Legislator Case Law & Legislation
120983 RO

ORDIN nr. 2.221 din 23 iulie 2010

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

ORDIN nr. 2.221 din 23 iulie 2010 · AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 28 iulie 2010

Anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.101/2010 pentru aprobarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 25 iunie 2010, se modifică după cum urmează

1. La capitolul II secţiunea 1, punctul 4 va avea următorul cuprins

"4. (1) În cazul în care în certificatele de cazier judiciar este înscrisă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de oricare dintre asociaţi sau administratori, contribuabilii trebuie să prezinte documente eliberate de organele de urmărire penală, din care să rezulte dacă acţiunea penală este sau nu este în legătură cu operaţiunile prevăzute la art. 158^2 alin. (1) din Codul fiscal.

(2) În cazul în care în certificatele de cazier judiciar este înscrisă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de oricare dintre asociaţi sau administratori şi s-a dispus trimiterea în judecată, contribuabilii trebuie să prezinte documente eliberate de organele competente, din care să rezulte dacă acţiunea penală este sau nu este în legătură cu operaţiunile prevăzute la art. 158^2 alin. (1) din Codul fiscal."

2. La capitolul II secţiunea 1, punctul 5 va avea următorul cuprins

"5. (1) În cazul în care în certificatele de cazier judiciar sunt înscrise infracţiuni şi/sau alte date, contribuabilul va prezenta copiile legalizate ale hotărârilor judecătoreşti prin care au fost stabilite respectivele infracţiuni şi/sau alte documente eliberate de organele competente, precum şi documentul emis de serviciul/compartimentul juridic din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice coordonatoare a organului fiscal competent sau, după caz, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cazul marilor contribuabili, din care să rezulte dacă infracţiunea este sau nu în legătură cu operaţiunile prevăzute la art. 158^2 alin. (1) din Codul fiscal.

(2) Serviciul/Compartimentul juridic va emite documentul care va fi semnat de şeful serviciului/compartimentului juridic şi de conducătorul organului din care face parte acest serviciu/compartiment, în maximum 5 zile de la data depunerii de către contribuabil a documentelor prevăzute la alin. (1)."

ORDIN nr. 2.221 din 23 iulie 2010 · AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 28 iulie 2010

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ORDIN nr. 2.221 din 23 iulie 2010 · AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 28 iulie 2010

Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală juridică, Direcţia generală de tehnologia informaţiei şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

p. Preşedintele Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscală,

Mihai Gogancea-Vătăşoiu

Bucureşti, 23 iulie 2010.

Nr. 2.221.

----------

ORDIN nr. 2.221 din 23 iulie 2010 · AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 28 iulie 2010

privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.101/2010 pentru aprobarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare

În temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 158^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7, art. 78 alin. (3), art. 228 alin. (2) şi al art. 219^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →