Legislator Case Law & Legislation
120821 RO

AMENDAMENT din 19 august 2009

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

AMENDAMENT din 19 august 2009 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 22 iulie 2010

convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 19 august 2009 şi la Luxemburg la 15 septembrie 2009 între România şi Banca Europeană de Investiţii, la Acordul de împrumut dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti privind finanţarea Proiectului de reabilitare şi modernizare a sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti, semnat la Luxemburg şi la Bucureşti la data de 12 şi, respectiv, 14 noiembrie 1997

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

CABINET SECRETAR DE STAT

19 august 2009

Către: BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII (BEI)

Bd. Konrad Adenauer nr. 100,

L-2950 Luxemburg

Tel: +352-43 79-1

Fax: +352-43 77-04

În atenţia

Domnului Cormac Murphy, director de divizie

Domnului F. Bruni Roccia, director adjunct de divizie

Re: Împrumutul nr. 19.914, Proiectul România - Termoficare Bucureşti - transferul obligaţiei de plată a datoriei integrale către Municipalitatea Bucureşti

Stimaţi domni,

Facem referire la solicitarea adresată de Municipalitatea Bucureşti de transfer a obligaţiei de plată a datoriei integrale generate în legătură cu acordul de împrumut mai sus menţionat de la R.A.D.E.T. la Municipalitatea Bucureşti.

În acest sens, în conformitate cu prevederile acordului de împrumut, Ministerul Finanţelor Publice, acţionând ca şi Împrumutat, vă solicită să aprobaţi această modificare.

În aşteptarea primirii răspunsului dumneavoastră cât mai curând, vă mulţumim anticipat pentru cooperare.

Cu stimă,

Bogdan Alexandru Drăgoi,

secretar de stat

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Str. Apolodor nr. 17,

sectorul 5,

RO-050741

Bucureşti

Luxemburg, 15 septembrie 2009 Ops A/SEE-2/1995-2214/JMI/cp

Subiect: FI 1.9914 - România - Proiectul de reabilitare a reţelei de termoficare Bucureşti

Contractul de finanţare din data de 12/14 noiembrie 1997 (FI Nr. 1.9914) dintre Banca Europeană de Investiţii (BEI) în calitate de împrumutător şi România în calitate de Împrumutat şi R.A.D.E.T. R.A. (RADET), (Contractul de finanţare)

Stimate domnule Drăgoi,

Vă mulţumim pentru scrisoarea dumneavoastră din data de 19 august 2009. Înţelegem că propunerea dumneavoastră se referă la o relaţie între RADET şi România, relaţie care este separată şi distinctă faţă de Contractul de finanţare şi nu afectează obligaţiile legale ale niciuneia dintre părţi faţă de BEI, generate de Contractul de finanţare.

În condiţiile în care

1. Contractul de finanţare rămâne neschimbat;

2. România continuă să fie responsabilă în mod individual pentru serviciul datoriei, în calitate de împrumutător, conform Contractului de finanţare; şi

3. obligaţiile contractuale ale RADET prevăzute în Contractul de finanţare şi toată documentaţia aferentă vor rămâne nemodificate,

ne exprimăm acceptul nostru, în măsura în care este necesar şi în conformitate cu Contractul de finanţare, în ceea ce priveşte solicitarea de aprobare exprimată în scrisoarea dumneavoastră.

Vă rog să nu ezitaţi să ne contactaţi în cazul în care mai aveţi şi alte întrebări referitoare la această problemă.

Cu stimă,

Banca Europeană de Investiţii

C. Murphy J. Mcllwaine

--------------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →