DECIZIE nr. 456 din 20 aprilie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil, excepţie ridicată de Radu Stancu şi Vasilica Stancu în Dosarul nr. 102/311/2009 al Judecătoriei Slatina.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu există motive pentru ca instanţa de contencios constituţional să reconsidere jurisprudenţa în materie a acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele

Prin Încheierea din 1 iulie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 102/311/2009, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 alin. 1, 2 şi 3 din Codul civil.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Radu Stancu şi Vasilica Stancu într-o cauză civilă ce are ca obiect obligaţia de a face.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile criticate sunt discriminatorii, în condiţiile în care instituie un regim distinct, incluzând drepturi şi despăgubiri diferite, în cazul constructorului de bună-credinţă faţă de constructorul de rea-credinţă. Totodată, consideră că art. 494 din Codul civil contravine atât principiului ocrotirii în mod egal a proprietăţii, cât şi principiului inviolabilităţii proprietăţii private, în condiţiile în care, pe de o parte, proprietarul construcţiei edificate, chiar cu rea-credinţă, pe terenul altuia, poate fi obligat la ridicarea acesteia fără a beneficia de despăgubiri pentru valoarea corespunzătoare a construcţiei, pe de altă parte, fiind afectată însăşi substanţa proprietăţii private a constructorului de rea-credinţă.

Judecătoria Slatina apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 494 din Codul civil nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale invocate, atâta vreme cât titularul dreptului de proprietate asupra terenului devine proprietar al construcţiei, iar constructorul dobândeşte un drept de creanţă, potrivit principiului îmbogăţirii fără just temei, iar nu un drept real, respectiv un drept de proprietate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 494 din Codul civil, având următorul conţinut

"Dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ţine pentru dânsul sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.

Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.

Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dânsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca să se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul său de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului."

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, indiferent de titular şi ale art. 136 alin. (5) potrivit cărora proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale.

Astfel, prin Decizia nr. 1.306 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11 noiembrie 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 494 din Codul civil, reglementând accesiunea imobiliară artificială, ca mod de dobândire a proprietăţii în favoarea proprietarului bunului principal, atunci când o plantaţie, construcţie sau orice lucrare este edificată de un terţ, cu materiale proprii, pe terenul altei persoane, sunt constituţionale. Proprietarul terenului beneficiază de o prezumţie legală relativă de a fi şi proprietarul construcţiilor sau plantaţiilor, în temeiul dispoziţiilor art. 492 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului terenului, ca bun principal (superficies solo cedit), oricare ar fi valoarea construcţiilor sau plantaţiilor edificate. Totodată, Curtea a constatat că o persoană care a construit cu rea-credinţă pe terenul proprietatea altei persoane nu are decât un drept de creanţă asupra materialelor şi lucrărilor edificate, iar nu un drept real, în speţă un drept de proprietate, astfel încât invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată nu poate fi reţinută.

De asemenea, Curtea nu a reţinut nici critica de neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile art. 494 din Codul civil creează o discriminare evidentă între constructor şi proprietarul terenului pe care este edificată construcţia, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil, excepţie ridicată de Radu Stancu şi Vasilica Stancu în Dosarul nr. 102/311/2009 al Judecătoriei Slatina.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Toma

-------