HOTĂRÂRE nr. 633 din 30 iunie 2010
Statutory Text (4 Articles)
(1) Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil, reprezentând teren, aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.
(2) Terenul prevăzut la alin. (1) se înregistrează ca fond forestier proprietate publică a statului în evidenţa terenurilor cu destinaţie forestieră, se înscrie în amenajamentul silvic şi se supune regimului silvic.
DATELE DE IDENTIFICARE
ale unei părţi dintr-un imobil, reprezentând teren, aflat în
domeniul public al statului, care se transmite din administrarea
Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Regiei Naţionale
a Pădurilor - Romsilva
*Font 8*
Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Codul de clasificare din inventarul bunuri- lor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale care alcătuiesc domeniul public al statului Caracteristicile tehnice ale imobilului
Judeţul Covasna, municipiul Sfântu Gheorghe Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale Statul român, în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva - imobil 2449 - parţial - cod 8.29.09 - nr. M.F. 104.124 - Suprafaţa totală a terenului = 12,06 ha
__________
Predarea-preluarea părţii dintr-un imobil transmise potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
───────────────
Ministrul apărării naţionale,
Gabriel Oprea
Ministrul mediului şi pădurilor,
Laszlo Borbely
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 30 iunie 2010.
Nr. 633.
privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil, reprezentând teren, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.