HOTĂRÂRE nr. 15 din 15 iunie 2010
Statutory Text (2 Articles)
pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională
În temeiul prevederilor art. 142 şi 143 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 5 şi 68 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Domnul Minea Mircea Ştefan, profesor universitar, doctor în drept, se numeşte, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului domnului judecător Ioan Vida, profesor universitar, doctor în drept.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 15 iunie 2010, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
IOAN OLTEAN
Bucureşti, 15 iunie 2010.
Nr. 15.
--------