DECIZIE nr. 818 din 3 iunie 2010
Statutory Text (1 Articles)
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Simona Ricu - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Concrete Trading" - S.A. în Dosarul nr. 14.279/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 14.279/301/2009, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Concrete Trading" - S.A.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate "contravin prevederilor constituţionale în vigoare".
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece autorul excepţiei nu indică în mod concret motivele de neconstituţionalitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 224 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004.
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale în vigoare, fără a le preciza în concret.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Curtea constată că autorul excepţiei nu precizează textele constituţionale considerate a fi încălcate.
Prin urmare, excepţia nu este motivată, nefiind respectate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate". În mod constant, jurisprudenţa instanţei constituţionale a stabilit că sesizările de neconstituţionalitate adresate Curţii fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional.
Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Concrete Trading" - S.A. în Dosarul nr. 14.279/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
------