HOTĂRÂRE nr. 29 din 9 iunie 2010
Statutory Text (2 Articles)
pentru modificarea art. 9 din Hotărârea Parlamentului României nr. 9/2009 privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 9 din Hotărârea Parlamentului României nr. 9/2009 privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 12 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins
"Art. 9. - În aplicarea prevederilor art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 88 alin. (7) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările ulterioare, Comisia prevăzută la art. 1 îşi desfăşoară activitatea până la data de 18 iunie 2010."
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din data de 9 iunie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
IOAN OLTEAN
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
TEODOR VIOREL MELEŞCANU
Bucureşti, 9 iunie 2010.
Nr. 29.
__________