrare sunt prezente pe pieţe învecinate strâns legate6, în special atunci când una sau mai multe dintre părţile la concentrare deţin în mod individual o cotă de piaţă de minimum 25% pe orice piaţă a produsului pe care nu există relaţii orizontale sau verticale între părţi, dar care este o piaţă învecinată unei alte pieţe pe care activează o altă parte;

c) concentrările economice în care nu este posibilă determinarea exactă a cotelor de piaţă ale părţilor la concentrare; această situaţie apare adesea atunci când părţile activează pe pieţe noi sau puţin dezvoltate;

d) concentrările economice realizate pe pieţe cu bariere la intrare ridicate, cu un grad înalt de concentrare sau cu alte probleme de concurenţă cunoscute.

(5) O concentrare economică realizată prin trecerea de la controlul în comun la cel unic poate impune în mod excepţional o analiză mai detaliată a operaţiunii în cadrul unei proceduri complete, ca urmare a furnizării informaţiilor cuprinse în formularul

6 Pieţele produselor sunt pieţe învecinate strâns legate atunci când produsele sunt complementare unele faţă de altele sau atunci când aparţin unei game de produse care sunt în general cumpărate de acelaşi tip de clienţi, pentru aceeaşi utilizare finală.

complet de notificare prevăzut în anexa I7. Consiliul Concurenţei poate, de asemenea, apela la o procedură completă de analiză a unei concentrări economice, în cazul în care nu a analizat preluarea anterioară a controlului în comun al respectivei întreprinderi.

(6) În cazul în care intervine o problemă de coordonare, astfel cum este prevăzută la art.10 alin.(3) din lege, Consiliul Concurenţei poate apela la o procedură completă de analiză a unei concentrări economice ca urmare a furnizării informaţiilor prevăzute de formularul complet de notificare din anexa I.

Articolul 15

Dispoziţii procedurale

(1) În interesul părţilor notificatoare, care intenţionează să înainteze o notificare în forma simplificată, în temeiul art.46 alin.(7) din lege, este necesar ca acestea să iniţieze contacte cu Consiliul Concurenţei, prealabile notificării8. Contactele prealabile notificării trebuie iniţiate cu cel puţin două săptămâni înainte de data la care părţile intenţionează să depună la autoritatea de concurenţă formularul simplificat de notificare a concentrării economice.

(2) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru aplicarea procedurii simplificate, va emite, în termen de 45 de zile de la data înregistrării notificării complete, o decizie de neobiecţiune în temeiul art.46 alin.(2) lit.a) din lege prin care declară operaţiunea ca fiind compatibilă cu un mediu concurenţial normal.

(3) În cazul în care, în cursul efectuării analizei, autoritatea de concurenţă constată că respectiva concentrare economică nu poate beneficia de procedura simplificată de analiză, aceasta va comunica părţilor notificatoare că operaţiunea urmează a fi evaluată în cadrul procedurii complete de analiză şi va solicita acestora furnizarea informaţiilor conţinute de Formularul complet privind notificarea unei concentrări economice, prevăzut în anexa I la prezentul regulament. În acest caz, notificarea va fi considerată efectivă numai după completarea formularului prevăzut în anexa I. Părţile vor înainta Consiliului Concurenţei notificarea potrivit formularului menţionat, fără a achita un nou tarif de notificare.

7 Poate interveni o problemă de concurenţă în cazurile în care fosta societate în comun este integrată în grupul sau reţeaua acţionarului unic cu drept de control rămas, prin care constrângerile disciplinare exercitate de eventuale motivaţii divergente ale diferiţilor acţionari cu drept de control sunt eliminate, iar poziţia sa strategică pe piaţă poate fi consolidată. De exemplu, într-o situaţie în care întreprinderea A şi întreprinderea B deţin controlul în comun al societăţii în comun C, o concentrare în temeiul căreia A dobândeşte control unic asupra lui C poate ridica probleme de concurenţă, în situaţia în care C este un concurent direct al lui A, iar C şi A vor deţine o importantă poziţie combinată de piaţă, prin aceasta reducându-se gradul de independenţă deţinut anterior de C.

8 Pot exista cazuri care, deşi sunt susceptibile de a li se aplica procedura simplificată sunt de natură a ridica probleme complexe, de exemplu, de definire a pieţei, care ar trebui să fie rezolvate, de preferat, înaintea notificării.

Articolul 16

Restricţionări auxiliare

Procedura simplificată nu se aplică în cazurile în care întreprinderile implicate solicită o evaluare specială a restricţionărilor care sunt direct legate de şi necesare pentru punerea în aplicare a concentrării economice.

CAPITOLUL IV

PUNEREA ÎN APLICARE A UNEI CONCENTRĂRI ECONOMICE

Articolul 17

Interdicţia punerii în aplicare

(1) În conformitate cu dispoziţiile art.15 alin.(6) din lege, este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică înainte de notificare şi înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei, potrivit prevederilor art.46 din lege.

(2) Prevederile alin.(1) nu împiedică punerea în aplicare a unei oferte publice sau a unei serii de tranzacţii cu valori mobiliare, inclusiv cu valori mobiliare convertibile în alte tipuri de valori mobiliare, acceptate în vederea tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, prin care se dobândeşte controlul de la vânzători diferiţi, dacă sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele condiţii

a) concentrarea să fie notificată fără întârziere Consiliului Concurenţei;

b) cel care dobândeşte controlul să nu exercite drepturile de vot aferente valorilor mobiliare în cauză sau să facă acest lucru numai pentru a menţine valoarea integrală a investiţiei sale în temeiul unei derogări acordate de Consiliul Concurenţei, potrivit prevederilor art.15 alin.(8) din lege. La acordarea derogării, Consiliul Concurenţei va ţine cont de

- efectele suspendării concentrării economice asupra uneia sau mai multora dintre întreprinderile implicate în operaţiune sau asupra unor terţi şi de

- posibila ameninţare reprezentată de concentrare asupra concurenţei.

(3) Concentrările economice notificabile vor putea fi puse în aplicare numai în următoarele situaţii

a) la primirea de către părţile notificatoare a deciziei de neobiecţiune emise de Consiliul Concurenţei, în condiţiile art.46 alin.(2) din lege;

b) la primirea deciziei emise în condiţiile art.46 alin.(4) lit.b) şi c) din lege;

c) în condiţiile art.46 alin.(5) din lege;

d) la primirea unei decizii de acordare a derogării în condiţiile art.15 alin.(8) din lege.

Articolul 18

Măsuri de punere în aplicare

Reprezintă măsuri de punere în aplicare a unei concentrări economice, în special, următoarele

a) intrarea întreprinderii achiziţionate pe o altă/nouă piaţă, determinată de strategia de afaceri a achizitorului, respectiv a părţilor la controlul în comun;

b) ieşirea întreprinderii achiziţionate de pe piaţa pe care activa;

c) modificarea obiectului de activitate al întreprinderii achiziţionate;

d) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru numirea de membri în organele de conducere ale întreprinderii;

e) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli al întreprinderii;

f) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea planului de afaceri al întreprinderii;

g) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea planului de investiţii al întreprinderii achiziţionate;

h) schimbarea denumirii întreprinderii achiziţionate;

i) restructurarea, închiderea sau divizarea întreprinderii achiziţionate;

j) vânzarea de active aparţinând întreprinderii achiziţionate;

k) concedierea angajaţilor întreprinderii achiziţionate;

l) încheierea sau rezilierea unor contracte pe termen lung sau a altor acorduri importante încheiate cu terţii;

m) listarea (cotarea) întreprinderii achiziţionate la bursa de valori.

CAPITOLUL V

ANALIZA CONCENTRĂRILOR ECONOMICE. EMITEREA DECIZIILOR

SECŢIUNEA I

Criterii de evaluare

Articolul 19

Coordonarea comportamentului întreprinderilor prin crearea unei societăţi în comun

(1) În măsura în care crearea unei societăţi în comun, reprezentând o concentrare economică potrivit prevederilor art.10 alin.(1) din lege, are ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurenţial al întreprinderilor rămase independente, o astfel de coordonare este evaluată în conformitate cu criteriile prevăzute la art.5 alin.(1) şi (3) din lege, precum şi cu cele din art.101 alin.(1) şi

(3) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, pentru a se stabili dacă operaţiunea este sau nu compatibilă cu un mediu concurenţial normal ori cu piaţa comună.

(2) În realizarea evaluării prevăzute la alin.(1), Consiliul Concurenţei ia în considerare, în special, următoarele criterii

a) dacă două sau mai multe societăţi-mamă reţin, într-o măsură semnificativă, activităţile de pe aceeaşi piaţă ca şi societatea în comun sau de pe o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de cea a societăţii în comun ori pe o piaţă vecină aflată în strânsă legătură cu această piaţă;

b) dacă prin coordonarea care reprezintă consecinţa directă a creării societăţii în comun, întreprinderile implicate au posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a produselor sau a serviciilor în cauză.

Articolul 20

Criterii de evaluare a compatibilităţii concentrărilor economice

(1) Concentrările economice care intră în sfera de aplicare a legii sunt evaluate în scopul stabilirii compatibilităţii acestor operaţiuni cu un mediu concurenţial normal. În acest sens, Consiliul Concurenţei evaluează dacă o concentrare economică ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia.

(2) La efectuarea acestei evaluări, Consiliul Concurenţei aplică, în special, următoarele criterii consacrate de legislaţia europeană în materie,

a) necesitatea protecţiei, menţinerii şi dezvoltării unei concurenţe efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, având în vedere, printre altele, structura tuturor pieţelor vizate şi concurenţa actuală sau potenţială;

b) poziţia pe piaţă a părţilor la concentrare şi puterea lor economică şi financiară, alternativele disponibile furnizorilor şi utilizatorilor, accesul acestora la surse de aprovizionare sau pieţe şi orice alte bariere legale sau de altă natură la intrarea pe piaţă, tendinţele ofertei şi cererii pentru bunurile şi serviciile relevante, interesele consumatorilor intermediari şi finali, evoluţia progresului tehnic şi economic, cu condiţia ca acesta să fie în beneficiul consumatorului şi să nu reprezinte un obstacol în calea concurenţei.

SECŢIUNEA II

Adoptarea deciziilor privind compatibilitatea concentrărilor economice cu un mediu concurenţial normal

Articolul 21

Deciziile de neobiecţiune

(1) În termen de cel mult 45 de zile de la primirea notificării complete a unei operaţiuni de concentrare economică, Consiliul Concurenţei va emite o decizie de neobiecţiune atunci cand constata că, deşi concentrarea economică notificată cade sub incidenţa legii

a) nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal; sau

b) îndoielile serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal au fost înlăturate prin angajamentele propuse de părţile implicate şi acceptate de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă poate stabili prin decizie condiţii şi obligaţii de natură să asigure respectarea de către părţile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat în scopul realizării compatibilităţii concentrării cu un mediu concurenţial normal.

Articolul 22

Deciziile adoptate în urma analizei compatibilităţii în cadrul investigaţiilor

(1) În cazul în care, în urma analizei unei concentrări economice notificate, Consiliul Concurenţei constată că operaţiunea cade sub incidenţa legii şi prezintă îndoieli

serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal, care nu au putut fi înlăturate prin angajamentele asumate de părţile implicate, va decide deschiderea unei investigaţii în termen de cel mult 45 de zile de la primirea notificării complete.

(2) În termen de maximum 5 luni de la primirea notificării complete a unei operaţiuni de concentrare economică pentru care Consiliul Concurenţei a decis deschiderea unei investigaţii din cauza îndoielilor serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal, Consiliul Concurenţei

a) va emite o decizie prin care va declara concentrarea economică incompatibilă cu mediul concurenţial normal, întrucât ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante;

b) va emite o decizie de autorizare, dacă operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante;

c) va emite o decizie de autorizare condiţionată, prin care stabileşte obligaţiile şi/sau condiţiile destinate să asigure respectarea de către părţile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat în scopul realizării compatibilităţii concentrării cu un mediu concurenţial normal.

Articolul 23

Începerea unei acţiuni de concentrare economică

(1) Validitatea oricărei operaţiuni de concentrare economică inclusiv a celor realizate cu încălcarea prevederilor art.15 alin.(6) din lege va depinde de analiza şi decizia pe care Consiliul Concurenţei o va lua cu privire la operaţiune, potrivit prevederilor art.46 alin.(2) şi (4) din lege.

(2) În cazul în care Consiliul Concurenţei nu ia o decizie în termenele prevăzute la art.21 şi art.22 din prezentul regulament, operaţiunea de concentrare economică notificată poate avea loc.

(3) O decizie prin care se declară o concentrare ca fiind compatibilă cu un mediu concurenţial normal acoperă şi restricţionările direct legate de şi necesare pentru punerea în aplicare a concentrării. Evaluarea acestor restricţionări auxiliare concentrării economice se va face de către părţile la concentrare prin autoevaluare, în conformitate cu instrucţiunile Consiliului Concurenţei referitoare la restricţionările direct legate de şi necesare pentru punerea în aplicare a concentrărilor economice.

Articolul 24

Angajamente asumate de întreprinderi

(1) În cazul în care o concentrare economică notificată prezintă îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal, părţile pot adresa Consiliului Concurenţei propuneri de angajamente înainte de data efectivă a notificării sau într-un termen de maxim două săptămâni de la această dată.

(2) Consiliul Concurenţei, în termenul de 45 de zile prevăzut la art.46 alin.(2) lit.b) din lege, poate, prin decizie de neobiecţiune, să declare concentrarea compatibilă

cu un mediu concurenţial normal, dacă se constată că, în urma angajamentelor asumate de părţile implicate, au fost eliminate îndoielile serioase. În decizia pe care o va emite, autoritatea de concurenţă poate stabili condiţii şi obligaţii de natură să asigure respectarea de către părţile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat în scopul realizării compatibilităţii concentrării cu un mediu concurenţial normal.

(3) Când aprecierea angajamentelor propuse evidenţiază faptul că acestea nu sunt suficiente pentru a realiza compatibilitatea operaţiunii cu un mediu concurenţial normal, părţile vor fi informate în consecinţă. Dacă părţile implicate nu au eliminat îndoielile serioase, Consiliul Concurenţei va decide deschiderea unei investigaţii în conformitate cu prevederile art.46 alin.(3) din lege.

(4) În etapa investigării concentrării economice, angajamentele propuse şi asumate de părţi trebuie să fie comunicate Consiliului Concurenţei într-un termen de 30 de zile de la data deschiderii investigaţiei. La cererea părţilor, autoritatea de concurenţă, poate prelungi acest termen cu maxim 15 zile, sub condiţia prezentării de către solicitanţi a unor circumstanţe excepţionale ce justifică prelungirea.

(5) În termenul de 5 luni prevăzut la art.46 alin.(4) din lege, Consiliul Concurenţei va emite o decizie de autorizare condiţionată prin care stabileşte obligaţii şi/sau condiţii destinate să asigure respectarea de către părţile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat în scopul realizării compatibilităţii concentrării cu un mediu concurenţial normal. În cazul în care angajamentele propuse de părţi nu sunt de natură a elimina obstacolele semnificative în calea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante, autoritatea de concurenţă, în termenul prevăzut de art.46 alin.(4) din lege, va emite la finalul investigaţiei o decizie prin care declară operaţiunea de concentrare economică incompatibilă cu mediul concurenţial normal.

(6) La asumarea angajamentelor, întreprinderile în cauză trebuie să identifice în acelaşi timp, în mod clar, orice informaţie pe care o consideră confidenţială, motivând această calificare, şi să furnizeze Consiliului Concurenţei o versiune neconfidenţială a angajamentelor în momentul prezentării lor. În situaţia în care Consiliul Concurenţei intenţionează să accepte angajamentele propuse de părţi, va publica un rezumat al cazului şi conţinutul esenţial al angajamentelor propuse, asupra cărora terţii interesaţi îşi pot prezenta observaţiile în termenul stabilit de autoritatea de concurenţă.

(7) Propunerile de angajamente, inclusiv varianta neconfidenţială a acestora, şi documentele anexate vor fi înaintate Consiliului Concurenţei în original şi/sau în copii certificate pentru conformitate de părţi.

(8) Condiţiile, criteriile, termenele şi procedura pentru prezentarea, acceptarea şi evaluarea angajamentelor propuse de părţi sunt prevăzute în instrucţiuni specifice emise de Consiliul Concurenţei.

SECŢIUNEA III

Alte decizii

Articolul 25

Deciziile de acordare a derogării

(1) Consiliul Concurenţei, ca urmare a primirii unei cereri motivate, poate acorda o derogare de la regula instituită la art.15 alin.(6) din lege. Aceasta poate fi acordată sub rezerva îndeplinirii unor condiţii şi obligaţii destinate asigurării unei concurenţe efective.

(2) În interesul părţilor care intenţionează să solicite o derogare de la aplicarea art.15 alin.(6) din lege, este necesar ca acestea să iniţieze cu Consiliul Concurenţei contacte prealabile depunerii cererii de acordare a derogării.

(3) Pentru a fi considerată cerere de acordare a derogării, părţile trebuie să prezinte cel puţin următoarele informaţii şi documente

a) informaţii privind identitatea părţilor la concentrarea economică, cu precizarea domeniului în care acestea îşi desfăşoară activitatea;

b) descrierea operaţiunii de concentrare economică şi a etapelor de realizare a acesteia;

c) situaţiile economico-financiare ale părţilor implicate (bilanţ contabil, cont de profit şi pierdere, balanţa de verificare sintetică şi analitică etc.);

d) specificarea măsurilor concrete de punere în aplicare, în privinţa cărora solicită acordarea derogării, şi prezentarea de justificări detaliate cu privire la necesitatea luării fiecăreia dintre acestea sub aspectul viabilităţii întreprinderii;

e) demonstrarea, pe bază de indicatori economico-financiari (solvabilitate, rată de îndatorare etc.), a efectelor negative ale suspendarii punerii în aplicare a operaţiunii asupra uneia sau mai multora dintre întreprinderile implicate ori asupra unor terţi, inclusiv asupra consumatorilor;

f) estimarea impactului operaţiunii de concentrare economică asupra concurenţei pe piaţa relevantă, ca urmare a punerii în aplicare a concentrării economice, precizând în special

f.1. piaţa relevantă pe care se realizează concentrarea economică;

f.2. cota de piaţă a părţilor la concentrare;

f.3. concurenţii importanţi şi cotele de piaţă ale acestora;

f.4. în cazul realizării integrării pe verticală, se vor furniza şi cotele de piaţă ale părţii care dobândeşte controlul, pe piaţa din amonte sau din aval faţă de piaţa relevantă.

(4) În termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, Consiliul Concurenţei va confirma în scris solicitantului sau reprezentanţilor acestuia întrunirea condiţiilor prevăzute la alin.(3) pentru a fi considerată cerere de acordare a derogării.

(5) În cazul în care Consiliul Concurenţei consideră întemeiată cererea, va acorda derogarea prin decizie, ţinând cont de efectele suspendării concentrării economice asupra uneia sau mai multora dintre întreprinderile implicate în operaţiune sau asupra unor terţi, inclusiv a consumatorilor, şi de ameninţarea reprezentată de concentrare asupra concurenţei.

(6) Derogarea poate fi acordată oricând, atât anterior, cât şi ulterior notificării.

Articolul 26

Decizii privind impunerea de măsuri interimare

(1) În materia concentrărilor economice, Consiliul Concurenţei poate impune măsuri interimare adecvate pentru restabilirea sau menţinerea condiţiilor de concurenţă în cazul în care

a) concentrarea economică a fost pusă în aplicare cu încălcarea prevederilor art.15 alin.(6) şi alin.(8) din lege şi nu a fost încă adoptată o decizie privind compatibilitatea concentrării cu un mediu concurenţial normal;

b) concentrarea economică a fost pusă în aplicare cu încălcarea unei condiţii sau obligaţii impuse printr-o decizie adoptată potrivit prevederilor art.46 alin.(2) lit.b) şi alin.(4) lit.c) din lege;

c) concentrarea economică a fost deja pusă în aplicare şi a fost emisă o decizie prin care operaţiunea de concentrare economică a fost declarată incompatibilă cu mediul concurenţial normal, potrivit prevederilor art.46 alin.(4) lit.a) din lege.

(2) Înainte de luarea unei măsuri interimare, părţile implicate pot prezenta în scris punctul lor de vedere. La cererea expresă a parţilor implicate, Consiliul Concurenţei va proceda la ascultarea argumentelor acestora, în Plen.

(3) O decizie adoptată potrivit prevederilor alin.(1) se aplică pe o durată determinată, ce poate fi reînnoită de Consiliul Concurenţei în măsura în care este necesar şi adecvat. Măsurile interimare încetează de drept la data emiterii unei decizii referitoare la compatibilitatea cu mediul concurenţial.

(4) Condiţiile, termenele şi procedura pentru adoptarea de măsuri interimare sunt stabilite prin instrucţiuni emise de Consiliul Concurenţei.

Articolul 27

Decizii privind restabilirea situaţiei anterioare

(1) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că o concentrare economică a fost deja pusă în aplicare şi că acea concentrare a fost declarată incompatibilă cu mediul concurenţial normal, acesta, prin decizie, poate

a) să solicite întreprinderilor implicate să dizolve entitatea rezultată din concentrare, în special prin dizolvarea fuziunii sau prin cesionarea tuturor acţiunilor sau activelor dobândite, astfel încât să se restabilească situaţia existentă anterior punerii în aplicare a concentrării. În cazurile în care, prin dizolvarea entităţii rezultate prin concentrare, nu este posibilă restabilirea situaţiei existente anterior punerii în aplicare a concentrării, Consiliul Concurenţei poate adopta orice altă măsură adecvată pentru a restabili, în măsura posibilului, situaţia anterioară;

b) să dispună orice altă măsură adecvată pentru a se asigura că întreprinderile implicate dizolvă concentrarea sau iau măsurile de restabilire a situaţiei prevăzută în decizia sa.

(2) Consiliul Concurenţei poate acţiona potrivit alin.(1) lit.a) şi lit.b) şi când constată că o concentrare economică a fost pusă în aplicare cu încălcarea unei

condiţii impuse printr-o decizie adoptată potrivit prevederilor art.46 alin.(4) lit.c) din lege.

SECŢIUNEA IV

Solicitările de informaţii şi procedura de investigaţie a concentrărilor economice

Articolul 28

Solicitările de informaţii

(1) În vederea analizării plângerilor privind încălcarea art.15 din lege şi a notificărilor privind concentrările economice, precum şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art.26 alin.(1) din lege, în materia concentrărilor economice, inspectorii de concurenţă, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi sancţiunile prevăzute, după caz, la art.50 lit.a) şi b), art.501 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) si art.54 alin.(1) lit.e) din lege, pot solicita informaţiile şi documentele care le sunt necesare

a) întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi;

b) autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale.

(2) În realizarea procedurii de examinare preliminară, necesară în vederea deschiderii din oficiu a unei investigaţii privind încălcarea dispoziţiilor art.15 din lege, inspectorii de concurenţă, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi sancţiunile prevăzute la art.50 lit.c) din lege sau, după caz, la art.501 alin.(1) lit.b) din lege, pot solicita întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi, precum şi autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale orice informaţii şi documente necesare.

(3) Inspectorii de concurenţă, primind acces la documentele, datele şi informaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) sunt ţinuţi la respectarea strictă a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu atribuit legal respectivelor documente, date şi informaţii.

(4) Informaţiile colectate potrivit prevederilor art.35 alin.(1) şi alin.(2), art.351 şi art.36 din lege pot fi folosite doar pentru scopul în care au fost obţinute.

Articolul 29

Procedura de investigaţie

(1) Consiliul Concurenţei, potrivit atribuţiilor sale, dispune efectuarea de investigaţii, dacă există suficient temei de fapt şi de drept

a) din oficiu;

b) la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real şi direct prin încălcarea prevederilor art.15 din lege;

c) în condiţiile art.46 alin.(3) din lege.

(2) De câte ori dispune pornirea unei investigaţii, preşedintele Consiliului Concurenţei desemnează un raportor, responsabil pentru întocmirea raportului asupra investigaţiei, comunicarea lui părţilor în cauză, primirea observaţiilor şi

prezentarea raportului în Plenul Consiliului Concurenţei, dacă este cazul. Raportorul desemnat instrumentează toate actele procedurii de investigaţie, propunând Consiliului Concurenţei dispunerea măsurilor care sunt de competenţa acestuia.

(3) Pentru investigarea încălcării prevederilor art.15 din lege, inspectorii de concurenţă, cu excepţia debutanţilor, sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie în condiţiile art.36 din lege. Condiţiile exercitării puterilor de inspecţie, procedura şi termenele sunt cele prevăzute de art.36-38 din lege şi de Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi procedura Consiliului Concurenţei.

(4) În realizarea investigaţiilor privind concentrările economice, Consiliul Concurenţei poate să intervieveze orice persoană fizică sau juridică, care consimte să fie intervievată, în scopul obţinerii de informaţii privind obiectul investigaţiei.

(5) Cu excepţia situaţiei prevăzute la art.42 alin.(1) din lege, orice procedură de investigaţie necesită audierea întreprinderilor participante la o operaţiune de concentrare economică sau, după caz, a întreprinderii vizate de investigaţia având ca obiect încălcarea dispoziţiilor art.15 din lege. Data audierii este fixată de preşedintele Consiliului Concurenţei.

(6) Preşedintele Consiliului Concurenţei poate desemna experţi şi poate admite audierea autorului plângerii privind încălcarea art.15 din lege, la solicitarea acestuia, precum şi a oricărei persoane fizice sau juridice care declară că deţine date şi informaţii relevante pentru stabilirea adevărului în cauza investigată. Astfel de persoane pot fi părţi la concentrarea propusă, altele decât părţile notificatoare, cum ar fi vânzătorul ori întreprinderea ţintă, sau terţi care demonstrează un interes suficient. Neprezentarea sau renunţarea la audiere, precum şi refuzul oricărei depoziţii sau declaraţii nu constituie impedimente pentru continuarea procedurii de investigaţie.

(7) Cu minimum 30 de zile înainte de data fixată pentru audiere, o copie a raportului va fi transmisă, spre luare la cunoştinţă, persoanelor a căror audiere a fost dispusă, potrivit alin.(5). Persoanelor a căror audiere a fost admisă potrivit prevederilor alin.(6) li se va trimite copia raportului numai la cerere şi dacă preşedintele Consiliului Concurenţei apreciază că este util în interesul investigaţiei.

(8) Preşedintele Consiliului Concurenţei va permite părţilor în cauză consultarea dosarului şi obţinerea, contra cost, de copii şi extrase ale actelor procedurii de investigaţie, în conformitate cu art.44 alin.(2)-(5) din lege. Dreptul de acces la dosar se va exercita în condiţiile prevăzute de instrucţiunile privind regulile de acces la dosar şi ale regulamentului privind tarifele pentru notificări, de acces la documentaţie şi eliberarea de copii sau extrase, adoptate de Consiliul Concurenţei. În cazul unei proceduri de investigaţie, având ca obiect o concentrare economică, dispoziţiile legale referitoare la consultarea dosarului sunt aplicabile asociaţilor şi directorilor executivi ai entităţilor participante la concentrare, în măsura în care aceştia justifică în cauză un interes legitim.

(9) În situaţia în care, în urma declanşării unei investigaţii din oficiu privind încălcarea art.15 din lege, se constată că aceasta nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei, acesta, prin ordin al Preşedintelui, va putea

închide investigaţia şi va informa de îndată părţile implicate. În situaţia în care investigaţia a fost declanşată ca urmare a unei plângeri şi se constată că aceasta nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei, închiderea investigaţiei se va face prin decizia Plenului Consiliului Concurenţei, în urma audierii părţilor implicate.

(10) În materia concentrărilor economice, cu excepţia cazurilor în care investigaţiile sunt închise prin ordin al Preşedintelui, potrivit art.42 alin.(1) din lege, acestea se finalizează prin decizii. În cazul investigaţiilor şi deciziilor adoptate cu privire la o posibilă încălcare a art.15 din lege, atunci când operaţiunea de concentrare economică investigată nu este notificată, Consiliul Concurenţei va analiza şi va decide, în acest context, şi cu privire la compatibiliatea operaţiunii cu un mediu concurenţial normal.

CAPITOLUL VI SANCŢIUNI

Articolul 30

Amenzi

(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează, potrivit art.50 din lege, cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării, următoarele fapte, săvârşite cu vinovăţie de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi

a) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare într-o notificare sau o completare la aceasta, potrivit prevederilor art.15 din lege;

b) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit prevederilor art.35 alin.(1) lit.a) din lege;

c) furnizarea de informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o solicitare efectuată potrivit prevederilor art.35 alin.(2) din lege;

d) furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă în timpul inspecţiilor desfăşurate potrivit prevederilor art.36 din lege;

e) refuzul de a se supune unei inspecţii desfăşurate potrivit prevederilor art.36 din lege.

(2) Constituie contravenţii şi se sancţionează, potrivit art.501 alin.(1) din lege, cu amendă de la 5.000 lei la 40.000 lei, faptele autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, constând în

a) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate, potrivit prevederilor art.35 alin.(1) lit.b) din lege;

b) furnizarea de informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o solicitare efectuată potrivit prevederilor art.35 alin.(2) din lege.

(3) În materia concentrărilor economice, constituie contravenţii şi se sancţionează, potrivit art.51 din lege, cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală

realizată în anul financiar anterior sancţionării, următoarele fapte, săvârşite cu vinovăţie de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi

a) nenotificarea unei concentrări economice, potrivit prevederilor art.15 alin.(1) şi

(2) din lege, înainte de punerea în aplicare a acesteia, cu excepţia cazului în care sunt incidente prevederile art.15 alin.(7) din lege sau s-a acordat o derogare potrivit prevederilor art.15 alin.(8) din lege;

b) realizarea unei operaţiuni de concentrare economică cu încălcarea prevederilor art.15 alin.(6)-(8) din lege;

c) începerea unei acţiuni de concentrare economică declarată incompatibilă printr-o decizie a Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor art.46 alin.(4) lit.a) din lege;

d) neîndeplinirea unei obligaţii, a unei condiţii sau a unei măsuri impuse printr-o decizie luată potrivit prevederilor legii.

(4) În conformitate cu dispoziţiile art.511 alin.(1) din lege, în cazul în care cifra de afaceri, realizată în anul financiar anterior sancţionării, nu poate fi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care întreprinderea sau asociaţia de întreprinderi a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii.

(5) În conformitate cu dispoziţiile art.511 alin.(2) din lege, în cazul întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi nou înfiinţate, care nu a înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sancţionării, aceasta va fi sancţionată cu

a) amendă de la 20.000 lei la 2.000.000 lei, în cazul contravenţiilor prevăzute la art.50 din lege;

b) amendă de la 30.000 lei la 5.000.000 lei, în cazul contravenţiilor prevăzute la art.51 alin.(1) lit b)–e) din lege.

Articol 31

Penalităţi cu titlu cominatoriu

(1) În materia concentrărilor economice, Consiliul Concurenţei poate obliga, prin decizie, întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi, potrivit art.54 alin.(1) din lege, la plata unor amenzi cominatorii, în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancţionării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a le determina

a) să respecte o decizie prin care se impun măsuri interimare, potrivit prevederilor art.47 alin.(4) din lege;

b) să respecte condiţiile şi/sau obligaţiile impuse printr-o decizie, luată potrivit prevederilor art.46 alin.(2) lit.b) şi alin.(4) lit.c) din lege;

c) să furnizeze în mod complet şi corect informaţiile şi documentele care le-au fost cerute potrivit prevederilor art.35 alin.(1) lit.a) din lege;

d) să se supună inspecţiei prevăzute la art.36 din lege.

(2) În materia concentrărilor economice, potrivit dispoziţiilor art.54 alin.(2) din lege

a) în cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancţionării nu poate fi determinată, va fi luată în considerare cifra de afaceri zilnică medie aferentă anului financiar în care întreprinderea sau asociaţia de întreprinderi a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii;

b) în cazul întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi nou înfiinţate, care nu a înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sancţionării, aceasta va fi sancţionată cu amendă de la 500 lei la 10.000 lei, în cazul art.54 alin.(1) lit.b) şi d) din lege, respectiv cu amendă de la 300 lei la 7.000 lei, în cazul art.54 alin.(1) lit.e) şi f) din lege.

(3) Potrivit art.501 alin.(2) din lege, în cazul în care fapta instituţiei ori a autorităţii administraţiei publice centrale sau locale de nefurnizare a informaţiilor solicitate persistă după termenul stabilit de către Consiliul Concurenţei, acesta va putea aplica conducătorului instituţiei sau autorităţii administraţiei publice centrale sau locale o amendă cominatorie de până la 5.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Articol 32

Constatarea şi aplicarea sancţiunilor

(1) Constatarea şi aplicarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute în prezentul capitol se fac potrivit legii şi regulamentului adoptat de Consiliul Concurenţei în acest scop.

(2) Dispozitiile art.58 şi ale art.59 din lege, referitoare la prescripţia dreptului Consiliului Concurenţiei de a aplica sancţiuni contravenţionale, sunt incidente în mod corespunzător.

Articol 33

Individualizarea sancţiunilor

Individualizarea sancţiunilor în cazul contravenţiilor cuprinse în prezentul capitol se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, în condiţiile prevăzute de instrucţiunile adoptate de către Consiliul Concurenţei.

CAPITOLUL VII DISPOZIŢII DIVERSE

Articolul 34

Adresa de răspuns privind o concentrare economică

În termen de maximum 30 de zile de la primirea notificării complete a unei operaţiuni de concentrare economică, Consiliul Concurenţei va răspunde în scris, printr-o adresă, în cazul în care va ajunge la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu cade sub incidenţa legii.

Articolul 35

Termenele

(1) Termenele de 30 de zile şi, respectiv, de 45 de zile prevăzute de art.46 alin.(1)-

(3) din lege încep să curgă de la data la care notificarea a fost completată, fiind confirmată ca efectivă, şi se vor împlini în cea de a treizecea, respectiv a patruzecişicincea zi calendaristică.

(2) Termenul de maximum 5 luni, prevăzut de art.46 alin.(4) din lege, începe să curgă de la data la care notificarea a fost completată, fiind confirmată ca efectivă, şi se va împlini la sfârşitul zilei care, în luna a cincea, cade în aceeaşi dată ca şi ziua în care a început să curgă respectivul termen. Când o astfel de zi nu există în luna a cincea, perioada se va încheia la sfârşitul ultimei zile din luna a cincea.

(3) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin.(1) şi (2), termenele prevăzute de prezentul regulament se calculează potrivit prevederilor art.101 din Codul de Procedură Civilă. Când ultima zi a termenului nu este o zi lucrătoare, acesta se va prelungi pâna la sfârşitul următoarei zile lucrătoare.

Articolul 36

Comunicările. Exercitarea dreptului la acţiune

(1) Deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în materia concentrărilor economice în aplicarea prevederilor legii şi prezentului regulament vor fi comunicate de îndată părţilor. Acestea pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare.

(2) Instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. Suspendarea deciziei prin care s-au aplicat sancţiuni se va dispune doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni, în cuantum de 30% din amenda stabilită prin decizia atacată.

(3) Ordinul privind declanşarea unei investigaţii, prevăzută de lege, se poate ataca numai odată cu decizia prin care se finalizează investigaţia.

(4) Decizia luată de Consiliul Concurenţei în aplicarea prevederilor art.46 din lege cu privire la o operaţiune de concentrare economică în care este implicată o regie autonomă va fi notificată şi ministrului de resort. În termen de 30 de zile de la notificarea deciziei, Guvernul, la propunerea ministrului de resort, poate lua, pe răspunderea sa, o decizie diferită de cea a Consiliului Concurenţei pentru raţiuni de interes public general. Decizia este executorie şi va fi publicată împreună cu decizia Consiliului Concurenţei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 37

Publicarea deciziilor

(1) Deciziile emise de către Consiliul Concurenţei în aplicarea legii şi prezentului regulament vor fi comunicate părţilor în cauză de către Consiliul Concurenţei şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala contravenientului sau a solicitantului, după caz, ori pe pagina de Internet a Consiliului Concurenţei.

(2) La publicarea deciziilor se va ţine seama de interesele legitime ale întreprinderilor în cauză, astfel încât secretul de afaceri să nu fie divulgat.

Articolul 38

Confidenţialitate

(1) Informaţiile, inclusiv documentele, nu sunt comunicate sau puse la dispoziţie de către Consiliul Concurenţei în măsura în care acestea conţin secrete de afaceri sau

alte informaţii confidenţiale a căror dezvăluire nu este considerată necesară de autoritatea de concurenţă în scopul procedurii.

(2) Orice persoană, întreprindere sau asociaţie de întreprinderi care furnizează Consiliului Concurenţei informaţii privind concentrările economice în realizarea procedurilor prevăzute de prezentul regulament trebuie să indice în mod clar orice element pe care îl consideră confidenţial, motivând acest lucru, şi să furnizeze separat o versiune neconfidenţială.

(3) Consiliul Concurenţei poate solicita persoanelor, întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi prevăzute la alin.(2) ca, în toate cazurile în care acestea furnizează sau au furnizat documente sau declaraţii în temeiul legii şi al prezentului regulament, să identifice documentele sau părţile de documente în care consideră că există secrete de afaceri sau alte informaţii confidenţiale care le aparţin şi să identifice întreprinderile cu privire la care aceste documente trebuie considerate confidenţiale.

(4) Consiliul Concurenţei poate solicita părţilor implicate în concentrarea economică să identifice orice parte a unui raport de investigaţie sau a unei decizii adoptate de autoritatea de concureţă care conţine, în opinia lor, informaţii confidenţiale. În cazul în care sunt identificate astfel de informaţii confidenţiale, acestea trebuie să furnizeze explicaţii, prezentând o versiune neconfidenţială separată în termenul stabilit de Consiliul Concurenţei.

(5) În cazul în care persoanele, întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi nu respectă prevederile alin.(2)-(4), se poate considera că documentele sau declaraţiile în cauză nu conţin informaţii confidenţiale.

(6) În temeiul dispoziţiilor art.62 din lege, orice persoană care utilizează sau divulgă, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, documente sau informaţii cu caracter de secret profesional, primite sau de care a luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, răspunde potrivit legii penale, putând fi obligată şi la repararea prejudiciului cauzat.

CAPITOLUL VIII DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

Articolul 39

Dispoziţie tranzitorie

Orice procedură nouă întreprinsă de Consiliul Concurenţei în materia concentrărilor economice, referitoare la o investigaţie deschisă anterior, va fi îndeplinită cu respectarea condiţiilor şi cerinţelor impuse prin dispoziţiile nou intrate în vigoare din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României, nr.75 din 30 iunie 2010, privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996. Notificările cu privire la care nu a fost emisă o decizie până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.75/2010 vor fi analizate conform prevederilor acestui act normativ.

Articolul 40

Anexe

Anexele I şi II fac parte integrantă din prezentul regulament.

Articolul 41

Intrarea în vigoare

(1) Prezentul regulament va fi pus în aplicare prin ordin al Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament, "Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice", pus în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.63/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.280 din 31 martie 2004, se abrogă.

Anexa nr.I

FORMULAR COMPLET PRIVIND NOTIFICAREA UNEI CONCENTRĂRI ECONOMICE

1. INTRODUCERE

1.1. Scopul prezentului formular

Prezentul formular prevede informaţiile care trebuie furnizate de părţile care depun la Consiliul Concurenţei o notificare privind o concentrare economică. Sistemul de control al concentrărilor economice este stabilit de lege şi de Regulamentul privind concentrările economice.

Având în vedere că termenele prevăzute de lege pentru emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei cu privire la o concentrare economică notificată încep să curgă de la data la care notificarea devine efectivă este important ca părţile notificatoare să înainteze un formular completat corespunzător şi să furnizeze autorităţii de concurenţă, în timp util, informaţiile solicitate.

În acest context, contactele prealabile notificării sunt extrem de utile, atât pentru părţile care fac notificarea, cât şi pentru autoritatea de concurenţă.

Necomunicarea informaţiilor necesare analizării concentrării la termenele fixate şi în mod complet şi corect dă dreptul autorităţii de concurenţă să aplice amenzi pentru nefurnizarea de informaţii.

Anumite concentrări economice, care nu sunt susceptibile să ridice probleme de concurenţă, pot fi notificate utilizând formularul simplificat prevăzut în anexa II.

1.2. Cine trebuie să notifice

În cazul unei fuziuni sau a dobândirii controlului în comun asupra unei întreprinderi, notificarea trebuie completată în comun de părţile care fuzionează sau de părţile care dobândesc controlul în comun.

În cazul achiziţiei de către o întreprindere a unei participaţii de control într-o altă întreprindere, partea care preia controlul trebuie să completeze notificarea.

În cazul unei oferte publice de preluare a unei întreprinderi, ofertantul trebuie să completeze notificarea.

Fiecare parte care completează notificarea răspunde de corectitudinea informaţiilor pe care le furnizează.

1.3. Necesitatea unei notificări corecte şi complete

Toate informaţiile solicitate în prezentul formular trebuie să fie corecte şi complete. Informaţiile solicitate trebuie introduse în secţiunea corespunzătoare din prezentul formular.

Părţile notificatoare trebuie sa aibă în vedere, în special, următoarele aspecte

(a) Termenele referitoare la notificare încep să curgă de la data la care Consiliul Concurenţei a primit toate informaţiile necesare pentru evaluarea concentrării notificate în termenele prevăzute de lege.

(b) În timpul pregătirii notificării, părţile notificatoare trebuie să verifice dacă datele de contact, în special numerele de telefon, fax şi adresele de poştă electronică furnizate sunt corecte, relevante şi actualizate.

(c) Informaţiile incorecte sau care induc în eroare cuprinse în notificare sunt considerate informaţii incomplete.

(d) În cazul în care o notificare este incompletă, Consiliul Concurenţei are la dispoziţie 20 de zile de la înregistrarea notificării pentru a solicita, în scris, părţilor notificatoare sau reprezentanţilor acestora completarea şi/sau confirmarea informaţiilor din notificare. Prin aceeşi solicitare Consiliul Concurenţei va stabili termenul până la care părţile vor transmite informaţiile. Notificarea devine efectivă la data la care autoritatea de concurenţă primeşte informaţiile complete şi exacte.

(e) Părţile notificatoare care, în mod intenţionat sau din neglijenţă, furnizează informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori documente incomplete sau nu furnizează informaţiile şi documentele solicitate pot fi sancţionate cu amendă, în conformitate cu prevederile legale.

1.4. Cum se efectuează notificarea

Formularul de notificare trebuie completat în limba română. Documentele justificative anexate acestuia pot fi depuse atât în original, cât şi în copii certificate. În cazul în care aceste documente sunt redactate în altă limbă decât limba română, trebuie depusă o traducere efectuată de un traducător autorizat. Dacă documentele sunt acte oficiale, traducerea trebuie să fie şi supralegalizată sau, după caz, să poarte apostila prevăzută de Convenţia de la Haga privind exceptarea de la cerinţa supralegalizării.

Informaţiile solicitate în prezentul formular trebuie furnizate folosind numerele secţiunilor şi paragrafelor din formular, semnând declaraţia prevăzută în secţiunea

11 şi anexând documentele justificative. La completarea secţiunilor 7 şi 9 din prezentul formular, părţile notificatoare sunt invitate să analizeze dacă, în scopul clarităţii, aceste secţiuni trebuie prezentate în ordine numerică sau grupate împreună pentru fiecare piaţă afectată (sau grup de pieţe afectate).

Anumite informaţii pot fi furnizate în anexe. Cu toate acestea, este important ca toate informaţiile esenţiale, în special cele privind cotele de piaţă ale părţilor şi ale principalilor lor concurenţi, să fie prezentate în corpul formularului. Anexele la formular se utilizează doar pentru suplimentarea informaţiilor furnizate în formularul propriu-zis.

Notificarea va fi înaintată Consiliului Concurenţei potrivit specificaţiilor de la art.7 alin.(2) din Regulamentul privind concentrările economice, la adresa menţionată pe pagina de internet a instituţiei.

1.5. Confidenţialitate

Orice persoană din cadrul Consiliului Concurenţei este ţinută să nu utilizeze sau divulge, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, informaţiile şi/sau documentele de care a luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, informaţii de tipul celor reglementate de obligaţia de secret profesional. Acelaşi principiu trebuie să se aplice, de asemenea, pentru a proteja confidenţialitatea între părţile notificatoare.

În situaţia în care părţile notificatoare consideră că le sunt lezate interesele dacă informaţiile furnizate autorităţii de concurenţă ar fi publicate sau divulgate altor părţi, aceste informaţii vor fi prezentate separat, precizând clar pe fiecare pagină

„secrete de afaceri”. De asemenea, trebuie oferite motivele pentru care aceste informaţii nu trebuie divulgate sau publicate.

În cazul fuziunilor, al achiziţiilor în comun, precum şi în alte cazuri în care notificarea este completată de mai mult de o parte, secretele de afaceri trebuie trimise într-un dosar separat şi declarate în notificare ca anexă.

Dacă părţile solicită ca informarea cu privire la concentrarea economică să nu fie făcută publică de către Consiliul Concurenţei, vor depune o cerere expresă în acest sens, odată cu notificarea, cu menţionarea motivelor care justifică o astfel de cerere. Consiliul Concurenţei poate hotărî ca informarea să nu fie publicată dacă motivele sunt justificate şi dacă nu există alte motive pentru care depunerea notificării trebuie adusă la cunoştinţa terţilor – de exemplu în situaţia necesităţii de a primi observaţii cu privire la operaţiunea de concentrare economică.

1.6. Definiţii şi instrucţiuni în sensul prezentului formular

Parte sau părţi notificatoare: în cazurile în care o notificare este prezentată de o singură întreprindere parte la o concentrare economică, expresia „părţi notificatoare” se utilizează doar pentru a desemna întreprinderea care prezintă efectiv notificarea.

Parte (părţi) la concentrare sau părţi: aceşti termeni se referă atât la părţile care efectuează achiziţia, cât şi la cele care fac obiectul achiziţiei sau la părţile care fuzionează, inclusiv toate întreprinderile în care este achiziţionat un pachet de control sau care fac obiectul unei oferte publice.

Cu excepţia cazurilor în care se prevede altfel, termenii „partea (părţile) la concentrare” includ toate întreprinderile care fac parte din acelaşi grup cu respectivele părţi.

Pieţe afectate: secţiunea 6 din prezentul formular solicită părţilor notificatoare să definească pieţele relevante ale produselor şi, în continuare, să identifice care dintre aceste pieţe pot fi afectate de operaţiunea notificată. Această definiţie a pieţei afectate se foloseşte ca bază pentru solicitarea de informaţii pentru un număr de alte întrebări din prezentul formular. Definiţiile astfel prezentate de părţile care fac notificarea sunt desemnate în prezentul formular ca piaţă afectată (pieţe afectate). Acest termen poate desemna o piaţă relevantă fie a produselor, fie a serviciilor.

An: toate trimiterile la cuvântul an din prezentul formular trebuie interpretate ca însemnând an calendaristic, dacă nu se precizează altfel.

Datele financiare solicitate în secţiunea 3.3 trebuie furnizate în lei şi în euro, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar al anului respectiv.

SECŢIUNEA 1

Descrierea concentrării

Furnizaţi un rezumat al concentrării, precizând părţile la concentrare, natura concentrării economice (de exemplu: fuziune, achiziţie sau societate în comun), domeniile de activitate ale părţilor care fac notificarea, pieţele asupra cărora concentrarea va avea un impact (inclusiv principalele pieţe afectate) şi motivaţia economică şi strategică a concentrării.

Întrucât acest rezumat poate fi publicat pe pagina de internet a Consiliului Concurenţei şi/sau în presă, trebuie întocmit astfel încât să nu conţină informaţii confidenţiale sau secrete de afaceri.

SECŢIUNEA 2

Informaţii despre părţi 2.1.Informaţii privind partea/părţile notificatoare Furnizaţi detalii despre

2.1.1. denumirea, sediul legal (potrivit certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului) şi sediul administrativ (sediul real) al întreprinderii;

2.1.2. numărul şi data certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului;

2.1.3. codul unic de înregistrare;

2.1.4. obiectul de activitate principal şi secundar;

2.1.5. numele, adresa, numerele de telefon şi de fax, adresa de poştă electronică ale persoanei de contact desemnate pentru relaţia cu autoritatea de concurenţă, precum şi funcţia deţinută de aceasta;

2.1.6. o adresa a părţii notificatoare (sau a fiecărei părţi notificatoare) la care pot fi trimise documentele şi, în special, deciziile Consiliului Concurenţei, precum şi numele, numărul de telefon, fax şi adresa de poştă electronică ale persoanei împuternicite să accepte aceste documente.

2.2. Informaţiile solicitate la pct.2.1. vor fi furnizate şi pentru alte părţi la concentrare (altele decât partea/părţile notificatoare).

2.3. Numirea reprezentanţilor

În cazul în care notificările sunt semnate de reprezentanţi ai întreprinderilor, aceştia trebuie să furnizeze dovada scrisă că sunt împuterniciţi în acest sens.

Reprezentanţii împuterniciţi de părţile la concentrare, trebuie să furnizeze următoarele informaţii de contact, menţionând pe cine reprezintă fiecare

2.3.1. numele/denumirea reprezentantului;

2.3.2. adresa/sediul reprezentantului;

2.3.3. numele, adresa, numerele de telefon şi de fax, precum şi adresa de poştă electronică a persoanei de contact din cadrul acestuia;

2.3.4. o adresă a reprezentantului la care se poate expedia corespondenţa şi trimite documentele.

SECŢIUNEA 3

Detalii despre concentrare

3.1. Descrieţi natura concentrării economice notificate, menţionând

(a) dacă operaţiunea se realizează prin fuziune, dobândire a controlului unic sau în comun, prin crearea unei societăţi în comun în sensul prevederilor art.10 alin.(2) din lege sau printr-un contract ori alt mijloc care conferă controlul în sensul art.10 alin.(5) din lege;

(b) dacă operaţiunea de concentrare economică se referă la ansamblul întreprinderilor respective sau la părţi din acestea;

(c) o scurtă prezentare a structurii economice şi financiare a concentrării economice;

(d) dacă o ofertă publică pentru titlurile unei părţi, depusă de o altă parte, are susţinerea organelor de conducere ale celei dintâi sau a altor organe care reprezintă legal această parte;

(e) data propusă sau estimată a oricărui eveniment major menit să conducă la realizarea concentrării;

(f) structura proprietăţii şi de control, atât înainte, cât şi după realizarea concentrării economice;

(g) orice ajutor financiar sau de altă natură primit de către părţi din diverse surse (inclusiv de la autorităţi publice), precum şi natura şi valoarea acestui ajutor;

(h) sectoarele economice implicate în concentrare;

3.2. Menţionaţi valoarea tranzacţiei (preţul de achiziţie sau valoarea tuturor activelor în cauză, după caz).

3.3. Pentru fiecare dintre părţile la concentrare furnizaţi următoarele date9 pentru ultimii trei ani financiari

3.3.1. cifra de afaceri la nivel mondial;

3.3.2. cifra de afaceri la nivel comunitar;

3.3.3. cifra de afaceri la nivelul României;

3.3.4. cifra de afaceri realizată în România, defalcată pe categorii de activităţi şi produse;

3.4. Descrieţi motivaţia economică a concentrării;

3.5. Precizaţi dacă operaţiunea a fost notificată şi unei alte autorităţi de concurenţă.

SECŢIUNEA 4

Proprietate şi control10

4.1. Pentru fiecare dintre părţile la concentrare, furnizaţi o listă cu toate întreprinderile care fac parte din acelaşi grup.

Această listă trebuie să conţină

4.1.1. toate întreprinderile sau persoanele care controlează, direct sau indirect, aceste părţi;

9 Cifra de afaceri a părţii sau părţilor achizitoare trebuie să includă şi cifra de afaceri totală a tuturor întreprinderilor considerate ca făcând parte din grupul acesteia/acestora, în sensul art.4 alin.(4) din Regulamentul privind concentrările economice. În cazul achiziţionării de elemente de activ, va fi luată în considerare numai suma aferentă activelor care fac obiectul tranzacţiei.

10 Informaţiile din această secţiune pot fi ilustrate cu grafice sau diagrame pentru a prezenta structura de proprietate şi de control a întreprinderilor.

4.1.2. toate întreprinderile active de pe oricare dintre pieţele afectate, controlate, direct sau indirect

(a) de aceste părţi;

(b) de orice altă întreprindere menţionată la pct.4.1.1.

Pentru fiecare dintre întreprinderile enumerate anterior, trebuie menţionate natura

şi mijloacele de control.

4.2. În ceea ce priveşte părţile la concentrare şi fiecare întreprindere sau persoană identificată ca răspuns la pct.4.1, furnizaţi

4.2.1. o listă a tuturor celorlalte întreprinderi active pe pieţele afectate pe care întreprinderile sau persoanele din grup deţin individual sau colectiv 10% sau mai mult din drepturile de vot, din capitalul subscris sau din alte titluri; în fiecare caz, identificaţi titularul şi menţionaţi procentajul deţinut;

4.2.2. pentru fiecare întreprindere, o listă cu membrii consiliilor de administraţie care sunt, de asemenea, membri în consiliile de administraţie sau în alte organe de conducere ale oricărei alte întreprinderi active pe pieţele afectate; şi (dacă este cazul), pentru fiecare întreprindere, o listă cu membrii în organele de conducere care sunt, de asemenea, membri în consiliile de administraţie ale oricărei alte întreprinderi active pe pieţele afectate; în fiecare caz, identificaţi numele celeilalte întreprinderi şi poziţiile deţinute;

4.2.3. detalii cu privire la achiziţiile efectuate în ultimii trei ani de către grupurile de întreprinderi menţionate anterior (pct.4.1) active pe pieţele afectate definite în secţiunea 6.

SECŢIUNEA 5

Documente anexe

Părţile notificatoare trebuie să furnizeze următoarele documente

5.1. copii certificate ale versiunilor finale sau ale celor mai recente versiuni ale tuturor documentelor constitutive ale concentrării, realizate prin acord între părţile la concentrare, preluare a unei participaţii de control sau ofertă publică;

5.2. o copie a documentului de ofertă (pentru ofertă publică); dacă documentul nu este disponibil la data notificării, acesta va fi depus de îndată ce este posibil, dar nu mai târziu de data la care este adresat acţionarilor;

5.3. copii certificate ale bilanţurilor contabile din exerciţiul financiar din anul anterior ori copii ale celor mai recente rapoarte şi conturi anuale ale părţilor la concentrare;

5.4. copii ale analizelor, rapoartelor, studiilor, cercetărilor şi ale tuturor documentelor comparabile pregătite de/pentru oricare membru sau membri ai consiliului de administraţie sau ai altor organe de conducere ori ai adunării generale

a acţionarilor/asociaţilor în vederea evaluării sau analizării concentrării din punct de vedere al cotelor de piaţă, condiţiilor de concurenţă şi concurenţilor (existenţi şi potenţiali), precum şi din punct de vedere al motivaţiei concentrării, potenţialului de creştere a vânzărilor sau de extindere spre alte pieţe de produse sau geografice şi/sau al condiţiilor generale de piaţă.

Pentru fiecare dintre aceste documente, menţionaţi (dacă nu se specifică în documentul propriu-zis) data elaborării, numele şi funcţia persoanelor care l-au întocmit.

Consiliul Concurenţei poate solicita oricând prezentarea de copii certificate ale documentelor încheiate în alte limbi decât limba română.

SECŢIUNEA 6

Definirea pieţelor

În cadrul operaţiunii de notificare a concentrării economice este extrem de important ca părţile să ofere o definire exactă şi motivată a pieţelor relevante afectate de operaţiunea de concentrare economică, utilizând metodologia uzitată şi instrucţiunile emise în acest scop de Consiliul Concurenţei.

Pieţele relevante ale produselor şi cele geografice determină cadrul în care trebuie evaluată puterea de piaţă a noii entităţi rezultate în urma concentrării11.

Partea sau părţile notificatoare trebuie să furnizeze datele necesare având în vedere următoarele definiţii

I. Pieţele relevante ale produselor

Piaţa relevantă a produsului cuprinde toate produsele şi/sau serviciile considerate interschimbabile sau substituibile de către consumator, datorită caracteristicilor produselor, preţurilor şi utilizării acestora. Piaţa relevantă a produsului poate fi, în unele cazuri, compusă dintr-o serie de produse şi/sau servicii individuale care au în mare caracteristici fizice sau tehnice identice şi care sunt interschimbabile.

Factorii relevanţi pentru evaluarea pieţei relevante a produsului includ analiza motivelor pentru care produsele sau serviciile de pe aceste pieţe sunt incluse aici şi a motivelor pentru care altele au fost excluse, folosind definiţia menţionată anterior şi având în vedere, de exemplu, substituibilitatea, condiţiile de concurenţă, preţurile, elasticitatea încrucişată a cererii sau alţi factori relevanţi pentru definirea pieţelor de produs (de exemplu substituibilitatea ofertei în cazurile corespunzătoare).

II. Pieţele relevante geografice

Piaţa relevantă geografică cuprinde teritoriul în care întreprinderile în cauză sunt implicate în oferta şi cererea de produse sau servicii relevante, în care condiţiile de

11 A se vedea instrucţiunile adoptate de Consiliul Concurenţei cu privire la definirea pieţei relevante.

concurenţă sunt suficient de omogene şi care se pot deosebi de zonele geografice învecinate deoarece în aceste zone condiţiile de concurenţă diferă în mod semnificativ.

Factorii determinanţi pentru evaluarea pieţei geografice relevante includ, inter alia, natura şi caracteristicile produselor sau serviciilor în cauză, existenţa unor bariere la intrare, preferinţele consumatorilor, diferenţele apreciabile între cotele de piaţă ale întreprinderilor din zonele geografice învecinate sau diferenţele semnificative de preţ.

III. Pieţele afectate

6.1. În sensul informaţiilor solicitate în prezentul formular, pieţele afectate constau în pieţele relevante ale produselor în care, pe teritoriul României sau pe o parte a acestuia

(a) două sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi pe aceeaşi piaţă a produsului, în cazul în care concentrarea va conduce la o cotă de piaţă combinată de 15% sau mai mult (relaţii pe orizontală);

(b) una sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi pe o piaţă a produsului situată în amontele sau în avalul unei pieţe a produsului pe care operează oricare din celelalte părţi la concentrare şi oricare din cotele lor de piaţă individuale sau combinate la orice nivel este de 25% sau mai mult, indiferent dacă există sau nu o relaţie furnizor/client între părţile la concentrare12 (relaţii pe verticală).

Pe baza definiţiilor anterioare şi a cotelor de piaţă, identificaţi fiecare piaţă afectată în sensul subsecţiunii III.

6.2. Precizaţi şi explicaţi opinia părţilor privind amploarea pieţei geografice relevante în sensul subsecţiunii II care se aplică în raport cu fiecare piaţă afectată identificată anterior.

IV. Alte pieţe pe care operaţiunea notificată poate avea un impact semnificativ

6.3. Pe baza definiţiilor anterioare, descrieţi, în funcţie de produse şi de întinderea geografică, pieţele, altele decât cele afectate menţionate la pct.6.1, pe care operaţiunea notificată poate avea un impact semnificativ, spre exemplu în cazul în care

12 De exemplu, dacă o parte la concentrare deţine o cotă de piaţă mai mare de 25% pe o piaţă aflată în amonte de o piaţă pe care acţionează cealaltă parte, atunci atât piaţa din amonte, cât şi cea din aval sunt pieţe afectate. În mod similar, dacă se realizează o concentrare economică între o societate integrată vertical şi o altă parte activă în aval şi concentrarea economică conduce la o cotă de piaţă combinată în aval de 25% sau mai mult, atunci atât piaţa din amonte, cât şi cea din aval sunt pieţe afectate.

(a) oricare dintre părţile la concentrare are o cotă de piaţă mai mare de 25% şi orice altă parte la concentrare este un concurent potenţial pe acea piaţă13;

(b) oricare dintre părţile la concentrare are o cotă de piaţă mai mare de 25%, iar orice altă parte la concentrare deţine importante drepturi de proprietate intelectuală pentru acea piaţă;

(c) oricare dintre părţile la concentrare este prezentă pe o piaţă a produsului care este o piaţă învecinată strâns legată de o piaţă a produsului pe care acţionează orice altă parte la concentrare, iar cotele de piaţă individuale sau combinate ale părţilor pe oricare din aceste pieţe sunt de 25% sau mai mult14;

în cazul în care aceste pieţe includ o parte sau întregul teritoriu al României.

Pentru a permite autorităţii de concurenţă să analizeze impactul concurenţial al concentrării pe pieţele menţionate la pct.6.3, părţile notificatoare trebuie să prezinte informaţiile solicitate pentru pieţele afectate la următoarele secţiuni (7 şi 8) inclusiv pentru aceste pieţe.

SECŢIUNEA 7

Informaţii privind pieţele afectate

Pentru fiecare piaţă relevantă a produsului afectată, pentru fiecare dintre ultimele trei exerciţii financiare, furnizaţi următoarele informaţii

7.1. lista produselor fabricate si/sau comercializate de părţile implicate în concentrare, aşa cum aceste produse sunt prezentate în scopuri de marketing;

7.2. estimarea mărimii totale a pieţei în funcţie de valoarea şi de volumul (unităţi fizice) vânzărilor; indicaţi baza de calcul şi sursele utilizate în acest sens şi furnizaţi, dacă sunt disponibile, documentele necesare pentru confirmarea acestor calcule;

7.3. vânzările, în valoare şi în volum, precum şi o estimare a cotelor de piaţă ale fiecăreia dintre părţile la concentrare;

7.4. estimarea cotei de piaţă ca valoare şi, după caz, ca volum, a tuturor concurenţilor (inclusiv importatori) care deţin cel puţin 5% din piaţa luată în considerare. Pe baza acesteia, furnizaţi o estimare a indicelui IHH15, înainte şi după

13 O parte poate fi considerată concurent potenţial în special în cazul în care intenţionează să intre pe piaţă sau dacă a realizat sau a pus în aplicare astfel de planuri în ultimii doi ani.

14 Pieţele produsului sunt pieţe învecinate strâns legate atunci când produsele sunt complementare între ele sau atunci când aparţin aceleiaşi game de produse cumpărate în general de aceeaşi categorie de clienţi pentru aceeaşi utilizare finală. Produsele (sau serviciile) se numesc complementare atunci când, de exemplu, utilizarea (sau consumul) unui astfel de produs implică în principiu utilizarea (sau consumul) celuilalt produs, cum ar fi capsatoarele şi capsele sau imprimantele şi cartuşele de imprimante. Exemple de produse ce aparţin aceleiaşi game ar fi whisky-ul şi ginul vândute barurilor şi restaurantelor, precum şi diferitele materiale utilizate pentru ambalarea unei anumite categorii de bunuri vândute producătorilor acestor bunuri.

15 IHH înseamnă indicele Herfindahl-Hirschman, care este o măsură a concentrării pieţei. IHH se calculează prin însumarea pătratelor cotelor de piaţă individuale ale tuturor întreprinderilor de pe piaţă. De exemplu, o piaţă care cuprinde cinci întreprinderi care au cote de piaţă de 40%, 20%, 15%,

concentrarea economică, precum şi a diferenţei dintre cele două (delta)16. Indicaţi proporţia de cote de piaţă utilizată ca bază de calcul a IHH. Menţionaţi sursele utilizate pentru calculul acestor cote de piaţă şi furnizaţi documentele necesare pentru confirmarea acestui calcul, dacă acestea sunt disponibile;

7.5. denumirea, adresa, numerele de telefon şi de fax pentru concurenţii enumeraţi la pct.7.4;

7.6. estimarea valorii totale, a volumului total şi a sursei (ţările de origine) importurilor precizând

(a) procentul din aceste importuri care provine de la grupurile cărora le aparţin părţile la concentrare;

(b) estimarea măsurii în care cotele de import şi barierele tarifare şi netarifare în calea schimburilor afectează aceste importuri;

(c) estimarea măsurii în care costurile de transport şi alte costuri afectează aceste importuri;

7.7. modul în care părţile la concentrare produc, facturează şi vând produsele şi/sau serviciile; de exemplu, dacă fabricarea şi facturarea se efectuează local sau dacă vânzarea se realizează prin reţele locale de distribuţie;

7.8. comparaţia între nivelurile preţurilor practicate de fiecare parte la concentrare şi preţurile practicate de concurenţii enumeraţi la pct.7.4; o comparaţie între nivelul preţurilor practicate de fiecare parte la concentrare în România şi nivelul acestor preţuri practicate de părţi în afara teritoriului României, dacă este cazul; o comparaţie între nivelul preţurilor practicate de fiecare parte la concentrare în România şi preţurile practicate în alte state unde sunt fabricate aceste produse.

7.9. natura şi gradul de integrare verticală a fiecăreia dintre părţile la concentrare faţă de concurenţii lor principali.

15% şi, respectiv, 10% are un IHH de 2 550 (402 + 202 + 152 + 152 + 102 = 2 550). IHH variază de la o cifră apropiată de zero (în cazul unei pieţe atomizate) până la 10 000 (în cazul unui monopol pur). IHH după concentrarea economică se calculează pornind de la ipoteza de lucru că societăţile au cote de piaţă individuale care nu se modifică. Chiar dacă este indicat a include în calcul toate întreprinderile, lipsa de informaţii privind întreprinderile foarte mici nu este o problemă, întrucât aceste întreprinderi nu influenţează IHH în mod semnificativ.

16 Creşterea concentrării pieţei, măsurată de IHH, se poate calcula independent de concentrarea totală a pieţei prin înmulţirea cu doi a produsului cotelor de piaţă ale întreprinderilor care realizează o concentrare economică. De exemplu, o concentrare economică între două întreprinderi care deţin cote de piaţă de 30% şi, respectiv, 15% ar mări IHH cu 900 (30 × 15 × 2 = 900). Explicaţia acestei tehnici este următoarea: înainte de concentrarea economică, cotele de piaţă ale întreprinderilor care participă la concentrarea economică contribuie la IHH cu pătratele lor individuale: (a)2 + (b)2. După realizarea concentrării economice, contribuţia la IHH este egală cu pătratul sumei lor: (a + b)2, care este egal cu (a)2 + (b)2 + 2ab. Creşterea IHH este egală, aşadar, cu 2ab.

SECŢIUNEA 8

Condiţii generale pe pieţele afectate

8.1. Identificaţi principalii cinci furnizori independenţi17 ai părţilor la concentrare şi cota individuală din achiziţiile (de materii prime sau de bunuri utilizate la fabricarea produselor în cauză) de la fiecare dintre aceşti furnizori. Precizaţi adresa, numerele de telefon şi de fax pentru fiecare dintre aceşti furnizori.

Structura ofertei pe pieţele afectate

8.2. Descrieţi canalele de distribuţie şi reţelele de service care există pe pieţele afectate. Pentru aceasta, după caz, luaţi în considerare următoarele

(a) sistemele de distribuţie existente pe aceste pieţe şi importanţa lor. În ce măsură distribuţia este asigurată de terţe părţi şi/sau de întreprinderi care aparţin aceluiaşi grup ca şi părţile identificate în secţiunea 4?

(b) reţelele de service (de exemplu întreţinere şi reparaţii) şi importanţa lor pe aceste pieţe. În ce măsură este asigurat acest service de terţe părţi şi/sau de întreprinderi care aparţin aceluiaşi grup ca şi părţile identificate în secţiunea 4?

8.3. Furnizaţi o estimare a capacităţii totale la nivelul României pe ultimii trei ani. În această perioadă, ce proporţie din această capacitate a fost deţinută de diferitele părţi la concentrare şi care au fost gradele respective de utilizare a capacităţii? După caz, indicaţi localizarea şi capacitatea facilităţilor de producţie ale fiecăreia dintre părţile la concentrare pe pieţele afectate.

8.4. Precizaţi dacă vreuna dintre părţile la concentrare sau vreunul dintre concurenţi dispune de produse în curs de dezvoltare sau de produse care pot fi introduse pe piaţă în perioada următoare sau dacă doreşte să extindă (sau să contracteze) capacitatea de producţie sau de vânzare. În caz afirmativ, furnizaţi o estimare a vânzărilor şi a cotelor de piaţă preconizate ale părţilor la concentrare pe următorii trei până la cinci ani.

8.5. În cazul în care consideraţi că există alte aspecte relevante privind oferta, acestea trebuie precizate.

Structura cererii pe pieţele afectate

8.6. Identificaţi principalii cinci clienţi independenţi ai părţilor la concentrare de pe fiecare piaţă afectată şi cota individuală din vânzările totale de astfel de produse către fiecare dintre aceşti clienţi. Precizaţi adresa, numerele de telefon şi de fax pentru fiecare dintre aceşti clienţi.

8.7. Descrieţi structura cererii, precizând

17 Şi anume furnizorii care nu sunt filiale, agenţi sau întreprinderi care fac parte din acelaşi grup cu partea respectivă. În afara acestor cinci furnizori independenţi principali, părţile notificatoare pot identifica, în cazul în care consideră că este necesar pentru o bună evaluare a dosarului, furnizorii intragrup. Acelaşi lucru este valabil şi pentru pct.8.6, în ceea ce priveşte clienţii.

(a) diferitele etape prin care trec pieţele, de exemplu începutul dezvoltării, expansiunea, maturitatea sau declinul, precum şi o previziune a ratei de creştere a cererii;

(b) importanţa preferinţelor clienţilor, de exemplu în funcţie de fidelitatea pentru o marcă, furnizarea de service înainte şi după vânzare şi furnizarea unei game complete de produse sau de efecte de reţea;

(c) rolul diferenţierii între produse, în funcţie de atribute sau calitate şi măsura în care produsele părţilor la concentrare reprezintă substitute apropiate;

(d) rolul costurilor de schimbare a furnizorului (în funcţie de timp şi cheltuieli) pentru clienţi;

(e) gradul de concentrare sau de dispersie a clienţilor;

(f) repartizarea clienţilor în diferite grupuri, cu o descriere a „clientului tipic” pentru fiecare grup;

(g) importanţa contractelor de distribuţie exclusivă şi a altor tipuri de contracte pe termen lung; şi

(h) măsura în care autorităţile publice, agenţiile guvernamentale, întreprinderile publice sau entităţile similare sunt participanţi importanţi ca sursă a cererii.

Intrarea pe piaţă

8.8. Pe parcursul ultimilor cinci ani a avut loc o intrare importantă pe una dintre pieţele afectate? În caz afirmativ, identificaţi aceste întreprinderi şi precizaţi adresa, numerele de telefon şi de fax, precum şi o estimare a cotei de piaţă actuale a fiecăreia dintre acestea. În cazul în care una dintre părţile la concentrare a intrat pe o piaţă afectată pe parcursul ultimilor cinci ani, furnizaţi o analiză a barierelor la intrare pe care le-a întâlnit.

8.9. În opinia părţilor notificatoare, există întreprinderi care ar putea intra pe piaţă? În caz afirmativ, identificaţi aceste întreprinderi (inclusiv adresa, numerele de telefon şi de fax). Explicaţi motivele pentru care această intrare pe piaţă este posibilă şi estimaţi termenul în care se poate realiza.

8.10. Descrieţi diverşii factori care influenţează intrarea pe pieţele afectate, atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere al produselor. În acest sens, aveţi în vedere, după caz

(a) costurile totale ale intrării (cercetare şi dezvoltare, producţie, stabilirea sistemelor de distribuţie, promovare, publicitate, service-ul de după vânzare etc.) la o scară echivalentă celei a unui concurent viabil şi important, indicând cota de piaţă a unui astfel de concurent;

(b) barierele juridice sau de reglementare la intrare, cum ar fi autorizaţiile de natură administrativă sau existenţa unor standarde sub orice formă, precum şi

bariere care rezultă din procedurile de omologare a produselor sau din necesitatea de a demonstra experienţa în domeniu;

(c) orice restricţie apărută prin existenţa unor brevete, know-how-uri şi a altor drepturi de proprietate intelectuală pe aceste pieţe şi orice restricţie creată de acordarea licenţei pentru aceste drepturi;

(d) măsura în care fiecare dintre părţile la concentrare este titular de brevete, acordă sau primeşte licenţe, know-how şi alte drepturi pe pieţele relevante;

(e) importanţa economiilor de scară pentru fabricarea sau distribuţia produselor pe pieţele afectate;

(f) accesul la sursele de aprovizionare, de exemplu disponibilitatea materiilor prime

şi a infrastructurilor necesare.

Cercetare şi dezvoltare

8.11. Precizaţi importanţa cercetării şi a dezvoltării pentru capacitatea unei întreprinderi care operează pe piaţa (pieţele) relevantă(e) de a concura pe termen lung. Explicaţi natura activităţilor de cercetare şi de dezvoltare realizate pe pieţele afectate de întreprinderile care sunt părţi la concentrare.

În acest sens, aveţi în vedere, după caz, următoarele

(a) evoluţia şi intensitatea cercetării şi dezvoltării18 pe aceste pieţe şi pentru părţile la concentrare;

(b) evoluţia progresului tehnologic pe aceste pieţe pe parcursul unei perioade adecvate (inclusiv evoluţia produselor şi/sau a serviciilor, a procedeelor de fabricaţie, a sistemelor de distribuţie etc.);

(c) principalele inovaţii realizate pe aceste pieţe şi întreprinderile care sunt la originea acestor inovaţii;

(d) ciclul inovaţiei pe aceste pieţe şi etapa din acest ciclu în care se află părţile.

Acorduri de cooperare

8.12. În ce măsură există acorduri de cooperare (orizontale, verticale sau altele) pe pieţele afectate?

8.13. Oferiţi detalii cu privire la cele mai importante acorduri de cooperare încheiate de părţile la concentrare pe pieţele afectate, precum acordurile de cercetare şi dezvoltare, acordurile de licenţă, de producţie în comun, de specializare, de distribuţie, de furnizare pe termen lung şi de schimb de informaţii şi, în cazul în care consideraţi că este util, furnizaţi o copie a acestor acorduri.

18 Intensitatea cercetării şi dezvoltării este definită prin cheltuielile de cercetare şi dezvoltare exprimate ca procent din cifra de afaceri.

Asociaţii profesionale şi patronale

8.14. În ceea ce priveşte asociaţiile profesionale/patronale de pe pieţele afectate

(a) identificaţi acele asociaţii în care sunt membre părţile la concentrare; şi

(b) identificaţi cele mai importante asociaţii profesionale/patronale în care sunt membri clienţii şi furnizorii părţilor la concentrare.

Pentru toate asociaţiile enumerate anterior furnizaţi adresa, numerele de telefon şi de fax.

SECŢIUNEA 9

Vedere de ansamblu a pieţelor şi creşteri în eficienţă

9.1. Descrieţi contextul comunitar şi internaţional al concentrării propuse, dacă este cazul, indicând poziţia fiecăreia dintre părţile la concentrare, în funcţie de dimensiune şi putere concurenţială, în afara teritoriului României, în special raportat la piaţa internă a Uniunii Europene.

9.2. Descrieţi modul în care concentrarea notificată poate afecta interesele consumatorilor intermediari şi finali, precum şi evoluţia progresului tehnic şi economic.

9.3. Furnizaţi o descriere a fiecărei creşteri în eficienţă (inclusiv economiile de costuri, introducerea unor noi produse şi îmbunătăţirile produselor şi serviciilor) care, în opinia părţilor, ar trebui să rezulte din concentrarea în cauză pentru fiecare produs în parte, precum şi documentele justificative corespunzătoare.

Pentru fiecare creştere în eficienţă pretinsă, furnizaţi

(i) o explicaţie detaliată a modului în care concentrarea în cauză permite noii entităţi să obţină creşterea în eficienţă. Precizaţi măsurile pe care părţile urmează să le ia pentru obţinerea creşterii în eficienţă, riscurile aferente obţinerii creşterii în eficienţă, perioada de timp şi costurile necesare obţinerii acesteia;

(ii) în cazul în care este posibil în mod rezonabil, o evaluare a creşterii în eficienţă şi o explicaţie detaliată a modului de calculare a acestei evaluări. După caz, furnizaţi şi o estimare a importanţei creşterilor în eficienţă legate de introducerea de noi produse sau de îmbunătăţiri ale calităţii. Pentru creşterile în eficienţă care presupun economii de costuri, indicaţi separat economiile de costuri fixe punctuale, economiile de costuri recurente şi economiile de costuri variabile;

(iii) măsura în care clienţii pot beneficia de pe urma creşterii în eficienţă şi o explicaţie detaliată a modului în care se ajunge la această concluzie;

(iv) motivul pentru care partea sau părţile nu pot obţine creşterea în eficienţă în aceeaşi măsură prin alt mijloc decât prin concentrarea în cauză şi într-un mod care nu este susceptibil să ridice probleme de concurenţă.

SECŢIUNEA 10

Dimensiunea cooperativă a unei societăţi în comun

10. Răspundeţi la următoarele întrebări

(a) Două sau mai multe societăţi-mamă continuă într-o măsură semnificativă să exercite activităţi pe aceeaşi piaţă cu societatea în comun sau pe o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de piaţa societăţii în comun sau pe o piaţă învecinată strâns legată de această piaţă?

Dacă răspunsul este afirmativ, indicaţi pentru fiecare dintre pieţele respective

- cifra de afaceri a fiecărei societăţi-mamă în exerciţiul financiar precedent;

- importanţa economică a activităţilor societăţii în comun în raport cu această cifră de afaceri;

- cota de piaţă a fiecărei societăţi-mamă.

Dacă răspunsul este negativ, justificaţi răspunsul.

(b) Dacă răspunsul la (a) este afirmativ şi dacă estimaţi că înfiinţarea societăţii în comun nu conduce la o coordonare între întreprinderi independente, care restrânge concurenţa în sensul art.5 alin.(1) din lege şi art.101 alin.(2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, explicaţi de ce.

(c) Fără a aduce atingere răspunsurilor la întrebările (a) şi (b) şi pentru a asigura posibilitatea efectuării unei evaluări complete a cazului de către autoritatea de concurenţă, indicaţi modul de aplicare a criteriilor prevăzute la art.5 alin.(2) din lege, precum şi a criteriile prevăzute la art.101 alin.(2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene. În conformitate cu art.5 alin.(2) din lege, dispoziţiile art.5 alin.(1) din lege, pot fi declarate neaplicabile în cazul în care operaţiunea

(i) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţi;

(ii) nu impune întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; şi

(iii) nu dau întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte semnificativă a pieţei produselor în cauză.

SECŢIUNEA 11

Declaraţie

La semnarea notificării de către reprezentanţii întreprinderilor, aceştia trebuie să prezinte în original dovada scrisă că au fost autorizaţi să reprezinte respectivele întreprinderi. Această autorizare scrisă/împuternicire trebuie să însoţească notificarea.

Notificarea trebuie să se încheie cu următoarea declaraţie, care trebuie semnată de sau în numele tuturor părţilor care fac notificarea

„Această notificare conţine ... pagini. Partea/părţile notificatoare declară că informaţiile furnizate în prezenta notificare sunt, după cunoştinţa lor, adevărate, corecte şi complete, că au fost furnizate copii conforme şi complete ale documentelor solicitate în formularul de faţă, că toate estimările sunt prezentate ca atare şi constituie estimările cele mai precise ale faptelor în cauză şi că toate opiniile exprimate sunt sincere.

Partea cunoaşte/ Părţile cunosc cunosc dispoziţiile art.50 lit.a) şi b) din lege. Locul şi data

Semnăturile

Numele şi funcţia

În numele:”

Anexa nr.II FORMULAR SIMPLIFICAT PRIVIND NOTIFICAREA

UNEI CONCENTRĂRI ECONOMICE

I. INTRODUCERE

1.1. Scopul formularului simplificat

Formularul simplificat precizează informaţiile care trebuie furnizate de părţile care depun la Consiliul Concurenţei o notificare privind o concentrare economică care nu este susceptibilă să ridice probleme de concurenţă.

Pentru completarea prezentului formular, trebuie avut în vedere Regulamentul privind concentrările economice.

Ca regulă generală, formularul simplificat poate fi utilizat pentru notificarea concentrărilor economice care îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art.13 din Regulamentul privind concentrările economice.

Consiliul Concurenţei poate solicita o notificare conform formularului complet prevăzut în anexa I în cazul în care, fie nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru utilizarea formularului simplificat, fie, în mod excepţional, aceste condiţii sunt îndeplinite dar autoritatea de concurenţă consideră că o notificare prin formularul complet prevăzut în anexa I este necesară pentru o evaluare adecvată a posibilelor probleme de concurenţă.

Exemple de cazuri în care poate fi necesară o notificare prin formularul complet prevăzut în anexa I sunt

- concentrările pentru care este dificilă definirea pieţelor relevante (de exemplu pe pieţele emergente sau în cazul în care nu există practică decizională consacrată);

- în cazul în care o parte este nou intratată pe piaţă sau potenţial nou intrată ori este o titulară importantă de brevete;

- în cazul în care se dovedeşte imposibilă determinarea în mod adecvat a cotelor de piaţă ale părţilor;

- pe pieţele cu bariere ridicate la intrare, cu un grad mare de concentrare sau cu probleme cunoscute de concurenţă;

- în cazul în care cel puţin două părţi la concentrare sunt prezente pe pieţe învecinate strâns legate între ele19;

- în concentrările pentru care se pune o problemă de coordonare, în sensul celor prevăzute la art.10 alin.(3) din lege.

O notificare prin formularul complet prevăzut în anexa I poate fi de asemenea solicitată în cazul unei părţi care achiziţionează controlul unic al unei societăţi în

19 Pieţele produselor sunt pieţe învecinate strâns legate între ele în cazul în care produsele sunt complementare sau aparţin unei game de produse care este în general achiziţionată de aceeaşi categorie de clienţi pentru aceeaşi utilizare finală.

comun la care deţine deja controlul în comun, în cazul în care partea care efectuează achiziţia şi societatea în comun deţin împreună o poziţie puternică de piaţă sau societatea în comun şi partea care efectuează achiziţia deţin poziţii puternice pe pieţe legate vertical.

1.2. . Condiţii pentru aplicarea formularului simplificat

Pentru a evalua dacă o concentrare poate fi notificată prin formularul simplificat, Consiliul Concurenţei se asigură că toate circumstanţele relevante sunt stabilite suficient de clar. În această privinţă, responsabilitatea de a furniza informaţii corecte şi complete revine părţilor notificatoare.

În cazul în care, după notificarea concentrării, Consiliul Concurenţei consideră că operaţiunea nu este adecvată pentru o notificare prin formularul simplificat, acesta poate solicita o notificare completă potrivit formularului prevăzut în anexa I. Aceasta poate interveni în cazul în care

- condiţiile necesare pentru utilizarea formularului simplificat nu rezultă a fi îndeplinite;

- deşi condiţiile necesare pentru utilizarea formularului simplificat sunt îndeplinite, o notificare detaliată prin formularul complet prevăzut în anexa I este necesară pentru o evaluare adecvată a posibilelor probleme de concurenţă sau pentru a stabili că operaţiunea este o concentrare economică în sensul art.10 din lege;

- formularul simplificat conţine informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare;

- o terţă parte exprimă îngrijorări motivate legate de afectarea concurenţei în termenul stabilit de Consiliul Concurenţei pentru asemenea observaţii.

1.3. Importanţa contactelor prealabile notificării

În cazurile în care părţile intenţionează să prezinte o notificare prin formularul simplificat, acestea sunt sfătuite să apeleze la contacte prealabile notificării cu Consiliul Concurenţei, pentru a discuta dacă operaţiunea este adecvată pentru utilizarea unui astfel de formular. În cadrul acestor contacte, părţile trebuie să pună la dispoziţie toate datele considerate necesare pentru analiză, iar aceste date vor fi păstrate confidenţiale de către Consiliul Concurenţei dacă părţile îşi motivează solicitarea formulată în acest scop.

1.4. Cine trebuie să notifice

În cazul unei fuziuni sau a dobândirii controlului în comun asupra unei întreprinderi, notificarea trebuie completată în comun de părţile care fuzionează sau de părţile care dobândesc controlul în comun.

În cazul achiziţiei de către o întreprindere a unei participaţii de control într-o altă întreprindere, partea care preia controlul trebuie să completeze notificarea.

În cazul unei oferte publice de preluare a unei întreprinderi, ofertantul trebuie să completeze notificarea.

Fiecare parte care completează notificarea răspunde de corectitudinea informaţiilor pe care le furnizează.

1.5. Necesitatea unei notificări corecte şi complete

Toate informaţiile solicitate în prezentul formular trebuie să fie corecte şi complete. Informaţiile solicitate trebuie introduse în secţiunea corespunzătoare din prezentul formular.

Părţile notificatoare trebuie sa aibă în vedere, în special, următoarele aspecte

(a) Termenele referitoare la notificare încep să curgă de la data la care Consiliul Concurenţei a primit toate informaţiile necesare pentru evaluarea concentrării notificate în termenele prevăzute de lege.

(b) În timpul pregătirii notificării, părţile notificatoare trebuie să verifice dacă datele de contact, în special numerele de telefon, fax şi adresele de poştă electronică furnizate sunt corecte, relevante şi actualizate.

(c) Informaţiile incorecte sau care induc în eroare cuprinse în notificare sunt considerate informaţii incomplete.

(d) În cazul în care o notificare este incompletă, Consiliul Concurenţei are la dispoziţie 20 de zile de la înregistrarea notificării pentru a solicita, în scris, părţilor notificatoare sau reprezentanţilor acestora completarea şi/sau confirmarea informaţiilor din notificare. Prin aceeaşi solicitare Consiliul Concurenţei va stabili un termen până la care părţile vor transmite informaţiile. Notificarea devine efectivă la data la care autoritatea de concurenţă primeşte informaţiile complete şi exacte.

(e) Părţile notificatoare care, în mod intenţionat sau din neglijenţă, furnizează informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori documente incomplete sau nu furnizează informaţiile şi documentele solicitate pot fi sancţionate cu amendă, în conformitate cu prevederile legale.

1.6. Cum se efectuează notificarea

Formularul de notificare trebuie completat în limba română. Documentele justificative anexate acestuia pot fi depuse atât în original, cât şi în copii certificate. În cazul în care aceste documente sunt redactate în altă limbă decât limba română, trebuie depusă o traducere legalizată a acestora. Consiliul Concurenţei poate solicita oricând prezentarea de copii certificate ale documentelor încheiate în alte limbi decât limba română.

Informaţiile solicitate în prezentul formular trebuie furnizate folosind numerele secţiunilor şi paragrafelor din formular, semnând declaraţia prevăzută în secţiunea

9 şi anexând documentele justificative. La completarea secţiunii 7 din prezentul formular, părţile notificatoare sunt invitate să analizeze dacă, în scopul clarităţii, aceste secţiuni trebuie prezentate în ordine numerică sau grupate împreună pentru fiecare piaţă declarată (sau grup de pieţe declarate).

Anumite informaţii pot fi furnizate în anexe. Cu toate acestea, este important ca toate informaţiile esenţiale, în special cele privind cotele de piaţă ale părţilor şi ale principalilor lor concurenţi, să fie prezentate în corpul formularului. Anexele la formular se utilizează doar pentru suplimentarea informaţiilor furnizate în formularul propriu-zis.

Notificarea va fi înaintată Consiliului Concurenţei potrivit specificaţiilor de la art.7 alin.(2) din Regulamentul privind concentrările economice, la adresa menţionată pe pagina de internet a instituţiei.

1.7. Confidenţialitate

Orice persoană din cadrul Consiliului Concurenţei este ţinută să nu utilizeze sau divulge, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, informaţiile şi/sau documentele de care a luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, informaţii de tipul celor reglementate de obligaţia de secret profesional. Acelaşi principiu trebuie să se aplice, de asemenea, pentru a proteja confidenţialitatea între părţile notificatoare.

În situaţia în care părţile notificatoare consideră că le sunt lezate interesele în cazul în care informaţiile furnizate autorităţii de concurenţă ar fi publicate sau divulgate în alt mod altor părţi, aceste informaţii vor fi prezentate separat, precizând clar pe fiecare pagină „secrete de afaceri”. De asemenea, trebuie oferite motivele pentru care aceste informaţii nu trebuie divulgate sau publicate.

În cazul fuziunilor, al achiziţiilor în comun precum şi în alte cazuri în care notificarea este completată de mai mult de o parte, secretele de afaceri trebuie trimise într-un dosar separat şi declarate în notificare ca anexă.

Dacă părţile solicită ca informarea cu privire la concentrarea economică să nu fie făcută publică de către Consiliul Concurenţei, vor depune o cerere expresă în acest sens, odată cu notificarea, cu menţionarea motivelor care justifică o astfel de cerere. Consiliul Concurenţei poate hotărî ca informarea să nu fie publicată dacă motivele sunt justificate şi dacă nu există alte motive pentru care depunerea notificării trebuie adusă la cunoştinţa terţilor – de exemplu în situaţia necesităţii de a primi observaţii cu privire la operaţiunea de concentrare economică.

1.8. Definiţii şi instrucţiuni în sensul prezentului formular

Parte sau părţi notificatoare: în cazurile în care o notificare este prezentată de o singură întreprindere parte la o concentrare economică, expresia „părţi notificatoare” se utilizează doar pentru a desemna întreprinderea care prezintă efectiv notificarea.

Parte (părţi) la concentrare sau părţi: aceşti termeni se referă atât la părţile care efectuează achiziţia, cât şi la cele care fac obiectul achiziţiei sau la părţile care fuzionează, inclusiv toate întreprinderile în care este achiziţionat un pachet de control sau care fac obiectul unei oferte publice.

Cu excepţia cazurilor în care se prevede altfel, termenii „partea (părţile) la concentrare” includ toate întreprinderile care fac parte din acelaşi grup cu respectivele părţi.

An: toate trimiterile la cuvântul an din prezentul formular trebuie interpretate ca însemnând an calendaristic, dacă nu se precizează altfel.

Datele financiare solicitate în secţiunea 3.3 trebuie furnizate în lei şi în euro la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar al anului respectiv.

SECŢIUNEA 1

Descrierea concentrării

Furnizaţi un rezumat al concentrării, precizând părţile la concentrare, natura concentrării economice (de exemplu fuziune, achiziţie sau societate în comun), domeniile de activitate ale părţilor care fac notificarea, pieţele asupra cărora concentrarea va avea un impact (inclusiv principalele pieţe declarate) şi motivaţia economică şi strategică a concentrării.

Întrucât acest rezumat poate fi publicat pe pagina de internet a Consiliului Concurenţei şi/sau în presă, trebuie întocmit astfel încât să nu conţină informaţii confidenţiale sau secrete de afaceri.

SECŢIUNEA 2

Informaţii despre părţi

2.1. Informaţii privind partea/părţile notificatoare.

Furnizaţi detalii despre

2.1.1. denumirea, sediul legal (potrivit certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului) şi sediul administrativ (sediul real) al întreprinderii;

2.1.2. numarul şi data certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului;

2.1.3. codul unic de înregistrare;

2.1.4. obiectul de activitate principal şi secundar;

2.1.5. numele, adresa, numerele de telefon şi de fax, adresa de poştă electronică ale persoanei de contact desemnate pentru relaţia cu autoritatea de concurenţă, precum şi funcţia deţinută de aceasta;

2.1.6. o adresa a părţii notificatoare (sau a fiecărei părţi notificatoare) la care pot fi trimise documentele şi, în special, deciziile Consiliului Concurenţei, precum şi numele, numărul de telefon, fax şi adresa de poştă electronică ale persoanei împuternicite să accepte aceste documente.

2.2. Informaţiile solicitate la pct.2.1. vor fi furnizate şi pentru alte părţi la concentrare (altele decât partea/părţile notificatoare).

2.3. Numirea reprezentanţilor

În cazul în care notificările sunt semnate de reprezentanţi ai întreprinderilor, aceştia trebuie să furnizeze dovada scrisă că sunt împuterniciţi în acest sens.

Reprezentanţii împuterniciţi de părţile la concentrare, trebuie să furnizeze următoarele informaţii de contact, menţionând pe cine reprezintă fiecare

2.3.1. numele/denumirea reprezentantului;

2.3.2. adresa/sediul reprezentantului;

2.3.3. numele, adresa, numerele de telefon şi de fax, precum şi adresa de poştă electronică a persoanei de contactat din cadrul acestuia;

2.3.4. o adresă a reprezentantului la care se poate expedia corespondenţa şi trimite documentele.

SECŢIUNEA 3

Detalii despre concentrare

3.1. Descrieţi natura concentrării economice notificate, menţionând

(a) dacă operaţiunea se realizează prin fuziune, dobandire a controlului unic sau în comun, prin crearea/înfiinţarea unei societăţi în comun în sensul prevederilor art.10 alin.(2) din lege sau printr-un contract ori alt mijloc care conferă controlul în sensul art.10 alin.(5) din lege;

(b) dacă operaţiunea de concentrare economică se referă la ansamblul întreprinderilor respective sau la părţi din acestea;

(c) o scurtă prezentare a structurii economice şi financiare a concentrării economice;

(d) dacă o ofertă publică pentru titlurile unei părţi depusă de o altă parte are susţinerea organelor de conducere ale celei dintâi sau a altor organe care reprezintă legal această parte;

(e) data propusă sau estimată a oricărui eveniment major menit să conducă la realizarea concentrării;

(f) structura proprietăţii şi de control, atât înainte, cât şi după realizarea concentrării economice;

(g) orice ajutor financiar sau de altă natură primit de către părţi din diverse surse (inclusiv de la autorităţi publice), precum şi natura şi valoarea acestui ajutor;

(h) sectoarele economice implicate în concentrare.

3.2. Menţionaţi valoarea tranzacţiei (preţul de achiziţie sau valoarea tuturor activelor în cauză, după caz).

3.3. Pentru fiecare dintre părţile la concentrare furnizaţi următoarele date20 pentru ultimiele trei exerciţii financiare

3.3.1. cifra de afaceri la nivel mondial;

3.3.2. cifra de afaceri la nivel comunitar;

3.3.3. cifra de afaceri la nivelul României;

3.3.4. cifra de afaceri realizată în România, defalcată pe categorii de activităţi şi produse;

3.4. În cazul în care operaţiunea se referă la preluarea controlului comun al unei societăţi în comun, furnizaţi următoarele informaţii

3.4.1. cifra de afaceri a societăţii în comun şi/sau cifra de afaceri din activităţi cedate societăţii în comun; şi/sau

3.4.2. valoarea totală a activelor cedate societăţii în comun.

3.5. Descrieţi motivaţia economică a concentrării.

3.6. Precizaţi dacă operaţiunea a fost notificată şi unei alte autorităţi de concurenţă.

SECŢIUNEA 4

Proprietate şi control21

Pentru fiecare dintre părţile la concentrare, furnizaţi o listă cu toate întreprinderile care fac parte din acelaşi grup.

Această listă trebuie să conţină

20 Cifra de afaceri a părţii sau părţilor achizitoare trebuie să includă şi cifra de afaceri totală a tuturor întreprinderilor considerate ca făcând parte din grupul acesteia/acestora, în sensul art.4 alin.(4) din Regulamentul privind concentrările economice. În cazul achiziţionării de elemente de activ, va fi luată în considerare numai suma aferentă activelor care fac obiectul tranzacţiei.

21 Informaţiile din această secţiune pot fi ilustrate cu grafice sau diagrame pentru a prezenta structura de proprietate şi de control a întreprinderilor.

4.1. toate întreprinderile sau persoanele care controlează, direct sau indirect, aceste părţi;

4.2. toate întreprinderile active pe oricare dintre pieţele declarate, controlate, direct sau indirect

(a) de aceste părţi;

(b) de orice altă întreprindere menţionată la pct.4.1.

Pentru fiecare dintre întreprinderile enumerate anterior, trebuie menţionate natura

şi mijloacele de control.

SECŢIUNEA 5

Documente anexe

Părţile notificatoare trebuie să furnizeze următoarele documente

5.1. copii certificate ale versiunilor finale sau ale celor mai recente versiuni ale tuturor documentelor constitutive ale concentrării realizate prin acord între părţile la concentrare, preluare a unei participaţii de control sau ofertă publică; şi

5.2. copii certificate ale bilanţului contabil din exerciţiul financiar din anul anterior ori copii ale celor mai recente rapoarte şi conturi anuale ale părţilor la concentrare.

SECŢIUNEA 6

Definirea pieţelor

Pieţele relevante ale produselor şi cele geografice determină cadrul în care trebuie evaluată puterea de piaţă a noii entităţi rezultate în urma concentrării22.

Partea sau părţile notificatoare trebuie să furnizeze datele necesare având în vedere următoarele definiţii

I. Pieţele relevante ale produselor

Piaţa relevantă a produsului cuprinde toate produsele şi/sau serviciile considerate interschimbabile sau substituibile de către consumator, datorită caracteristicilor produselor, preţurilor şi utilizării acestora. Piaţa relevantă a produsului poate fi, în unele cazuri, compusă dintr-o serie de produse şi/sau servicii individuale care au în mare caracteristici fizice sau tehnice identice şi care sunt interschimbabile.

Factorii relevanţi pentru evaluarea pieţei relevante a produsului includ analiza motivelor pentru care produsele sau serviciile de pe aceste pieţe sunt incluse aici şi a motivelor pentru care altele au fost excluse, folosind definiţia menţionată anterior

22 A se vedea instrucţiunile adoptate de Consiliul Concurenţei cu privire la definirea pieţei relevante.

şi având în vedere, de exemplu, substituibilitatea, condiţiile de concurenţă, preţurile, elasticitatea încrucişată a cererii sau alţi factori relevanţi pentru definirea pieţelor de produse (de exemplu substituibilitatea ofertei în cazurile corespunzătoare).

II. Pieţele relevante geografice

Piaţa relevantă geografică cuprinde teritoriul în care întreprinderile în cauză sunt implicate în oferta şi cererea de produse sau servicii relevante, în care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene şi care se pot deosebi de zonele geografice învecinate deoarece în aceste zone condiţiile de concurenţă diferă în mod semnificativ.

Factorii determinanţi pentru evaluarea pieţei geografice relevante includ, inter alia, natura şi caracteristicile produselor sau serviciilor în cauză, existenţa unor bariere la intrare, preferinţele consumatorilor, diferenţele apreciabile între cotele de piaţă ale întreprinderilor din zonele geografice învecinate sau diferenţele semnificative de preţ.

III. Pieţele declarate

În sensul informaţiilor solicitate în prezentul formular, pieţele declarate constau în toate pieţele produselor şi pieţele geografice relevante, precum şi celelalte definiţii plauzibile alternative ale pieţelor produselor şi geografice relevante, pe baza cărora

(a) două sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi comerciale pe aceeaşi piaţă relevantă (relaţii pe orizontală);

(b) una sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi pe o piaţă a produsului situată în amontele sau în avalul unei pieţe pe care operează orice altă parte la concentrare, indiferent dacă există sau nu relaţii furnizor/client între părţile la concentrare (relaţii pe verticală).

6.1. Pe baza definiţiilor anterioare ale pieţelor, indicaţi toate pieţele declarate.

SECŢIUNEA 7

Informaţii privind pieţele

Pentru fiecare piaţă declarată menţionată în secţiunea 6, pentru ultimele trei exerciţii financiare, furnizaţi următoarele informaţii

7.1. lista produselor fabricate şi/sau comercializate de părţile implicate în concentrare, aşa cum sunt prezentate aceste produse în scopuri de marketing;

7.2. estimarea mărimii totale a pieţei în funcţie de valoarea vânzărilor şi de volumul lor (în unităţi fizice)23; indicaţi baza de calcul şi sursele utilizate în acest sens şi

23 Valoarea şi volumul unei pieţe trebuie să corespundă vânzărilor, scăzându-se exporturile şi adăugându-se importurile pentru zonele geografice luate în considerare.

furnizaţi, dacă sunt disponibile, documentele necesare pentru confirmarea acestor calcule;

7.3. vânzările, în valoare şi în volum, precum şi o estimare a cotelor de piaţă ale fiecăreia dintre părţile la concentrare; precizaţi dacă au existat modificări semnificative ale vânzărilor şi ale cotelor de piaţă pe parcursul ultimelor trei exerciţii financiare; şi

7.4. pentru relaţiile orizontale şi verticale, estimarea cotei de piaţă ca valoare (şi, după caz, ca volum) a principalilor concurenţi (indicând baza estimărilor). Furnizaţi adresa, numerele de telefon şi de fax, pentru aceşti concurenţi.

SECŢIUNEA 8

Dimensiunea cooperativă a unei societăţi în comun

8. Răspundeţi la următoarele întrebări

(a) Două sau mai multe societăţi-mamă continuă într-o măsură semnificativă să exercite activităţi pe aceeaşi piaţă cu societatea în comun sau pe o piaţă care se găseşte în amonte sau în aval de piaţa societăţii în comun sau pe o piaţă învecinată strâns legată de această piaţă24?

Dacă răspunsul este afirmativ, indicaţi pentru fiecare dintre pieţele respective

- cifra de afaceri a fiecărei societăţi-mamă în exerciţiul financiar precedent;

- importanţa economică a activităţilor societăţii în comun în raport cu această cifră de afaceri;

- cota de piaţă a fiecărei societăţi-mamă.

Dacă răspunsul este negativ, justificaţi răspunsul.

(b) Dacă răspunsul la (a) este afirmativ şi dacă estimaţi că înfiinţarea societăţii în comun nu conduce la o coordonare între întreprinderi independente, care restrânge concurenţa în sensul art.5 alin.(1) din lege şi art.101 alin.(1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, explicaţi de ce.

(c) Fără a aduce atingere răspunsurilor la întrebările (a) şi (b) şi pentru a asigura posibilitatea efectuării unei evaluări complete a cazului de către autoritatea de concurenţă, indicaţi modul de aplicare a criteriilor din art.5 alin.(2) din lege şi art.101 alin.(2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene. În conformitate cu art.5 alin.(2) din lege, dispoziţiile art.5 alin.(1) din lege, pot fi declarate neaplicabile în cazul în care operaţiunea

i) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţi;

ii) nu impune întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; şi

24 Pentru definiţia pieţelor, a se vedea secţiunea 6.

iii) nu dau întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte semnificativă a pieţei produselor în cauză.

SECŢIUNEA 9

Declaraţie

La semnarea notificării de către reprezentanţii întreprinderilor, aceştia trebuie să prezinte în original dovada scrisă că au fost autorizaţi să reprezinte respectivele întreprindere. Această autorizare scrisă/împuternicire trebuie să însoţească notificarea.

Notificarea trebuie să se încheie cu următoarea declaraţie, care trebuie semnată de sau în numele tuturor părţilor care fac notificarea

„Această notificare conţine ... pagini. Partea/părţile notificatoare declară că informaţiile furnizate în prezenta notificare sunt, după cunoştinţa lor, adevărate, corecte şi complete, că au fost furnizate copii conforme şi complete ale documentelor solicitate în formularul de faţă, că toate estimările sunt prezentate ca atare şi constituie estimările cele mai precise ale faptelor în cauză şi că toate opiniile exprimate sunt sincere.

Partea cunoaşte/ Părţile cunosc dispoziţiile art. 50 lit. a) şi b) din lege. Locul şi data

Semnăturile

Numele şi funcţia

În numele:”

CONSILIUL CONCURENȚEI

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor privind conceptele de concentrare economică, întreprindere implicată, funcționare deplină și cifră de afaceri*)

În baza

— Decretului Președintelui României nr. 700/2009 pentru numirea președintelui Consiliului Concurenței;

— prevederilor art. 20 alin. (4) lit. d), art. 21 alin. (2), art. 27 alin. (3) și (4), precum și ale art. 28 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ,

președintele Consiliului Concurenței emite următorul ordin

Art. 1. — În urma adoptării în plenul Consiliului Concurenței, se pun în aplicare Instrucțiunile privind conceptele de concentrare economică, întreprindere implicată, funcționare deplină și cifră de afaceri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. — Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurenței vor urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. — Instrucțiunile intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Consiliului Concurenței,

Bogdan Marius Chirițoiu

București, 5 august 2010.

Nr. 386.

*) Ordinul nr. 386/2010 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 5 august 2010 și este reprodus și în acest număr bis.

Instrucţiuni privind conceptele de concentrare economică, întreprindere implicată, funcţionare deplină şi cifră de afaceri

În temeiul prevederilor art.27 alin.(1) şi (3) din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Concurenţei adoptă prezentele instrucţiuni.

A. Introducere

1. Scopul acestor Instrucţiuni este de a oferi îndrumări cu privire la aspectele jurisdicţionale prevăzute de Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completatările1 ulterioare, denumită în continuare lege, permiţând astfel întreprinderilor să stabilească mult mai uşor, anterior oricărui contact cu Consiliul Concurenţei, dacă şi în ce masură operaţiunile lor sunt supuse controlului autorităţii de concurenţă.

2. Prezentele Instrucţiuni abordează conceptele de concentrare economică, de societate în comun cu funcţionare deplină, de întreprinderi implicate şi calculul cifrei de afaceri, potrivit prevederilor art.10, 11, 14, 64 şi 65 din lege.

3. Potrivit prevederilor art.14 din lege, aceasta se aplică doar operaţiunilor de concentrare economică care îndeplinesc două condiţii. Prima condiţie, este aceea că trebuie să existe o concentrare economică între două sau mai multe întreprinderi, în înţelesul art.10 şi 11 din lege. A doua condiţie este ca cifra de afaceri a întreprinderilor implicate, calculată potrivit prevederilor art.64 şi 65 din lege, să îndeplinească pragurile prevăzute la art.14 din lege. Conceptul de concentrare economică (inclusiv cerinţele specifice referitoare la societăţile în comun), ca o primă condiţie, este tratat în partea B a prezentelor Instrucţiuni; identificarea întreprinderilor implicate şi calculul cifrelor de afaceri ale acestora, relevante pentru evaluarea celei de a doua condiţie, sunt tratate în partea C a prezentelor Instrucţiuni.

B. Conceptul de concentrare economică

4. Potrivit prevederilor art.10 alin.(1) din lege, o concentrare economică vizează numai operaţiunile în care modificarea controlului în întreprinderile implicate este de durată, conceptul de concentrare economică referindu-se, aşadar la operaţiuni care generează o modificare de durată în structura pieţei. Deoarece definiţia prevăzută la art.10 din lege se bazează pe noţiunea de control, existenţa unei concentrări este stabilită mai mult pe baza unor criterii calitative decât a unora cantitative.

5. Art.10 alin.(1) din lege defineşte două categorii de concentrări economice

a) cele derivate din fuziunea mai multor întreprinderi independente anterior [lit. a)];

b) cele derivate dintr-o preluare a controlului [lit. b)]. Acestea sunt prezentate în secţiunile I şi, respectiv II.

1 Legea nr. 21/1996 a fost modificată şi completată prin OUG nr. 75/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 459 din 6.07.2010

I. Fuziuni între întreprinderi independente anterior

6. O fuziune în sensul art.10 alin.(1) lit.a) din lege are loc atunci când două sau mai multe întreprinderi independente fuzionează rezultând o întreprindere nouă şi încetează să existe în calitate de persoane juridice separate. O fuziune are loc şi în cazul în care o întreprindere este preluată de o alta, ultima păstrându-şi identitatea juridică, în timp ce prima încetează să existe în calitate de persoană juridică.

7. O fuziune în sensul art.10 alin.(1) lit.a) din lege are loc în cazul în care, în absenţa unei fuziuni de jure, combinarea activităţilor întreprinderilor independente anterior duce la înfiinţarea unei singure entităţi economice. Acest lucru apare în special în cazul în care două sau mai multe întreprinderi, păstrându-şi personalitatea juridică individuală, stabilesc prin contract o gestiune economică comună sau adoptă structura unei societăţi dublu cotate. Dacă această situaţie duce la o fuziune de facto, într-o singură entitate economică, a întreprinderilor implicate, operaţiunea este considerată o concentrare economică. O condiţie esenţială pentru stabilirea unei astfel de fuziuni de facto este existenţa unei gestiuni economice unice, permanente. Alţi factori relevanţi sunt compensarea internă a profiturilor şi pierderilor sau o repartizare a veniturilor între diversele entităţi din cadrul grupului, precum şi răspunderea solidară a acestora sau împărţirea riscurilor externe. Fuziunea de facto se poate baza în exclusivitate pe aranjamente contractuale, dar poate fi fundamentată şi prin participaţii încrucişate între întreprinderi ce formează o entitate economică.

II. Preluarea controlului

1. Conceptul de control

1.1. Preluarea controlului de către o persoană sau întreprindere

8. Art.10 alin.(1) lit.b) din lege prevede că, în cazul preluării controlului, are loc o concentrare economică. Controlul este preluat de o întreprindere independentă sau de mai multe întreprinderi care acţionează în comun.

Persoana care controlează o altă întreprindere

9. Controlul poate fi preluat fie de o persoană, în cazurile în care persoana respectivă controlează deja (independent sau în comun) cel puţin încă o întreprindere fie, alternativ, de mai multe persoane (care controlează o altă întreprindere) în asociere cu alte întreprinderi. În acest context, noţiunea de

„persoană” se extinde atât asupra organismelor publice şi organismelor de drept privat, cât şi asupra persoanelor fizice. Prin urmare, preluarea controlului de către persoane fizice generează o modificare de durată în structura întreprinderilor implicate numai în cazul în care persoanele fizice efectuează alte activităţi economice pe cont propriu sau în cazul în care controlează cel puţin încă o întreprindere.

Partea care preia controlul

10. De regulă, controlul este preluat de persoane sau întreprinderi care sunt titulari sau beneficiari ai drepturilor care le conferă controlul [art.10 alin.(6) lit.a) din lege]. Cu toate acestea, se poate întâmpla ca titularul legal al pachetului de control să fie altul decât persoana fizică sau întreprinderea care deţine de fapt puterea reală de a exercita drepturile conferite de respectiva participaţie.

Această situaţie poate apărea atunci când o întreprindere foloseşte o altă persoană sau o altă întreprindere pentru preluarea unei participaţii de control şi are puterea de a-şi exercita drepturile ce îi conferă controlul prin această persoană sau întreprindere, ceea ce înseamnă că acesta din urmă este formal titularul drepturilor, dar acţionează doar ca vehicul. Într-o astfel de situaţie, controlul este dobândit de întreprinderea care se află în realitate în spatele operaţiunii şi care în fapt dispune de puterea de a controla întreprinderea ţintă. Controlul deţinut de societăţile comerciale poat fi atribuit acţionarilor unici sau majoritari ai acestora sau acelora care controlează în comun societăţile, deoarece societăţile în cauză respectă deciziile luate de acţionarii respectivi. O participare ce conferă control deţinută de entităţi diferite din cadrul unui grup este de regulă atribuită întreprinderii care exercită controlul asupra diferiţilor titulari legali ai drepturilor. În alte cazuri, pentru a demonstra acest tip de control indirect este necesară, fie separat fie în asociere, o evaluare de la caz la caz a anumitor factori cum ar fi acţionariatul, relaţiile contractuale, sursele de finanţare sau legăturile de familie.

Preluarea controlului prin organisme de plasament colectiv

11. Preluarea controlului de către organismele de plasament colectiv ridică probleme specifice. Consiliul Concurenţei va analiza, de la caz la caz, structurile care implică organisme de plasament colectiv, având în vedere, totodată, şi unele caracteristici generale ale acestor structuri.

12. Organismele de plasament colectiv sunt entităţi organizate cu sau fără personalitate juridică care atrag în mod public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice şi/sau juridice, în scopul investirii acestora (societăţi de investiţii sau fonduri de investiţii). Organismele de plasament colectiv achiziţionează de regulă acţiunile şi drepturile de vot care conferă controlul asupra societăţilor din portofoliu. Controlul este exercitat în mod normal de societatea de administrare a investiţiilor care a înfiinţat organismul de plasament colectiv respectiv, deoarece aceasta exercită drepturile de vot aferente instrumentelor financiare aparţinând organismelor de plasament colectiv, în interesul deţinătorilor de titluri de participare.

În situaţii excepţionale, controlul este exercitat de către însuşi organismul de plasament colectiv.

În consecinţă, societatea de administrare a investiţiilor preia de regulă controlul indirect în sensul art.10 alin.(1) lit.b) din lege şi are competenţa de a exercita drepturile deţinute în mod direct de către organismul de plasament colectiv.

1.2. Mijloace de control

13. În art.10 alin.(5) din lege, controlul este definit drept posibilitatea exercitării unei influenţe determinante asupra unei întreprinderi. Prin urmare, nu trebuie demonstrat faptul că influenţa determinantă este sau va fi exercitată cu adevărat, dar posibilitatea de exercitare a respectivei influenţe trebuie să devină efectivă. Art.10 alin.(5) din lege prevede că posibilitatea de exercitare a influenţei determinante asupra unei întreprinderi poate exista pe baza drepturilor, contractelor sau oricăror altor metode, separat sau în asociere, şi având în vedere considerentele de fapt şi de drept în cauză. Prin urmare, o concentrare economică poate apărea şi pe bază juridică şi de facto, poate lua forma controlului unic sau în comun şi se extinde asupra întregului sau anumitor părţi ale uneia sau mai multor întreprinderi [potrivit prevederilor art.10 alin.(1) lit.b) din lege].

Controlul prin preluarea acţiunilor sau a activelor

14. O operaţiune conduce la preluarea controlului în funcţie de de mai multe elemente juridice şi/sau factuale. Cea mai obişnuită metodă de preluare a controlului este achiziţionarea de acţiuni, eventual combinată cu un acord al acţionarilor în cazul controlului în comun, sau cu preluare de active.

Controlul pe bază contractuală

15. Controlul poate fi preluat şi pe bază contractuală. Pentru a conferi control, contractul trebuie să ducă la un control al conducerii şi al celorlalte resurse ale întreprinderii similar celui din cazul preluării de acţiuni sau active. În plus faţă de transferul controlului asupra conducerii şi resurselor, aceste contracte trebuie să aibă o durată foarte lungă (de regulă fără posibilitate de reziliere înainte de termen pentru partea care acordă drepturile contractuale). Numai aceste contracte pot duce la modificarea structurală a pieţei. Exemple de astfel de contracte sunt cele încheiate sub formă de acorduri de locaţiune a activităţii comerciale, prin intermediul cărora achizitorul preia controlul asupra conducerii şi resurselor, în ciuda faptului că drepturile de proprietate sau acţiunile nu sunt transferate. În acest sens, dispoziţiile art.10 alin.(5) lit.a) din lege prevăd că respectivul control poate fi constituit prin dreptul de a folosi activele unei întreprinderi. Aceste contracte pot conduce la o situaţie de control în comun dacă atât proprietarul activelor, cât şi întreprinderea care controlează gestionarea deţin drepturi de veto faţă de deciziile comerciale strategice.

Controlul exercitat prin alte mijloace

16. Potrivit prevederilor pct.15, acordurile de franciză de regulă nu conferă francizorului control asupra activităţii comerciale a francizatului. De regulă, francizatul exploatează resursele pe cont propriu chiar dacă părţi esenţiale ale activelor aparţin francizorului. Acorduri financiare propriu-zise, precum operaţiuni sale-and-lease-back cu dispoziţii pentru răscumpărarea activelor la sfârşitul termenului, nu constituie în mod normal o concentrare economică deoarece nu modifică controlul asupra conducerii şi resurselor.

17. Controlul poate fi stabilit şi prin alte mijloace. Relaţiile pur economice joacă un rol decisiv în preluarea controlului. În împrejurări excepţionale, o situaţie de dependenţă economică poate conduce la un control de facto în care, de exemplu, contracte de furnizare pe termen lung foarte importante sau credite acordate de către furnizori sau consumatori, combinate cu legături structurale, conferă o influenţă determinantă. În această situaţie, Consiliul Concurentei analizează cu atenţie dacă respectivele legături economice, combinate cu alte legături, sunt suficiente pentru a duce la o modificare de lungă durată a controlului.

18. Preluarea controlului are loc chiar dacă aceasta nu este intenţia declarată a părţilor sau dacă achizitorul rămâne pasiv, iar preluarea controlului este declanşată de acţiunea unor părţi terţe. Astfel sunt situaţiile în care modificarea controlului rezultă din moştenirea de acţiuni de către un acţionar sau în care retragerea unui acţionar declanşează o modificare a controlului, în special o trecere de la controlul în comun la controlul unic.

Controlul şi legislaţia privind societăţile comerciale

19. Legislaţia privind societăţile comerciale cuprinde şi norme specifice privind structura organismelor cu atribuţii în adoptarea deciziilor în cadrul unei

întreprinderi. În timp ce această legislaţie conferă putere de control altor persoane decât acţionarii, în special, reprezentanţilor angajaţilor, conceptul de control în temeiul legii nu se referă la aceste mijloace de influenţă deoarece legea se bazează pe influenţa determinantă ce decurge din drepturi, active sau contracte sau pe baza mijloacelor de facto echivalente. Restricţiile prevăzute în actele constitutive sau în legislaţia generală cu privire la persoanele care pot face parte din consiliul de administraţie, cum ar fi dispoziţii privind numirea unor membri independenţi sau excluzând persoanele care deţin o funcţie sau sunt angajate în societăţile-mamă, nu exclud existenţa unui control atâta timp cât acţionarii sunt aceia care hotărăsc componenţa organelor decizionale. În mod similar, chiar dacă dispoziţiilor dreptului naţional prevăd că deciziile unei societăţi trebuie să fie luate de către organele societăţii, în interesul acesteia, acele persoane care deţin drepturi de vot au puterea de a adopta respectivele decizii şi astfel au posibilitatea de a exercita o influenţă determinată asupra societăţii.

Controlul în alte domenii ale legislaţiei

20. Conceptul de control în temeiul legii poate fi diferit faţă de cel aplicat în domenii specifice ale dreptului european şi naţional privind normele prudenţiale, impozitarea, transportul aerian sau mass-media. Prin urmare, interpretarea

„controlului” în alte domenii nu este în mod necesar decisivă pentru conceptul de control în temeiul legii concurenţei.

1.3. Obiectul controlului

21. Legea prevede la art.10 alin.(1) lit.b) din lege că obiectul controlului constă în una sau mai multe întreprinderi sau părţi ale acestora. Prin urmare, dobândirea controlului se realizează asupra unor entităţi cu personalitate juridică sau doar asupra unor active ale unor persoane juridice. Preluarea controlului asupra activelor este considerată o concentrare economică numai dacă aceste active constituie întregul fond de comerţ al întreprinderii sau o parte a acesteia, mai precis o activitate comercială prezentă pe piaţă, căreia i se poate atribui o cifră de afaceri. Transferul bazei de clienţi a unei societăţi îndeplineşte aceste criterii dacă acest lucru este suficient pentru a transfera o activitate comercială cu o cifră de afaceri pe piaţă. O tranzacţie rezumată la active necorporale, cum ar fi mărci de fabricaţie, patente sau drepturi de autor este considerată o concentrare economică dacă aceste active constituie o activitate comercială cu o cifră de afaceri. Transferul licenţelor pentru mărci de fabricaţie, patente şi drepturi de autor, fără active suplimentare, îndeplineşte aceste criterii numai dacă licenţele sunt exclusive cel puţin într-un anume teritoriu, iar prin transferul acestor licenţe se transferă activitatea care generează cifra de afaceri. Pentru licenţe nonexclusive se exclude faptul că acestea constituie o activitate comercială pe cont propriu, căreia i se asociază o cifră de afaceri.

22. În cazul în care o întreprindere externalizează activităţi interne, precum furnizarea de servicii sau fabricarea de produse, unui furnizor de servicii, apar probleme specifice. Cazuri tipice sunt reprezentate de externalizarea serviciilor IT către societăţi specializate de IT. Contractele de externalizare pot lua mai multe forme; caracteristica comună a acestora este faptul că furnizorul de servicii externalizate pune la dispoziţia consumatorului serviciile efectuate anterior la nivel intern. Cazurile de externalizare simplă nu implică niciun transfer de active sau angajaţi către furnizorii de servicii externalizate, toate elementele de activ sau angajaţii fiind reţinuţi de către client. Un astfel de contract de externalizare se aseamănă unui contract normal de prestări servicii şi chiar dacă furnizorul de

servicii externalizate dobândeşte dreptul de a direcţiona activele şi angajaţii clientului, nu rezultă nicio concentrare economică dacă activele şi angajaţii vor fi folosiţi exclusiv la furnizarea de servicii clientului.

23. Situaţia este diferită dacă furnizorului de servicii externalizate, îi sunt transferate activele aferente şi/sau personalul aferent, în plus faţă de preluarea unei anumite activităţi anterior furnizate intern. O concentrare economică ia naştere în aceste împrejurări numai dacă activele constituie întregul sau o parte a unei întreprinderi, desfăşurând o activitate cu prezenţă pe piaţă. Este necesar ca activele dedicate anterior activităţilor interne ale vânzătorului să permită furnizorului de servicii externalizate să furnizeze servicii nu numai clientului care externalizează, dar şi părţilor terţe, imediat sau la scurt timp după transfer. Acesta este cazul dacă transferul se referă la o entitate internă sau la o filială deja implicată în furnizarea de servicii terţelor părţi; în caz contrar, activele transferate, în cazul sectorului de producţie, ar trebui să conţină instalaţii de producţie, tehnologia produsului (este suficient dacă activele transferate permit dezvoltarea unor astfel de capacităţi în viitorul apropiat) şi, în absenţa prezenţei pe piaţă, mijloacele achizitorului de a putea intra pe piaţă într-o perioadă scurtă de timp2. În ceea ce priveşte furnizarea de servicii, activele transferate ar trebui să includă tehnologia necesară3 şi acele infrastructuri care permit accesul pe piaţă4. Astfel, activele transferate trebuie să includă cel puţin acele elemente esenţiale care ar permite celui care le dobândeşte să dezvolte o prezenţă pe piaţă într-un interval de timp similar cu perioada de lansare pentru societăţi în comun, potrivit prevederilor pct.97 şi 100. În mod similar societăţilor în comun, pentru evaluare, Consiliul Concurentei va lua în considerare planurile de afaceri confirmate şi caracteristicile generale ale pieţei.

24. În cazul în care activele transferate nu permit cumpărătorului să-şi dezvolte cel puţin o prezenţă pe piaţă, este probabil ca acestea să fie folosite numai pentru furnizarea de servicii clientului care externalizează. În aceste împrejurări, tranzacţia nu duce la o modificare de durată a structurii de piaţă şi contractul de externalizare este similar cu un contract de prestări servicii. Tranzacţia nu va constitui o concentrare economică. Cerinţele specifice în temeiul cărora o societate în comun pentru furnizarea de servicii de externalizare este considerată o concentrare economică sunt evaluate în prezentele Instrucţiuni în secţiunea privind societăţile în comun cu funcţionare deplină.

1.4. Modificarea de durată a controlului

25. Art.10 alin.(1) din lege defineşte conceptul de concentrare economică astfel încât să acopere operaţiunile numai dacă acestea generează o modificare de durată în controlul întreprinderilor implicate şi în structura pieţei. Dispoziţiile legale prevăzute nu se referă la tranzacţiile care duc numai la o modificare temporară a controlului. Cu toate acestea, o modificare de durată a controlului nu este exclusă prin faptul că acordurile fundamentale au fost încheiate pe o perioadă limitată, cu condiţia ca respectivele acorduri să poată fi reînnoite. O concentrare economică are loc chiar şi în cazurile în care acordurile prevăd o dată limită, dacă perioada prevăzută este suficient de lungă pentru a duce la o modificare de durată a controlului întreprinderilor implicate5.

2 Astfel de mijloace pot include contractele sau mărcile existente.

3 De exemplu, personalul şi proprietatea intelectuală corespunzătoare.

4 O infrastructură de acces este reprezentată, de exemplu, de instrumentele de marketing.

5 În acest sens, trebuie invocată practica comunitară. Astfel, pentru cazurile referitoare la societăţile în comun, a se vedea COMP/M.2903 —DaimlerChrysler/Deutsche Telekom/JV din 30 aprilie 2003, în care o perioadă de 12 ani a fost considerată suficientă, precum şi cazul COMP/M.2632 — Deutsche

26. Pentru evaluarea mai multor operaţiuni succesive, atunci când numai prima tranzacţie este tranzitorie, este relevantă întrebarea dacă operaţiunea duce la o modificare de durată în structura pieţei. În această privinţă sunt identificate mai multe scenarii.

27. Într-un scenariu, câteva întreprinderi se unesc numai în scopul de a prelua o altă societate în temeiul unui acord de repartizare a activelor dobândite în conformitate cu un plan preexistent, imediat după încheierea tranzacţiei. În aceste împrejurări, ca o primă etapă, preluarea întregii societăţi ţintă este efectuată de una sau mai multe întreprinderi. În etapa secundă, activele preluate sunt repartizate între mai multe întreprinderi. Se pune întrebarea dacă prima tranzacţie trebuie considerată o concentrare economică distinctă, care implică o preluare a controlului unic (în cazul unui singur cumpărător) sau a controlului în comun (în cazul unei preluări în comun) a întregii întreprinderi ţintă, sau dacă numai preluările din cadrul celui de-al doilea pas constituie concentrări economice, în care întreprinderile care preiau controlul primesc părţile de care sunt interesate din întreprinderea ţintă.

28. Consiliul Concurenţei consideră că prima tranzacţie nu constituie o concentrare economică şi examinează dobândirea controlului de către beneficiarii finali în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiţii: în primul rând, dezmembrarea ulterioară trebuie să fie convenită între diverşii cumpărători printr-o metodă juridică obligatorie. În al doilea rând, nu trebuie să existe dubii că a doua etapă, repartizarea activelor preluate, va avea loc într-o perioadă scurtă de timp după prima preluare. Consiliul Concurenţei consideră că în mod normal perioada de timp maximă pentru repartizarea activelor trebuie să fie de un an.

29. Dacă sunt îndeplinite ambele condiţii, prima preluare nu conduce la o modificare structurală de durată. Nu există o concentrare economică efectivă a puterii economice între achizitor(i) şi societatea ţintă ca un întreg de vreme ce activele preluate nu sunt păstrate într-un mod nedivizat, în mod durabil, ci numai pentru perioada necesară îndeplinirii divizării imediate a activelor preluate. În aceste împrejurări, numai preluările diferitelor părţi ale întreprinderii din cadrul etapei secundare vor constitui concentrări, fiecare din aceste preluări de către cumpărători diferiţi urmând a constitui o concentrare economică separată. Acest lucru are loc indiferent dacă prima preluare este efectuată de o singură întreprindere sau în comun de întreprinderi implicate şi în etapa a doua. Trebuie menţionat faptul că decizia de autorizare va acoperi preluarea societăţii ţintă numai dacă divizarea este iniţiată la scurt timp după preluare, iar părţile diferite ale întreprinderii ţintă sunt vândute direct cumpărătorului final în cauză.

30. Totuşi, dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, în special dacă nu este sigur faptul că etapa a doua va fi iniţiată la scurt timp după prima preluare, Consiliul Concurenţei va considera prima tranzacţie o concentrare economică separată, care implică întreaga întreprindere ţintă. Acesta este cazul în care prima tranzacţie poate fi iniţiată în mod independent de cea de-a doua tranzacţie sau dacă este necesară o perioadă tranzitorie mai lungă pentru a diviza întreprinderea ţintă.

Bahn/ECT International/United Depots/JV din 11 februarie 2002, în care s-a reţinut o durată de 8 ani. În cazul COMP/M.3858 — Lehman Brothers/Starwood/Le Meridien din 20 iulie 2005, Comisia Europeană a considerat suficientă o perioadă minimă de 10-15 ani, spre deosebire de o perioadă de 3 ani. În mod normal, preluarea controlului prin cumpărarea de acţiuni sau de elemente de activ nu este limitată ca durată şi se prezumă deci a se concretize printr-o modificare de durată a a controlului. Numai în scenariile de la pct.26 şi următoarele se va considera, în mod excepţional, că dobândirea controlului prin achiziţionarea de acţiuni sau active are un caracter temporar şi nu generează, aşadar, o modificare de durată a controlului întreprinderii în cauză.

31. Un al doilea scenariu este reprezentat de o operaţiune care conduce la controlul în comun de-a lungul perioadei de demarare dar, în conformitate cu acordurile obligatorii din punct de vedere juridic, acest control în comun va fi transformat în control unic de unul din acţionari. Deoarece situaţia de control în comun nu constituie o modificare durabilă a controlului, întreaga operaţiune este considerată o preluare a controlului unic. În practica Comisiei Europene s-a acceptat ca această perioadă de demarare să dureze până la trei ani6. Totuşi, o astfel de perioadă pare să fie prea lungă şi nu exclude producerea unui impact asupra structurii pieţei de către controlul în comun. Prin urmare, perioada nu ar trebui să depăşească în general un an, iar perioada de control în comun ar trebui să aibă caracter tranzitoriu7. Numai o astfel de perioadă relativ scurtă va permite ca perioada de control în comun să nu aibă un impact distinct asupra structurii pieţei şi prin urmare nu conduce la o modificare durabilă a controlului.

32. Într-un al treilea scenariu, o întreprindere este „încredinţată” unui cumpărător intermediar, adeseori o bancă, pe baza unui acord privind vânzarea viitoare a afacerii unui cumpărător final. Cumpărătorul intermediar achiziţionează în general acţiuni „în numele” cumpărătorului final, care adeseori suportă majoritatea riscurilor economice şi poate să beneficieze de anumite drepturi. În aceste împrejurări, prima tranzacţie este efectuată numai pentru a facilita a doua tranzacţie, iar primul cumpărător este legat direct de cumpărătorul final. În mod contrar situaţiei descrise în primul scenariu la pct.27-30, niciun alt cumpărător final nu este implicat, întreprinderea ţintă rămâne aceeaşi, iar seria de tranzacţii este generată de iniţiativa exclusivă a cumpărătorul final. În asemenea cazuri, Consiliul Concurenţei va examina preluarea controlului de către cumpărătorul final, potrivit dispoziţiilor din acordurile încheiate între părţi. Consiliul Concurenţei va considera tranzacţia prin care cumpărătorul intermediar dobândeşte controlul în astfel de circumstanţe ca fiind primul pas al unei concentrări ce cuprinde dobândirea durabilă a controlului de către cumpărătorul final.

1.5. Tranzacţii interdependente

1.5.1. Coroborarea prevederilor art.10 din lege cu cele ale art 64 alin.(3) din lege

33. Mai multe tranzacţii sunt tratate ca o simplă concentrare economică potrivit legii, fie conform prevederilor art.10 din lege – deoarece tranzacţiile sunt interdependente – fie potrivit prevederilor art.64 alin.(3) din lege.

34. Dispoziţiile art.64 din lege prevăd cifra de afaceri ce trebuie luată în considerare în scopul evaluării dacă o concentrare economică intră sub jurisdicţia Consiliului Concurentei, alin.(3) al art.64 din lege precizând posibilitatea ca, două sau mai multe tranzacţii care sunt realizate între aceleaşi persoane fizice şi/sau juridice să constituie o singură concentrare economică în scopul calculării cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate.

1.5.2. Tranzacţii interdependente

6 Cazul IV/M.425 — British Telecom/Santander din 28 Martie 1994

7 Cazul M.2389 — Shell/DEA din 20 Decembrie 2001, in care cel din urmă dobânditor al controlului în comun avea o influenţă puternică in managementul operaţional pe perioada in care a existat control în comun; Cazul M.2854 — RAG/Degussa din 18 noiembrie 2002 în care perioada de tranziţie a fost proiectată să faciliteze restructurarea post-concentrare.

35. Definiţia concentrării economice prevăzută la art.10 alin.(1) din lege – rezultatul fiind controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi – nu distinge în sensul existenţei unei diferenţe în cazul în care controlul s-a obţinut prin una sau prin mai multe tranzacţii legale, singura condiţie fiind ca rezultatul final să fie o singură concentrare economică. Două sau mai multe tranzacţii constituie o singură concentrare economică în sensul art.10 din lege dacă sunt unitare prin natura lor. Prin urmare, trebuie să se determine dacă rezultatul conferă uneia sau mai multor întreprinderi control economic direct sau indirect asupra activităţilor uneia sau mai multor întreprinderi. În vederea evaluării, se va identifica realitatea economică care stă la baza tranzacţiilor şi, astfel, obiectivul economic urmărit de părţi. Cu alte cuvinte, pentru a determina natura unitară a tranzacţiilor în cauză, este necesar, pentru fiecare caz în parte, să se stabilească dacă respectivele tranzacţii sunt interdependente într-o asemenea măsură încât o tranzacţie să nu poată fi realizată fără alta.

36. Având în vedere scopul controlului concentrărilor economice, este oportună tratarea tranzacţiilor care sunt strâns legate între ele printr-o legătură condiţională ca o singură concentrare economică, acest sens fiind reţinut şi de jurisprudenţa comunitară8.

37. Această abordare generală reflectă, pe de o parte, că în temeiul legii tranzacţiile care constituie un ansamblu în conformitate cu obiectivele economice urmărite de părţi trebuie să fie analizate într-o singură procedură. În aceste condiţii, schimbarea structurii pieţei este determinată de ansamblul acestor tranzacţii. Pe de altă parte, dacă diferite tranzacţii nu sunt interdependente şi dacă părţile ar efectua o tranzacţie chiar şi în situaţia în care celelalte nu reuşesc, este oportună evaluarea acestor tranzacţii în mod individual.

38. Mai multe tranzacţii, chiar dacă sunt legate între ele printr-o legătură condiţională, sunt tratate ca o singură concentrare economică doar dacă în cele din urmă controlul este preluat de aceeaşi întreprindere (aceleaşi întreprinderi). Doar în aceste condiţii două sau mai multe tranzacţii sunt considerate ca fiind unitare prin natura lor şi prin urmare constituie o singură concentrare economică în sensul art.10 din lege. Acest fapt exclude divizarea societăţilor în comun prin care diferite părţi dintr-o întreprindere sunt împărţite între fostele companii-mamă. Consiliul Concurentei va considera aceste tranzacţii ca fiind concentrări separate. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul tranzacţiilor în care două (sau mai multe) societăţi îşi transferă active prin tranzacţii ce presupun divizarea societăţilor în comun sau cedarea de active. Deşi în mod normal părţile vor considera aceste tranzacţii ca fiind interdependente, obiectivul prevederilor legii privitoare la controlul concentrărilor economice impune o evaluare separată a rezultatelor fiecăreia din aceste tranzacţii. Mai multe întreprinderi obţin controlul unor elemente de activ diferite; pentru fiecare din întreprinderile achizitoare se combină în mod distinct resursele, iar impactul fiecăreia dintre aceste achiziţii ale pachetului de control asupra pieţei trebuie analizat în mod separat.

39. Preluarea diferitelor tipuri de control (control în comun asupra unei activităţi şi control unic asupra altei activităţi) ridică întrebări specifice. În principiu, o operaţiune care include preluarea controlului în comun asupra unei părţi dintr-o întreprindere şi controlului unic asupra altei părţi va fi considerată ca reprezentând două concentrări economice separate. Aceste tranzacţii constituie doar o singură concentrare economică dacă sunt interdependente şi dacă întreprinderea care preia controlul unic deţine şi control în comun. Un asemenea scenariu este considerat ca fiind o singură concentrare economică în situaţia în care este achiziţionată o

8 Decizia din cazul T-282/02 Cementbouw v Commission, par. 106-109 [2006] ECR II-319

entitate tip corporaţie, de care aparţin atât întreprinderea controlată în mod exclusiv, cât şi întreprinderea controlată în comun. Având în vedere interpretarea prevăzută la pct.17, situaţia în care aceeaşi întreprindere preia controlul unic şi controlul în comun asupra altor întreprinderi pe baza unor acorduri interdependente, va fi tratată în mod analog. Aceste tranzacţii, dacă sunt interdependente, constituie prin urmare o singură concentrare economică.

Cerinţa privind condiţionalitatea tranzacţiilor

40. Condiţionalitatea presupune ca niciuna dintre tranzacţii să nu se realizeze fără celelalte şi, prin urmare, toate tranzacţiile să constituie o singură operaţiune. O astfel de condiţionare se demonstrează în mod normal dacă tranzacţiile sunt legate între ele de jure, şi anume, dacă acordurile sunt legate între ele printr-o condiţionalitate reciprocă. Dacă se demonstrează în mod satisfăcător condiţionalitatea de facto, acest lucru ar putea fi suficient pentru a trata tranzacţiile ca fiind o singură concentrare economică. Acest fapt presupune o evaluare economică care să determine dacă fiecare dintre tranzacţii depinde în mod necesar de finalizarea celorlalte. Declaraţiile părţilor sau încheierea simultană a acordurilor relevante pot constitui indicii suplimentare privind interdependenţa unor tranzacţii. Se va ajunge cu greu la concluzia privind intercondiţionarea de facto a unor tranzacţii în absenţa simultaneităţii acestora. O absenţă evidentă a simultaneităţii tranzacţiilor intercondiţionate din punct de vedere juridic pune sub semnul întrebării interdependenţa lor reală.

41. Principiul conform căruia mai multe tranzacţii sunt tratate ca fiind o singură concentrare economică în temeiul condiţiilor prevăzute anterior se aplică doar în situaţia în care rezultatul îl reprezintă preluarea controlului asupra uneia sau mai multor întreprinderi de către aceeaşi persoană (aceleaşi persoane) sau întreprindere (întreprinderi). Aceasta este situaţia dacă o singură activitate sau întreprindere este achiziţionată prin intermediul mai multor tranzacţii juridice. Preluarea controlului mai multor întreprinderi – care reprezintă concentrări în sine – poate fi considerat, prin legăturile pe care le generează, o singură concentrare economică.

Nu este posibilă corelarea unor tranzacţii juridice diferite care doar parţial vizează dobândirea controlului asupra unor întreprinderi şi tot parţial, vizează şi achiziţa altor active, cum ar fi participaţiile minoritare care nu confera controlul la alte societăţi. Nu ar fi în conformitate cu cadrul general şi obiectivele legii dacă diferite tranzacţii, care fac obiectul unui raport condiţional, ar fi evaluate ca un întreg din moment ce doar unele din aceste tranzacţii ar duce la o schimbarea controlului asupra unei entităţi-ţintă.

Preluarea unei societăţi unice

42. Există o singură concentrare economică dacă acelaşi cumpărător (aceeaşi cumpărători) preia (preiau) controlul asupra unei singure activităţi comerciale, adică o singură entitate economică, prin intermediul câtorva tranzacţii juridice, dacă acestea sunt intercondiţionate. Această situaţie se aplică indiferent dacă activitatea comercială se achiziţionează în structură de corporaţie, formată din una sau mai multe companii, sau dacă se achiziţionează diferite active care formează o singură activitate comercială, adică o singură entitate economică gestionată pentru un scop comercial comun la care contribuie toate activele. O astfel de activitate comercială poate cuprinde acţiuni majoritare şi minoritare, precum şi active corporale şi necorporale. Dacă pentru a transfera o astfel de societate comercială sunt necesare

mai multe tranzacţii juridice interdependente, aceste tranzacţii constituie o singură concentrare economică9.

Preluări în paralel şi în serie

43. Câteva tipuri de preluări de control sunt tratate ca fiind o singură concentrare economică, prezentele Instrucţiuni identificând două tipuri de situaţii posibile. Prima situaţie vizează o preluare în paralel a controlului, adică întreprinderea A preia controlul asupra întreprinderilor B şi C în paralel de la vânzători separaţi, cu condiţia ca A să nu fie obligată să cumpere pe nici una din acestea şi vânzătorul să nu fie obligat să le vândă, decât dacă se realizează ambele tranzacţii. Cea de-a doua situaţie este o preluare în serie a controlului, adică întreprinderea A preia controlul asupra întreprinderii B cu condiţia preluării anterioare sau simultane a întreprinderii C de către întreprinderea B.

Preluarea în serie a controlului unic /în comun

44. Există cauze în care, printr-o tranzacţie în serie, o întreprindere este de acord să preia prima controlul exclusiv asupra unei întreprinderi ţintă, în vederea vânzării directe pe părţi a acţiunilor achiziţionate din întreprinderea ţintă către altă întreprindere, rezultatul final fiind controlul în comun al ambilor cumpărători asupra companiei ţintă. Dacă ambele preluări sunt intercondiţionate, cele două tranzacţii constituie o singură concentrare economică şi doar preluarea controlului în comun, ca rezultat final al tranzacţiilor, va fi luată în considerare de Consiliul Concurenţei

1.5.3. Serii de tranzacţii cu titluri de valoare

45. Tot o singură concentrare economică va rezulta şi în cazul în care controlul asupra unei întreprinderi este preluat printr-o serie de tranzacţii cu titluri de valoare de la unul sau mai mulţi vânzători, desfăşurate pe parcursul unei perioade de timp rezonabil de scurte. Concentrarea economică în aceste scenarii nu se limitează la achiziţia unei „singure acţiuni decisive”, ci va cuprinde toate achiziţiile de valori mobiliare care au loc într-o perioadă de timp rezonabil de scurtă.

46. Art.64 alin.(3) din lege prevede o normă specifică ce permite Consiliului Concurenţei să ia în considerare tranzacţiile succesive desfăşurate într-o perioadă fixă de timp ca fiind o singură concentrare economică în scopul calculării cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate. Scopul acestei dispoziţii este de a asigura că aceleaşi persoane nu defalcă o tranzacţie în serii de vânzări de active într-o perioadă de timp, cu scopul de a evita competenţa conferită Consiliului Concurenţei de către lege.

47. Dacă două sau mai multe tranzacţii (fiecare dintre acestea determinând o preluare a controlului) se desfăşoară în decursul unei perioade de doi ani între aceleaşi persoane sau întreprinderi, vor fi calificate ca fiind o singură concentrare economică, indiferent dacă aceste tranzacţii sunt legate sau nu de părţi ale aceleaşi activităţi comerciale sau dacă vizează acelaşi sector. Acest lucru nu se aplică în situaţia în care aceloraşi persoane sau întreprinderi li se alătură alte persoane sau întreprinderi doar pentru o parte din tranzacţiile în cauză. Totuşi, este suficient ca tranzacţiile, chiar dacă nu sunt realizate între aceleaşi companii, să se desfăşoare

9 Acesta poate fi cazul în care toate activele sunt utilizate pe aceeaşi piaţă a produsului. Aceleaşi considerente se aplică şi dacă societatea în comun este înfiinţată de mai mulţi agenţi economici, care constituie o singură activitate comercială.

între companii aparţinând aceloraşi grupuri. Această dispoziţie se aplică şi pentru două sau mai multe tranzacţii între aceleaşi persoane sau întreprinderi dacă acestea se desfăşoară în mod simultan.

În toate cazurile în care se ajunge la preluarea controlului de către aceeaşi întreprindere, aceste tranzacţii simultane între aceleaşi părţi formează o singură concentrare economică, chiar în cazul în care nu se condiţionează reciproc. Prevederile art.64 alin.(3) din lege nu se aplică pentru tranzacţii diferite în care cel puţin o întreprindere implicată este diferită. În situaţiile care implică două tranzacţii, dintre care o tranzacţie are drept rezultat preluarea controlului unic, iar cealaltă preluarea controlului în comun, art.64 alin.(3) din lege nu se va aplica decât dacă cealaltă companie-mamă sau celelalte companii-mamă care deţin(e) controlul în comun în ultima tranzacţie este (sunt) vânzătorul (vânzătorii) acţiunilor care conferă controlul unic în prima tranzacţie.

1.6. Restructurare internă

48. În sensul prevederilor art.10 din lege, concentrarea economică acoperă exclusiv operaţiunile prin care se modifică controlul. O restructurare internă în cadrul unui grup de societăţi nu constituie o concentrare economică. Acest lucru se aplică, de exemplu, în cazul majorării pachetelor de acţiuni care nu sunt însoţite de schimbări privind controlul sau al operaţiunilor de restructurare precum fuziunea unei companii dublu cotate într-o singură persoană juridică sau fuziunea filialelor. O concentrare economică are loc doar dacă operaţiunea duce la o schimbare privind calitatea controlului unei întreprinderi şi, prin urmare, nu mai este pur internă.

1.7. Concentrări care implică întreprinderi de stat

49. O situaţie excepţională apare în cazul în care atât întreprinderea care achiziţionează, cât şi cea achiziţionată sunt societăţi deţinute de stat (sau de acelaşi organism public ori autoritate publică). În această situaţie, calificarea operaţiunii ca fiind o restructurare internă depinde de faptul dacă ambele întreprinderi au făcut parte anterior din aceeaşi unitate economică. În situaţia în care întreprinderile au făcut parte anterior din unităţi economice diferite având putere independentă de decizie, operaţiunea va fi considerată o concentrare economică şi nu o restructurare internă.

50. În situaţia în care unităţile economice diferite continuă să aibă putere independentă de decizie chiar şi după realizarea operaţiunii, operaţiunea va fi considerată o restructurare internă, chiar dacă acţiunile întreprinderilor, care constituie unităţi economice diferite, ar trebui să fie deţinute de o singură entitate, cum ar fi un holding financiar tipic.

51. Totuşi, prerogativele exercitate de stat, care operează mai degrabă ca o autoritate publică decât ca un acţionar, atunci când acestea se limitează la protejarea interesului public, nu constituie control în sensul prevederilor art.10 din lege, în măsura în care nu au nici scopul, nici efectul de a împuternici statul să exercite o influenţă determinantă asupra activităţii întreprinderii.

2. Controlul unic

52. Se preia controlul unic dacă o singură întreprindere poate exercita o influenţă determinantă asupra altei întreprinderi. Se pot distinge două situaţii generale în care o întreprindere deţine controlul unic.

53. În primul rând, întreprinderea care deţine controlul unic dispune de competenţa de a stabili deciziile comerciale strategice ale celeilalte întreprinderi. Această competenţă se obţine de obicei prin achiziţionarea unei majorităţi a drepturilor de vot într-o societate.

54. În al doilea rând, o altă situaţie care conferă controlul unic este cea în care un singur acţionar are drept de veto asupra deciziilor strategice dintr-o întreprindere, dar acest acţionar nu deţine competenţa să impună astfel de decizii de unul singur (aşa-numitul control unic negativ). În aceste condiţii, un singur acţionar deţine acelaşi nivel de influenţă cu cel deţinut de un acţionar care deţine controlul în comun asupra unei companii, adică deţine competenţa de a bloca adoptarea deciziilor strategice. Spre deosebire de situaţia dintr-o companie controlată în comun, nu mai există alţi acţionari care să deţină acelaşi nivel de influenţă şi acţionarul care deţine controlul unic negativ nu trebuie să colaboreze neapărat cu alţi acţionari la stabilirea comportamentului strategic al întreprinderii controlate. Din moment ce acest acţionar poate provoca o situaţie de blocaj, acţionarul dobândeşte o influenţă decisivă în sensul art.10 alin.(2) din lege şi, prin urmare, controlul în sensul legii.

55. Controlul unic este preluat de jure şi/sau de facto.

Controlul unic de jure

56. Controlul unic se dobândeşte de jure în situaţia în care o întreprindere obţine majoritatea drepturilor de vot ale unei companii. În absenţa altor elemente, o preluare care nu include majoritatea drepturilor de vot nu conferă în mod normal controlul chiar dacă s-a preluat majoritatea capitalului social. În situaţia în care statutul companiei presupune o majoritate calificată pentru decizii strategice, achiziţionarea unei majorităţi a drepturilor de vot poate să nu confere competenţa de a stabili deciziile strategice, dar poate fi suficientă pentru a conferi dreptul de blocaj asupra achizitorului şi, prin urmare, controlul negativ.

57. Chiar şi în cazul unei participaţii minoritare, controlul unic se dobândeşte de jure în situaţiile în care la această participaţie sunt ataşate anumite drepturi. Acestea pot fi acţiuni preferenţiale la care se ataşează anumite drepturi ce permit acţionarului minoritar să decidă strategia comercială a societăţii ţintă, precum şi puterea de a numi mai mult de jumătate din membrii consiliului de supraveghere sau consiliului de administraţie. Controlul unic poate fi exercitat şi de un acţionar minoritar10 care are dreptul de a gestiona activităţile societăţii şi de a decide politica comercială pe baza structurii organizaţionale.

58. O situaţie tipică de control unic negativ este atunci când un acţionar deţine 50

% dintr-o întreprindere, în timp ce restul de 50 % este deţinut de alţi câţiva acţionari (presupunând că acest lucru nu duce la o situaţie de control unic pozitiv de facto), sau când există o majoritate calificată necesară pentru deciziile strategice care de fapt conferă drept de veto doar unui singur acţionar, indiferent dacă este vorba despre un acţionar majoritar sau minoritar.

Controlul unic de facto

59. Se poate considera şi că un acţionar minoritar deţine un control unic de facto, în cazul in care există o mare probabilitatea ca acţionarul minoritar să dobândească o majoritate la adunările acţionarilor, determinată de nivelul participatiei sale şi de prezenţa acţionarilor în adunările acţionarilor din cursul anilor precedenţi. În baza

10 De exemplu, în calitate de partener general într-o societate în comandită care adesea nu deţine nici măcar o participaţie

structurii anterioare a voturilor, Consiliul Concurenţei va realiza o analiza prospectivă şi va lua în considerare schimbările previzibile ale prezenţei acţionarilor, care pot interveni în viitor, ca urmare a operaţiunii. Consiliul Concurenţei va analiza şi pozitia altor acţionari şi va evalua rolul acestora. Această evaluare se bazează, în special, pe următoarele criterii: dacă actiunile rămase sunt larg dispersate, dacă alţi acţionari importanţi au legături structurale, economice sau de familie cu acţionarul minoritar respectiv sau dacă alţi acţionari au un interes strategic sau pur financiar în întreprinderea ţintă; aceste criterii vor fi evaluate de la caz la caz. Atunci când, pe baza participaţiei sale, a modelului istoric de vot în adunarea acţionarilor şi a pozitiei altor acţionari, este probabil ca un acţionar minoritar să obţină o majoritate stabilă de voturi în adunarea acţionarilor, acest acţionar minoritar deţine controlul unic.

60. O optiune de cumpărare sau de preschimbare a acţiunilor nu poate, prin ea însăşi, să confere controlul unic, decât dacă opţiunea va fi exercitată în viitorul apropiat, în conformitate cu acordurile juridice obligatorii pentru părţi11. În situaţii excepţionale, o optiune, împreună cu alte elemente, poate conduce la concluzia că există un control unic de facto.

Controlul unic dobândit prin alte mijloace decât prin drepturile de vot

61. În afară de dobândirea controlului unic pe baza drepturilor de vot, se aplică şi considerentele prezentate în secţiunea 1.2 cu privire la dobândirea controlului unic prin achiziţionarea de active, prin contract sau prin orice alte mijloace.

3. Controlul în comun

62. Controlul în comun există în situaţia în care două sau mai multe întreprinderi sau persoane fizice au posibilitatea de a-şi exercita influenţa determinanta asupra unei alte întreprinderi. Influenţa determinanta înseamnă puterea de a bloca acţiunile care determină strategia comercială a unei întreprinderi. Spre deosebire de controlul unic, care conferă unui anumit acţionar competenţa de a stabili deciziile strategice într-o întreprindere, controlul în comun se caracterizează prin posibilitatea apariţiei unei situaţii de blocaj rezultate din puterea a două sau mai multe societăţi-mamă de a respinge deciziile strategice propuse. Rezultă, prin urmare, că aceşti acţionari trebuie să ajungă la o înţelegere în legătură cu stabilirea politicii comerciale a societăţii în comun şi că trebuie să coopereze.

63. Ca şi în cazul controlului unic, dobandirea controlului în comun se stabileşte de jure sau de facto.

Controlul în comun există dacă acţionarii (societăţile-mamă) ajung la un acord privind deciziile importante care se referă la întreprinderea controlată (societatea în comun).

3.1. Paritatea drepturilor de vot sau de reprezentare în organele de decizie

64. Cea mai evidentă formă de control în comun este aceea în care există numai două societăţi-mamă care îşi împart în mod egal drepturile de vot în societatea în comun. În acest caz, nu este necesar un acord formal între cele două societăţi. Cu toate acestea, în cazul în care există un acord formal, acesta trebuie să respecte

11 Chiar dacă , în mod normal, o opţiune nu conduce prin ea însăşi la o concentrare, aceasta poate fi luată în considerare în evaluarea de fond a unei concentrări economice.

principiul egalităţii între societăţile-mamă, stabilind, de exemplu, că fiecare are dreptul la acelaşi număr de reprezentanţi în organele de conducere şi că nici unul dintre aceşti membri nu are vot decisiv. Paritatea se obţine şi în cazul în care ambele societăţi-mamă au dreptul să numească un număr egal de reprezentanţi în organele de decizie ale societăţii în comun.

3.2. Drepturi de veto

65. Controlul în comun este posibil şi atunci când nu există egalitate între cele două societăţi-mamă în ceea ce priveşte votul sau reprezentarea în organele de decizie sau atunci când există mai mult de două societăţi-mamă. Este cazul acţionarilor minoritari cu drepturi suplimentare care le permit să se opună deciziilor esenţiale pentru strategia comercială a societăţii în comun. Aceste drepturi de veto pot fi prevăzute în statutul societăţii în comun sau stabilite pe baza unui acord între societăţile-mamă. Drepturile de veto pot lua forma unui cvorum specific necesar pentru deciziile care se iau în adunarea generală a acţionarilor sau în consiliul de administraţie în măsura în care societăţile-mamă sunt reprezentate în acest consiliu. Este posibil ca deciziile strategice să fie supuse spre aprobare unui organism specific, cum este consiliul de supraveghere, în care acţionarii minoritari sunt reprezentaţi şi fac parte din cvorumul necesar pentru luarea acestui tip de decizii.

66. Drepturile de veto trebuie să vizeze deciziile strategice privind politica comercială a societăţii în comun. Ele trebuie să fie distincte de drepturile de veto acordate în mod normal acţionarilor minoritari, în scopul protejării intereselor lor financiare în calitate de investitori în cadrul societăţii în comun.

Protejarea normală a drepturilor acţionarilor minoritari vizează deciziile privind esenţa societăţii în comun, cum ar fi: modificarea statutului, majorarea sau reducerea capitalului social sau lichidarea.

Un drept de veto care împiedică vânzarea sau lichidarea societăţii în comun nu conferă controlul în comun acţionarului minoritar implicat.

67. Drepturile de veto care conferă controlul în comun vizează, de regulă, decizii privind aspecte legate de buget, plan de afaceri, investiţii importante sau numirea conducerii superioare. Cu toate acestea, dobândirea controlului în comun nu presupune ca achizitorul să aibă puterea de a exercita o influenţă determinantă asupra administrării curente a unei întreprinderi. Esenţial este faptul ca drepturile de veto să fie suficiente pentru a permite societăţilor-mamă să exercite o astfel de influenţă asupra strategiei comerciale a societăţii în comun, nefiind necesar să se stabilească dacă cel care dobândeşte controlul în comun al unei societăţi în comun va face uz în mod real de influenţa sa determinantă.

Este suficient că acesta are posibilitatea de a-şi exercita influenţa şi, deci, că dispune de drepturi de veto.

68. Pentru a prelua controlul în comun, acţionarul minoritar nu are în mod necesar nevoie să deţină toate drepturile de veto menţionate anterior. Este suficient ca acesta să deţină numai câteva drepturi de veto sau chiar unul singur.

Dacă aceasta este situatia depinde de semnificaţia exactă a dreptului de veto şi de importanţa acestuia în contextul activităţii desfăşurate de societatea în comun.

Numirea conducerii superioare şi stabilirea bugetului

69. Foarte importante sunt drepturile de veto care vizează deciziile de numire şi de revocare a conducerii superioare şi aprobarea bugetului. Puterea de a participa la stabilirea structurii conducerii superioare, cum ar fi membrii consiliului de administraţie, conferă, în mod normal, titularului acesteia puterea de a-şi exercita influenţa determinantă asupra politicii comerciale a întreprinderii şi asupra deciziilor referitoare la buget, întrucât bugetul determină cadrul exact al activităţilor societăţii în comun şi, în mod special, investiţiile pe care aceasta le poate face.

Planul de afaceri

70. Planul de afaceri prezintă detalii ale obiectivelor unei societăţi şi măsurile care trebuie luate pentru atingerea obiectivelor în cauză. Un drept de veto asupra respectivului plan de afaceri poate fi suficient pentru a conferi controlul în comun, chiar în absenţa oricărui alt drept de veto. Pe de altă parte, în cazul în care planul de afaceri conţine numai declaraţii generale privind obiectivele societăţii în comun, existenţa unui drept de veto va fi numai un element în cadrul evaluării generale a controlului în comun, nefiind suficient pentru a conferi controlul în comun.

Investiţiile

71. În cazul unui drept de veto asupra investiţiilor, importanţa acestui drept depinde de nivelul investiţiilor supuse spre aprobare societăţilor-mamă şi de măsura în care aceste investiţii constituie o caracteristică esenţială a pieţei pe care este prezentă societatea în comun.

Referitor la primul criteriu enunţat, dacă volumul investiţiilor supuse aprobării societăţilor-mamă este substanţial, dreptul de veto vizează mai mult protejarea intereselor unui acţionar minoritar, decât puterea de decizie în comun asupra politicii comerciale a societăţii în comun.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu, politica de investiţii a unei întreprinderi este un element important atunci când se evaluează dacă există control în comun.

Cu toate acestea, s-ar putea să existe pieţe pe care investiţiile nu joacă un rol semnificativ în comportamentul concurenţial al unei întreprinderi.

Drepturi specifice pieţei

72. În afară de drepturile de veto tipice, există o serie de posibile drepturi de veto legate de decizii specifice a căror importanţă depinde de piaţa pe care activează societatea în comun.

Un exemplu este decizia asupra tehnologiei ce va fi folosită de societatea în comun în situaţia în care aceasta este un element cheie pentru activităţile societăţii.

Un alt exemplu se referă la pieţele caracterizate prin diversitatea produselor şi un grad semnificativ de inovaţie. Pe astfel de pieţe, dreptul de veto asupra deciziilor privind dezvoltarea de către societatea în comun a unor noi linii de produse constituie un element important în stabilirea existenţei controlului în comun.

Contextul general

73. Pentru a evalua importanţa drepturilor de veto, în cazul în care există mai multe astfel de drepturi, acestea nu trebuie evaluate în mod izolat. Dimpotrivă,

pentru a se stabili dacă există control în comun, aceste drepturi trebuie evaluate ca un întreg. Un drept de veto care nu se referă la politica comercială strategică, la numirea conducerii superioare sau la buget şi planul de afaceri nu este considerat un drept care conferă titularului controlul în comun.

3.3. Exercitarea în comun a drepturilor de vot

74. Chiar în absenţa unor drepturi de veto specifice, două sau mai multe întreprinderi care deţin un pachet minoritar de acţiuni într-o altă întreprindere pot prelua controlul în comun. Acesta este cazul în care participaţiile minoritare oferă împreună mijloacele pentru controlul întreprinderii ţintă. Aceasta înseamnă că acţionarii minoritari, împreună, vor deţine majoritatea drepturilor de vot şi că vor acţiona împreună în exercitarea acestora.

Această concertare poate rezulta dintr-un acord obligatoriu din punct de vedere juridic sau poate fi stabilită de facto.

75. Modalitatea legală care asigură exercitarea în comun a drepturilor de vot poate lua forma unui holding (controlat în comun), căruia acţionarii minoritari îi transferă drepturile, sau a unui acord prin care acţionarii minoritari se obligă să acţioneze solidar (acord de punere în comun a voturilor).

76. În mod cu totul excepţional, poate fi întreprinsă o acţiune colectivă de facto atunci când interesele comune care există între acţionarii minoritari sunt atât de puternice, încât aceştia nu vor acţiona unul împotriva celuilalt în exercitarea drepturilor legate de societatea în comun. Totusi, cu cât numărul societăţilor-mamă implicate într-o astfel de societate în comun este mai mare, cu atât mai mică este probabilitatea ca o astfel de situaţie să se producă.

77. Elocvent pentru comunitatea de interese este gradul sporit de dependenţă reciprocă între societăţile-mamă în vederea atingerii obiectivelor strategice ale societăţii în comun. Acesta este în special cazul în care fiecare societate-mamă are o contribuţie la societatea în comun, care este de o importanţă vitală pentru funcţionarea acesteia (tehnologii specifice, know-how sau acorduri de livrare).

În aceste circumstanţe, societăţile-mamă vor putea bloca deciziile strategice ale societăţii în comun şi, astfel, vor putea asigura functionarea acesteia doar prin intermediul acordului reciproc privind deciziile strategice, chiar dacă nu au fost prevăzute în mod explicit drepturile de veto. Prin urmare, societăţile-mamă vor fi nevoite să colaboreze.

Alţi factori care dovedesc existenţa unor puternice interese comune sunt reprezentaţi de procedurile decizionale, care sunt structurate de aşa manieră încât să permită societăţilor-mamă să-şi exercite controlul în comun, chiar în absenţa unor acorduri explicite de garantare a drepturilor de veto sau a altor legături între acţionarii minoritari referitoare la societatea în comun.

78. Un astfel de scenariu va apărea nu numai în situaţia în care doi sau mai mulţi acţionari minoritari deţin de facto controlul în comun asupra unei întreprinderi, dar şi în situaţia în care există un grad ridicat de dependenţă a unui acţionar majoritar faţă de un acţionar minoritar. Acesta este cazul în care societatea în comun depinde, din punct de vedere economic şi financiar, de acţionarul minoritar sau cazul în care acţionarul minoritar are experienţa necesară pentru funcţionarea societăţii în comun şi va deţine un rol important din acest punct de vedere, în timp ce acţionarul majoritar este un simplu investitor financiar.

În astfel de cazuri, acţionarul majoritar nu va putea să-şi impună poziţia, dar partenerul său în societatea în comun va putea bloca deciziile strategice, astfel încât ambele societăţi-mamă vor trebui să colaboreze permanent.

Acest fapt conduce la o situaţie de control în comun de facto, care prevalează unei evaluări pure de jure, conform căreia acţionarul majoritar ar putea fi considerat ca deţinător al controlului unic.

79. Aceste criterii se aplică la constituirea unei noi societăţi în comun, precum şi la achiziţionarea pachetelor minoritare de acţiuni, împreună conferind controlul în comun. În cazul achiziţiei de acţiuni, probabilitatea existenţei unor interese comune este mai mare dacă participaţiile sunt preluate prin intermediul unei acţiuni concertate. Achiziţionarea prin intermediul unei acţiuni concertate nu este suficientă, prin ea însăşi, pentru a stabili dacă există un control în comun de facto. În general, un interes comun în calitate de investitori financiari (sau creditori) ai unei întreprinderi pentru randamentul investiţiilor nu constituie o comunitate de interese care să conducă la exercitarea unui control în comun de facto.

80. În absenţa unor interese comune puternice de tipul celor descrise anterior, posibilitatea modificării alianţelor între acţionarii minoritari va exclude, în mod normal, prezumţia existenţei controlului în comun. Atunci când nu există o majoritate stabilă în procedura decizională, iar majoritatea poate fi obţinută prin oricare dintre variatele combinaţii între acţionarii minoritari, nu se poate presupune că acţionarii minoritari (sau un anumit grup al acestora) controlează în comun întreprinderea12.

În acest context, nu este suficient să existe acorduri între două sau mai multe părţi cu acelaşi procent din capitalul social al unei întreprinderi, prin care să se stabilească drepturi şi puteri egale între părţi, în situaţia în care acestea nu deţin drepturi de veto strategice.

3.4. Alte consideraţii privind controlul în comun

Rolul inegal al societăţilor- mamă

81. Controlul în comun nu este incompatibil cu faptul că una dintre societăţile- mamă are cunoştinţe şi experienţă în domeniul de activitate al societăţii în comun. În acest caz, cealaltă societate-mamă nu joacă decât un rol modest sau chiar inexistent în gestionarea curentă a societătii în comun, prezenţa acesteia fiind motivată doar de considerente de ordin financiar, strategia pe termen lung, imaginea mărcii sau politica generală. Respectiva societate trebuie să-şi rezerve posibilitatea reală de a contesta deciziile luate de cealaltă societate-mamă, pe baza parităţii drepturilor de vot, a dreptului de desemnare a organelor de decizie sau a drepturilor de veto legate de aspecte strategice. Fără această posibilitate, ar fi doar control unic.

Votul decisiv

82. Existenţa controlului în comun presupune faptul că niciuna dintre societăţile- mamă nu deţine votul decisiv, deoarece această situatie ar conduce la existenţa

12 De exemplu, în cazul unei întreprinderi în care fiecare din cei trei acţionari deţine o treime din capitalul social şi fiecare are dreptul să aleagă o treime din membrii consiliului de administraţie, acţionarii nu deţin controlul în comun, întrucât deciziile trebuie luate cu majoritate simplă.

controlului unic pentru societatea care beneficiază de acest vot. Cu toate acestea, există control în comun dacă importanţa şi eficienţa votului decisiv sunt limitate. Acesta este cazul în care votul decisiv este exercitat numai după o serie întreagă de arbitraje şi încercări de reconciliere sau într-un domeniu foarte limitat ori dacă exercitarea votului decisiv atrage după sine o opţiune de vânzare ce presupune o sarcină financiară considerabilă sau dacă interdependenţa societăţilor-mamă ar face improbabilă exercitarea votului decisiv.

III. Modificări ale calităţii controlului

83. Legea concurentei se aplică operaţiunilor care conduc la dobândirea controlului unic sau în comun, inclusiv operaţiunilor care determină modificări ale calităţii controlului.

În primul rând, o asemenea modificare a calităţii controlului care conduce la o concentrare economică, apare atunci când se produce o trecere de la controlul unic la cel în comun. În al doilea rând, o modificare a calităţii controlului apare în situaţia în care există control în comun, atât înainte cît şi după efectuarea tranzacţiei, dacă există o creştere a numărului acţionarilor care deţin controlul sau o modificare a identităţii acestora. Calitatea controlului nu se modifică în cazul trecerii de la un control unic negativ la un control unic pozitiv.

O asemenea modificare nu afectează nici motivatiile acţionarului care pierde controlul negativ şi nici natura structurii de control, deoarece acţionarul care deţine controlul nu a fost obligat să coopereze neapărat cu anumiţi acţionari la momentul în care deţinea controlul negativ.

Schimbările efectuate la nivelul participaţiilor aceloraşi acţionari, care deţin controlul, fără a modifica puterile deţinute de aceştia în cadrul unei societăţi şi fără a modifica componenţa structurii de control a societăţii, nu constituie o modificare a calităţii controlului şi, în consecinţă, nu reprezintă o concentrare economică notificabilă.

84. Aceste modificări ale calităţii controlului vor fi grupate în două categorii: în primul rând, intrarea unuia sau a mai multor noi acţionari care deţin controlul, indiferent dacă ei înlocuiesc acţionarii existenţi care deţin deja controlul şi, în al doilea rând, o diminuare a numărului acţionarilor care deţin controlul.

1. Apariţia acţionarilor noi care deţin controlul

85. Apariţia unor noi acţionari care deţin controlul, apariţie care conduce la un control în comun rezultă fie din trecerea de la controlul unic la controlul în comun, fie ca urmare a apariţiei unui acţionar suplimentar sau înlocuirea unui acţionar existent într-o societate controlată în comun.

86. Trecerea de la controlul unic la controlul în comun este considerată o operaţiune care trebuie să fie notificată, deoarece acest lucru modifică şi calitatea controlului societăţii în comun. În primul rând, are loc o nouă preluare a controlului de către acţionarul care îşi face apariţia în întreprinderea controlată. În al doilea rând, doar noua preluare a controlului transformă întreprinderea controlată în societate în comun, fapt care schimbă decisiv situaţia pentru întreprinderea care deţine restul controlului conform prevederilor legii. Pe viitor, aceasta va trebui să ia în considerare pachetul de acţiuni ale unuia sau a mai multor acţionari care preiau controlul şi este necesară o cooperare permanentă cu noul acţionar/noii acţionari. Înainte de această modificare, întreprinderea care deţine restul controlului fie putea să stabilească comportamentul strategic doar al întreprinderii controlate (în cazul

unui control unic), fie nu a fost obligată să ia în considerare pachetele de acţiuni ale altor acţionari şi nu a fost obligată să coopereze permanent cu acei acţionari.

87. Apariţia unui nou acţionar în cadrul unei societăţi controlată în comun – fie în plus pe lângă alţi acţionari care deţin control, fie înlocuind pe unul dintre aceştia – constituie o concentrare economică notificabilă, cu toate că societatea este controlată în comun atât înainte, cât şi după efectuarea operaţiunii.

În primul rând, în acest scenariu, există un nou acţionar care dobândeşte controlul asupra societăţii în comun. În al doilea rând, calitatea controlului societăţii în comun este determinată de identitatea tuturor acţionarilor care deţin controlul. Este caracteristic controlului în comun faptul că, din moment ce fiecare acţionar are drept de blocaj în privinţa deciziilor strategice, acţionarii care deţin controlul în comun trebuie să ţină cont de interesele celorlalţi şi trebuie să coopereze pentru a stabili comportamentul strategic al societăţii în comun.

În consecinţă, natura controlului în comun nu se rezumă la cumularea pur matematică a drepturilor de blocaj exercitate de mai mulţi acţionari, ci este determinată de structura acţionarilor care controlează în comun. Unul dintre scenariile cele mai evidente care au ca rezultat o modificare decisivă a naturii structurii de control a unei întreprinderi controlată în comun o reprezintă situaţia în care, în cadrul unei societăţi în comun controlată de un concurent al societăţii în comun şi de un investitor financiar, investitorul financiar este înlocuit cu un alt concurent.

În aceste condiţii, structura controlului şi motivaţia partenerilor societăţii în comun sunt modificate în totalitate, nu doar prin apariţia unui nou acţionar care deţine controlul, ci şi din cauza modificării comportamentului celorlalţi acţionari. În consecinţă, înlocuirea unui acţionar care controlează sau apariţia unui nou acţionar în cadrul unei întreprinderi controlate în comun determină o schimbare asupra calităţii controlului13.

88. Apariţia unor noi acţionari are ca rezultat o concentrare economică notificabilă doar dacă unul sau mai mulţi acţionari obţin control unic sau în comun în baza operaţiunii. Apariţia de noi acţionari poate da naştere unei situaţii în care controlul în comun nu poate fi stabilit pe bază de jure şi nici pe bază de facto, dacă apariţia noului acţionar are drept consecinţă posibilitatea realizării unor coaliţii fluctuante între acţionarii minoritari.

2. Diminuarea numărului acţionarilor

89. O diminuare a numărului acţionarilor care deţin controlul constituie o modificare a calităţii controlului şi, prin urmare, trebuie să fie considerată drept concentrare economică în cazul în care ieşirea unuia sau a mai multor acţionari care deţin controlul determină schimbarea controlului în comun în control unic. Influenţa determinantă exercitată individual diferă în mod substanţial de influenţa determinantă exercitată în comun, deoarece, în cel de-al doilea caz, acţionarii care deţin controlul în comun trebuie să aibă în vedere posibilele diferenţe de interese ale celeilalte sau celorlalte întreprinderi implicate.

13 În general, Consiliul Concurenţei nu va considera o concentrare economică distinctă înlocuirea indirectă a unui acţionar care deţine controlul în comun, ce are loc prin intermediul unei dobândiri a controlului de către una dintre societăţile sale mamă. Consiliul Concurenţei va evalua orice modificări care intervin în situaţia concurenţială a societăţii în comun în cadrul preluării generale a controlului de către societatea sa mamă. În această situaţie, ceilalţi acţionari care controlează societatea în comun nu sunt societăţi afectate de concentrarea care se raportează la societatea-mamă.

90. În cazul în care operaţiunea implică o diminuare a numărului de acţionari care deţin controlul în comun, fără să producă o schimbare a controlului în comun în control unic, operaţiunea nu are, în mod normal, drept rezultat o concentrare economică notificabilă.

IV. Societăţile în comun. Conceptul de funcţionare deplină

91. Art.10 alin.(1) lit.b) din lege prevede faptul că o operaţiune de concentrare economică are loc atunci când controlul este dobândit de către una sau mai multe întreprinderi asupra altei întreprinderi ori asupra unor părţi ale acesteia. În consecinţă, noua achiziţie a unei întreprinderi de către întreprinderi care dispun de controlul în comun constituie o concentrare economică, în sensul legii. Ca şi în cazul preluării controlului unic al unei întreprinderi, această achiziţie a controlului în comun va conduce la o modificare a structurii pieţei chiar dacă, în conformitate cu planurile întreprinderilor care efectuează preluarea, societatea preluată nu va mai fi considerată cu funcţionare deplină după efectuarea operaţiunii de concentrare economică (de exemplu, deoarece, pe viitor, aceasta va vinde exclusiv societăţilor- mamă). În consecinţă, o operaţiune care implică dobândirea, de la terţi, a controlului în comun al unei societăţi sau a unor părţi dintr-o altă societate de către mai multe întreprinderi, cu îndeplinirea criteriilor prezentate la art.10 alin.(3) din lege, constituie o concentrare economică, conform art.10 alin.(1) din lege, fără a lua în considerare criteriul funcţionării depline.

92. Art.10 alin.(2) din lege, prevede faptul că înfiinţarea unei societăţi în comun care îşi va desfăşura activitatea în mod durabil şi care va îndeplini toate funcţiile unei entităţi autonome din punct de vedere economic (aşa numitele societaţi în comun cu funcţionare deplină) constituie o concentrare economică în sensul art.10 alin.(1) lit.b) din lege. Astfel, criteriul funcţionării depline descrie modul în care se aplică prevederile legii, cu privire la crearea de societăţi în comun de către părţi, indiferent dacă o asemenea societate în comun este creată ca operaţiune complet nouă sau dacă părţile transferă societăţii în comun active pe care le-au deţinut în prealabil în mod individual. În aceste condiţii, societatea în comun trebuie să îndeplinească criteriul funcţionării depline pentru a reprezenta o concentrare economică.

93. Faptul că o societate în comun este considerată o societate cu funcţionare deplină şi, deci, din punct de vedere funcţional, autonomă economic, nu înseamnă că beneficiază de autonomie în ceea ce priveşte adoptarea deciziilor sale strategice. În caz contrar, o societate controlată în comun nu este o societate în comun cu funcţionare deplină şi, în consecinţă, condiţia prevazută în art.10 alin.(2) din lege nu va fi niciodată îndeplinită. Pentru criteriul funcţionării depline este suficient ca societatea în comun să fie autonomă din punct de vedere operaţional.

1. Resurse suficiente pentru a opera în mod independent pe o piaţă

94. Caracterul funcţionării depline înseamnă că o societate în comun trebuie să opereze pe o piaţă, îndeplinind funcţiile exercitate în mod normal de către întreprinderi care operează pe aceeaşi piaţă. Pentru a face acest lucru, societatea în comun trebuie să aibă o conducere angajată în operaţiunile zilnice şi acces la toate resursele necesare, inclusiv de ordin financiar, de personal şi de active (corporale şi necorporale) pentru a-şi administra activităţile comerciale pe baze durabile în domeniul prevăzut în acordul de înfiinţare a societăţii în comun. Personalul nu trebuie să fie angajat neapărat de către societatea în comun. Dacă este o practică curentă în sectorul în care operează societatea în comun, poate fi suficient dacă

părţile terţe prevăd angajarea de personal în temeiul unui acord operaţional sau dacă personalul este repartizat de către o agenţie de plasare a forţei de muncă interimare. Detaşarea personalului de către societăţile-mamă poate fi suficientă dacă se realizează doar pentru o perioadă de început, sau dacă societatea în comun are legături cu societatea-mamă în acelaşi fel precum are cu părţile terţe. În cazul din urmă este necesar ca societatea în comun să aibă legături cu societatea-mamă, în condiţii comerciale normale şi ca societatea în comun să fie liberă să îşi recruteze personal propriu sau să facă acest lucru prin intermediul părţilor terţe.

2. Activităţi care cuprind mai multe funcţii decât cele specifice societăţii-mamă

95. O societate în comun nu este deplin funcţională dacă preia numai o anumită funcţie din cadrul activităţilor comerciale ale societăţilor-mamă fără acces sau prezenţă proprie pe piaţă. Acesta este cazul, de exemplu, al societăţilor în comun ale căror activităţi se limitează la cercetare şi dezvoltare sau la producţie. Astfel de societăţi în comun sunt auxiliare activităţilor comerciale ale societăţilor-mamă. Acesta este şi cazul în care o societate în comun este limitată, în mod esenţial, la distribuţia sau comercializarea produselor societăţilor-mamă şi acţionează, în principal, ca o agenţie de vânzări. Faptul că o societate în comun utilizează reţeaua de distribuţie sau punctele de vânzare ale uneia sau mai multor societăţi-mamă nu o exclude în mod normal din categoria societăţilor cu „funcţionare deplină”, atâta timp cât societăţile-mamă acţionează numai în calitate de agenţi ai societăţilor în comun.

96. Un exemplu frecvent în care apare acest aspect îl reprezintă societăţile în comun implicate în deţinerea de bunuri imobiliare, care sunt înfiinţate în scopuri fiscale sau pentru alte motive financiare. Atât timp cât obiectul societăţii în comun este limitat la achiziţionarea şi/sau deţinerea anumitor bunuri imobiliare pentru societăţile-mamă şi se bazează pe resurse financiare furnizate de către societăţile- mamă, societatea în comun, în principiu, nu va fi considerată ca având funcţionare deplină, deoarece aceasta nu realizează o activitate comercială autonomă, pe termen lung, pe piaţă, şi, în general nu dispune de resursele necesare pentru a funcţiona pe piaţă în mod independent. Această situaţie trebuie să fie distinctă de cea a societăţilor în comun care administrează în mod activ un portofoliu de bunuri imobiliare şi care acţionează în nume propriu pe piaţă, ceea ce este caracteristic funcţionării depline.

3. Relaţii de vânzare/cumpărare cu societăţile-mamă

97. Prezenţa puternică a societăţilor-mamă în pieţele din amonte sau din aval faţă de cea pe care acţionează societatea în comun este un factor de luat în considerare în evaluarea caracterului de funcţionalitate deplina a unei societăţi în comun, în cazul în care această prezenţă are drept rezultat vânzări sau cumpărări semnificative între societăţile-mamă şi societatea în comun. Faptul că, numai pentru o perioadă de început, o societate în comun se bazează, aproape exclusiv, pe vânzările către societăţile-mamă, sau pe cumpărări de la acestea, nu afectează, în mod normal, caracterul de funcţionare deplină a societătii în comun. O astfel de perioadă de început poate fi necesară pentru ca societatea în comun să poată pătrunde pe o piaţă. Această perioadă, în mod normal, nu va fi mai lungă de trei ani, în funcţie de condiţiile specifice de pe piaţa în cauză (art.10 alin.(4) din lege).

98. În cazul în care vânzările societăţilor în comun către societăţile-mamă tind să aibă un caracter durabil, întrebarea esenţială este dacă, fără a mai ţine seama de

aceste vânzări, societatea în comun este capabilă să joace un rol activ pe piaţă şi poate fi considerată cu autonomie economică din punct de vedere funcţional. În acest sens, un factor important îl reprezintă ponderea relativă a acestor vânzări în producţia totală a societăţii în comun. Datorită particularităţilor fiecărui caz în parte, este imposibil de stabilit un raport al cifrei de afaceri care să facă distincţie între societăţile în comun cu funcţionare deplină de alte societăţi în comun. Dacă societatea în comun realizează mai mult de 50 % din cifra sa de afaceri cu părţi terţe, acest fapt este, în mod normal, un indicator al catacterului de funcţionare deplină a societăţii în comun. Sub acest prag orientativ, pentru determinarea autonomiei funcţionale a societăţii în comun, este necesar să se evalueze, pentru fiecare caz în parte, dacă relaţia dintre societatea în comun şi societăţile-mamă este, în mod real, de natura comercială. În acest scop, trebuie demonstrat faptul că societatea în comun va furniza bunurile şi serviciile sale cumpărătorului care evaluează şi plăteşte preţul cel mai mare pentru ele şi că societatea în comun va avea legături comerciale cu societăţile-mamă în baza unor condiţii comerciale normale. În aceste circumstanţe, dacă, în plan comercial, societatea în comun va trata societăţile-mamă în acelaşi mod comercial ca şi pe părţile terţe, poate fi suficient ca cel puţin 20 % din vânzările previzionate ale societăţii în comun să se adreseze părţilor terţe. Totuşi, cu cât proporţia vânzărilor susceptibile a se face către societăţile-mamă este mai mare, cu atât mai mult este nevoie de dovezi clare ale caracterului comercial al relaţiei.

99. Pentru stabilirea raportului dintre vânzările către societăţile-mamă şi către terţe părţi, Consiliul Concurenţei va lua în considerare evaluările anterioare şi planurile de afaceri confirmate. Totuşi, în special atunci cand vânzările semnificative către părţi terţe sunt dificil de previzionat, Consiliul Concurenţei îşi va baza constatările şi pe structura generală a pieţei. Acest element poate fi un factor relevant pentru a evalua dacă societatea în comun va avea relaţii bazate pe condiţii comerciale normale cu societăţile-mamă.

100. Aceste aspecte apar frecvent în cazul contractelor de externalizare, prin care o întreprindere înfiinţează o societate în comun cu un furnizor de servicii, societate în comun care va îndeplini funcţii anterior asigurate de însăşi întreprinderea iniţială (societatea-mamă). În mod normal, societatea în comun nu este considerată ca având funcţionare deplină în următoarele cazuri: dacă îşi furnizează serviciile exclusiv întreprinderii cliente (una dintre societăţile-mamă) şi depinde, pentru serviciile sale, de acţiunile furnizorului de servicii (cealaltă societate-mamă). Faptul că planul de afaceri al societăţii în comun nu exclude adeseori cel puţin posibilitatea societăţii în comun de a furniza serviciile sale şi părţilor terţe, nu modifică cu nimic acest raţionament, deoarece, în cazul unor acorduri tipice de externalizare, există probabilitatea ca veniturile obţinute din vânzarea către terţe părţi să rămână auxiliare faţă de activităţile principale pe care societatea în comun le realizează pentru întreprinderea client. Totuşi, regula generală menţionată nu exclude faptul că există situaţii de externalizare în care partenerii societăţii în comun, înfiinţează o societate în comun în vederea facilitării unui acces semnificativ pe piaţă, din motive legate de economii de scară de exemplu. Această situaţie permite ca societatea în comun să fie considerată ca având funcţionare deplină dacă sunt preconizate vânzări semnificative către terţe părţi, dacă relaţia dintre societatea în comun şi societăţile-mamă va fi de natură pur comercială şi dacă societatea în comun are relaţii bazate pe condiţii comerciale normale cu societăţile-mamă.

Achiziţii de la societăţile-mamă

101. În cazul achiziţiilor făcute de societatea în comun de la societăţile-mamă, caracterul de funcţionare deplină al societăţii în comun este discutabil, în special,

atunci când valoarea adăugată produselor sau serviciilor în cauză, la nivelul societăţii în comun, este redusă. Într-o astfel de situaţie, societatea în comun este, mai degrabă, un agent mixt de vânzări.

Pieţe comerciale

102. Totuşi, spre deosebire de această situaţie în care o societate în comun este activă pe o piaţă comercială, exercitând funcţiile normale ale unei societăţi comerciale pe respectiva piaţă, în mod normal, acea societate în comun nu va fi un agent de vânzări auxiliar al societăţilor-mamă, ci o societate în comun cu funcţionare deplină. O piaţă comercială este caracterizată prin existenţa întreprinderilor specializate în vânzarea şi distribuţia de produse fără a fi integrate pe verticală, în plus faţă de cele care sunt integrate, precum şi prin disponibilitatea diferitelor surse de aprovizionare pentru respectivele produse. În afară de aceasta, este posibil ca numeroase pieţe comerciale să ceară operatorilor să investească în resurse speciale, cum ar fi puncte de vânzare, participaţii la capital, antrepozite, depozite, parcuri de autovehicule şi personal pentru vânzări şi servicii. Pentru a constitui o societate în comun cu funcţionare deplină pe o piaţă comercială, întreprinderea trebuie să dispună de resursele necesare şi să poată să obţină o parte semnificativă din aprovizionările sale nu numai de la societăţile-mamă, dar şi din alte surse concurente.

4. Funcţionarea durabilă

103. Societatea în comun trebuie să fie înfiinţată cu scopul de a funcţiona pe termen lung. Faptul că societăţile-mamă asigură societătii în comun resursele prevăzute anterior demonstrează că societatea în comun este înfiinţată cu scopul de a funcţiona pe o bază durabilă. Acordurile de înfiinţare a societăţilor în comun prevăd adesea anumite situaţii neprevăzute, cum ar fi eşecul societăţii în comun sau dezacordurile fundamentale între societăţile-mamă. În acest sens, se pot introduce prevederi privind eventuala dizolvare a societăţii în comun sau posibilitatea de retragere a uneia sau mai multor societăţi-mamă din societatea în comun. Totuşi, chiar şi în prezenţa unor asemenea prevederi, societatea în comun poate fi considerată ca funcţionând pe o bază durabilă.

Se poate considera că o societate în comun funcţionează pe o bază durabilă, atunci când acordul prevede un anumit termen, ca durată de funcţionare a acesteia, cu condiţia ca această durată să fie suficientă pentru a determina o modificare pe termen lung în structura respectivelor societăţi sau în cazul în care acordul prevede posibilitatea ca societatea în comun să-şi continue activitatea şi după expirarea termenului respectiv.

104. Societatea în comun nu este considerată că funcţionează pe baze durabile în cazul în care a fost înfiinţată pentru o perioadă scurtă de timp. De exemplu, acesta este cazul unei societăţi în comun care este înfiinţată pentru realizarea unui anumit obiectiv, cum ar fi construcţia unei centrale electrice, fără ca după finalizarea construcţiei să mai fie implicată în activitatea acesteia.

105. O societate în comun nu va exercita suficiente activităţi pe o bază durabilă dacă deciziile luate de terţi prezintă o importanţă fundamentală pentru lansarea activităţii economice a societăţii în comun. Doar deciziile, care sunt mai mult decât simple formalităţi şi a căror finalizare este în general incertă, se încadrează aici. În acest sens, exemple sunt atribuirea unui contract (de pildă, în licitaţii publice), a licenţelor (cum ar fi sectorul telecomunicaţiilor) sau a drepturilor de acces la proprietăţi (drepturi de explorare pentru petrol şi gaze).

Până la luarea deciziei privind asemenea factori, este incert dacă societatea în comun va deveni funcţională în cele din urmă. Astfel, în acest stadiu, societatea în comun nu realizează funcţii economice pe termen lung şi, în consecinţă, nu este considerată ca având funcţionare deplină. Totuşi, din momentul luării unei decizii în favoarea societăţii în comun, acest criteriu este îndeplinit şi se realizează o concentrare economică.

5. Schimbări în activităţile societăţilor în comun

106. Societăţile-mamă pot decide extinderea domeniului de activităte al societăţii în comun în cadrul duratei sale de funcţionare. Aceasta va fi considerată ca fiind o nouă concentrare economică care poate declanşa obigaţia notificarii, dacă extinderea determină achiziţionarea integrală sau parţială a altei întreprinderi de la societăţile-mamă, fapt care, considerat în mod izolat, constituie o concentrare economică, aşa cum se prevede la art.10 alin.(3) din lege.

107. O concentrare economică are loc şi atunci când societăţile-mamă transferă active, contracte, tehnologie sau alte drepturi suplimentare importante către societatea în comun, iar aceste active şi drepturi constituie baza sau elementul central pentru extinderea activităţilor societăţii în comun pe alte pieţe ale produsului sau geografice care nu au făcut obiectul de activitate al societăţii în comun iniţiale, precum şi dacă societatea în comun realizează aceste activităţi pe baza unei funcţionalităti depline. Deoarece transferul de active şi drepturi demonstrează faptul că societăţile-mamă sunt participanţii reali care stau la baza extinderii domeniului de activitate al societăţii în comun, dezvoltarea activităţilor acesteia poate fi considerată echivalentă cu crearea unei noi societăţi în comun în sensul art.10 alin.(2) din lege.

108. Dacă obiectul de activitate al societăţii în comun este extins fără transfer de active, contracte, tehnologie sau drepturi suplimentare, nu are loc o concentrare economică.

109. O concentrare economică are loc dacă se modifică activitatea unei societăţi în comun existente, care nu are functionare deplină, având drept rezultat crearea unei societăţi în comun cu funcţionare deplină, în înţelesul art.10 alin.(2) din lege. Sunt menţionate aici următoarele exemple: o modificare a structurii organizatorice a unei societăţi în comun, astfel încât să respecte criteriul funcţionării depline; o societate în comun care funcţiona ca furnizor numai pentru societăţile-mamă, care ulterior demarează o activitate semnificativă pe piaţă; sau scenariile descrise la pct.105, conform cărora o societate în comun îşi poate începe activitatea pe piaţă numai după ce obţine un element esenţial (de exemplu o licenţă pentru o societate în comun în sectorul telecomunicaţiilor). O astfel de modificare a activităţii societăţii în comun necesită adesea o decizie a acţionarilor sau a conducerii sale. Odată ce decizia care are ca rezultat îndeplinirea criteriului funcţionării depline a fost adoptată, are loc o concentrare economică.

V. Excepţii

110. Art.11 din lege prevede patru situaţii excepţionale în care preluarea pachetului de control nu constituie o concentrare economică în sensul legii.

111. În primul rând, nu se produce nici o schimbare de control şi, prin urmare, nici o concentrare economică, în sensul legii, în cazul în care controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unei proceduri

de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau altă procedură similară (art.11 lit.a) din lege).

112. În al doilea rând, preluarea de titluri de valoare de către societăţi ale căror activităţi includ tranzacţii şi comercializare de titluri de valoare în nume propriu sau în numele unor terţi nu este considerată o concentrare economică, dacă preluarea se face în cadrul acestor activităţi, iar titlurile de valoare sunt deţinute temporar (art.11 lit.b) din lege). Pentru a intra sub incidenţa acestei excepţii, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe

a) întreprinderea care preia trebuie să fie o instituţie de credit sau financiară sau o societate de asigurări, care desfăşoară în mod normal activităţile prevăzute anterior;

b) titlurile de valoare trebuie cumpărate pentru a fi revândute;

c) instituţiile sau societăţile prevăzute la paragraful anterior, care realizează preluarea, nu trebuie să îşi exercite drepturile de vot cu scopul de a determina strategia comercială a întreprinderii ţintă sau trebuie să îşi exercite respectivele drepturi numai cu scopul de a pregăti vânzarea totală sau parţială a întreprinderii, a activelor sau titlurilor de valoare ale acesteia;

d) instituţiile sau societăţile prevăzute mai sus, care realizează preluarea, trebuie să îşi înstrăineze pachetul de control în termen de un an de la data preluării, altfel spus, în această perioadă de un an, trebuie să îşi reducă numărul de acţiuni deţinute până la un nivel la care nu mai are drept de control. Cu toate acestea, perioada în cauză poate fi prelungită de Consiliul Concurenţei în cazul în care întreprinderea care realizează preluarea demonstrează că operaţiunea de cesionare de acţiuni nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în termenul stabilit.

113. În al treilea rând, nu se realizează o concentrare economica în sensul art.10 alin.(1) lit.b) din lege în situaţia în care controlul este dobândit de o întreprindere al cărui obiect unic de activitate este de a achiziţiona participaţii în cadrul altor întreprinderi, de a gestiona şi valorifica respectivele paticipaţii, fără implicarea directă sau indirectă a acestora în gestionarea întreprinderilor în cauză şi fără a aduce atingere drepturilor pe care întreprinderile le deţin în calitate de acţionari, cu condiţia ca drepturile de vot legate de participaţiile deţinute să fie exercitate, în special, în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şi supraveghere ale întreprinderilor la care deţin participaţiile, doar pentru a păstra valoarea totală a acestor investiţii şi nu pentru a determina direct sau indirect comportamentul comercial al întreprinderii controlate.

114. În al patrulea rând, potrivit art.11 lit.d) din lege, nu constituie o concentrare economică situaţia în care întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează operaţiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.

115. Excepţiile prevăzute la art.11 din lege se aplică numai unui domeniu foarte restrâns. În primul rând, aceste excepţii se aplică numai dacă operaţiunea ar fi, altfel, o concentrare economică de drept, dar nu în cazul în care tranzacţia este parte a unei singure concentrări economice mai vaste, în condiţiile în care achizitorul final al controlului nu se încadrează în dispoziţiile art.11 lit.b) din lege.

În al doilea rând, excepţiile prevăzute la art.11 lit.b) şi c) din lege se aplică numai dobândirilor de control prin achiziţie de titluri de valoare, nu şi cele prin achiziţie de active.

116. Excepţiile nu se aplică în cazul structurilor tipice ale fondurilor de investiţii. Conform obiectivelor lor, aceste fonduri nu se limitează, în general, la exercitarea drepturilor de vot, ci adoptă decizii de numire a membrilor din conducere şi a

organelor de control ale întreprinderilor sau chiar pentru a restructura întreprinderile în cauză. Acest lucru nu ar fi compatibil cu cerinţele art.11 lit.b) şi c) din lege conform cărora instituţiile sau întreprinderile prevăzute la pct.112 si 113 care achiziţionează nu îşi exercită drepturile de vot cu scopul de a stabili comportamentul concurenţial al celeilalte întreprinderi.

117. Se pune întrebarea dacă o operaţiune de salvgardare a unei întreprinderi, înainte de procedura de insolvabilitate sau de la data acesteia, constituie o concentrare economică în sensul legii. O operaţiune tipică de salvgardare presupune conversia datoriei existente într-o întreprindere nouă prin care un consorţiu bancar poate prelua controlul în comun al întreprinderii în cauză. În cazul în care o operaţiune îndeplineşte criteriile pentru controlul în comun prevăzute anterior, respectiva operaţiune trebuie considerată o concentrare economică. Chiar dacă intenţia de bază a băncilor este de a restructura din punct de vedere financiar întreprinderea în cauză în vederea revânzării sale ulterioare, excepţia prevăzută la art.11 lit.b) din lege, nu se aplică acestui tip de operaţiune. Într-un mod asemănător stabilit pentru fondurile de investiţii, programul de restructurare obligă băncile, care asigură controlul, să determine strategia comercială a întreprinderii salvate. În afară de aceasta, nu se poate considera că o întreprindere salvată poate fi transformată într-o entitate viabilă din punct de vedere comercial şi revândută în perioada de un an acordată. Totodată, perioada de timp necesară pentru îndeplinirea acestui obiectiv poate fi atât de incertă încât ar fi dificil să se prelungească termenul acordat pentru vânzarea acţiunilor.

C. Dimensiunea concentrărilor economice

I. Praguri

118. Potrivit prevederilor art.15 alin.1 din lege, concentrările economice care depăşesc pragurile prevăzute la art.14 din lege trebuie notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control.

119. Prin urmare, două elemente de apreciere permit determinarea operaţiunilor cărora li se aplică prevederile legii.

In primul rând, operatiunea trebuie să fie o concentrare economică în sensul art.10 alin.(1) şi (2) din lege.

În al doilea rând, pragurile prevăzute la art.14 din lege trebuie să fie îndeplinite, în vederea identificării acelor operaţiuni care au impact asupra pieţei româneşti sau asupra unei părţi a acesteia.

Cifra de afaceri este utilizată ca un indicator al resurselor si activităţilor economice care sunt regrupate în cadrul unei concentrări şi este alocată geografic pentru a reflecta distribuţia geografică a acestor resurse.

120. Art.14 din lege prevede doua praguri pentru a determina dacă operaţiunea cade sub incidenţa legii, folosind două criterii diferite: pragul cifrei de afaceri realizate pe plan mondial, cu scopul de a măsura dimensiunea totală a întreprinderilor implicate şi pragul cifrei de afaceri realizate pe plan naţional, care indică dacă respectiva concentrare economică implică un nivel minim al activităţilor desfăşurate în România.

121. Pragurile sunt prevăzute pentru a determina dacă respectiva concentrare economică este supusă controlului Consiliului Concurenţei şi nu pentru a evalua poziţia pe piaţă a părţilor la concentrarea economică sau impactul operaţiunii.

Astfel, acestea includ cifrele de afaceri realizate şi, astfel, toate resursele mobilizate, în toate domeniile de activitate ale părţilor şi nu doar în cele care sunt direct implicate în concentrarea economică. Pragurile sunt de natură pur cantitativă, bazându-se numai pe calculul cifrei de afaceri şi nu pe cota de piaţă sau pe alte criterii şi au ca obiectiv furnizarea unui mecanism simplu şi obiectiv, uşor de utilizat de întreprinderile implicate într–o operaţiune de concentrare economică, pentru a determina dacă operaţiunea este notificabilă.

122. Dacă la art.14 din lege sunt prevăzute pragurile valorice pentru a stabili dacă o concentrare economică este supusă controlului Consiliului Concurenţei, art.64 din aceeaşi lege explică modul in care trebuie calculată cifra de afaceri, astfel încât cifrele rezultate din calculele efectuate sa reflecte o imagine fidelă a realităţii economice.

II. Conceptul de întreprindere implicată

1. Generalităţi

123. În scopul stabilirii competenţei Consiliului Concurenţei, întreprinderile implicate sunt acelea care participă la o concentrare economică, de exemplu o fuziune sau o dobândire a controlului, aşa cum este prevăzut la art.10 alin.(1) şi (2) din lege. Cifra de afaceri individuală şi cifra de afaceri consolidată a acestor întreprinderi este decisivă pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite pragurile prevăzute la art.14 din lege.

124. Odată ce întreprinderile implicate într-o anumită operaţiune au fost identificate, cifra de afaceri pentru stabilirea incidenţei legii asupra concentrării economice respective se calculează conform normelor din prezentele Instrucţiuni. Pct.164 prevede criterii detaliate care permit identificarea întreprinderilor a căror cifră de afaceri este atribuită întreprinderii implicate datorită existenţei unor legături directe sau indirecte cu aceasta. În scopul calculării cifrei de afaceri pentru compararea cu pragurile prevăzute la art.14 din lege sunt prevăzute reguli concrete care, luate împreună, sunt considerate că stabilesc noţiunea de „grup”. Termenul de „grup” va fi utilizat în următoarele secţiuni exclusiv pentru a face trimitere la grupul de întreprinderi a căror relaţii cu întreprinderea implicată se încadrează în condiţiile prevăzute la pct.164.

125. Atunci când se face referire la diverse întreprinderi care sunt implicate într-o procedură este important să nu se confunde noţiunea de „ întreprinderi implicate” în sensul art.14 din lege, cu terminologia utilizată în alte secţiuni din aceeaşi lege, referitor la controlul concentrărilor între întreprinderi, cu trimitere la diverse întreprinderi care sunt implicate în procedură. Această terminologie se referă la părţile care notifică, la alte întreprinderi implicate, părţi terţe şi părţi care se supun amenzilor şi penalităţilor cu titlu cominatoriu.

2. Fuziuni

126. În cazul unei fuziuni, fiecare entitate care fuzionează reprezintă o întreprindere implicată.

3. Dobândirea controlului

127. În celelalte cazuri, conceptul de „dobândire a controlului” va stabili care sunt întreprinderile implicate. Din perspective întreprinderii care dobândeşte controlul (achizitorului), pot exista una sau mai multe întreprinderi care dobândesc controlul

unic sau în comun. Din perspectiva întreprinderii preluate (achiziţionatului), pot exista una sau mai multe întreprinderi, ca întreg sau ca părţi din acestea. Ca regulă generală, fiecare dintre aceste întreprinderi reprezintă întreprindere implicată în sensul reglementărilor privind concentrările economice.

Dobândirea controlului unic

128. Dobândirea controlului unic asupra întregii întreprinderi reprezintă cazul cel mai simplu de preluare a controlului. Întreprinderile implicate sunt întreprinderea care preia controlul şi întreprinderea ţintă.

129. Atunci când o întreprindere ţintă este preluată de un grup prin intermediul uneia din filialele sale, întreprinderile implicate sunt întreprinderea ţintă şi filiala care achiziţionează, în cazul în care aceasta din urmă nu este doar un vehicul de achiziţionare. Cu toate acestea, chiar dacă filiala este considerată în mod normal întreprindere implicată, în scopul calculării cifrelor de afaceri pentru stabilirea incidenţei prevederilor art.14 din lege se va include cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor de care întreprinderea implicată este legată.

Din acest punct de vedere, grupul este considerat ca o singură entitate economică, iar societăţile diferite care aparţin aceluiaşi grup nu pot fi considerate întreprinderi diferite, din motive jurisdicţionale, în scopul stabilirii incidenţei prevederilor legii.

Notificarea poate fi efectuată de filiala implicată sau de societatea-mamă.

Achiziţionarea unor părţi de întreprinderi şi operaţiuni eşalonate – Art. 64 alin.(2) şi

(3) din lege

130. Din prevederile art.64 alin.(2) din lege rezultă că atunci când operaţiunea constă în achiziţionarea unor părţi ale uneia sau mai multor întreprinderi, doar acele părţi care fac obiectul tranzacţiei vor fi luate în considerare cu privire la vânzător. Impactul posibil al tranzacţiei pe piaţă depinde doar de combinarea resurselor economice şi financiare care fac obiectul tranzacţiei cu resursele achizitorului, nefiind influenţat de activitatea comercială rămasă vânzătorului. În acest caz, întreprinderile implicate sunt achizitorul (achizitorii) şi partea (părţile) achiziţionată(e) ale întreprinderii ţintă, activităţile comerciale rămase vânzătorului nefiind luate în considerare.

131. Art.64 alin.(3) din lege include o dispoziţie specială privind operaţiunile eşalonate sau tranzacţiile consecutive. Concentrările anterioare (realizate în decursul unei perioade de doi ani) care implică aceleaşi părţi devin (re)notificabile odată cu cea mai recentă tranzacţie, cu condiţia ca aceasta să constituie o concentrare economică ce îndeplineşte pragurile prevazute în lege fie pentru una dintre tranzacţii, fie pentru mai multe tranzacţii considerate separat sau în ansamblul lor. În acest caz, întreprinderile implicate sunt achizitorul (achizitorii) şi partea (părţile) achiziţionată(e) din întreprinderea ţintă luată/luate ca întreg.

Trecerea de la controlul în comun la controlul unic

132. Dacă dobândirea controlului are loc prin trecerea de la controlul în comun la controlul unic, în mod normal, un singur acţionar achiziţionează pachetul de acţiuni deţinut anterior de un alt acţionar sau de alţi acţionari. În această situaţie, întreprinderile implicate sunt acţionarul care achiziţionează şi societatea în comun. Ca în cazul oricărui alt vânzător, acţionarul care se retrage nu este o întreprindere implicată.

Dobândirea controlului în comun

133. În cazul dobândirii controlului în comun asupra unei societăţi nou create, întreprinderile implicate sunt fiecare dintre societăţile care preiau controlul asupra societătii în comun nou create (care, deoarece nu există încă, nu este considerată întreprindere implicată şi, în plus, nu are o cifră de afaceri proprie). Aceeaşi regulă se aplică atunci când o întreprindere contribuie la o societate în comun nou creată cu o filială preexistentă sau o activitate comercială (asupra căreia a exercitat anterior controlul unic). În aceste situaţii, fiecare dintre întreprinderile care controlează în comun sunt considerate întreprinderi implicate, în timp ce orice întreprindere sau activitate comercială care a contribuit la o societate în comun nu constituie întreprindere implicată, cifra de afaceri a acesteia sau aferentă respectivei activităţi fiind inclusă în cifra de afaceri a societăţii mamă iniţiale.

134. Situaţia diferă dacă întreprinderile preiau din nou controlul în comun asupra întreprinderii sau activităţii comerciale pre-existente. Întreprinderile implicate sunt, pe de o parte, fiecare dintre întreprinderile care preiau controlul în comun şi, pe de altă parte, întreprinderea sau activitatea achiziţionată pre-existente.

135. Achiziţionarea unei societăţi în vederea divizării imediate a activelor, după cum se explică la pct.29, nu este în general considerată ca o dobândire a controlului în comun asupra întregii întreprinderi ţintă, ci o dobândire a controlului unic de către fiecare dintre cumpărătorii finali ai părţilor respective din întreprinderea ţintă. În cazul dobândirii controlului unic, întreprinderile implicate sunt întreprinderile care achiziţionează, precum şi părţile achiziţionate în fiecare dintre tranzacţii.

Modificarea structurii acţionarilor care deţin controlul în cazul controlului în comun asupra unei societăţi în comun existente

136. O concentrare economică notificabilă are loc atunci când se produce o modificare a calităţii controlului în cadrul unei structuri de control în comun fie printr-o reducere a numărului de acţionari care deţin controlul, fie datorită apariţiei unor noi acţionari care preiau controlul, indiferent dacă aceştia îi înlocuiesc sau nu pe acţionarii existenţi care deţin controlul.

137. În cazul în care unul sau mai mulţi acţionari deţin controlul, prin intrarea sau prin substituirea unuia sau mai multor acţionari, în situaţia unui control în comun, atât înainte cât şi după operaţiune, întreprinderile implicate sunt acţionarii (noi şi existenţi) care îşi exercită controlul în comun şi societatea în comun. Pe de o parte, similar preluării controlului în comun asupra unei societăţi existente, societatea în comun este considerată întreprindere implicată, deoarece este deja o întreprindere pre-existentă. Pe de altă parte, apariţia unui nou acţionar nu reprezintă în sine doar o nouă preluare a controlului, ci conduce la o modificare a calităţii controlului pentru acţionarii rămaşi care deţin controlul, deoarece calitatea controlului în cadrul societăţii în comun este determinată de identitatea şi componenţa acţionarilor care deţin controlul şi, prin urmare, de relaţia dintre aceştia.

Potrivit legii, o societate în comun este considerată ca fiind o combinaţie de resurse economice ale societăţilor-mamă împreună cu o societate în comun, dacă aceasta generează deja o cifră de afaceri pe piaţă. Din aceste considerente, acţionarii nou intraţi, care deţin controlul, sunt întreprinderi implicate împreună cu acţionarii rămaşi, care deţin controlul. Ca urmare a modificării calităţii controlului, toţi acesti actionari participă la o dobândire a controlului.

138. Întrucât art.15 alin. 4 din lege prevede că toate operaţiunile de dobândire ale controlului în comun trebuie să fie notificate în mod solidar de întreprinderile care preiau controlul în comun, acţionarii noi şi cei existenţi trebuind să notifice

impreună, în principiu, concentrările care apar în urma acestor modificări în calitatea controlui în comun.

Preluarea controlului de către o societate în comun

139. În tranzacţiile în care o societate în comun dobândeşte controlul asupra unei alte societăţi, se pune întrebarea dacă societatea în comun trebuie să fie considerată ca fiind întreprindere implicată (a cărei cifră de afaceri include cifra de afaceri a societăţilor-mamă) sau dacă fiecare dintre societăţile sale mamă trebuie să fie considerate, în mod individual, ca întreprinderi implicate. Această întrebare poate fi decisivă pentru a stabili dacă respectiva concentrare economică este supusă controlului Consiliului Concurenţei14.

Dacă, în principiu, societatea în comun este considerată ca fiind întreprindere implicată, în calitate de participant direct la dobândirea controlului, există situaţii în care societăţile înfiinţează societăţi vehicul, caz în care societăţile-mamă sunt considerate în mod individual întreprinderi implicate. În acest tip de situaţii, Consiliul Concurenţei va examina realitatea economică a operaţiunii pentru a stabili care sunt întreprinderile implicate.

140. În cazul în care achiziţia se realizează de către o societate în comun cu funcţionare deplină şi care deja operează pe aceeaşi piaţă, Consiliul Concurenţei va considera, în mod normal, că însăşi societatea în comun şi întreprinderea ţintă sunt întreprinderile implicate (şi nu societăţile-mamă ale societăţii în comun).

141. Dimpotrivă, atunci când societatea în comun este un simplu vehicul utilizat pentru o achiziţie de către societăţile-mamă, Consiliul Concurenţei va considera ca întreprinderi implicate fiecare dintre societăţile-mamă, iar nu societatea în comun, precum şi întreprinderea ţintă.

Acesta este, în particular, cazul în care societatea în comun este înfiinţată anume în scopul achiziţionării întreprinderii ţintă sau atunci când societatea în comun nu a început încă să funcţioneze sau o societate în comun existentă nu este deplin operaţională, astfel cum a fost prevăzut anterior, ori atunci când societatea în comun este o asociaţie de întreprinderi. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când există elemente care demonstrează că societăţile-mamă sunt, de fapt, participanţii reali la operaţiunea respectivă.

Elementele respective includ implicarea semnificativă a societăţilor-mamă în iniţierea, organizarea şi finanţarea operaţiunii. În astfel de cazuri, societăţile-mamă sunt considerate ca fiind întreprinderi implicate.

Divizarea societăţilor în comun şi schimbul de active

142. Atunci când două (sau mai multe) întreprinderi divizează o societate în comun

şi împart activele (care constituie afacerea comercială) între ele, acest lucru este în

14 Presupunem următorul scenariu: întreprinderea ţintă realizează în Romania o cifră de afaceri totală de mai puţin de 4 milioane Euro şi părţile care dobândesc controlul sunt doua sau mai multe întreprinderi, fiecare având la nivel naţional o cifră de afaceri ce depăşeşte 4 milioane Euro. Dacă ţinta este achiziţionată de un „vehicul”, creat de către achizitori, ar exista o singură întreprindere („vehicululul”) cu o cifră de afaceri de dimensiune naţională ce depăşeşte 4 milioane Euro şi, astfel, una dintre condiţiile cumulative de prag, respectiv existenţa a cel puţin două întreprinderi care să realizeze pe teritoriul României o cifră de afaceri care depăşeşte 4 milioane Euro, nu ar fi îndeplinită. Dimpotrivă, dacă în loc de a acţiona prin intermediul unui „vehicul”, întreprinderile achizitoare cumpără ele însele întreprinderea ţintă, atunci pragul privind cifra de afaceri ar fi îndeplinit şi Legea concurentei nr.21/1996 s-ar fi aplicat acestei tranzacţii.

mod normal considerat mai mult decât o dobândire a controlului, potrivit prevederilor pct.38. De exemplu, întreprinderile A şi B creează o societate în comun pe care ulterior o divizează, rezultând o nouă configuraţie de active. Divizarea societăţii în comun implică o trecere de la controlul în comun asupra totalului activelor societăţii în comun, la controlul unic exercitat de către fiecare întreprindere asupra activelor divizate.

143. Pentru fiecare operaţiune de divizare şi potrivit prevederilor referitoare la dobândirea controlului unic, întreprinderile implicate sunt atât întreprinderea care achiziţionează, cât şi activele pe care urmează să le achiziţioneze aceasta.

144. Similar scenariului de divizare a societăţii în comun este situaţia în care două (sau mai multe) întreprinderi fac schimb de active care constituie o activitate comercială pentru fiecare parte. În acest caz, fiecare dobândire a controlului este considerată o preluare independentă a controlului unic. Pentru fiecare tranzacţie, întreprinderile implicate sunt societăţile care achiziţionează şi activele sau întreprinderea achiziţionată.

Dobândirea controlului de către persoanele fizice

145. Controlul este dobândit de către persoanele fizice în sensul art.10 alin.(1) lit.

(b) din lege, dacă acele persoane desfăşoară activităţi economice (şi, prin urmare, sunt clasificate ca întreprinderi economice de drept) sau în cazul în care acestea controlează una sau mai multe întreprinderi economice. Într-o asemenea situaţie, întreprinderile implicate sunt întreprinderea ţintă şi achizitorul individual (cu cifra de afaceri a întreprinderii /întreprinderilor controlate de respectiva persoană fizică inclusă în calculul cifrei de afaceri, în măsura în care sunt respectate condiţiile de la pct.164)15.

146. Preluarea controlului unei întreprinderi de către propria conducere se încadrează în categoria dobândirii controlului de către persoane fizice, iar prevederile pct.145 se aplică şi în acest caz. Cu toate acestea, conducerea întreprinderii îşi poate reuni interesele în cadrul unei „structuri ad hoc”, astfel încât să acţioneze unitar şi să faciliteze actul decizional. O astfel de structură ad hoc poate fi o întreprindere implicată, dar nu în mod necesar. Norma generală indicată la pct.130- 141 privind preluarea controlului de către o societate în comun se aplică şi în acest caz.

Dobândirea controlului de către o întreprindere deţinută de stat

147. Fuziunea sau preluarea controlului între două întreprinderi deţinute de stat (sau de acelaşi organism public) constituie o operaţiune de concentrare economică dacă anterior întreprinderile făceau parte din diferite entităţi economice cu putere independentă de decizie. În acest caz, ambele întreprinderi se califică drept întreprinderi implicate, cu toate că ambele sunt deţinute de stat (sau de acelaşi organism public).

15 A se vedea, de exemplu, practica comunitară, mai precis cazul IV/M.082 – Asko/Jacobs/Adia din 16 mai 1991 unde o persoană fizică cu alte activităţi economice dobândeşte controlul în comun asupra unei întreprinderi şi este considerată o întreprindere implicată.

III. Data relevantă pentru stabilirea competenţei

148. Potrivit prevederilor art.15 alin.(1) din lege, părţile sunt obligate să notifice înainte de punerea în aplicare si după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control (cu condiţia ca părţile să nu pună în aplicare concentrarea economică planificată înainte de notificare şi obţinerea unei decizii de la Consiliul Concurenţei). Întreprinderile implicate pot deja să notifice tranzacţia în baza unei intenţii de bună credinţă de a încheia un acord sau, în cazul unei oferte publice, pe baza anunţului public al intenţiei de a face o astfel de ofertă.

În general, concentrările economice trebuie notificate după încheierea acordului, după anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control. Prin urmare, datele privind aceste evenimente sunt decisive, în temeiul legii, pentru determinarea datelor relevante de stabilire a competenţei, în cazul în care o notificare nu se realizează înainte de astfel de evenimente, pe baza unei intenţii de bună credinţă sau a unei intenţii anunţate.

149. Astfel, data relevantă pentru stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei asupra unei concentrări este, prin urmare, data de încheiere a acordului obligatoriu din punct de vedere juridic, data anunţului unei oferte publice, a preluării pachetului de control sau data primei notificări, dacă aceasta este anterioară. Data relevantă care trebuie luată în considerare este importantă în special atunci când se examinează dacă achiziţiile sau divizările care apar după perioada acoperită de bilanţurile contabile în cauză, dar înainte de data relevantă, necesită ajustări ale acestor bilanţuri contabile, în conformitate cu principiile prevăzute la pct.160 şi 161.

IV. Cifra de afaceri

1. Conceptul de cifră de afaceri

150. Conceptul de cifră de afaceri, prevăzut la art.64 din lege se referă la „suma veniturilor realizate din vânzările de produse şi/sau din prestările de servicii realizate de întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar, inclusiv a livrărilor intracomunitare.”. Aceste sume sunt în general înregistrate în conturile societăţii la rubrica „vânzări”. În cazul produselor, cifra de afaceri poate fi determinată fără dificultăţi, şi anume prin identificarea fiecărui act comercial care implică un transfer de proprietate.

151. În cazul serviciilor, metoda de calcul a cifrei de afaceri nu diferă în general de cea utilizată în cazul produselor. Consiliul Concurenţei ţine seama de cifra totală a vânzărilor. Cu toate acestea, calculul sumelor provenite din prestarea de servicii este mult mai complex, deoarece depinde de serviciul exact prestat şi de dispoziţiile economice şi juridice fundamentale din sectorul în cauză. Atunci când o întreprindere prestează servicii integrale direct clientului, cifra de afaceri a întreprinderii implicate include suma totală a vânzărilor pentru prestarea de servicii în ultimul exerciţiu financiar.

152. În alte domenii, ar putea să fie necesar ca acest principiu general să fie adaptat la condiţiile specifice ale unui anumit serviciu prestat. În anumite sectoare de activitate (precum turismul sau publicitatea), serviciul poate fi vândut prin intermediul unor furnizori16. Chiar dacă intermediarul facturează întreaga sumă

16 O întreprindere nu funcţionează în mod normal ca intermediar în cazul în care vinde produse printr- un act commercial care implică un transfer de proprietate .

clientului final, cifra de afaceri a întreprinderii care funcţionează ca intermediar poate consta exclusiv din suma comisioanelor pe care le încasează. Pentru pachetele de servicii turistice, suma totală plătită de clientul final se alocă tur- operatorului care utilizează agenţia de turism ca reţea de distribuţie. În cazul publicităţii, numai sumele primite (fără comision) constituie cifra de afaceri a canalelor de televiziune sau a revistelor, întrucât agenţiile media, în calitate de intermediari, nu reprezintă un canal de distribuţie pentru vânzătorii de spaţiu publicitar, dar sunt alese de clienţi, de exemplu acele întreprinderi care doresc să facă publicitate.

153. Exemplele menţionate arată că, datorită complexităţii serviciilor, pot apărea diverse situaţii şi relaţii economice şi juridice fundamentale care trebuie analizate cu atenţie. În mod similar, în domenii precum creditele, serviciile financiare şi asigurările, apar probleme speciale în calculul cifrei de afaceri.

2. Cifra de afaceri „netă”

2.1. Conceptul de cifra de afaceri (Q)

154. Cifra de afaceri se calculează potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată şi a tuturor actelor normative emise în aplicarea acesteia. Din punct de vedere al tratamentului contabil, cifra de afaceri se regăseşte în "Contul de profit şi pierderi" din bilanţul contabil.

Aşa cum este definită în art.64 alin.(1) din lege, cifra de afaceri se referă în mod explicit la veniturile rezultate din vânzarea produselor şi/sau prestarea serviciilor realizate de o întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sume datorate cu titlul de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar, inclusiv a livrărilor intracomunitare.

155. În consecinţă, cifra de afaceri de care se ţine seama este cifra de afaceri

„netă”, după deducerea unui număr de elemente specificate de lege. Scopul este de a ajusta cifra de afaceri, astfel încât să poată reflecta puterea economică reală a unei întreprinderi.

2.2. Calculul cifrei de afaceri „interne”

156. Cifra de afaceri internă din cadrul grupului, respectiv vânzările între întreprinderile din cadrul grupului, nu se iau în calculul cifrei de afaceri a întreprinderii implicate care face parte din grupul respectiv. Scopul este de a exclude produsul relaţiilor comerciale din interiorul unui grup, astfel încât să se ţină seama de puterea economică reală a fiecărei entităţi sub forma cifrei de afaceri. În consecinţă, „sumele” luate în considerare reflectă numai acele tranzacţii care au loc între grupul de întreprinderi, pe de o parte, şi terţe părţi, pe de altă parte.

157. În acest sens, dubla contabilizare trebuie evitată în special în situaţia în care două sau mai multe întreprinderi implicate într-o concentrare economică au drepturi sau competenţe în comun enumerate la pct.164 lit.b) la o altă societate. În conformitate cu această dispoziţie, trebuie exclusă cifra de afaceri rezultată din vânzarea de produse sau prestarea de servicii între societatea în comun şi fiecare dintre întreprinderile implicate (sau orice altă întreprindere legată de unul dintre aceştia în sensul pct.164). În ceea ce priveşte societăţile în comun între întreprinderile implicate şi părţi terţe, în măsura în care cifra de afaceri a acestora se ia în considerare potrivit prevederilor pct.164 lit.b), după cum se prevede la pct. 168, cifra de afaceri generată de vânzările dintre societăţile în comun şi

întreprinderea implicată (precum şi întreprinderile implicate conform criteriilor prevăzute la pct.164) nu se ia în considerare.

Totuşi, o situatie aparte poate apărea la calculul cifrei de afaceri a entităţii comerciale care a avut în trecut doar venituri generate de tranzacţiile intragrup. Acesta este în special cazul tranzactiilor care implică externalizarea serviciilor prin transferul unei activităţi comerciale (indiferent de modul de organizare a acesteia). În cazul în care o astfel de operaţiune constituie o concentrare, potrivit prevederilor pct.22-24, cifra de afaceri se calculează pe baza cifrei de afaceri interne anterioare generată de activitatea comercială în cauză.

3. Calculul cifrei de afaceri şi conturi financiare

3.1. Regula generală

158. Consiliul Concurenţei doreşte să se bazeze pe cele mai corecte şi sigure cifre disponibile. În general, Consiliul Concurenţei se referă la conturile care sunt legate de cel mai apropiat exerciţiu financiar la data efectuării tranzacţiei şi care sunt auditate conform standardului aplicabil întreprinderii în cauză şi obligatorii pentru exerciţiul financiar relevant.

159. Consiliul Concurenţei evită să se bazeze pe conturile de gestiune şi pe orice altă formă de conturi provizorii, sub rezerva cazurilor excepţionale. În cazul în care o concentrare economică are loc în primele luni ale anului şi conturile auditate nu sunt încă disponibile pentru cel mai recent exerciţiu financiar, cifrele care urmează să fie luate în considerare sunt acelea care au legătură cu anul precedent. Acolo unde există o divergenţă importantă între două contabilităţi, datorită unor modificări semnificative şi permanente a societăţii implicate şi, în special, când cifrele provizorii pentru anul recent au fost aprobate de consiliul de administraţie, Consiliul Concurenţei poate decide să ia în considerare aceste cifre.

3.2. Ajustări după data ultimelor conturi auditate

160. Sub rezerva aliniatelor anterioare, o ajustare trebuie întotdeauna să se facă pentru a justifica modificările permanente din realitatea economică a întreprinderilor implicate, precum preluările şi înstrăinările care nu se reflectă sau se reflectă parţial în conturile auditate. Asemenea modificări trebuie să fie luate în considerare pentru a identifica adevăratele resurse care se concentrează şi pentru a reflecta mai bine situaţia economică a întreprinderilor implicate. Aceste ajustări au o natură selectivă şi nu pun în pericol principiul conform căruia stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei se face utilizând un mecanism simplu şi obiectiv, deoarece ajustările nu necesită o revizuire completă a conturilor auditate. Mai întâi, această ajustare se aplică doar achiziţiilor, cesiunilor sau închiderii unei părţi a activităţii comerciale realizate ulterior datei auditării conturilor. Acest lucru este relevant dacă o societate încheie o tranzacţie cu privire la înstrăinarea sau la închiderea unei părţi a activităţii comerciale oricând înainte de data relevantă pentru stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei sau atunci când o asemenea înstrăinare sau închidere a activităţii comerciale este o condiţie preliminară de funcţionare. În acest caz, cifra de afaceri care urmează să fie atribuită acelei părţi de activitate comercială trebuie scăzută din cifra de afaceri a părţii care notifică după cum se arată în ultimele conturi auditate. Dacă se semnează un acord de vânzare a unei părţi de activitate, dar vânzarea (cu alte cuvinte, executarea sa şi transferul titlului legal acţiunilor sau activelor achiziţionate) încă nu s-a încheiat, o asemenea modificare nu se ia în considerare, cu excepţia cazului când vânzarea este o condiţie prealabilă a operaţiunii notificate. Cifra de afaceri a acelor

întreprinderi a căror achiziţionare s-a încheiat ulterior pregătirii celor mai recente conturi auditate, dar înainte de data relevantă pentru stabilirea competenţei Consiliului, trebuie adăugată la cifra de afaceri a unei societăţi în vederea notificării.

161. În al doilea rând, o ajustare poate fi necesară pentru achiziţii, înstrăinări sau închiderea unora dintre activităţile comerciale care au avut loc în exerciţiul financiar pentru care sunt întocmite conturile auditate. Dacă au loc achiziţii, înstrăinări sau închideri ale unor activităţi comerciale în această perioadă, modificările resurselor economice se reflectă numai parţial în conturile auditate ale întreprinderii implicate. Deoarece cifra de afaceri a activităţilor comerciale achiziţionate este inclusă în conturi numai din momentul achiziţionării, aceasta nu se reflectă în cifra de afaceri anuală totală a activităţii achiziţionate. Cifra de afaceri a activităţilor comerciale înstrăinate sau închise se mai poate include în conturile auditate până la momentul înstrăinării sau închiderii efective. În aceste cazuri, ajustările trebuie făcute pentru a elimina cifra de afaceri generată de activităţile comerciale cedate sau închise până la momentul separării şi pentru a adăuga cifra de afaceri pe care au generat-o activităţile comerciale achiziţionate în cursul anului până la momentul în care situaţiile financiare s-au consolidat cu veniturile din aceste activităţi. Ca rezultat, cifra de afaceri a activităţilor comerciale cedate sau închise trebuie să fie exclusă integral, iar cifra de afaceri anuală totală a activităţilor comerciale achiziţionate trebuie inclusă.

162. Alţi factori care afectează temporar cifra de afaceri, precum scăderea comenzilor pentru un produs sau o reducere a procesului de producţie în perioada prealabilă tranzacţiei nu sunt luaţi în considerare la calculul cifrei de afaceri. Nu se face nicio ajustare a conturilor definitive în vederea integrării acestora.

4. Atribuirea cifrei de afaceri în temeiul art. 14 şi 66 din lege

4.1. Identificarea întreprinderilor a căror cifră de afaceri este luată în considerare

163. În situaţia în care o întreprindere implicată într-o concentrare economică aparţine unui grup, nu se va lua în considerare doar cifra de afaceri a întreprinderii respective, ci, potrivit prevederilor legii, pentru cifra sa de afaceri se va lua în considerare cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor participante la acel grup, deci a întregului grup, în vederea stabilirii dacă pragurile valorice prevăzute de lege sunt atinse. Scopul este deci identificare a volumului total de resurse economice care sunt combinate în cadrul operaţiunii, indiferent dacă activităţile economice sunt realizate direct de întreprinderea implicată sau dacă sunt realizate indirect prin intermediul întreprinderilor cu care întreprinderea implicată se află în legăturile prevăzute la pct.164.

