Legislator Case Law & Legislation
119041 RO

LEGE nr. 96 din 21 mai 2010

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

LEGE nr. 96 din 21 mai 2010 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 27 mai 2010

Legea nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 22 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează

1. La articolul 8, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins

"(2) Personalul de specialitate are drepturile şi obligaţiile proprii exercitării profesiei de jurnalist şi principiilor deontologice ale profesiei."

2. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins

"(3) Personalul de specialitate care nu face parte din consiliul director poate colabora cu alte instituţii din domeniu, cu acordul consiliului director."

3. La articolul 12, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins

"g) se afiliază şi participă la activitatea organizaţiilor interne şi internaţionale din domeniul mass-mediei;".

4. La articolul 12, după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins

"k) poate executa lucrări tipografice şi de legătorie, precum şi servicii de fotografie şi servicii conexe pentru terţi."

5. La articolul 14, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins

"(4) În situaţia în care procedura de numire a directorului general nu este definitivată până la expirarea mandatului, mandatul directorului general în funcţie se prelungeşte de drept până la numirea, prin votul Parlamentului, a directorului general.

(5) Indemnizaţia directorului general se calculează în conformitate cu prevederile poziţiei 7 din anexa nr. IX/2 "Funcţii de demnitate publică numite" la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

6. La articolul 16, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins

"Art. 16. - (1) În cazul încetării mandatului directorului general, în condiţiile art. 15, directorul general adjunct pe probleme de presă centrală asigură interimatul."

7. La articolul 19, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins

"(2) Directorul general, membrii consiliului director şi personalul de specialitate nu pot face parte din conducerea altor instituţii de presă şi nu pot cumula funcţii de execuţie în cadrul acestora."

8. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins

"Art. 21. - (1) Funcţiile de conducere şi cele de execuţie de specialitate sunt remunerate conform Legii-cadru nr. 330/2009.

(2) Personalul AGERPRES beneficiază de toate drepturile stabilite prin actele normative aplicabile personalului contractual din sectorul bugetar."

LEGE nr. 96 din 21 mai 2010 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 27 mai 2010

Legea nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 22 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

Bucureşti, 21 mai 2010.

Nr. 96.

___________

LEGE nr. 96 din 21 mai 2010 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 27 mai 2010

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →