Legislator Case Law & Legislation
122126 RO

ORDIN nr. 1.183 din 6 septembrie 2010 privind modificarea modelului Contractului pentru desfășurarea activităților prevăzute în programele naționale de sănătate de evaluare, profilactice și cu scop curativ, finanțate din bugetul Ministerului Sănătății, din fonduri de la bugetul de stat și din venituri proprii, derulate de către spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.031/2010

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

ORDIN nr. 1.183 din 6 septembrie 2010 · MINISTERUL SĂNĂTĂȚII · MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 10 septembrie 2010

Modelul Contractului pentru desfășurarea activităților prevăzute în programele naționale de sănătate de evaluare, profilactice și cu scop curativ, finanțate din bugetul Ministerului Sănătății, din fonduri de la bugetul de stat și din venituri proprii, derulate de către spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.031/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 20 iulie 2010, se modifică după cum urmează

1. La articolul 4 alineatul (1), punctul 3 va avea următorul cuprins

3. să deconteze lunar, pe baza cererii justificative a unității sanitare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul contract, însoțită de documentele justificative, în termen de maximum 90 de zile lucrătoare de la data depunerii documentelor justificative, în limita sumei prevăzute în prezentul contract, contravaloarea facturii, prezentată în copie, pentru bunurile și serviciile acordate în cadrul programelor/subprogramelor naționale de sănătate, ținând seama și de următoarele criterii

a) gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziție anterior;

b) disponibilul din cont rămas neutilizat;

c) indicatorii fizici realizați în perioada anterioară;

d) bugetul aprobat cu această destinație;

e) raportarea, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a datelor în registrul bolnavilor specific programului derulat, acolo unde aceasta există;

2. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins

Articolul 7

(1) Decontarea contravalorii bunurilor și serviciilor acordate pentru desfășurarea activităților prevăzute în programele naționale de sănătate se realizează în termen de maximum 90 de zile de la data depunerii documentelor justificative, cu excepția sumelor necesare pentru drepturile salariale aferente personalului care desfășoară activități în cadrul programelor naționale de sănătate, în limita sumelor disponibile cu această destinație.

3. La anexa nr. 2, punctele 3, 4 și litera a) din notă vor avea următorul cuprins

3. Sumele achitate furnizorilor de medicamente și/sau materiale sanitare specifice aprovizionate în luna ............ 2010: ............... lei și, după caz, sumele plătite pentru drepturile salariale ale personalului în luna ............ 2010: ............... lei

4. Nr./Data și suma achitată conform documentelor justificative (copii ale ordinelor de plată, copii ale statelor de plată aferente personalului care desfășoară activități în cadrul programelor naționale de sănătate)

4.1. ..................................... lei

4.2. ..................................... lei

4.3. ..................................... lei

.........................................................

a) Decontul lunar va fi însoțit de copia ordinelor de plată (cu viza trezoreriei) enumerate la pct. 4, de copia facturilor pentru medicamentele și/sau materialele sanitare specifice, aprovizionate de spital, care au făcut obiectul plăților în luna pentru care se întocmește raportarea și, după caz, de copia statelor de plată aferente personalului care desfășoară activități în cadrul programelor naționale de sănătate.

ORDIN nr. 1.183 din 6 septembrie 2010 · MINISTERUL SĂNĂTĂȚII · MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 10 septembrie 2010

Văzând Referatul comun de aprobare al Direcției generale economice și al Direcției asistență medicală nr. Cs.A. 9.435 din 6 septembrie 2010,

având în vedere prevederile art. 190^1 lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin

Ministrul sănătății,

Cseke Attila

București, 6 septembrie 2010.

Nr. 1.183.

-------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →