DECIZIE nr. 934 din 6 iulie 2010
Statutory Text (1 Articles)
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Vasile Pravăţ în Dosarul nr. 11.457/245/2008 al Judecătoriei Iaşi.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie 2010 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele
Prin Încheierea din 16 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.457/245/2008, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Vasile Pravăţ cu prilejul soluţionării unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional sub aspectul menţiunii "pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit", întrucât aceasta nu acoperă situaţia tuturor veniturilor realizate de un pensionar, care, cumulate, se situează sub limita supusă impozitului pe venit. De asemenea, consideră că justeţea sarcinilor fiscale constă şi în contribuţia egală datorată de aceeaşi categorie socială, pensionarii, care trebuie să participe la sistemul de asigurări sociale în mod echitabil, doar pentru veniturile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, indiferent că acestea sunt din pensii sau din alte surse.
Judecătoria Iaşi consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, iar problemele invocate de autorul excepţiei ţin de interpretarea legii, care revine instanţei de judecată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea constată însă că, în realitate, sunt avute în vedere doar dispoziţiile art. 213 alin. (2) lit. h), potrivit cărora "Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi: [...] h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;".
Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii de lege contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 47 referitor la nivelul de trai şi art. 56 privind contribuţiile financiare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a instituit beneficiul asigurării pensionarilor, în măsura în care aceştia realizează venituri din pensii până la limita supusă impozitului pe venit.
Autorul excepţiei consideră că acest text de lege instituie scutirea sa de la obligaţia contribuţiei la fondul de asigurări sociale de sănătate şi în situaţia în care, pe lângă veniturile din pensie, realizează şi alte tipuri de venit.
Or, Curtea observă că art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006 este neechivoc în ceea ce priveşte categoria veniturilor care atrag beneficiul asigurării, cu plata contribuţiei din alte surse, şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei de lege.
Textul de lege criticat nu instituie o scutire de la plata contribuţiei şi pentru alte tipuri de venit, aşa cum sugerează autorul excepţiei. Acest fapt nu este de natură să contravină însă dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât realizarea unor venituri de altă natură decât cele provenite din pensie îl plasează pe acesta într-o situaţie diferită faţă de cea a pensionarilor care realizează doar venituri din pensii până la limita supusă impozitului pe venit.
Aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă omogenitate, astfel că situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Justa aşezare a sarcinilor fiscale nu reprezintă altceva decât o reflectare a principiului egalităţii în drepturi în materie fiscală.
În sfârşit, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat ar contraveni dispoziţiilor art. 47 din Constituţie, Curtea constată că textul de lege criticat nu se referă la conţinutul şi condiţiile de acordare a dreptului la pensie, astfel că nu se poate reţine incidenţa acestor dispoziţii constituţionale în speţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Vasile Pravăţ în Dosarul nr. 11.457/245/2008 al Judecătoriei Iaşi.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
--------