DECIZIE nr. 986 din 8 iulie 2010
Statutory Text (1 Articles)
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simona Ricu - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Floarea Pop în Dosarul nr. 10.674/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentatului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece aceasta nu a fost motivată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele
Prin Încheierea din 21 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 10.674/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Floarea Pop într-o cauză având ca obiect revizuire - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia nu critică textul de lege cu care instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională, ci alte texte de lege din Codul de procedură civilă, şi anume prevederile art. 317 şi art. 319 referitoare la contestaţia în anulare, în condiţiile în care obiectul cauzei îl constituie revizuirea.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost stabilit prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere."
Autorul excepţiei susţine că reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, cu referire la art. 2, 6, 10 şi 15 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu a formulat nicio critică concretă prin prisma căreia să se poată analiza constituţionalitatea textului de lege ce formează obiectul excepţiei.
Astfel, din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea observă că acesta nu critică textul de lege cu care a fost sesizată instanţa de contencios constituţional, ci alte texte de lege din Codul de procedură civilă, şi anume prevederile art. 317 şi art. 319 referitoare la contestaţia în anulare, în condiţiile în care obiectul prezentei cauze îl constituie revizuirea.
În aceste condiţii, Curtea constată că sesizarea din prezenta cauză nu îndeplineşte exigenţele cuprinse în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", astfel încât excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Floarea Pop în Dosarul nr. 10.674/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
-------