164. Fara a aduce atingere prevederilor art.64 alin.(2) din lege, care se referă la achiziţionarea de elemente de activ dintr-o întreprindere, pentru a constata dacă pragurile valorice prevăzute de lege sunt atinse, cifra de afaceri totală a întreprinderilor implicate va fi calculată prin cumularea cifrelor de afaceri ale membrilor grupului, după cum urmează

a) cifra de afaceri a întreprinderii implicate;

b) cifrele de afaceri ale întreprinderilor la care întreprinderea implicată, în mod direct sau indirect

i. deţine peste jumătate din capitalul social sau capitalul de exploata: sau

ii. are competenţa de a exercita peste jumătate din drepturile de vot: sau

iii. are competenţa de a numi peste jumătate din membrii consiliului de supraveghere sau consiliului de administraţie; sau

iv. ai organelor care reprezintă legal întreprinderile sau are dreptul de a conduce activităţile întreprinderii;

c) cifrele de afaceri ale întreprinderilor care deţin în întreprinderea implicată drepturile sau competenţele enumerate la lit.b);

d) cifrele de afaceri ale întreprinderilor în care o întreprindere prevăzută la lit.c) deţine drepturile sau competenţele enumerate la lit.b);

e) cifrele de afaceri ale întreprinderilor în care două sau mai multe întreprinderi prevăzute la lit.a)-d) deţin împreună drepturile sau competenţele enumerate la lit. b).

Astfel, în cazul apartenenţei la un grup, la cifra de afaceri a întreprinderii direct implicate în operaţiuni [lit.a)] se va adăuga, după caz

- cifra de afaceri a filialei sale [lit.b)];

- cifra de afaceri a companiilor-mamă (de origine) [lit.c)];

- cifra de afaceri a altor filiale ale companiilor-mamă [lit.d)] şi

- cifra de afaceri a altor întreprinderi (societăţi în comun), controlate de două sau mai multe întreprinderi aparţinând grupului [lit.e)].

165. Un exemplu grafic este următorul

Întreprinderea implicată şi grupul său

Întreprinderea implicată şi grupul său

a: Întreprinderea implicată17

b: Filialele sale, societăţile deţinute în comun cu părţi terţe (b3) şi filialele acestora (b1 şi b2)

17 Pentru grafic se consideră că societatea în comun este ea însăşi întreprinderea implicată în conformitate cu criteriile stabilite la pct.140 (preluarea controlului de către o societate în comun cu deplină funcţionalitate, care funcţionează pe aceeaşi piaţă).

c: Societăţile sale mamă şi societăţile mamă ale acestora (c1) d: Alte filiale ale societăţilor mamă ale întreprinderii implicate

e: Societăţi deţinute în comun de două (sau mai multe) societăţi ale grupului

x: Parte terţă

NOTĂ: literele folosite în exemplul grafic corespund literelor folosite la numerotarea paragrafelor care enumeră membrii grupului luaţi în considerare la calculul cifrei de afaceri.

166. Drepturile sau competenţele enumerate la pct.164 lit. b) (i)-(iii) se identifică în mod direct deoarece se referă la praguri cantitative. Aceste praguri sunt atinse dacă întreprinderea implicată deţine mai mult de jumătate din capitalul social sau din capitalul de exploatare al altor întreprinderi, dacă deţine mai mult de jumătate din drepturile de vot sau deţine competenţa legală să numească mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie în alte întreprinderi. Pragurile sunt atinse şi dacă întreprinderea implicată deţine de facto competenţa de a exercita mai mult de jumătate din drepturile de vot ale ansamblului acţionarilor sau competenţa de a numi mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie în alte întreprinderi.

167. Dispoziţiile prevăzute la pct.164 lit.b) (iv) se referă la dreptul de a conduce activitatea întreprinderii. Un astfel de drept există de exemplu, în baza unui acord de locaţiune a activităţii comerciale sau în baza structurii organizaţionale pentru asociatul comanditat principal într-o societate în comandită. „Dreptul de a conduce” poate decurge şi din deţinerea drepturilor de vot (singure sau în combinaţie cu acorduri contractuale, cum ar fi acordul acţionarilor) care permite stabilirea strategiei unei întreprinderi, în baza unor elemente stabile de drept.

168. Dreptul de a conduce cuprinde şi situaţii în care întreprinderea implicată deţine, împreună cu părţi terţe, dreptul de a administra activitatea unei întreprinderi în comun. Considerentul fundamental este că întreprinderile care exercită controlul în comun au dreptul conjunct de a administra activităţile întreprinderii controlate, chiar dacă fiecare din acestea nu poate exercita individual aceste drepturi decât într-un sens negativ, adică sub forma drepturilor de veto. În exemplul respectiv, se ia în considerare întreprinderea (b3) care este controlată în comun de întreprinderea implicată (a) şi de o terţă parte (x) deoarece atât (a) cât şi (x) au drept de veto în (b3) pe baza participaţiilor egale în (b3)18. Potrivit prevederilor pct.164 lit.b) (iv), Consiliul Concurenţei ia în considerare numai acele societăţi în comun în care întreprinderea implicată şi părţile terţe deţin drepturi de jure, din care decurge un drept bine definit de exercitare a unor prerogative de administrare. Prin urmare, includerea societăţilor în comun se limitează la situaţiile în care întreprinderea implicată şi părţile terţe deţin dreptul de a gestiona în comun în baza unui acord, de exemplu un acord al acţionarilor, sau la situaţiile în care întreprinderea implicată şi o parte terţă deţin drepturi de vot egale, astfel încât acestea au dreptul de a numi un număr egal de membri în organele de decizie ale societăţii în comun.

169. Tot astfel, dacă două sau mai multe societăţi controlează în comun întreprinderea implicată, în sensul că este necesar acordul tuturor pentru a gestiona activitatea acesteia, se va include cifra de afaceri a fiecăreia dintre ele. În exemplul respectiv, se vor lua în considerare cele două societăţi mamă (c) ale întreprinderii implicate (a) precum şi societăţile mamă ale acestora (c1 în exemplu).

18 Cu toate acestea, se ia în considerare doar jumătate din cifra de afaceri generată de b3, a se vedea pct.173.

170. În situaţia în care societăţile identificate potrivit prevederilor pct.164 au legături aşa cum au fost acestea definite la pct.164 lit.b) (iv) cu alte întreprinderi, acestea ar trebui luate în calcul. În exemplul respectiv, una din filialele întreprinderii implicate a (denumită b) are în schimb propriile sale filiale b1 şi b2 şi una din societăţile mamă (denumită c) are propria sa filială (d).

171. Pct.164 prevede criterii specifice pentru identificarea întreprinderilor a căror cifră de afaceri se atribuie întreprinderii implicate. Aceste criterii, inclusiv „dreptul de a conduce activităţile întreprinderii”, nu acoperă acelaşi domeniu ca noţiunea de

„control” potrivit prevederilor art.10 alin.(5) din lege. Există diferenţe între art.10 din lege şi pct.164, aceste prevederi îndeplinind roluri diferite. Diferenţele apar în principal la nivelul controlului de facto. În timp ce în temeiul art.10 alin.(5) din lege chiar şi o situaţie de dependenţă economică poate duce la preluarea de facto a controlului, în schimb, în temeiul pct.164 lit.b), o filială controlată unic se va lua în considerare în baza circumstanţelor factuale doar dacă se demonstrează în mod clar că întreprinderea implicată deţine competenţa de a exercita mai mult de jumătate din drepturile de vot sau de a numi mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie. În ceea ce priveşte scenariile referitoare la controlul în comun, pct.164 lit.b) (iv) cuprinde acele scenarii în care întreprinderile care deţin controlul au dreptul de a conduce activităţile întreprinderii în temeiul drepturilor individuale de veto. Cu toate acestea, pct.164 nu va cuprinde situaţii în care controlul în comun rezultă din circumstanţele de fapt datorită intereselor comune puternice dintre diferiţi acţionari minoritari ai societăţii în comun, în funcţie de participaţiile acţionarilor. Diferenţa este reflectată de faptul că pct.164 lit.b) (iv) se referă la dreptul de a conduce, şi nu la o competenţă (sau putere) [lit.b) (ii) - (iii)] şi se explică prin necesitatea de a fixa criterii precise pentru calculul cifrei de afaceri, astfel încât competenţa să fie uşor de verificat. Cu toate acestea, în temeiul art.10 alin.(5) din lege, întrebarea dacă o operaţiune este concentrare economică poate fi cercetată de o manieră mult mai globală. În plus, situaţiile de control unic negativ sunt acoperite numai în mod excepţional (doar dacă condiţiile de la pct.164 lit.b) (i)-(iii) sunt îndeplinite în cazul respectiv); „dreptul de a conduce” potrivit prevederilor pct.164 lit.b) (iv) nu acoperă scenariile de control negativ. În sfârşit, pct.164 lit.b) (i), de exemplu, acoperă situaţiile în care este posibil să nu existe

„control” în sensul art.10 alin.(5) din lege.

4.2. Alocarea cifrei de afaceri a întreprinderilor identificate

172. În general, atâta timp cât criteriul de control prevăzut la pct.164 este îndeplinit, se va lua în considerare întreaga cifră de afaceri a filialei în cauză, indiferent de participaţia reală pe care întreprinderea implicată o deţine la filială. În figura reprodusă la pct. 165, se ia în considerare întreaga cifră de afaceri a filialelor denumite (b) ale întreprinderii implicate (a).

173. În cazul întreprinderilor în comun dintre două sau mai multe întreprinderi implicate, cifra de afaceri a întreprinderii în comun se va aloca în mod egal între întreprinderile implicate (în măsura în care cifra de afaceri este generată de activităţi cu terţii, astfel cum s-a prevăzut la pct.157), indiferent de cota de capital social sau de drepturile de vot deţinute de acestea.

174. Aşadar, în cazul în care două sau mai multe întreprinderi implicate într-o concentrare economică exercită controlul în comun asupra unei alte întreprinderi, la calculul cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate nu se va lua în considerare nici cifra de afaceri aferentă vânzărilor de produse şi/sau prestărilor de servicii efectuate între societatea în comun şi fiecare dintre întreprinderile implicate şi nici cifra de afaceri aferentă vânzărilor de produse şi/sau prestărilor de servicii

efectuate între societatea în comun şi oricare altă întreprindere legată prin control de oricare dintre societăţile-mamă. Scopul acestei reguli este de a evita dubla înregistrare a cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate. În ceea ce priveşte cifra de afaceri rezultată din vânzările de produse şi prestările de servicii efectuate între societatea în comun şi oricare tert, aceasta va fi repartizată în mod egal între întreprinderile implicate care controlează societatea în comun. În graficul exemplificat, se ia în considerare jumătate din cifra de afaceri a societăţii b3.

175. Normele prevăzute la pct.164 trebuie să fie adaptate la situaţiile ce implică o modificare de la controlul în comun la controlul unic, pentru a evita dubla înregistrare a cifrei de afaceri a societăţii în comun. Chiar dacă întreprinderea achizitoare are drepturi şi competenţe în societatea în comun care satisfac cerinţele de la pct.164, cifra de afaceri a achizitorului trebuie calculată fără luarea în considerare a cifrei de afaceri a societăţii în comun, iar cifra de afaceri a societăţii în comun se determină prin eliminarea cifrei de afaceri a achizitorului.

4.3. Alocarea cifrei de afaceri în cazul organismelor de plasament colectiv

176. Societatea de administrare a investiţiilor, potrivit prevederilor pct.12, preia în mod normal controlul indirect asupra societăţilor din portofoliu deţinut de un organism de plasament colectiv înfiinţat de aceasta. În acelaşi mod, se poate considera că societatea de administrare a investiţiilor deţine în mod indirect competenţele şi drepturile prevăzute la pct.164 lit.b), în special că deţine competenţa de a exercita drepturile de vot deţinute de fondul de investiţii în societăţile din portofoliu.

177. O societate de administare a investiţiilor poate înfiinţa mai multe organisme de plasament colectiv cu investitori diferiţi. În aceste condiţii, societatea de administare a investiţiilor exercită un control în comun asupra diverselor organisme de plasament colectiv pe care le-a înfiinţat, gestiunea comună a diferitelor organisme de plasament colectiv de către societatea de administrare a investiţiilor fiind indicată adesea de o marcă comună pentru acestea.

178. În consecinţă, o asemenea organizare a diferitelor organisme de plasament colectiv de către societatea de administare a investiţiilor are drept rezultat faptul că cifra de afaceri a tuturor societăţilor din portofoliu deţinute de organismele de plasament colectiv va fi luată în considerare pentru a evalua măsura în care sunt atinse pragurile privind cifra de afaceri prevăzute la art.14 din lege, atunci când societatea de administare a investiţiilor preia controlul indirect asupra unei societăţi din portofoliu prin intermediul unuia din organismele de plasament colectiv înfiinţate de societatea de administare a investiţiilor.

4.4. Alocarea cifrei de afaceri pentru întreprinderile deţinute de stat

179. În ceea ce priveşte cifra de afaceri a întreprinderilor deţinute de stat, este recomandabil să se evite discriminarea între sectorul public şi cel privat. În sectorul public, calcularea cifrei de afaceri a unei întreprinderi implicate într-o concentrare economică necesită, prin urmare, luarea în considerare a întreprinderilor care formează o unitate economică cu putere independentă de decizie, indiferent de modul de deţinere a capitalul sau de normele de supraveghere administrativă care se aplică. În consecinţă, pentru a calcula cifra de afaceri a întreprinderilor deţinute de stat, se iau în considerare doar acele întreprinderi care aparţin aceleiaşi unităţi economice, care au aceeaşi putere independentă de decizie.

180. Prin urmare, atunci când o societate deţinută de stat nu constituie obiectul unei coordonări cu alte grupuri controlate de stat, aceasta trebuie să fie tratată ca un grup independent, iar cifra de afaceri a altor societăţi deţinute de stat nu trebuie luată în considerare. În situaţia în care mai multe întreprinderi publice ţin de acelaşi centru independent de luare a deciziilor comerciale, cifra de afaceri a acelor întreprinderi va fi considerată ca parte a grupului întreprinderii implicate, în sensul pct.164.

V. Alocarea geografică a cifrei de afaceri

181. Pragurile valorice referitoare la cifra de afaceri sunt prevăzute la art.4 din lege şi urmăresc identificarea cazurilor care sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei. Acestea impun ca cifra de afaceri să fie alocată geografic la nivel mondial şi la nivel naţional.Întrucât situaţiile financiar-contabile auditate nu furnizează adesea o defalcare geografică conform acestor cerinţe, Consiliul Concurenţei se va baza pe cele mai bune cifre disponibile furnizate de întreprinderi. Localizarea cifrei de afaceri este determinată de localizarea clientului la data tranzacţiei. Cifra de afaceri va cuprinde produsele vândute şi serviciile furnizate agenţilor economici sau clienţilor.

Regula generală

182. Legea nu prevede discriminări între „produse vândute” şi „servicii prestate” în cazul alocării geografice a cifrei de afaceri. În ambele cazuri, regula generală este că cifra de afaceri trebuie să fie atribuită locului în care se află clientul. Aşadar, principiul fundamental presupune ca cifra de afaceri să fie atribuită locului unde există concurenţa cu furnizori alternativi. Acest loc este determinat în mod normal de locul în care operaţiunea caracteristică prevăzută de contractul în cauză urmează să se realizeze, de exemplu locul în care serviciile sunt furnizate şi produsele sunt distribuite. În cazul tranzacţiilor prin Internet, localizarea clientului este dificilă de realizat în momentul încheierii contractului prin Internet. Dacă produsul sau serviciul în sine nu este distribuit prin Internet, sunt evitate aceste dificultăţi prin identificarea locului în care operaţiunea caracteristică prevăzută de contractul în cauză se realizează. În continuare, vânzarea produselor şi furnizarea serviciilor sunt tratate în mod separat deoarece prezintă trăsături diferite în ceea ce priveşte alocarea cifrei de afaceri.

Vânzarea de bunuri

183. În ceea ce priveşte vânzarea bunurilor, pot apărea anumite situaţii în care locul unde clientul se află în momentul încheierii contractului de cumpărare este diferit de adresa de facturare şi/sau de locul de livrare. În aceste situaţii, locul unde s-a încheiat contractul de cumpărare şi locul de livrare sunt mult mai importante decât adresa de facturare. Deoarece livrarea este, în general, operaţiunea caracteristică pentru vânzarea bunurilor, locul de livrare poate avea prioritate faţă de locul unde se afla clientul în momentul încheierii contractului de cumpărare. Acest lucru va depinde după cum locul de livrare este considerat a fi locul unde se desfăşoară concurenţa pentru vânzarea bunurilor sau concurenţa se desfăşoară în locul de rezidenţă al clientului. În cazul vânzării de bunuri mobile, precum un autoturism, către un client final, locul în care autoturismul este livrat către client este decisiv, chiar dacă actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat prin telefon sau prin internet.

184. O situaţie specială este cea în care o societate multinaţională are o strategie de achiziţii şi îşi procură toate bunurile printr-o singură sursă. Din moment ce o centrală de achiziţii poate lua diferite forme, este necesar să se ia în considerare forma concretă a acesteia, întrucât aceasta determină modul de alocare a cifrei de afaceri. În situaţia în care bunurile sunt cumpărate şi distribuite de către organizaţii centrale de achiziţie, iar ulterior sunt redistribuite intern, în cadrul grupului, spre diferite uzine, cifra de afaceri este alocată doar pieţei geografice în care îşi are sediul centrala de achiziţii. În această situaţie, concurenţa se desfăşoară în locul unde îşi are sediul centrala de achiziţii şi tot aici are loc operaţiunea caracteristică în temeiul contractului de vânzare-cumpărare. Această situaţie este diferită de cazul legăturilor directe dintre vânzător şi diversele filiale. Acesta este cazul în care organizaţia centrală de achiziţionare încheie un contract cadru, dar se fac comenzi individuale şi se distribuie produsele direct către filialele din pieţe geografice diferite, precum şi cazul în care comenzile individuale se realizează prin centrala de achiziţii, dar produsele se distribuie direct către filiale. În ambele cazuri, cifra de afaceri se va aloca diferitelor pieţe geografice în care îşi au sediul filialele, indiferent dacă organizaţia centrală de achiziţionare sau filialele primesc facturile şi efectuează plăţile. Motivul este că în ambele cazuri există concurenţă cu furnizori alternativi în ceea ce priveşte distribuţia produselor către filiale, chiar dacă contractul este încheiat la nivel central. În primul caz, filialele decid pe cont propriu cantităţile ce vor fi distribuite, element esenţial pentru concurenţă.

Furnizarea de servicii

185. În ceea ce priveşte serviciile, este relevant locul furnizării acestora către client. În general, serviciile ce conţin elemente transfrontaliere se împart în trei categorii generale. Prima categorie cuprinde situaţiile în care furnizorul de servicii se deplasează, a doua categorie situaţiile în care clientul se deplasează. A treia categorie cuprinde acele situaţii în care se furnizează un serviciu fără ca furnizorul de servicii sau clientul să se deplaseze. În primele două categorii, cifra de afaceri generată va fi alocată locului de destinaţie al celui care se deplasează, adică locului în care serviciul este efectiv furnizat clientului. În a treia categorie, cifra de afaceri este alocată în general locului unde se află clientul. În ceea ce priveşte sursele de aprovizionare centrale ale serviciilor, principiile prevăzute pentru cumpărarea de bunuri la nivel central se aplică în mod analog.

186. Un exemplu pentru prima categorie este situaţia în care o societate nerezidentă furnizează servicii speciale de asistenţă tehnică pentru avioane către un transportator din România. În această situaţie, furnizorul de servicii se deplasează în România, acolo unde serviciul este furnizat efectiv şi unde există concurenţa pentru acest serviciu. Dacă un turist român închiriază o maşină sau face rezervări la un hotel din afara ţării, această situaţie se încadrează în a doua categorie, deoarece serviciul este furnizat în afara României şi concurenţa se desfăşoară între societăţile hoteliere şi cele de închirieri maşini din destinaţia aleasă. Cu toate acestea, cazul este diferit pentru pachetele de servicii turistice. Pentru acest tip de servicii turistice, serviciul începe cu vânzarea pachetului printr-o agenţie de voiaj în locul unde se află clientul şi concurenţa privind vânzarea serviciilor turistice prin agenţii de voiaj are loc la nivel local, ca şi în cazul comerţului cu amănuntul, chiar dacă segmente din acest serviciu sunt furnizate în mai multe locuri aflate la distanţă. Prin urmare, cazul acesta se încadrează în a treia categorie şi cifra de afaceri generată va fi alocată locului unde se află clientul. A treia categorie mai cuprinde şi cazuri precum furnizarea de programe de calculator sau distribuţia de filme produse în afara României, dar distribuite unui client din România, astfel încât serviciul este furnizat efectiv clientului în interiorul României.

187. Cazurile referitoare la transportul de mărfuri sunt diferite, deoarece clientul căruia îi sunt furnizate serviciile respective nu se deplasează, dar serviciul de transport este furnizat clientului la locul unde se află acesta. Aceste cazuri se încadrează în cea de-a treia categorie şi locul unde se află clientul este criteriul relevant pentru alocarea cifrei de afaceri.

188. În situaţiile din sectorul telecomunicaţiilor, calificarea serviciilor de terminare a apelurilor ridică probleme. Deşi terminarea apelului pare să se încadreze în a treia categorie, există motive pentru a le trata diferit. Serviciile de terminare a apelului sunt furnizate, de exemplu, în situaţii în care un apel, iniţiat în reţeaua unui operator naţional, este terminat în afara teritoriului României. Deşi nici operatorul naţional, nici cel din afara României nu se deplasează, semnalul se deplasează şi serviciul este furnizat de reţeaua operatorului din afara teritoriului României, în statul respectiv, operatorului naţional. Tot în acest loc se produce şi concurenţa (dacă există). Prin urmare, cifra de afaceri se va considera ca o cifră de afaceri realizată în afara României19.

Sectoare specifice

189. Anumite sectoare impun probleme specifice în ceea ce priveşte alocarea geografică a cifrei de afaceri. Acestea vor fi tratate în continuare, în secţiunea VII.

VI. Conversia cifrei de afaceri în euro

190. Atunci când valorile cifrelor de afaceri se convertesc în EURO se acordă atenţie cursurilor de schimb utilizate. Echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior realizării operaţiunii.

191. Procedura nu este diferită atunci când o companie efectuează vânzări în mai multe monede. Cifra totală de afaceri prezentată în conturile consolidate auditate şi în moneda de raportare a respectivei companii se converteşte în EURO la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior realizării operaţiunii.

VII. Dispoziţii privind instituţiile de credit, alte instituţii financiare şi societăţile de asigurare

1. Domeniu de aplicare

192. Datorită naturii specifice a acestui sector, art.65 din lege include dispoziţii specifice pentru calcularea cifrei de afaceri a instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, precum şi a societăţilor de asigurare.

193. Pentru a defini termenii „instituţii de credit şi alte instituţii financiare” în general, Consiliul Concurenţei foloseşte în practica sa, definiţiile prevăzute de reglementările aplicabile în sectorul bancar. Astfel, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi

19 Acest lucru nu afectează cifra de afaceri pe care operatorul de telefonie naţional o generează în legătură cu propriul său client prin acest apel.

a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar şi ale

OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului20

I. instituţie de credit înseamnă

a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu;

b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică;

II. instituţie financiară înseamnă o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile următoare

a) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;

b) leasing financiar;

c) servicii de plată aşa cum sunt definite la art.8 din OUG nr. 113/2009 privind serviciile de plată;

d) emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cambii şi bilete la ordin, în măsura în care nu se încadrează la lit. c);

e) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;

f) tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu

1. instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;

2. valută;

3. contracte futures şi options financiare;

4. instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;

5. valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;

g) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;

h) servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă;

i) administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;

j) custodie şi administrare de instrumente financiare;

k) intermediere pe piaţa interbancară.

2. Calculul cifrei de afaceri

20 OUG nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar şi OUG nr. 99/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar şi OUG 99/2006 privind instituţiiile de credit şi adecvarea capitalului

194. Art.65 din lege prevede metodele de calculare a cifrei de afaceri pentru instituţiile de credit şi alte instituţii financiare, precum şi pentru societăţile de asigurare.

De regulă, în cazul instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, se vor avea în vedere următoarele elemente de venit, după deducerea impozitelor şi a taxelor legate direct de acestea

i. venituri din dobânzi şi venituri asimilate;

ii. venituri din valori mobiliare

a) venituri din acţiuni şi din alte valori mobiliare;

b) venituri din participaţii;

c) venituri din acţiunile deţinute la întreprinderile afiliate.

iii. comisioane de încasat;

iv. profitul net din operaţiunile financiare;

v. alte venituri din exploatare.

2.1. Calculul cifrei de afaceri a instituţiilor de credit şi financiare (altele decât holdingurile financiare)

2.1.1. Generalităţi

195. În cazul instituţiilor de credit şi al altor instituţii financiare nu există, în mod normal, dificultăţi specifice în aplicarea criteriului venitului bancar la definirea cifrei de afaceri la nivel mondial sau naţional. Pentru alocarea geografică a cifrei de afaceri în general se aplică principiul conform căruia cifra de afaceri se alocă sucursalei sau diviziei înfiinţate în România care primeşte venitul în cauză.

2.1.2. Cifra de afaceri a societăţilor financiare nebancare, inclusiv a societăţilor de leasing

196. Potrivit reglementărilor aplicabile în materie, instituţiile financiare nebancare sunt entităţi, altele decât instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional, în condiţiile prevăzute de lege.

Instituţiile financiare nebancare pot desfăşura următoarele activităţi de creditare21

a) acordare de credite, incluzând, fără a se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de factoring, scontare, forfetare;

b) leasing financiar;

c) emitere de garanţii, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de finanţare;

d) acordare de credite cu primire de bunuri în gaj, respectiv amanetare prin case de amanet;

21 Conform prevederilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial 259 din 21.04.2009

e) acordare de credite către membrii asociaţiilor fără scop patrimonial organizate pe baza liberului consimţământ al salariaţilor/pensionarilor, în vederea sprijinirii prin împrumuturi financiare a membrilor lor de către aceste entităţi, organizate sub forma juridică a caselor de ajutor reciproc;

f) alte forme de finanţare de natura creditului.

În cadrul derulării activităţii de creditare, instituţiile financiare nebancare pot emite şi administra carduri de credit pentru clienţi şi pot desfăşura activităţi legate de procesarea tranzacţiilor cu acestea, cu respectarea reglementărilor în domeniu.

De asemenea, instituţiile financiare nebancare pot desfăşura activităţi conexe şi auxiliare legate de realizarea activităţilor de creditare sau de funcţionarea entităţii.

Societăţile de leasing

197. Există o deosebire fundamentală între leasingul financiar şi leasingul operaţional. În general, leasingul financiar este încheiat pe perioade mai lungi decât leasingul operaţional şi dreptul de proprietate este transferat, de regulă, utilizatorului la scadenţa perioadei de leasing, prin intermediul unei opţiuni de cumpărare prevăzute de contractul de leasing. Din contră, în cazul leasingului operaţional, dreptul de proprietate nu este transferat utilizatorului, iar costurile de întreţinere, reparaţie şi asigurare ale echipamentului închiriat sunt incluse în ratele de leasing. Prin urmare, leasingul financiar funcţionează ca un credit prin care locatorul permite utilizatorului să cumpere un anumit activ.

198. După cum s-a menţionat anterior, o societate având drept obiect principal de activitate leasingul financiar este o instituţie financiară în sensul prevederilor art.65 din lege, iar cifra sa de afaceri se calculează în conformitate cu normele specifice prevăzute în această dispoziţie. În acest caz, se vor lua în considerare toate ratele din contractele de leasing financiar, cu excepţia rambursării; vânzarea ratelor de leasing viitoare la începutul contractului în scopul refinanţării nu va fi luată în considerare.

199. Activităţile de leasing operaţional nu sunt considerate ca fiind desfăşurate de instituţii financiare şi prin urmare, se aplică normele generale de calcul al cifrei de afaceri prevăzute la art.64 din lege.

2.2. Societăţi de asigurare

200. Pentru a măsura cifra de afaceri a societăţilor de asigurare, art.65 din lege prevede că aceasta este înlocuită cu valoarea primelor brute încasate sau de încasat, conform contractelor de asigurări încheiate de către sau în numele societăţilor de asigurare, inclusiv a primelor plătite reasigurătorilor, după deducerea impozitelor si a taxelor percepute asupra cuantumului primelor individuale de asigurare sau a volumului total al acestora. Acestea reprezintă suma primelor încasate, inclusiv primele de reasigurare încasate în cazul în care întreprinderea implicată desfăşoară activităţi în domeniul reasigurărilor. Primele de reasigurare cedate reasiguraţilor, şi anume toate sumele plătite şi plătibile de către întreprinderea implicată pentru a obţine acoperirea prin reasigurare, sunt doar costuri legate de acoperirea asigurării şi nu vor fi deduse din primele brute emise.

201. Primele ce trebuie luate în considerare se referă atât la noile contracte de asigurare încheiate în cursul exerciţiului financiar în cauză, dar şi la toate primele legate de contracte încheiate în cursul exerciţiilor precedente, dar care se execută în timpul perioadei de referinţă.

202. În general, pentru a constitui rezervele necesare care să permită plata despăgubirilor, societăţile de asigurare deţin un portofoliu de investiţii în acţiuni şi

în titluri de valoare purtătoare de dobândă, terenuri şi alte active care generează un venit anual. Venitul anual care provine din aceste surse nu este considerat drept cifră de afaceri pentru societăţile de asigurare în temeiul art.65 din lege. Cu toate acestea, trebuie să se facă o distincţie între investiţiile exclusiv financiare, care nu conferă societăţilor de asigurare drepturile şi competenţele prevăzute la pct.164, şi acele participaţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la pct.164 lit.b). În ultimul caz, pct.164 devine incident, iar cifra de afaceri a respectivei întreprinderi trebuie adăugată la cifra de afaceri a societăţii de asigurare, în vederea stabilirii pragurilor prevăzute de lege.

2.3. Holdinguri financiare

203. În calitate de o „altă instituţie financiară” în sensul art.65 din lege, cifra de afaceri a unui holding financiar se calculează în conformitate cu normele specifice prevăzute în lege. Potrivit prevederilor pct. 200-201 pentru societăţile de asigurare, se aplică dispoziţiile pct.164 la acele participaţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la pct.164 lit.b). Prin urmare, cifra de afaceri a unui holding financiar se calculează potrivit prevederilor art.65 din lege, dar poate fi necesară cumularea cu cifra de afaceri a întreprinderilor incluse în categoriile enumerate la pct.164 (denumite

„societăţile enumerate la pct.164”)22.

204. În practică, trebuie să se ţină seama în primul rând de cifra de afaceri (neconsolidată) a holdingului financiar. Apoi se adaugă cifra de afaceri a societăţilor enumerate la pct.164, deducându-se inclusiv dividendele şi alte venituri distribuite holdingurilor financiare de către aceste societăţi. Exemplul următor ilustrează acest tip de calcul

P L

1. Cifra de afaceri din activităţi financiare (contul neconsolidat profit

şi pierderi)

3

000

2. Cifra de afaceri din activităţi de asigurare [societăţi enumerate la art.65 din lege ] (prime brute emise)

300

3. Cifra de afaceri din activităţile industriale [societăţi enumerate la pct.164]

2

000

4. Deducerea dividendelor şi a altor venituri provenite de la societăţile enumerate la pct.164 societăţile 2 şi 3

200

Cifra totală de afaceri a holdingului financiar şi a grupului acestuia

5

100

205. În astfel de calcule, se poate dovedi necesară luarea în considerare a unor norme contabile diferite. Deşi această consideraţie se aplică oricărui tip de întreprindere implicată, în cazul holdingurilor financiare23 regula menţionată este de o importanţă particulară. În aceste cazuri, este necesară o examinare riguroasă a numărului şi a diversităţii întreprinderilor controlate şi a gradului de control exercitat de holding asupra filialelor, societăţilor afiliate şi a altor societăţi la care este acţionar.

206. Calcularea cifrei de afaceri a holdingurilor financiare, astfel cum a fost descrisă anterior, se poate dovedi dificilă în practică. Prin urmare, aplicarea strictă şi

22 Principiile pentru holdingurile financiare se pot aplica într-o anumită măsură societăţilor de administrare a fondurilor.

23 A se vedea, de exemplu, practica comunitară în materie, cazul IV/M.166 – Torras/Sarrió, din 24 februarie 1992.

detaliată a metodei în cauză este necesară numai în acele cazuri în care există probabilitatea ca cifra de afaceri a unui holding financiar să fie aproapiată de pragurile prevăzute de lege; în alte cazuri, este evident că cifra de afaceri este departe de pragurile prevăzute de lege şi, prin urmare, conturile publicate sunt suficiente pentru stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei.

207. La data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni, se abrogă orice dispoziţii contrare în materie de concentrări economice.