ORDIN nr. 2.112 din 30 iunie 2010
Table of Provisions (12)
Statutory Text (12 Articles)
Se aprobă Procedura de solicitare şi eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social şi de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţia de sediu social, prevăzută în anexa nr. 1.
PROCEDURA
de solicitare şi eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie
de sediu social şi de înregistrare a documentului care atestă dreptul
de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţia de sediu social
1. Prezenta procedură se aplică persoanelor care, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor art. 17 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin art. XIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, au obligaţia ca, la înmatricularea unei societăţi comerciale sau la schimbarea sediului social, să înregistreze documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi să obţină certificatul pentru spatiul cu destinaţie de sediu social.
2. Pentru înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă şi obţinerea certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social se depune Cererea de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
3. Înregistrarea la organul fiscal a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social se dovedeşte cu Adeverinţa privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social, prevăzută în anexa nr. 3 la ordin.
4. Cererea prevăzută la pct. 2 se depune de către titularul dreptului de folosinţă. În cazul în care titularul dreptului de folosinţă este o persoană juridică, cererea se depune de către reprezentantul legal al acesteia sau de către un împuternicit, potrivit legii.
5. Cererea va fi însoţită de
- actele doveditoare ale dreptului de folosinţă, cum ar fi: titlu de proprietate, contract de vânzare cumpărare, contract de închiriere, contract de comodat sau alte acte care atestă dreptul de folosinţă;
- actul de identitate al solicitantului şi/sau împuternicirea, după caz;
- actul care atestă numirea reprezentantului legal al persoanelor juridice.
6. Cererea se depune la organul fiscal competent, direct la registratură sau prin poştă, cu confirmare de primire.
În sensul prezentei proceduri, organul fiscal competent este administraţia finanţelor publice municipală, orăşenească, comunală sau a sectoarelor municipiului Bucureşti, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în a cărei rază teritorială se află situat spaţiul cu destinaţie de sediu social.
7. Dacă cererea se depune la registratura organului fiscal, actele doveditoare ale dreptului de folosinţă se prezintă în original şi în copie. Organul fiscal certifică conformitatea copiei cu originalul şi restituie solicitantului originalul.
Dacă cererea se depune prin poştă, aceasta trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de folosinţă, în copie legalizată.
8. Termenul de soluţionare este de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării la organul fiscal competent a cererii însoţite de documentaţia completă.
9. Organul fiscal organizează evidenţa documentelor care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiilor cu destinaţie de sediu social, în cadrul Registrului de evidenţă a spaţiilor cu destinaţie de sediu social.
10. Registrul se organizează la nivel de adresă a spaţiului şi se gestionează la nivelul organelor fiscale competente, cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală de tehnologia informaţiei, şi cuprinde
a) adresa completă a spaţiului cu destinaţie de sediu social (str., nr., bl., ap., localitatea, judeţul/sectorul);
b) datele de identificare a titularului dreptului de folosinţă (nume şi prenume/denumire, adresa domiciliului/domiciliului fiscal şi cod de identificare fiscală);
c) documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţia de sediu social (tipul documentului, conform pct. 5, număr şi dată);
d) perioada de valabilitate a dreptului de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social (data de început, data de final).
11. De la registratura organului fiscal, cererea însoţită de actele doveditoare se transmite compartimentului cu atribuţii în gestionarea registrului contribuabililor, denumit în continuare compartiment de specialitate.
12. Compartimentul de specialitate verifică datele înscrise în cerere cu cele din actele doveditoare şi preia informaţiile în Registrul de evidenţă a spaţiilor cu destinaţia de sediu social.
13. Compartimentul de specialitate întocmeşte Adeverinţa privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi Certificatul pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social, potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 la ordin, în câte două exemplare, şi le înaintează, spre semnare, conducătorului organului fiscal competent.
14. Câte un exemplar al formularelor "Adeverinţă privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social" şi "Certificat pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social" se comunică solicitantului, potrivit art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
15. Dosarul solicitării, care cuprinde
a) cererea solicitantului;
b) documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţia de sediu social;
c) actul de identitate al solicitantului şi/sau împuternicirea, după caz;
d) actul care atestă numirea reprezentantului legal al persoanelor juridice, după caz;
e) un exemplar al Adeverinţei privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social;
f) un exemplar al Certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social se arhivează la compartimentul de specialitate.
Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare
a) "Cerere de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.04.40, prevăzută în anexa nr. 2;
b) "Adeverinţă privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.02.40, prevăzută în anexa nr. 3;
c) "Certificat pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.21.40, prevăzut în anexa nr. 4.
ANAF Cerere de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social
A. [] Înmatriculare societate comercială [] Schimbare sediu social
B. ADRESA COMPLETĂ A SPAŢIULUI CU DESTINAŢIE DE SEDIU SOCIAL Judeţ .......... Sector .......... Localitate ................. Stradă .................... Nr. ....... Bloc .................. Scară ......... Etaj ......... Ap. ........ Cod poştal ........
C. DATE DE IDENTIFICARE A TITULARULUI DREPTULUI DE FOLOSINŢĂ 1. Nume, prenume/Denumire .................................... 2. Cod de identificare fiscală (CNP/CUI/etc.) ................ 3. Date privind domiciliul/sediul social Judeţ ........ Sector ....... Localitate ............... Stradă ...................Nr. ....... Bloc ............. Scară ......... Etaj ...... Ap. ...... Cod poştal ...... Fax ...................Telefon .........................
D. Documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social 1. Tipul documentului ........................................ 2. Număr şi dată .............................................
E. Perioada de valabilitate a dreptului de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social 1. Data început ..../..../.... 2. Data încetare ..../..../....
SOLICIT: - înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social - eliberarea certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social
Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele înscrise în acest formular sunt corecte şi complete.
Numele persoanei care face cererea ...................................... Calitatea: ...................................... Semnătura ........................... Ştampila(după caz) Data ......./......../.........
Se completează de personalul organului fiscal
Organ fiscal
Număr înregistrare Data înregistrare / /
Numele persoanei care a verificat
Nr. operator de date cu caracter
personal 759
Cod. M.F.P. 14.13.04.40 A4/t1
Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de arhivare a formularelor menţionate la art. 2 sunt prevăzute în anexa nr. 5.
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Adresa
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a ........../ Telefon
Administraţia Finanţelor Publice a ................ Fax
Nr. ............./.................. E-mail
ADEVERINŢĂ
privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă
asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social
Documentul ..../(denumirea documentului) ..... nr. ..... din data ......., care atestă dreptul de folosinţă pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social situat în localitatea ......., str. ....... nr. ....., bl. ......, sc. ....., et. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ....., a fost înregistrat la organul fiscal competent.
Prezenta adeverinţă nu certifică valabilitatea dreptului de folosinţă pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social, care face obiectul documentului înregistrat.
Conducătorul unităţii fiscale,
Numele şi prenumele ..........................
Semnătura şi ştampila unităţii ...............
Cod M.F.P. 14.13.02.40
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Adresa
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a ........../ Telefon
Administraţia Finanţelor Publice a ................ Fax
Nr. ............./.................. E-mail
CERTIFICAT
pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social
Ca urmare a Cererii de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social/de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social nr. ........... din data de ......... şi a documentelor anexate acesteia, precum şi a Adeverinţei privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social nr. ..... din data de ........, se certifică prin prezenta că începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, pentru imobilul situat în
Localitatea ........., str. ........ nr. ...., bl. ...., ap. ...., et. ...., judeţul/sectorul ..................
[] nu a fost înregistrat un alt document care atestă cedarea dreptului de folosinţă a acestui spaţiu cu destinaţie de sediu social;
[] a fost înregistrat un număr de ......... alte documente care atestă cedarea dreptului de folosinţă a acestui imobil cu destinaţie de sediu social.
S-a eliberat prezentul certificat pentru
[] înmatricularea unei societăţi comerciale;
[] schimbarea sediului social al societăţii comerciale.
Şeful administraţiei finanţelor publice,
Numele şi prenumele .......................
Semnătura şi ştampila unităţii ............
Cod M.F.P. 14.13.21.40
Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare
şi de arhivare a formularelor
1. "Cerere de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.04.40
1.1. Denumire "Cerere de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social".
1.2. Cod M.F.P.: 14.13.04.40.
1.3. Format: A4/t1.
1.4. Caracteristici de tipărire: pe o singură faţă.
1.5. U/M: o filă.
1.6. Se difuzează: gratuit.
1.7. Se utilizează: pentru solicitarea înregistrării documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social.
1.8. Se întocmeşte într-un exemplar de către solicitant.
1.9. Circulă: la organul fiscal.
1.10. Se arhivează: la dosarul solicitării.
2. "Adeverinţă privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.02.40
2.1. Denumire: "Adeverinţă privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social".
2.2. Cod M.F.P.: 14.13.02.40.
2.3. Format: A4/t1.
2.4. Caracteristici de tipărire: - pe o singură faţă;
- se utilizează echipament informatic pentru editare.
2.5. U/M: set (două file).
2.6. Se utilizează: pentru înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social.
2.7. Se întocmeşte în două exemplare de organul fiscal competent.
2.8. Circulă: - originalul la contribuabil;
- copia la organul fiscal.
2.9. Se arhivează: la dosarul solicitării.
3. "Certificat pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.21.40
3.1. Denumire: "Certificat pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social".
3.2. Cod M.F.P.: 14.13.21.40
3.3. Format: A4/t1.
3.4. Caracteristici de tipărire: - pe o singură faţă;
- se utilizează echipament informatic pentru editare.
3.5. U/M: set (două file).
3.6. Se utilizează: pentru certificarea faptului că pentru imobilul cu destinaţie de sediu social nu a fost înregistrat un alt document ce atestă cedarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existenţa altor contracte prin care s-a cedat dreptul de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, după caz.
3.7. Se întocmeşte în două exemplare de organul fiscal competent.
3.8. Circulă: - originalul la contribuabil;
- copia la organul fiscal.
3.9. Se arhivează: la dosarul solicitării.
___________
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Sorin Blejnar
Bucureşti, 30 iunie 2010.
Nr. 2.112.
privind aprobarea Procedurii de solicitare şi eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social şi de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţia de sediu social, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare
În temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin